Exista lucrurile din viata mea personala pe care nu simt nevoia sa le spun altora. Ele se petrec, ma bucur de ele singura sau impreuna cu alesul si cam atit cu ele. Nu vreau sa le stie nici mama, nici sor-mea si nici prietenii cei mai apropiati. Nu cred ca e cazul sa va dau exemple, fiecare are mai multe sau mai putine astfel de tabuuri liber alese. Nu trimit pe net poze cu mine (asta si pentru ca nu sunt fotogenica deloc) si daca vreau sa ramin anonima as vedea ca toti ceilalti sa-mi respecte dorinta. Nu vreau sa fiu filmata cind nasc si in nici un caz nu as acorda interviu pe blog la juma de ora dupa ce am nascut, cum am vazut ca se practica. Sunt lucruri care tin de familie, fac parte dintr-o “taina” care nu se dezvaluie oricui oricunde si oricum. E ca si cum ai face sexe pe trotuar, cu zeci de trecatori strinsi buluc sa atinga ursu, sa-i faca poze sau macar sa i se uite-n gura.
In mod simetric, nu vreau sa stiu si nu vreau nici sa aud despre cele de mai sus de la altii. Nu vreau sa stiu pozitii sexuale, cite numere pe seara, unde si cu cine, de ce ai plecat de acasa, cum il manevreaza ma-sa pe barbata-tu sau cit de naspa gateste soacra-ta. Nu ma intereseaza amanunte despre stilurile sexuale, despre problemele de cuplu, despre certuri si jigniri, despre operatii, boli si scurgeri. Nu-mi plac birfele si nu retin nimic din ele, iar daca cineva e indeajuns de netot incit sa-mi ignore retinerea daca nu schimba subiectul ma ridic si plec.
Exista, insa, oameni care nu simt nevoia nici unei cenzuri. Am avut neplacerea de a auzi barbati care vorbeau despre sotiile lor la modul: vaca dracului, s-a ingrasat, s-a operat de i-au scos astia si uteru si ovare si tot, e o umflata acuma, da-o-n ma-sa. Coledzii rigiiau de placere si mai comandau un rind in contul boului cu vaca la usa.
Am avut asemenea neplacerea sa aud, in tramvai, o femeie (ca doamna n-as prea numi-o) povestindu-i unei amice la fel de deformate ca si ea despre cit de mica o are prietenul ei, dar se salveaza prin faptul ca are bani si-i ofera tot ce vrea ea (educatie, carti, abonament la biblioteca, d’astea, cred io). Si aialalta, pretena, tot insista: si hai fata, chiar asa doar 10 cm? Fata, tu esti o martira, io fara 20 nu discut, il am io pe unu’, fata daca ai vedea cum stie sa ti-o…
Mama vorbeste cu sotul despre progenitura comuna, la coada la administratia financiara: nu stiu nelule, mie de baiatul ala nu-mi place, mi-a zis asta mica ca ii place sa se urce pe ea in bucatarie, in baie, ba chiar o data pe covor, in praf! Nelule, fata noastra e bine crescuta, am educat-o sa dea peste unu serios, care sa o respecte si sa dea bani in casa, nu unul care s-o tiriie prin microbi sa o imbolnaveasca. Care banuiesc ca maica-sa a ghicit ce ii face ginerele fiica-sii.
Eu ma feresc de oamenii care ies din ei, care si-ar da o mina sa scrie tabloidele despre ei, oameni care, odata intrebati ceva isi dau drumul la robinet si toarna tot, de la ce au supt de la ma-sa pina la ce au supt aseara.
Poate ca sunt eu mai ciudata, dar asta cred ca mi se trage de la un proces de divort (care e public) la care am asistat in copilarie. Ce mi-au auzit atunci urechile, ce puteau sa spuna oamenii aia unul despre altul si martorii despre ei, si ei despre socrii si astia despre nepoti, plus zbierate, ragete, drame, bocete ca la inmormintarile oltenesti, amenintari, scandal. Apoi partajul, alta distractie: e de la mama, mi l-a dat sor-mea, ba nu e, ba ma-ta nu ne-a dat un capat de ata, io te-am scos din mizerie, te-am luat cu ce aveai pe tine etc etc etc.
Un spectacol odios, sinistru si in care nu doresc nici unui prieten sa fie protagonist. Mai uitati-va si la parintii alesului/alesei inainte sa va casatoriti, pentru ca si grobianismul si bunul simt cresc in familie.