Dupa 15 ani Trupa Survolaj explodeaza in clubul The Note din Timisoara. Cu un public chiar mai numeros decit la legendarul Marquee londonez, problema perplexitatii auditoriului rezida nu in vitalitatea cu care Dan Slivian Petre si gashca au intrat din nou pe scena romaneasca a rockului, ci in absenta lor timp de 15 ani de pe aceeasi scena. Pentru tinerii timisoreni a fost un debuseu afectiv , pentru cei inveterati si invederati asta deja insemnind o privire cu alti ochi, mult mai matura, a laturii de concept a trupei. Si spun asta gindindu-ma la idilicii ani si revolutionari si anarhisti in care am crescut 90, 91, 92, ani invaluiti de o anumita aura, de o anumita solaritate, dincolo de abjectia mineriadelor si a capetelor sistematic date in gura democratiei noastre fragile.
„M-am bucurat ca am fost piratat in America” spunea Daniel Silvian Petre apropos de impactul pe care Survolaj l-a avut in deceniul 9 al secolului trecut, atit de important pentru noi si impactul si deceniul. De la hit-urile albumului lor scos pe vinil la Electrecord si pina la bonus-track-uri dupa Maria Tanase evidentiind calitatile vocale ale lui DSP, Survolaj nu a facut decit sa ne aduca aminte ca ei se constituie ca o revelatie care ne puncteaza spatiul si timpul, speram nu si tempo-ul prezentei/absentei de acum inainte, intrucit ii vrem intre noi din ce in ce mai vizibil.
Catalin Teodoreanu-bass, Szabo Zsolt-chitara, Molnar Levente –tobe, DSP-voce,comp,flaut,muzicuta, acordeon...au reusit sa surprinda o audienta care, in majoritatea ei tinereasca, nu vazuse un Survolaj live niciodata. Senzatia de adrenalina dinaintea unui concert e bine stabilita de basul care iti vibreaza in plamini intrind in sala de concert, de toba care iti bate in inima. Asa stiam noi ca un concert va fi bun si iata ca nici de data asta intuitia afectiva nu ne-a lasat balta, bucurindu-ne de un show superb, asa cum odinioara la Arenele Romane in Bucuresti de unde ne-a venit si moto-ul finish-ului de liceu „In orasul acesta cu flori de pomana/ Idiotii zimbesc si au fata umana..”, scris pe tabla ca un finit coronat opus al degringoladei sistemului social si de invatamint care ne-a ispravit si copilaria. Daca atunci Survolaj insemna, ca orice trupa de rock sau metal, opozitia fata de sistem si de viata furata, fata de chingi institutionale si impertinente politice, in inceputul lui Martie 2007, ei au fost cadoul muzical al multor fani, fie ca au ajuns sau nu la concert, au fost muzica deja bine reprezentata si originala a spiritului de enduranta a tot ceea ce a ramas intact in trairile noastre. Acum de-abia intervine procesul de recuperare. Dupa rataciri prin tot spatiul spiritual si laic, Survolajul incepe o reconquista a inimii, asa cum noi nu ne-a fi dorit niciodata sa plece, dar cit de necesara e o plecare la un moment dat pentru o intoarcere pe masura.
„Supradoza” este problema Vestului, iar comunismul cea a Estului, imi soptea cineva acum multi ani. I-am auzit prima data la „Pittis Show”, insa, pina recent nu am avut parte decit de o singura vizionare „Live” a baietilor....dar ce vizionare: Rock ’92! Viata a fost darnica cu mine in ce priveste concertele, am vazut sute de trupe, insa la 4-5 dimineata doar o singura data mi-a fost dat sa traiesc o vraja zeppeliniana....atunci, acolo.... la Arenele Romane.
