Deodata am avut senzatia ca ma priveste cineva peste umar cind scriu.
Eram eu, erai tu, studentul Mopete, cel de acum citiva ani,
Aveai o bufnita alba pe-un umar
Cu tinara Nefa alaturi in pulloverul rosu
cu care pornise in pelerinaj spre Ierusalim dar v-ati oprit amindoi in barul
din subsolul Facultatii de Litere, cu genele lungi si geanta ei
hippiota de pinza “Humanitas”
Ea era Nefa iar tu erai tu, cel care citea la cenaclu, cel care ridea pe la cursuri
mult mai putin adus de umeri, fara atitea examene si fara atitea lacrimi.
Nu era curios noul venit ci numai usor contrariat
Citea fara sa iubeasca poeziile cu versuri lungi, fara rima
Si gindea:
“Trebuie sa scriu un poem despre ficusul copilariei,
M-am trezit din somn dimineata cu acest gand
Despre ficusul cela special,
care crestea intr-o lada nu din lemn ci din PAL
Pe care-l udam fericit ca pot vedea puricii plantei patinand
Intr-o miscare prelunga, oarecum chinuita,
incercand pana la mine sa ajunga
Incercand sa vorbeasca cu mine,
desenand cu trupurile infinetezimale poeme kinetice.
Dar eu eram orb si fericit eram ca pot adaposti
in cutii de chibrituri goale staminele florilor.
(Ti-am declarat,vreodata, iubito,
ca obrazul tau e un desen arcimboldian
din petale de violete de Parma?)
Am crescut printre ghivece cu violete de Parma,
pe atunci mama avea un deget verde si un capot cu flori mari rosii
si toate florile ii cresteau,
era tinara, mama si ficusul s-a transformat apoi intr-un copac
si cactusul, caruia ii rupeam puii
si ii inecam intr-un borcan cu apa, a inflorit intr-o noapte de iarna
Credinciosul meu prieten,
iar floarea uscata am inchis-o intre copertile unei singure carti.
Eram de multe ori singur,
numai Mihaela cu catelul veneau sa se joace cu mine
Si Bamse, ursuletul caruia ii placea mierea minune, si Speedy Gonzales
Locuiam pe Sesame Street la numarul 10
asteptand o scrisoare de la miss Piggie si Gonzo
Incercam sa cint in baie ca Kermit the frog,
ca pianistul cu urechi lungi care aducea pina la lacrimi bustul lui Beethoven
As fi vrut sa-l ajut pe Coyote
sa prinda strutul care emitea un “bip-bip”
Iar pe Bugs Bunny am inceput sa-l inteleg mai tarziu
cand am aflat ca viata-i parsiva.
Ca dincolo de tara tuguiatilor sint numai deserturi
cu aligatori si cowboy din plastic
Si nici macar baietelul cu-n creion fermecat
nu putea sa deseneze un zeppelin cu care sa
evadez, sa fug cu baietii de pe “Submarinul galben”
sa beau “Doctor Pepper” si sa nu-mi pese
ca Lennon a fost transformat de Yoko Ono intr-o femeie
ma plimbam deja pe cimpiile lor uriase de capsuni zburatoare
cind o voce calda de intuneric imi spunea:
”Noapte buna,copii!”
Erau atatia carabusi, calcam pe ei,
iar miriade de elitre zaceau abandonate pe caldarim
Iar pe aerodromul unui trotuar se ridicau in siruri lungi
aeronavele carabusilor de mai.
Cainii vagabonzi spuneau povestea lui Abu-Hassan in scara unui bloc
Unde la etajul sapte era inramata fotografia unei doamne cu picioarele lungi,
foarte frumoase, doamna cu picioare “Adesgo”
Pentru care se organizau pelerinaje cu liftul.
Pana tarziu zaboveam jucand “Monopoly” si citind revista domnului Vaillant,
ascultand povestile ciinilor.
Daca priveam prin gaura din gard in gradina vecinei noastre, doamna Ciobanu
Vedeam cum gusterii danseaza, neincetate menuete ale imperecherii
Ii auzeam cum suiera printre laptuci si firele de papadie.
