- Diana, iti mai amintesti cind si cum ai inceput sa scrii beletristica, tu fiind absolventa a Facultatii de Istorie la US din Chisinau si avind o activitate muzeografica si jurnalistica, cum scrii pe pagina ta de pe www.agonia.ro/index.php/author/0003286/index.html#bio?
- Mihai, cand mi-ai propus sa iti raspund la cateva intrebari, mi-am spus ca e pe-aproape si ceasul meu de glorie, dar, odata constientizand importanta lui istorica, mi s-a facut brusc frica si m-am blocat. Pot numi data si ora, cand am scris primul articol ori primul reportaj. Cu beletristica e mai greu. Eu fiind o autodidacta, imi e aproape imposibil sa definesc hotarul unde am terminat-o cu amatorismul si am devenit mult mai exigenta cu textele mele publicate pe net sau pe hartie. Stiu doar ca prin 2002 mi-am gasit un job la BNR si m-am vazut cu acces la internet cat e ziua de mare. Atunci a inceput aventura.
- Publici destul de des, citez: „Prezenta in volumele colective "Virtualia", Iasi, 2003, 2005, "Ultima generatie, primul val", Editura Muzeul Literaturii Romane, 2005, "Proza.ro", Editura Paralela 45. Texte publicate in "Contrafort", "Ziua literara", "Democratia", "Symposion", "Oglinda literara", "Convorbiri literare", "Feed-back", "Lecturi filologice", "Orizont" si online pe www.poezie.ro, www.clubliterar.com, www.tiuk.reea.net, www.eleonardo.tk. Iti amintesti cum ai debutat revuistic?
- Nu public des. La drept vorbind, nici nu scriu prea mult. Macar daca as avea o debara ceva, as sta acolo cu vata in urechi si as scrie. Nu stiu cine a spus ca o femeie trebuie sa astepte sa-i creasca copiii si abia dupa va putea sta linistita sa scrie. O fi asa ori nu, n-am idee. Eu ma consolez cu gandul asta si imi doresc soarta literara a Norei Iuga. Stiu insa ca daca se acumuleaza prea multe, ies din mine si cand e zgomot. Imi amintesc de debutul revuistic, cum sa nu. Am debutat la Chisinau cu niste prostioare. Imi amintesc de ele cu jena. Omul care m-a indemnat sa scriu si sa public, lingvistul Ion Dron, mi-a zis atunci: „Tu scrie, fata hai, scrie, altfel, cand mori, raman din tine doar viermi si paianjeni”. Si a murit la scurt timp dupa.
- Apropo de debut, nu ai debutat la o editura din Basarabia, cum s-a intimplat cu majoritatea scriitorilor basarabeni, ci la Vinea, editura de poezie din Bucuresti. Cum s-a intimplat? Cum (si de ce) ai ajuns in Bucuresti?
- Nu ca nu mi-ar fi placut sa imi apara cartea la Chisinau. Cand am debutat, eram stabilita deja la Bucuresti. La un targ de carte, la Bookarest, rasfoiam cartile de poezie la standul editurii si discutam cu sotul meu despre ele. In discutie a intervenit scriitorul Ion Lazu, redactor-sef la Vinea. Eu aveam un puternic accent basarabean. (Am si acum, dar e mai estompat. Nu cred ca voi putea pronuta vreodata „dusi” sau „papuse”). Pe Ion Lazu il interesa totul legat de literatura din Basarabia, parintii lui, „culaci”, fiind refugiati in Olt din Ciobruciu, Tighina, in 1944. Cand a aflat ca scriu, mi-a cerut manuscrisul, i-a placut probabil ce a citit, altfel nu i-l arata editorului. Nicolae Tone l-a acceptat. In toamna, la Gaudeamus, mi-am vazut si eu cartea pe stand, la Vinea. Asadar, a fost o intamplare. Ori poate nu doar o intamplare. Dumnezeu stie. La Bucuresti am ajuns datorita unei fulgeratoare si incredibile povesti. De dragoste.
- Cine dintre scriitori te-a influentat mai tare? Ce scriitori iti sint mai apropiati?
- Cred ca m-a influentat, inca din copilarie, un scriitor (actor, regizor) rus, despre care nu se vorbeste prea mult in Romania, alti rusi fiind acum pe val. Vasilii Suksin. L-am desoperit singura, gasindu-i cartile la biblioteca satului. Sper sa am timp vreodata sa traduc din Suksin. Acum vreo luna, l-am rugat pe parintele Savatie Bastovoi sa imi citeasca un manuscris. El a fost singurul care mi-a confirmat o influenta, de care eu sunt constienta. Poate au vazut-o si altii, dar au tacut. E o poveste mai veche si mai lunga. Sper sa vorbim despre ea si mai pe indelete. Influenta din fratii Vakulovski. Cand citesc ceva si lectura ma fascineaza, scriitorul imi devine inevitabil apropiat. In acest sens sunt cam infidela. De exemplu, daca azi citesc „Cutia neagra” a lui Amos Oz, imi zic: „Asta imi e cel mai apropiat”. Maine il pot citi pe Visniec ori pe Crudu si sa imi para la fel de apropiati. Dupa ce am citit Jirnalul lui Sebastian, am umblat cateva zile in transa...
- Cum iti pare – de la Bucuresti – literatura basarabeana? De cind ai ajuns in Romania ce scriitori basarabeni ai (re)citit?
- Mustoasa, originala si, uneori, nedreptatita. In primul rand, i-am citit pe cei cu lucrari pe internet: proza, poezie, jurnal, pe cei care imi mai trimit texte pe email ori scot carti la Bucuresti. I-am citit pe Alexandru Buruiana, pe Dumitru Crudu, cu ultima lui aparitie de la CR, dar si cu cartea aia “trasa” la „Xerox” - „Un concert la viola pentru caini”. Am fost la lansarea „Letopizdet-ului” la Carturesti. Daca vrei sa stii, pana si prima ta carte, „Nemuritori in popusoi”, tot la Bucuresti am citit-o, drept ca reeditata. L-am mai citit pe Garnet, ca i-am gasit “Campia Borges” la chioscul MLR si pe Vitalie Ciobanu, pe blog si in „Contrafort”, pe Em. Galaicu-Paun, prin “Vatra”, cu fragmente dintr-un roman la care lucreaza, pe Nicoleta Esinencu, pe Tiuk, pe Nicolae Popa, pe Vasile Ernu, desigur. I-am citit “Orgamecanismele” lui Mitos Micleusanu, am citit “Sfinxul itinerant” de Leo Butnaru, carte scoasa la Vinea, in 2004, “Turnul de Fildes” a lui Chiper, am citit-o si pe Irina Nechit, si pe Liliana Corobca. Dintr-un anticariat din pasajul universitatii am cumparat (si am citit) doua carti, o antologie si o neantologie, ambele noi-noute: “Yin Time” de Galaicu-Paun si “Altul-acelasi” de Leo Butnaru. I-am citit pe internet pe Silvia Caloianu, pe Iulian Ciocan, pe Ruslan Carta, pe Gamart si Hose Pablo, pe Alexandru Cosmescu. Ei, sunt multi si toti buni. Imi pare rau ca o sa uit pe cineva acum si, sigur, o sa uit. Cred ca mai simplu ar fi sa dau niste linkuri spre „Contrafort”, „Tiuk”, Sud-Est” si sa zic: „Pe astia i-am citit”.
(aprilie 2007, Bucuresti-Brasov) |