„Mai exista Survolaj? S-au reunit?” m-a intrebat, usor surprins si bucuros in acelasi timp, Danut Ivanescu. M-a bucurat si pe mine cind am auzit, ca, dupa multi ani, se gindesc sa revina. Tolea Postovei, incintat si el, evident, i-a chemat in 2006 sa cinte, din nou, la Buzau, la Top T. Trebuia sa aiba loc si un concert la pestera de la Romanesti....nerealizat, din pacate.
La 1 martie, insa, orice urma de problema a disparut si, dupa aproape zeceani, au cintat din nou „acasa”.
Exista lucruri care te marcheaza in viata, evenimente care te atrag: amintirea concertului, discutia de la radio de acum 8-9 ani, volumul de versuri „depresive, revoltate, fascinate de propria lor combustie anarhica”. Mi-a fost dor de ei si de muzica lor. Simplu, nu?
Discutia promisa de catre Daniel Silvian a avut loc in 2 martie la ora 2: 22 am....fara graba...
-Bine te-am regasit Daniel, dupa cincispreyece ani de lipsa de Survolaj...
-Servus Atilla. Ma bucur mult ca ai venit, sper sa fi meritat sa vii sa ne vezi...
- Nu incape indoiala. A fost o chestiune de suflet pentru mine si nu ma voi lasa pina nu va aduc si la Oradea...Atunci cind ati planuit concertul, cit de constienta a fost potrivirea cu primavara, cu martisorul?
- Nu a avut nici o legatura. Chiar urasc chestia asta cu martisorul, am alergie
- O.K., ca sa nu faci alergie, imi permit sa fiu curios: care au fost intrebarile pe care ti le-au adresat cel mai des jurnalistii, ca sa le evit pe parcursul discutiei...
- Oh, cred ca le vei evita!
- Am facut referire la cei cincisprezece ani de cind nu v-am vazut...tu ai vorbit doar de zece ani, relativ, la Timisoara...stiu ca Buzaul este un alt oras important in istoria voastra. Cum si cu ce s-au scurs anii acestia?
- Hmm... Buzau.. debut, desfiintare si re-debut...A trecut o perioada lunga in care nu m-am vazut cu baietii. Poate erau una, doua intilniri pe an, am scos o carte, doua albume cu trupa CHIN...multe s-au intimplat...vai cit de multe, si pe plan personal. I-am gasit pe baieti schimbati in bine. Nu stiu cui sa-i multumesc pentru asta...poate e un dar de la Dumnezeu.
- Mai tii minte care a fost marul discordiei acum zece ani? Nu trebuie sa mi-l spui daca nu doresti!
- Ador intrebarile care ma pun in dificultate. A fost unul din cele sapte pacate: vanitatea!
- Cum a fost reintilnirea acum, cea care a dus la concertul de azi?
- Anul acesta se fac douazeci de ani de la infiintarea noastra si nu aveam nici un CD oficial. Primul nostru album a fost piratat in U.S.A. in 2002...m-am gindit ca ar trebui sa facem ceva pentru anii acestia, un „Best of...”... nu ma gindeam sa intram in studio sau la concerte...dupa ce ne-am dat mina si am baut o cafea, o bere... ne-am trezit in sala de repetitii a celor de la BLAZZAJ....a fost un session....am simtit ca ne-am despartit de ozi nu de zece ani! Concluzia a fost clara: vom continua! Avem deja gata material pentru un album intreg, nou, nout....
- De ce SURVOLAJ acum si de ce nu CHIN?
- Din ratiuni si de ordin practic. Sintem toti din acelasi oras. CHIN este o trupa pe care o iubesc nespus, i-am si contactat pe baieti, vom face un „Best of..” cu bonus-uri cu un clip pe CD....Desi multi juniori din ziua de azi, din muzica alternativa romaneasca sustin mai voalat ca i-a influentat CHIN, trupa aceasta nu a avut succes la public. Nu a avut un succes care sa ma faca sa cumpar scule sau sa caut sala....in plus, ei 4 sint din Baia Mare..era destul de greu
- Atunci cind s-a pus numele de SURVOLAJ trupei, au mai fost si alte denumiri care aveau sansa sa iasa cistigatoare?