Numai paianjenii cei piciorongi aveau curajul sa se aventureze pe asfalt.
Copii rai le retezau picioarele lungi pana-n gat
Toti tremurau din corpul lor caraghios,
tarantule mai mici, cu bratele retezate
Ne blestemau murind, tot universul se concentra in picaturile de apa
In micile broboane de sudoare ce iti apar pe frunte inaintea mortii
Si eram acolo cu totii, Mircea Cartarescu vorbind despre Stephen Daedalus,
Cezar cu pipa lui innecacioasa,
Ghergut intarziind cu precizie de metronom,
Mihai Ignat tacand cu-n aer recules iar
Marius afisul si infasurata in toga, Cecilia
Marele Adolescent Theo Bobe pregatindu-se sa arunce o ironie
Unde sunt mintile mari ale generatiei mele
Inghititi de moliile vietii au incetat sa mai creada in literatura.
In lacrimile paianjenilor martirizati.
Puteam citi acest poem
cu litere scrise pe dedesubt, intoarse, rasturnate in oglinda
Pictate pe hartie alba, hai-ku-uri negre ca lumina intunericului
Cerneala lor curgea,
cadea pe lume ca un fald de grea perdea,
de-o transparenta feregea
acoperind tot ochiul cald,
ce-n coltul paginii,
acoperit de o gerbera s-admira.
Am fost din nou infasurat in albele cearceafuri,
iar perna tare purtand urma labei de pisica
Nu m-a purtat cu ani in urma-n timp
cand prispa casei batranesti mi se parea imensa
Am tremurat gol intr-un pat strain,
intr-o camera grea cu miros de gutui
Fara sa-mi pot aminti copilaria
Cand deschideam un ochi, il inchideam la loc
Iar de pe lemnul prispei se auzeau zdupaituri,
gainile ce imi urmau bunica pretutindeni prin ograda.
Acum eu nu mai am nici prispa, nici bunica
Unchii mei au darimat casa batrineasca
Si satu-ntreg se pregateste azi sa moara.
Departe esti copilaria mea,
Te ascunzi de mine intr-o livada de pruni, intr-o padure de mesteceni
Unde obisnuiam
Aidoma mai virstnicului meu confrate poetul Dylan Thomas
S-a ascult latratul vulpilor pe deal
Si tipatul gainii umflate de erete.
Daca as dori sa recompun caleidoscopul sufletului meu
Incremenit la momentul t zero din trecut
Ar trebui sa privesc intr-un ochean
suficient de lung, cu pereti din oglinzi de Murano
iar simetria prea desavarsita a pietricelelor
n-ar fi decat o simetrie superficiala
daca aceasta simetrie n-as cobora-o la nivelul ultim al celulei,
acolo unde se realizeaza schimburile de gaze,
daca o asemenea desavarsire fractala n-as cauta-o in interioarele
neuronilor mei, luminate feeric,
unde metaforele sed tolanite pe canapele si beau whisky din sonde.
Atunci ar trebui sa transform trupul meu
intr-un sertar plin cu citate,
ca o cutie de vioara in care am inchis
o gramada de greieri.
Pentru ca trupul meu e-un intertext de trupuri, nu suntem niciodata singuri
Sunt indiscreti tacuti nostri avatari
Un baietel il priveste pe studentul Mopete peste umar
Un baietel ce strange ascutitori chinezesti,
si penare cu magnet si strat subtirel de burete
Pline cu creioane lungi avand o gumita la capat
Cred ca o poezie adevarata trebuie sa amiroasa ca o papetarie!
Singura modalitate de a alunga frica de moarte
Ar fi sa recompunem paginile sterse de mucilagiile unei ciuperci
Ce s-a intins pe paginile albe ale memoriei recente.
Numai fragmente mai ajung, odata cu gustul dulcetii de nuci
sau al serbetului de portocale. Numai trupul tau este sigur
Cu pleoapele tale, doua imense petale de violete de Parma.
