- Lucian, pina nu demult ai fost redactorul sef al editurii Polirom, unde ai initiat vestita colectie de „proza tinara” Ego. Proza, pe care o mai coordonezi. Spui ca te-ai retras din functia de red.-sef pentru propriul scris. Ce sa inteleaga cititorii care stiu ca pina acum ai publicat atitea carti: „Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi” (roman), „Lumea vazuta printr-o gaura de marimea unei tigari marijuana” (povestiri), „Circul nostru va prezinta:” (roman), „96-00. Povestiri” (proza scurta), „Audienta 0” (dramaturgie) si „Atunci i-am ars doua palme” (povestiri)?
- E adevarat, numai ca sintagma asta, „propriul scris”, acopera mai multe: in momentul de fata, mi-am oferit 2 ani (eu – dar nu-s eu cel care ma joc cu timpul, sa vedem daca o sa-i am) in care sa ma ocup de scenarii. De film, de televiziune. Astea fac parte tot din ceea ce eu am denumit „propriul scris”. Initial imi promisesem ca n-o sa revin la proza decit dupa cei doi ani, insa... Deja am tot felul de idei, deja mi-am scurtat perioada. S-ar putea ca in 2008 sa public un nou roman, daca voi fi multumit de ceea ce va iesi. Oricum, faptul ca am renuntat la functia de redactor-sef la Polirom mi-a salvat o multime de timp pentru alte proiecte. Inclusiv pentru o coordonare mai buna a colectiei Ego. Proza. Pentru ca, in ultima vreme, eram deja coplesit, simteam ca nu mai pot face fata foarte bine intregii situatii, cu tot entuziasmul meu.
- Scrii in prezentarea de pe blogul tau (http://www.supliment.polirom.ro/teo/) ca ti-ai petrecut adolescenta la Brasov, unde ai locuit pina la 19 ani. Cum ai ajuns la Brasov (fiind nascut in Suceava) si de ce ai plecat de aici? Te-ai mai intors? Cind iti amintesti de Brasov de ce ti se face dor?
- Mama mea s-a recasatorit in Brasov, iar din clasa a V-a m-a adus si pe mine in oras. Pina atunci, crescusem la bunici, in Dornesti, un sat din judetul Suceava. Am facut deci gimnaziul si liceul in Brasov. Apoi... n-am fugit de Brasov, insa m-am inscris la Litere, in Iasi. Iar mai tirziu am cunoscut-o in Iasi pe actuala mea sotie si ne-am stabilit aici. De-atunci, da, m-am mai intors in Brasov de citeva ori. Mai des pina in 2000, cind mama mea a murit. Dupa aceea... doar o singura data, intr-o conjunctura culturala. M-am intilnit in Brasov cu Nicolae Breban, eram redactor la o carte de-a lui. Si, drept sa-ti spun, abia atunci m-am umplut de nostalgii. Trecuse o buna perioada de timp de cind nu vazusem orasul, iar dupa intilnirea aceea, parca prin 2004 se intimpla, mi-am aminat plecarea: am stat si m-am plimbat de nebun prin oras. Mi se cam facuse dor. Cum mi-e si-acum: in primul rind de prieteni, apoi... Nu stiu, ma faci sa devin usor patetic. Uite: de Dealul Melcilor, de stadionul Tineretului si stadionul Municipal, daca asa s-or mai fi numind si-acum, de Timpa, cu toate ale ei, de strada Toamnei, unde mi-am petrecut cea mai mare parte din perioada brasoveana, pina si de Hidromecanica, unde stateam la coada pentru apa, in perioada comunista (era o pompa acolo de unde se aprovizionau multi, cind apa nu curgea in robinete vreme de citeva saptamini la rind). A, si era sa uit: de Turnul Negru si de Turnul Alb, pe dupa zidurile vechi, unde ne jucam pac-pac, chiulind de la scoala. Si multe altele. Sigur n-am prins aici tot ceea ce-mi poate provoca nostalgii brasovene, locuri si imagini de care mi-e dor de multe ori.
- Ce-ti amintesti cel mai des din perioada brasoveana? Ai scris undeva despre cele traite aici? Te-a marcat cumva Brasovul?