- A fost singura mea conditie: sa se numeasca SURVOLAJ! acum imi pare putin rau, uneori chiar stupid mi se pare numele, dar....asta e... eram, obsedat. Aveam numele trupei fara a avea formatie
- Cred ca niciodata nu este intimplatoare asocierea dintre numele unei trupe si muzica ei. Potrivirea mi se pare mirifica in cazul vostru. Sint curios ce lucrururi minunate imi vei spune despre intimplari de acum zeci de ani... cind si cum a avut loc intilnirea cu muzica? Mai tii minte primele albume cumparate? Primele concerte la care ai fost?
- Hmm....ascultam la radio ceva ce se intimpla joi la zece seara...
- La Radio Cluj? Top 10?
- Exact! Mirela Gruita realiza emisiunea...acolo am ascultat CELELALTE CUVINTE, RODION G. A., PROMUSICA, VOLTAJ (evident nu cei de azi -n.r.).... prima data am ascultat Rock’N’Roll, poate puristii ma vor amenda pentru asta la o emisiune de a lui Adrian Paunescu. Am crezut ca lesin; pina in acel moment am fost un om, dupa aceea am devenit un altul. Aveam vreo 14 ani....Paunescu incepuse o serie de emisiuni la radio, „Cenaclul Flacara” cred ca ii spunea....la un moment dat, niste militieni batusera niste rockeri prin Bucuresti iar Paunescu a luat atitudine! Ceea ce a fost mare lucru la vremea aceea! Pentru a exemplifica ideea ca rock-ul nu e pentru cei dusi cu pluta a dat doua piese: „Black dog” a lui Led Zepp si „Whole lotta Rosie” a lui AC/DC.....din acele secunde, m-am schimbat si sper ca acel om am si ramas pina azi. Ca acela as vrea sa si mor.
- Radacinile noastre sunt pe undeva comune. Si pentru mine, Led Zeppelin este undeva foarte la inceputuri… Sper sa nu o iei ca pe o critica, de aceea imi place atit de mult muzica voastra, pentru ca pot simti ceva din acel feeling sau parfum zeppelinian… Daca te-as eticheta ca fiind un poet sau muzician, poate ai obiecta. Cum ti-ar placea sa fii considerat ?
- Cred ca sint un rocker in poezie si un poet in rock.
- Frumos. De poezie cind te-ai apropiat ?
- Oooo… De mult… Dinainte de scoala. Pe la 4-5 ani, ma plictiseam prin casa si am invatat sa scriu si sa citesc. Cred ca mai si am ceva din acea perioada… Sunt penibile, iti dai seama, dar…
- Pentru tine, nu cred ca vor fi penibile niciodata. Sunt extrem de intime, mai degraba… Exista un anumit moment in care ai simtit ca ai devenit poet ? Sau ti s-a spus, cumva, asta ?
