Mihail VAKULOVSKI

JURNAL DE ARTMANIA

15 iunie, 2007, Sibiu

festivalul a inceput cu o mica intirziere, ca sa se termine slujba. dupa slujba toti au intrat in ALTAR. super debut de ARTMANIA festival. ALTAR a fost, ca de obicei, foarte misto. s-au daruit total, au cintat perfect, publicul i-au sustinut din suflet (si din plamini), iar ei au cintat piesele lor cele mai cunoscute (in fine, in afara de „Necenzurat", piesa mea preferata).

            cu Vincent (Anathema)

dar inainte de asta a fost conferinta de presa cu ANATHEMA. i-am scris lui Vancu, sa ne vedem la un ceai. l-am sunat pe Tara, sa-l intreb unde e Piata Mica. Tara macar ne-a fixat o intilnire, pe-o terasa din Piata Mica („toata lumea stie de Podul Mincinosilor"). nici unul nu m-a intrebat daca avem unde sta la Sibiu. ma oftic doar pentru ca la noi, la Brasov, se opreste absolut toata lumea... eram sa zic literara, dar nu, culturala, si nu numai. unii nici macar nu ma cunosc, adica nu ne-am vazut niciodata, dar sint scriitori, de exemplu, pictori, muzicieni, prietenii prietenilor mei si prietenii unor tipi cu care ne cunoastem doar din aer, iar cind vin la Bv ma suna si ma intreaba daca pot sta la noi. NORMAL.

            l-am asteptat pe Tara linga o terasa de linga Casa Luxemburg, unde urma conferinta de presa cu ANATHEMA, care-mi plac foarte mult – dintotdeauna. la masa de alaturi erau doi tipi f. zgomotosi, unul mi-a zis „scuz mi, scuz mi", dar nu l-am luat in seama (nu vorbesc limbi capitaliste, exceptia care confirma regula fiind franceza), iar cind a venit Tara i-am spus sa le zica ceva si asta le-a si zis (dupa care baietii s-au mai linistit). faza e ca baietii erau doi dintre f. simpaticii  frati Cavanagh de la ANATHEMA. degeaba am pregatit intrebari, daca n-am fo programat, ehhhh. Dupa conferinta am facut poze cu fratii, roscatul (Daniel) mi-a citit tricoul cu Harms (asta cu „TRUTH: When I see a Man, I feel like whaking him", din „Dictionarul cinicului aproape perfect" al lui Ion Barbu) si s-a distrat, el vorbea in engleza, eu in rusa, ne-am inteles perfect:)). asa tre sa vb cu capitalistii, in rusa, si toate vor merge k pe roate, frate. Fratele mai tacut, Vincent, umbla cu o camera si filmeaza, artistii, dar mai ales spectatorii...

            te-ai fi asteptat ca trupa CELELALTE CUVINTE sa aiba ceva probleme dupa ALTAR, dar eram convins ca baietii sint super profesionisti, asa si a fost, CELELALTE CUVINTE si-au facut treaba, mai ales ca muzica lor s-a potrivit perfect cu asfintitul...

            scriu pe CARGO, in barul pt ziaristi (OK, io am bratara de PHOTO, k sa pot face si poze), ca mie nu-mi plac, s-a dus K sa faca vreo citeva fotografii. Nu-mi plac, asta e, dar trupa are un succes enorm la publicul ro, care cinta cu ei, le stiu versurile, misto.

            urmeaza A-NA-THEMAAAA! i-am descoperit chiar de la primul lor album, e una dintre trupele care-ti par intangibile, pe care nu prea ai cum sa-i vezi in concert pe aici, ori pt ca nu mai e posibil – din cauza mortii (ca la DOORS, Visotki sau NIRVANA), sau pt ca s-au destramat, ori pt ca sint atit de faini, incit ai impresia ca nu pot fi ca si ceilalti, cum iti par in copilarie scriitorii, crezi ca toti sint de-o virsta cu Ion Creanga. Ei, ANATHEMA e aici, acum, pe scena, in fata mea, isi aranjeaza sculele, verifica sonorizarea, sint f. atenti la asta, dar si la public in acelasi timp. a, dupa concertul lor, Levi de la ALTAR si-a aruncat betele cu care a batut „toba mare" (le-a aruncat incet, atent, nu cum a rupt tribuna Claudiu Raducanu „Locuiesc-Si-In-Blocnotes"). cei de la ANATHEMA au aruncat bere si apa minerala, multa bere si apa. Concertul a fost RUPERE, atit de tare incit l-am sunat pe frate-meu (care, cindva, mi-a daruit primul CD, care e(ra) cu ANATHEMA), sa asculte si el – live – un pic. ma gindesc ca ANATHEMA e atit de bine legata & atit de armonioasa si pt ca 2 (sau 3?) dintre ei sint frati. cum tinem noi, fratii, unii la altii!   