- N-am scris decit citeva pagini in „Sa ne ierte Pistruiatul”, o sectiune din volumul Atunci i-am ars doua palme, dar acolo pretextul era altul, era vorba despre amintirile mele din perioada comunista. Ce-mi amintesc cel mai des? Pai, in primul rind, spuneam, de prietenii mei brasoveni, cu care nu prea mai am contacte. Apoi de cele pomenite deja mai sus, la care as adauga, ca amintiri pregnante, „evadarile” noastre pe la munte. Mergeam cel mai des la Sapte Scari. Dar si in multe alte locuri din preajma Brasovului. Daca ma pui acum sa-mi amintesc ceva concret, automat imi vin in minte toate iubirile mele din adolescenta. Plimbari, saruturi, chestii dintr-astea. Cu diverse locuri din Brasov ca decor. Uite, una din cele mai mari iubiri le-am trait intr-un cartier nu tocmai romantic al Brasovului, fostul Steagu Rosu, nu stiu cum se mai numeste acum. Ma plimbam printre blocurile alea cenusii – caci in zona aceea locuia ea. Faptul ca fata pe care o iubeam locuia acolo m-a facut sa privesc cu alti ochi pina si cartierul acela atit de tipic comunist.
Toate astea m-au marcat. Si m-a marcat si altceva: desi sint moldovean, mai bine zis bucovinean, aici, in Iasi, nenumarati oameni m-au catalogat drept ardelean: imi cer scuze pentru orice, vorbesc rar si calculat si, mai cu seama, sint destul de „rece”. Nu sint foarte convins, dar trasaturile astea pot fi o marca a Brasovului in personalitatea mea.
- Faci, impreuna cu prozatorul Florin Lazarescu, scenariul pentru „Animat Planet”. Cit de diferita e o astfel de munca (ai scris si scenarii de film) in comparatie cu scrierea prozei?
- Cu Florin scriu si pentru un sitcom, de asemenea pregatim impreuna un scenariu pentru cinema. Daca mai amintesc si de alea trei scenarii cu care am cistigat anul trecut la CNC, un lungmetraj si doua scurtmetraje, iti dai seama ca, in momentul de fata, sint foarte prins de munca asta. Dar le-am amintit pe toate ca sa mai subliniez ceva, tocmai in sensul intrebarii tale: spre deosebire de proza, sa scrii scenarii e o treaba ceva mai „industriala”, sa-i spunem, desi e un cuvint care poate parea peiorativ, ceea ce ar fi nedrept, pentru ca poti sa te apropii de arta si scriind scenarii. Dar, oricum, ritmul e altul, mult mai dens, asa ca te obliga sa gasesti rapid solutii pentru o poveste. Mai ales cind lucrezi la un serial. In proza te poti gindi, poti scrie si rescrie, pina cind esti tu foarte multumit. Aici insa trebuie sa fii multumit mult mai repede. Si, mai ales, trebuie sa iei in calcul faptul ca ceea ce te multumeste pe tine trebuie sa-l multumeasca si pe regizor, care are viziunea lui. Asa ca te raportezi imediat la el, constientizezi foarte rapid ca faci o munca de echipa, in care greseala ta nu te implica numai pe tine, implica si alti oameni. E frumos, efervescent, dar mult mai obositor decit sa scrii proza. E adevarat, se cistiga si mult mai bine decit din proza, dar nu intotdeauna, pentru un om care creeaza ceva, cistigul financiar e esential...
- Intorcindu-ne la munca ta, dar si la tine ca scriitor – ce scriitori brasoveni iti plac?
- Tu esti scriitor brasovean?... Glumeam. Pai, e greu de spus. Cunosc destul de putini scriitori din Brasov. Imi place, de exemplu, Silviu Gherman, dar nu stiu cit de brasovean poate fi considerat el. La Brasov este apoi un alt scriitor talentat, Dan Taranu, dar, spun asta desi ma tem ca se va supara, nu cred ca a reusit un roman pe masura potentialului in Al patrulea element. M-am referit pina acum la cei aparuti in ultima vreme. Insa imi mai place, fara discutie, Caius Dobrescu, care are un roman foarte bun, Teza de doctorat, in curs de aparitie la Polirom. Si, sigur, Gheorghe Craciun. Asta vorbind numai despre prozatori. Insa revin la intrebarea initiala: nu stiu citi pot fi considerati scriitori brasoveni. Simona Popescu este scriitoare brasoveana, spre exemplu? Daca da, sigur, pot s-o amintesc si pe ea aici, imi place foarte mult ceea ce scrie. Pe mine insa, ca sa ma dau ca pilda, toti ma stiu drept scriitor iesean. Desi m-am nascut in alta parte, iar pina in adolescenta am locuit in Brasov. Si Simona Popescu e nascuta in Brasov, dar multi o considera mai degraba scriitoare bucuresteana. Prin urmare, dind numele de mai sus, trebuie sa recunosc ca mi-e teama sa nu fi nedreptatit vreun scriitor care chiar imi place, insa memoria mea de moment nu-l asimileaza ca scriitor brasovean. |