- Nu am asteptat sa mi se spuna, nici nu cred ca am nevoie sa mi se spuna… Arta nu e un concurs. Nu exista „mai buni”. Exista artisti sau nu. Pentru mine, Klimt e egalul lui Van Gogh, desi unul si vinde cu milioane de dolari, iar celalalt doar cu mii… Sunt adevarati amindoi, unul cu mai mult succes decit altul. Mi-am dat seama ca au o oarecare valoare cuvintele pe care le pun pe hirtie in momentul in care a fost niste singe in spatele lor… Cind am simtit ca sciu cu singele propriu, nu cu cerneala. Am multe carti in casa, insa sunt putini poetii pe care ii citesc si ii recitesc pina la lesin. Chiar si poetii buni, care mie nu-mi plac, imi dau senzatia ca bat pasul pe loc si isi publica impresiile de calatorie dupa aceea… Parca scriu despre intimplarile altora. Ori, in momentul in care, in sfirsit am avut dezastre in viata, asta era cind am facut 4 albume, o carte, am cintat in Occident… mi s-a schimbat viata fantastic. Intre 20 si 27 de ani, parca am trait 200 de mii de vieti. Acum, parca nu mi se intimpla nimic fata de atunci. Tot ceea ce faceam era in ideea ca a doua zi nu as mai fi existat… Fiecare virgula din „Overdose” e sustinuta de singe. Nici nu consider ca e poezie, nu ma intereseaza daca e buna sau nu… Stii, cum ii spunea Rainer-Maria Rilke unui tinar poet timisorean (pe vremea aceea era imperiul austro-ungar), care avea o corespondenta cu Rilke, facea acelasi liceu pe care-l facuse si Rilke… Cartea se cheama „Sfaturi catre un tinar poet”… Iar esenta din ce i-a spus este: „Daca poti sa nu scrii, nu scrie ! Daca nu poti sa nu scrii, atunci scrie !” Cam asta incerc si eu… Bag mare ! Chiar daca nu ai talent, macar va fi adevarat. Uneori pot sa nu scriu perioade lungi, dar dupa ce nu mai pot, fac dezastru prin hirtii.
- Care a fost cea mai frumoasa remarca pe care ai auzit-o relativ la muzica ta sau la poeziile tale ?
- Mi-e jena un pic… Sunt surprins sa aflu ca din ce in ce mai multi tineri ma considera poetul lor preferat.
- Nu pot decit sa subscriu. Ma regasesc in multe din versurile tale. Cind am pus mina prima oara pe „Overdose” am simtit ca aceasta carte trebuia sa existe undeva, scrisa de cineva cu talent, in locul celor ca si mine. Cum vezi conditia artistului in Romania ?
- Banuiesc ca stii ca meseria de „scriitor” nu se afla in nomenclatorul de meserii. Ea nu exista ! Singura apropiata e „scriitor de vagoane” !
- Inseamna ca nu exista nici meseria de „poet” ?
- A, vai de mine ! Poet ? Nu am pe cartea de vizita asa ceva, ar fi de parca as avea o infirmitate…
- La mijlocul lui martie, la Oradea se va desfasura (a si avut loc, intre 12-18 – n.r) o manifestare: „Primavara tinerilor poeti”… Un eveniment care va atinge si alte 20-30 de orase ale tarii… Stii cumva ce va fi la Timisoara ?
- Nu stiu. Stiu doar ca eu voi ramine alternative si underground … Nu am facut parte din niciun „cenaclu”, nu am absolvit Facultatea de Litere…
- Incearca, te rog, sa personifici muzica pe care o cinti, sau poezia pe care o scrii. Cum le vezi ? Cum ar arata ?
- Sa stii ca m-am gindit la asta. Poate va suna desuet sau pretentios… Am viziunea unui inger, a unei mirese in alb, intr-un tramvai super-aglomerat, dimineata, plin de muncitori imbracati in gri.
- Atunci cind cineva incepe o afacere, sau, ca sa fiu trendy , intra in show-biz, se gindeste la vrea sa-i iasa, o face pentru a realiza x, y lucruri… cu gandul ca poate reusi sau nu… Tu cum ai privit asta ? Te-ai gindit: poate iese primul album, primul volum de versuri ? Care a fost motorul care te-a dus inainte ?
- Nu puteam sa nu fac aceste lucruri. Eram tobar la inceput, pina cind l-am vazut pe Levi cum bate… M-am lasat urgent si m-am apucat de stativul de microfon. Din fericire, am crescut la casa, si acolo se desfasoara si repetitiile… E intr-un cartier din care au pornit spre muzica mare Phoenix, Progresiv TM, Pro Musica… Cind eram mic, in drum spre scoala treceam pe linga salile lor de repetitie… Erau pletosi, barbosi care cintau la flaut… Survolaj nu se putea naste altundeva decit in „Elizabetin”, in sudul Timisoarei, in cartierul maghiar si german… La mine pe strada eram singurul roman… Erau si sarbi, si evrei…
- Care este acum atmosfera in Survolaj ?
