Daca as fi stiut dinainte cum o sa ma simt dupa "E doar sfarsitul lumii", mi-as fi dat seama ca-mi trebuie ceva curaj ca s-o vad. E vorba despre toate fricile - in special cea de tine si apoi de cei apropiati -, de anxietate si distanta, calcifierea sufletului care tipa dupa caldura si apropiere umana si care totusi nu te lasa sa fii sincer, relaxat si deschis, desi ai atata nevoie de asta.
In momentul in care iti dai seama ca vei muri curand, iar toata viata ai incercat tot felul de scamatorii, de agitatii, de sex in trei in incercarea disperata de a simti ceva dragoste (teoretic, dragostea ar trebui sa creasca direct proportional cu numarul persoanelor,nu?..), ca pur si simplu te-ai izolat, crezand ca ceilalti nu te iubesc sau ca pur si simplu tu nu meriti sa fii iubit.. si ai trait intr-o bula in care totul e haos si durere ("am ceva cu mintea ta, e cusca ta"), repet, cand iti dai seama de toate astea si inca nu poti sa faci nimic ca sa te apropii de ai tai sau macar de tine, "e doar trist".
Nu o sa vorbesc despre actiunea piesei, se gaseste dintr-un search pe google.
Stai in scaun ca la radiografie, dandu-ti seama ca piesa asta e si despre tine. De cate ori ai avut impulsul sa iei in brate un om si te-ai oprit, gandindu-te ca..ce? "O sa creada ca-s ciudat..mi-e frica..sunt prea fragil ca sa risc ca cineva sa intre in mine si sa ma dea peste cap...pur si simplu nu pot..." Alienare.
Singurul regret al personajului principal, Louis, un chinuit care nu poate sa ajunga nici la el (nu poate iesi din lumea lui si e frigid emotional, desi are "intentii bune"), nici la cei din jurul lui este ca atunci cand era cocotat pe un apeduct, singur, intr-un loc pustiu, si-a dat seama ca, din pozitia pe care o avea, pamantul si cerul erau exact la jumatate. Si s-a simtit, in momentul ala, singurul om de pe lume, cel mai fericit, cu descoperirea cea mai pretioasa, probabil ca atunci cand descopereai ciocolata ascunsa de craciun.. Si a vrut sa strige de bucurie. Si nu a putut.
Nu poti sa iesi de acolo la fel cum ai intrat si nici nu mai poti sa vorbesti cu oamenii la fel cum ai facut-o pana acum.
Te simti doar TU, nu inginer, nu jurnalist, nu avocat, nu mama, nu mulatru, nimic din ce te-ar putea conditiona, nimic din regulile nescrise ale occidentului, nimic din "uita-te in ochii lui cand faceti cunostinta, ca sa pari puternic". Nimic din temerile si invataturile "in cinci pasi rapizi" ale omului modern.
Iti vine "doar" sa te infasori pe orice, pentru ca dintr-odata esti asa de flexibil, de gata sa intinzi mana cuiva fara teama, pentru ca nu iti mai e teama de nimic, raul pur si simplu se loveste de crusta de liniste in care te-ai invelit. Si uite de-asta iti vine sa absorbi caldura oricarei fiinte - om, caine, frunza, ladybug:), orice, dar sa simti ca nu mai pierzi nimic din ce e in jurul tau..
Habar nu am ce au simtit ceilalti care au fost la piesa... As fi vrut sa stiu daca si la ei a fost un dus rece peste viata lor de zi cu zi, ca ploaia de jucarii care rula pe un ecran, in fundalul scenei. |