cu My Dying Bride

SIMBĂTĂ

a fost o zi plina, cu de toate – conferinte de presa, plimbari, interviu, concerte, intilniri cu prieteni (am fo pina-n atelierul lui TARA, pregateste o expozitie la lansarea careia isi va lansa si frate-meu BONG-ul - uau, mi-a daruit un tablou si un tricou si un fes-de-vara TARA), telefoane, discutii (inclusiv despre tristete si despre moarte – cu Nick).

am avut programate doua interviuri, dar cei de la The Gathering n-au acceptat nici un interviu (parca au facut ceva cei de la TVR, totusi, dar nu-s sigur), iar seara, la concert, n-au permis nimanui sa filmeze, nici macar o piesa, cum era prevazut in contract, pentru ca dupa acest concert cica se destrama si probabil ca nu mai au nevoie de reclama. in schimb am facut interviul cu Within Temptation, unicii care au venit la conferinta de presa in formula completa. mi-au placut artistii care au fost la conferinte, nici macar unul nu mi-a fost antipatic sau respingator, toti au fost deschisi si au raspuns la toate intrebarile - binevoitori si deschisi, dar m-au surprins mai ales ziaristii. frate, cred ca fiecare redactie si-a trimis redactorul potrivit, ziaristii de la festivalul Artmania chiar se pricep la rock, chiar sint in tema, au intrat in atmosfera, aproape toti sint imbracati in tricouri negre cu trupele preferate, se vede pe fetele lor ca au treaba cu rock-u’ si nici unul n-a fost un ziarist „tipic", care sa se bage in suflet sau ceva de genu’ (acum sa vedem si cum scriu, dar pina aici a fost placut), un ziarist din Budapesta mirindu-se ca l-a vazut pe Vincent Cavanagh plimbindu-se singur, fara nici o garda de corp, cica, iar Sharon den Adel se invirtea si ea prin Piata Mica, fara nici o treaba. pai mi se pare normal, asta si e normalitatea, nu ailalta; si eu m-am intilnit cu Andy de la ALTAR (era doar cu prietena sa), si cu Teo (si el era singur, dar ce garda de corp poate sa-l apere pe Teo, doar poate Levi!), si cu Mihnea si cu Nick de la LUNA AMARĂ, Vali era in public (singur, se uita la concert), Sorin - la fel, iar pe Razvan l-am vazut alergind mai in fata cind au inceput sa cinte cei de la My Dying Bride…  asta inseamna public civilizat – sa nu-i sufoci, sa-i lasi sa-si faca treaba (si publicul de rock chiar ca e cel mai civilizat public posibil, „publicul cel mai tolerant", cum scria undeva Mihnea. m-am bucurat sa vad atitia oameni la un loc, atitia ascultatori de rock la un concert – f. scump, de fapt - din Romania). in schimb pentru organizatori ziaristii au fost "aia" si "haita aia", iar la sfirsitul fiecarei conferinte ni s-a spus taios: "AFARĂ!". ("spune-le la astia ca urmatoarea conferinta de presa e peste jumatate de ora" – "cui?" - "la haita asta" – "…?..." – "la toata haita asta in negru". discutie intre coordonatorii festivalului). 
simbata a fost o seara doar cu trupe straine, trupe care au cintat din suflet. primii au urcat pe scena finlandezii de la TAROT, cintind un heavy metal cam sablonic, dar atmosfera a fost incinsa. The Gathering au fost foarte misto, solista lor, Anneke van Giersbergen, avind o voce si o prezenta scenica deosebite, o trupa care merita urmarita si ascultata in continuare. My Dying Bride mi-au placut foarte tare, mi-au amintit (un pic) si de TIAMAT si au fost exact pe gustul meu, din toate punctele de vedere, cintind un doom metal trait, se vede clar ca muzicienii traiesc ce transmit publicului, mai intii intra ei in starea pe care vor s-o transmita prin muzica lor: un gothic metal existential, as zice; acum nu ma las pina nu gasesc albumele lor. Within Temptation au facut un show total, ceea se si astepta de la ei. si-au pregatit scena dinainte, au avut de toate, focuri (vesnice!), „dragoni", o pictura ce-i caractezizeaza, aia dintr-un videoclip si de pe afisul festivalului, parca, si-au creat atmosfera dinainte de concert, s-au gindit la toate. apoi au intrat pe scena si n-a mai stat pe loc nici macar Stephen van Haestregt, omul de la tobe, ce sa mai vorbim de chitaristi si de vocalista, pe care nu-i mai prindeai in cadru (asta amintindu-mi de Ghioane, care disparea din cadru pina apasai sa-i fac o poza, in timpul meciului). desi un prieten ma convingea ca la Within Temptation am sa ma plictisesc de la a doua piesa, pentru ca nu e stilul meu, a fost cu totul altfel. pe linga show-ul absolut impresionant a fost MUZICA, instrumentele lor te incinta, iar vocea lui Sharon den Adel este intr-adevar unica, apoi mi-au placut si ei, ca oameni, atita cit ii poti intelege dupa o conferinta de presa, un interviu, o zi de plimbari prin oras, pe unde-i tot intilneai, un concert. interesant (ciudat, de fapt!) e cum s-au impartit barurile – barul unde pot sa bea doar ziaristii, barul in care se betivanesc doar artistii. Nick a avut noroc de mine la „barul ziaristilor" (ca nu-i dau astia o bere – nu i-o vindeau, vreau sa zic, pe bani!), eu n-as fi intrat  in vecii vecilor la artisti, ca ziarist, fara Nick. ma gindeam, comparativ cu lumea muzicii, la lumea literara, asta amintindu-mi de versul care te intimpina pe site-ul lui Razvan Tupa: „POEZIA POATE MAI MULT".