- Mult mai faina decit pe vremuri. Acum suntem prieteni, atunci nu eram…
- Minunat… Si esential. Cita munca este in spatele concertului din aceasta seara ?
- Enorma. Pe bune. Munca de miner. Stiu ca nu iese chiar cum vrem, insa munca din spate e nebanuita.
- Cum vezi situatia muzicii rock romanesti ? Imi permit sa te intreb pentru ca am discutat cu destul de multi (chiar cu Zsolti, in urma cu citeva minute, despre Alan Holtsworth si Vernon Reid, sau Scott Henderson) si desi sunt la curent, de multe ori, cu ceea ce se cinta in Occident, in muzica celor cu care am vorbit nu prea se resimte suflul nou… stiu ca erai fascinat, acum citiva ani de John Frusciante… Tu cum vezi situatia in ansamblu ?
- Frusciante imi place si acum. Nu ma pot pronunta, insa, despre altii. Pot sa incerc sa vorbesc despre muzica rock romaneasca… altceva nu prea exista, hai un pic de jazz… ah si avem folk bun, intr-adevar bun… Impresia pe care o am e ca si cei tineri si cei de virsta mea, cinta de parca n-ar fi murit Ceausescu, de parca n-ar fi avut loc o revolutie ! Muzica rock este o muzica protestatara ! Fratilor, a murit Ceausescu ! Avem voie sa nu mai cintam despre inimi, inele, valuri… Hai sa cintim despre dragoste, moarte, Dumnezeu… sau despre alte lucruri importante ! Unii, in Romania, sunt obsedati sa aiba scule si sa sune bine… Este forma fara fond, cum spunea George Calinescu…
- De la cine ai invatat cel mai mult din punct de vedere uman, si de la cine din punct de vedere muzical ?
- De la bunica mea. Ea m-a crescut, parintii m-au abandonat… Sunt un decretel pur-singe, produs al primaverii 68’… Bunica era o banateanca fenomenala ! Datorita ei, daca eram in Occident sau la Bucuresti, stateam ca pe ghimpi ca sa ajung acasa… Muzical ? Phoenix ! Enorm. Mi-a placut mult si Cristi Minculescu… Asa cum ti-am spus: cint din cauza celor de la AC/DC !
- Ma bucur ca ai amintit de „ghimpi”… Acum citiva ani, cind am discutat, imi spuneai ca ai fugit din Viena in Romania ! Ai mai avut, de atunci, astfel de senzatii ?
- Hm… Iti dai seama ca ma intorceam in Timisoara, de fapt. Nu o spun din patriotism local, chiar asa e ! Din partea mea ar putea fi Timisoara si in Pampas sau in China… Nu pot sa scriu nicio litera altundeva decit in Timisoara… Sunt tabula rasa…
- Care sunt acele lucruri in Timisoara crea s-au modificat si care iti plac si care sunt cele care nu-ti plac ?
