Vlad BOLOCAN

"Nu pentru ei scriu!"

Despre lansarea, la Bucuresti, a partii a treia din trilogia Letopizdet, BONG de Alexandru Vakulovski

Pe 31 mai, Alexandru Vakulovski a lansat in Club A (Bucuresti) romanul Bong. Bong este un jargon al limbii romane, care desemneaza un dispozitiv artizanal de fumat droguri, cunoscut vorbitorilor de rusa sub numele de ”bul’bulyator”. Iar despre droguri – din nou cu injuraturi, vor spune cei mai multi si nu vor fi departe de adevar. Sa le luam pe rind insa.

Bong, editata la Polirom si cu grafica executata de clujeanul Sorin Tara, este a treia parte a trilogiei Letopizdet. Primele doua au fost Pizdet (ed. Aula 2002) si Cactusi albi pentru iubita mea (ed. Idea 2004).

Pizdet a fost o rabufnire. Un poem in proza. Un strigat de disperare. Un jurnal deprimant si atit de familiar basarabenilor prinsi intre doua culturi. Incertitudine, balansare, revolta, mirlanie, dar si supravietuire sint citeva dintre cuvintele cheie ale acestei prime carti.

Cu Pizdet-ul, critica din dreapta Prutului a salutat un text, care doar cu titlul nu avea nici o sansa sa apara la Chisinau. La Chisinau, reactia initiala a fost, ca si in alte cazuri (Fuck Europa!-ul Nicoletei Esinencu de exemplu): bolnavicioasa si in ne-cunostinta de cauza din partea literatilor inveterati si plina de entuziasm din partea amatorilor de injuraturi. Unicul lucru pe care l-au inteles cei mai multi basarabeni a fost ”s-a dat liber la injurat”. Ha-ha! Noroc ca la Bucuresti se injura in draci in strada, in familie, in universitate, in prezenta sau in absenta copiilor si doamnelor, ceea ce face din injuratura un fenomen supus unei puternice inflatii si, prin urmare, lipsit de o valoare in sine. De acest fenomen trebuie sa si tinem cont atunci cind luam in mina o carte scrisa de Alexandru Vakulovski. Vakulovski nu injura, Vakulovski stilizeaza si scrie ce aude si ce vede. A-l acuza pe Vakulovski de vulgaritate este cel putin o ipocrizie, cel mult – o nedescifrare a mesajului celor scrise. E clar, totusi, ca scopul lui Vakulovski nu este sa intre in manualele scolare. Citindu-l, intelegi ca literatura nu se face pentru scoli, elevi si profesori de literatura.

Cactusi albi pentru iubita mea, cartea pe a carei coperta a aparut si supratitlul Letopizdet (care e numele trilogiei, nu, cum eronat s-a inteles, numele partii a doua a Pizdet-ului), a venit cu o expresie noua. Aici, cu referire la stilul scriiturii si facind abstractie de mesaj, caracteristica principala este maniera impresionant de articulata a textului. In Cactusi albi pentru iubita mea, Vakulovski reuseste sa fie concis, limpede si echilibrat. Dupa urletele de disperare din prima parte, urmeaza acceptarea, ca atare, a jegului dar nu si impacarea cu acesta. Aici, Vakulovski ia, rind pe rind, elemente de viata si le trateaza cu ironie si zimbet. Ni l-am putea imagina ca pe un biolog cu manusi de cauciuc, intr-un laborator imaculat, luind rind pe rind, cu penseta, cite un vierme si sectionindu-l metodic.