Cateodata in rezerva de spital unde m-au inchis vine la mine bunica
Imi spune ca a plecat cu o sanie trasa de un cal codalb
Stam la taifas,are buzunarele pline de nuci verzi pe care le desface cu un briceag
In lacrima ei ce se pregateste sa moara am stins polenul violetelor de Parma.
La noi in sanatoriul universal nu exista flori
Numai gratii si gugustiuci care speculeaza teama oamenilor de singuratate
Am asteptat cateva saptamani sa vina bunica
Sa-mi spuna “Tatal Nostru” si “Simbolul Credintei”,
sa-mi arunce cositorul in apa
Sa-mi duca frica de moarte undeva departe
Langa o claie de fan unde au fatat catalusa si pisica
Perna matusii e prea tare, fata ei e prea apretata,
cand ne-am mutat cactusul si ficusul au murit
si eu am fost internat intr-un spital unde plang numai copii
Si-mi luau singe, cite o siringa, in fiecare zi.
Dar noaptea mustata bunicii, un Edelweiss negru,
Un fluture mare isi coboara aripile pe pleoapele mele
Imi ia temperatura fruntii pe buzele ei incretite
N-o mai aud cum cinta incetisor un cantec de fata furata de la nunta.
Poate ca intr-o zi o sanie trasa de doi cai, mari, de munca
In fata portii mele va opri
Cu zurgalai de gheata, cu curele late din piele
Cu cele doua fete ale pictate cu ingeri si demoni,
Ca-n cimitirul vesel din Sapanta
O sa iau la repezeala cutia cu polen si samanta,
Pentru recolta de violete de Parma de anul viitor
Din ale caror petale voi reconstrui imensul puzzle al corpului tau,
Ca un arheolog care reface bucata cu bucata o amfora miceniana
O sa iau cu mine stiloul acesta, hirtia,o sa iau cu mine copilaria
Puricii care patineaza inca pe lacul din lacrimi de paianjen
Care nu va seca decat dupa ce ultimul punct din poem il va disemina
O sa iau cu mine toate elitrele de carabus,
Cu care voi zbura pana sus, la padurea de cactusi
O sa iau dintii care m-au muscat, limbile care m-au lins
O sa iau atingerea catifelata a interiorului tau,
Captusit cu petale de violete de Parma
O sa iau cu mine sanii tai mici,
Palatul de gheata unde Gerda il asteapta pe Hans,
cei doi pinguini care-si ascund ciocul sub aripa celuilalt,
Ca sa le invelesc in oase de leopard, in mansoane cu dungi
O sa pornim cu votca in vine si troica prin zapada
Iar iapa de invidie hamul o sa roada
O sa-ti inghete obrajii, ai sa scoti stelute pe gura
Stalacmite o sa-ti creasca pe sub haina groasa de siac sau de panura
Capilarele vor sa inghete, celulele rosii incearca sa scape
La minus o suta de grade Celsius fluturii amintirilor noastre ingheata sub ape.
Am privit intr-un bol de cristal un palat inghetat
avind turnulete si minarete ciudate
Locuit de imagini, cuvinte, senzatii de amintirile mele
E reflectarea celuilalt palat, coboara din sanie Gerda, calul a nechezat
Iar tu ai pasit bucuroasa, razand si bocanind cu cizmele mici in podele.
Bunica va duce calul in grajd pentru noi
Iar in semineu focul va arde butuci inghetati
Iar pe peretii transparenti, priveste suntem intr-o imensa panorama
Unde sunt proiecate amintirile mele, fotograma cu fotograma
Franjurii otravitoarei mele copilarii, soparlele ei congelate
Ficusul mort si puricii care inca patineaza pe lacrimile mele.
Acum sunt singur si trist, prin Elsinore biintui cu o carte in miini
Si caut citate desenate pe oasele mele
Literele gotice ale poemului danseaza ca niste vrajitoare
Conduc seminariile Havas, arza-le-ar focul sa le arza ! “
Studentul Mopete isi cauta pe strazi pustii,
pe care locuiesc in casute de lemn
Cu semineu cu pisici si muscate la ferestre.
Fostele sale iubite,
Copilaria. |