- Nu-mi place nimic si imi displace aproape tot. Vorbesc ca la telejurnal… Timisoara isi pierde mult din esenta, asa cum in Germania rar mai vezi nemti, la Londra parca eram in Baghdad… Nu… Timisoara nu mai e Timisoara mea. Trebuie sa merg o ora sa aud vorbindu-se in maghiara, sa merg zile ca sa aud vorbe in nemteste. Eu scriu mergind prin Timisoara… Iubesc orasul, dar il iubesc ca pe o mama care a imbatrinit. Nu mai e frumoasa, are Alzheimer… Sunt speriat de ce a devenit Timisoara acum, Romania – e treaba ei ce face… Poate nu e normal. Am facut Revolutia, in 16 decembrie, cu Catalin am dres am si am facut, evident nu ne-am luat certificate de revolutionari ! Asa cum nu exista cel de „poet”, nu poate fi unul de „patriot”… Voi scrie despre asta in prima mea carte de proza. Sper sa am timp… Ma intereseaza aproapele, acesta putem sa-l schimbam ! Ma dispera bigotismul cu care ne ocupam de cei din Somalia, care au muste la gura de foame, iar aici, la noi, ne batem nevasta sau ciinele… Ideea e sa nu arunci o tigara pe jos, sa nu vorbesti urit cu mama… Traiesc pentru asta, pentru a schimba ceva. De exemplu: ieri am pus plante in fata casei, cineva le-a rupt, iar azi am plantat altele, inainte sa vin la concert, am si intirziat… Cu cit mai mult gunoi arunca cetatenii la mine, in fata casei, cu atit voi dori sa fac din ce in ce mai fain ! Eu ma consideram tot timpul in Europa. Nici la virsta de 5 ani nu ma gindeam la Viena ca „si mor daca nu ajung !”… Nu.
- Ai un site: www.dspetre.ro. De cind exista ? Tu il realizezi ?
- De 3-4 ani, nu stiu exact. Da, eu il fac. Am o politica ciudata, gen Woody Allen, daca vrei, nu prea am contacte cu editori, nu le trimit martisoare, daca ne intilnim – bine, daca nu - nu, nu public in reviste pentru nimic in lume ! Hm, chiar am avut surpriza sa fiu tradus in maghiara… Nu am inteles nimic, dar am salvat cele doua poezii. Mi-a placut mult.
- Urmatoarea intrebare nu are deloc tenta morbida: peste 40-50 de ani, care ai dori sa fie cintecul sa te insoteasca pe ultimul drum si care sa fie epitaful ?
- Nu as dori sa am un mormint… Fiind un liber-cugetator, nu platesc taxe la biserica, am insa prieteni preoti si calugari… citesc tone de patristica, sunt doxa Vechiul si Noul Testament, sunt prieten bun cu Jesus, cu taica-sau am unele reticente… De Vechiul Testament mi-e frica precum in filmele de Hitchcock ! Stii, cind ma gindesc ca in fiece dimineata ma duc sa ma barbieresc, sa ma parfumez… ca sa beneficieze pina la urma cine ? Viermii ? Cred ca as prefera sa fiu ars, iar atunci nu ar fi epitaf. Iar ca muzica… hm… cred ca „Take Five” al lui Dave Brubeck, care numai muzica de inmormintare nu e !
- Daaa, o compozitie Paul Desmond… E in ordine ! Hai sa fie ceva mai vesel finalul: povesteste-mi de noul album Survolaj ! Cind intrati in studio si unde il veti inregistra ?
- Saptamina viitoare intram in studio in Timisoara (ceea s-a si intimplat, in acest moment ei lucrind in continuare la finalizarea albumului – n.r.). Aproape cu orice pret imi doresc asta. Nu prea ma intereseaza cum va suna ! Bine, exagerez… stii, nu am tras nici un sunet inca, in Timisoara ! Atit albumele Survolaj, cit si Chin au fost trase la Bucuresti si la Cluj. Nu mai vreau sa merg cu metroul sau cu trenul ! As dori sa merg pe jos, sau cu biticla mea violeta…
- Care e directia in care ati luat-o in 2007 ? Simt o combinatie intre haiosenie si amaraciune in texte…
- Da, compozitiile sunt mai condensate, iar textele mai directe. Temele mele sunt uneori foarte grave, suntem tristi de ne doare capul, atitea porcarii ni se intimpla… Sa-i mai necajesc si eu ? Temele ramin grave, tonul va fi mai vesel…
- In incheiere, ce doresti sa-ti doresc ?
- Mi-as dori sa am puterea sa cred…
- Asta iti doresc. Si creativitate. Sa ai grija de tine si sa ne bucuri mai des ! Sa stii sa pastrezi masura in toate !
- Multumesc tare mult ! |