cu The Gathering

DUMINICĂ
in Piata Mare a fost o singura trupa straina (a mai avut loc un concert UNPLUGGED cu Anathema, dar in Cetatea Cisnadioara, in timp ce in Piata Mare cintau trupele din festival), dar una care ar fi putut fi considerata lejer capul de afis al festivalului: AFTER FOREVER. Trupa cinta un metal modern - death/doom & gothic, combinat ingenios si spectaculos cu elemente simfonice din muzica clasica, iar vocalista Floor Jansen este pur si simplu incintatoare - si ca voce, si ca tinuta & prezenta scenica. Combinatia dintre vocea ei care aminteste de o soprana rebela de la opera si vocile celor doi chitaristi (Floor Jansen si Bas Maas) creaza un efect magic, sustinut perfect de instrumente. o trupa incredibila, care e la fel de minunata si pe scena, si daca pur si simplu le asculti albumele.
nu prea inteleg cum au gindit organizatorii ordinea in care au cintat trupele. sa le spuna si lor cineva ca Luna Amara e o trupa care are mult mai multa popularitate decit Vita de Vie, de exemplu, si – pe linga muzica – are si un mesaj pe bune, actual si adevarat, si texte consistente si bine scrise. si nu e deloc normal ca o trupa ca After Forever sa cinte in deschidere pentru Iris, oricit de patrioti am fi. asadar, seara a fost deschisa de LUNA AMARĂ, care – ca de obicei – au avut un succes enorm, au cintat si piese noi, chiar daca publicul insista sa reasculte si piese din primul lor album, cum ar fi „Folclor" sau „Dizident". Luna Amara au avut o reprezentatie exemplara, si ca relatie cu publicul (la fel de buna ca si a baietilor de la Altar, in I rind datorita lui Andy Ghost, deosebit de popular publicului de rock), si ca prestatie scenica, iar piesele lor noi, de pe viitorul album, suna foarte, foarte bine. Vita de Vie, desi au un sunet care mi-a placut dintotdeauna si desi e una dintre trupele care conteaza pe piata muzicala romaneasca, ar fi cazul sa apeleze la un textier, pentru ca nu se prea combina ce cinta cu cum cinta, textele lor fiind prea cu „fara ea", „cu ea" etc., texte de pop, de fapt, sau pur si simplu texte naspa, ca „discoteca e prea mica ca sa sar in cap", ceva a la Cargo cu "nu mai am tigari, nu mai am tigari, nu am ce fuma" (dap' pe mine ma doare-n pula ca nu mai ai tigari) sau „OCS" cu doua sticle goale pe care le-ar schimba pe una plina, cine se combina s.a.m.d.
in concluzie, ArtMania Festival 2007 a fost un eveniment muzical adevarat, care a adunat trupe in voga in acest moment, asa cum doar visam cu doar un an-doi in urma, trupe rock cu o popularitate imensa, care cinta – acum – la cele mai importante festivaluri din lume, citeva dintre trupele cele mai populare de la noi si din strainatate, trupe care chiar au ce spune si chiar stiu cum sa o faca. Altar, Anathema, The Gathering, My Dying Bride, Within Temptation, Luna Amara, After Forever - toate aceste trupe au cintat la ARTMANIA!