Dar cine este Vakulovski? Cine a auzit de el, la Chisinau, in afara de prieteni si de cei citiva care rasfoiesc reviste literare? Alexandru Vakulovski s-a nascut in 1978, in satul Antonesti, Sud-Est de Chisinau. A facut scoala medie din sat, 3 ani de litere la Chisinau, 1 an pregatitor si facultatea de litere de la Cluj. Alaturi de Mihail Vakulovski (scriitor, fratele mai mare), Dan Perjovschi (grafician) si Viorel Ciama (web-designer) a intemeiat revista on-line "TIUK! (k-avem kef)". Mai este fondator al cenaKLU-lui KLU si traducator de rusa. De cind a absolvit facultatea sta tot la Cluj, (de) unde colaboreaza cu diverse publicatii si tine rubrici de ziar. A scris, in ultimii ani, despre cultura, societate si uneori politica pentru TIUK!, Contrafort, Tribuna (Cluj), Timpul (Iasi), Clujeanul, Ziarul Clujeanului si alte publicatii. Desi e cunoscut, de regula, doar alaturi de titlul Pizdet, Alexandru Vakulovski a mai publicat Oedip, regele mamei lui Freud (poezie), TU (poezie, impreuna cu Mihail Vakulovski), Ruperea (teatru) – in 2002 si ecstasy (poezie) – in 2005. Tot de la Cluj se stie cu Mitos Micleusanu (Planeta Moldova), Vasile Ernu (autorul Nascut in URSS), baietii de la Luna Amara si alte interesante personaje sociale.

La lansarea din 31 mai i-am si putut vedea pe citiva dintre cei mentionati. Organizata in cadrul obisnuitului cenaclu literar din Club A, de joi seara, al lui Razvan Tupa, lansarea i-a avut ca invitati pe Mitos Micleusanu, in calitate de scriitor si pe Vasile Ernu, ca scriitor, dar, mai ales, ca reprezentant al Editurii Polirom – editura responsabila de aparitia cartii. Ar mai fi trebuit sa vina si n-a venit Costi Rogozan (comentator cultura si mass media).

Prima intrebare a lui Tupa l-a lovit drept in miez pe Vakulovski: Ai cetatenie romana? Vakulovski a ris, a zis ca nu si a adaugat ca are, in schimb, Mihail Vakulovski – fratele lui de peste Prut. Prima idee mai de esenta, a fost formulata de Mitos Micleusanu, care, in general, a sustinut spiritual si ideatic seara. A inceput prin a explica ce inseamna sa scrii in prezent. Spre deosebire de perioadele de dinainte de 1990, in prezent nu se mai poate vorbi de o limitare reala. Nimeni nu pune nici o bariera in calea scriitorului. Acesta poate face orice doreste. S-ar parea ca efectul lipsei limitelor este o literatura libera si, am putea crede – buna, dar, de fapt, tocmai lipsa unor limite poate conduce la o digresiune in banale vulgaritati, pseudo-rebeliuni si veritabile superficialitati. Ori, anume asta poate servi drept provocare maxima pentru un scriitor al prezentului. Cind nimic nu te mai poate soca si cind injuraturile si violenta au devenit banale, sa vii cu ceva care sa conteze. Intr-un astfel de context, Micleusanu il si recomanda pe Vakulovski. Oarecum, in continuarea ideei, Vakulovski a zis, mai tirziu, ca toti vad in ceea ce scrie el numai pula si pizda. Acesta e unicul lucru pe care il gasesc multi dintre cititori. Nu pentru ei scriu! E la fel ca la concertele trupei Parazitii, cind anumiti fani vin numai pentru a urla cind aud “muie”. Eu scriu despre altceva.

Printre apelurile insistente, adresate publicului, ale lui Vasile Ernu de a primi o sticla de plastic, pentru a incropi un bong, s-a mai remarcat si un scurt discurs al poetului Dan Sociu. Fiind rugat in repetate rinduri sa zica ceva si declinind de fiecare data invitatia, in cele din urma, Sociu a zis-o. De ce nu scriu basarabenii la ei, acolo la Chisinau? De ce vin aici? Eu aici am crescut, aici am scris, aici scriu. Ei de ce nu scriu la ei? Publicul a ris, Tupa a intrebat Pai de ce te deranjeaza?, Sociu a zis Ca scriu bine, publicul a ris din nou. A urmat o mica reglare de conturi, in care cei prezenti si-au scos la iveala identitatile regionale, dovedindu-se ca, intr-o forma sau alta, mai toti erau moldoveni.