De fapt nu era chiar un butoi adevarat, doar un baric. 250 de litri, atit.
Parintii il umplusera cu divin in anul in care s-a nascut Danut. Era o traditie in familie. Tatal isi avea si el butoiul lui, asa cum avusese si bunicul. Poate ca traditia mergea si mai departe in timp, poate ca si strabunicului ii pusese stra-strabunicul un butoias deoparte, dar despre asta nu stia nimeni nimic. Era totusi o traditie recenta.
Tatal mai avea aproape un sfert de butoi, numai ca in al lui era coniac; divin se gasea numai in baricul lui Danut, care fusese umplut pe vremea cind Moldova pierduse dreptul de a folosi denumirea de „coniac” si alesese „divin” pentru bautura obtinuta prin distilarea vinului, un cuvint mult mai inspirat decit vinarsul de peste Prut.
Traditia familiei cerea ca butoiul sa ramina intact pina ce copilul implineste 13 ani. Atunci e desfacut si coniacul (sau divinul, in cazul lui Danut) e gustat pentru prima oara. Dupa aceea va putea fi consumat, incet-incet, ori de cite ori va fi nevoie: la fiecare zi de nastere cite un pic (nu mai mult de 1l pe an), la nunta mai mult dintr-odata (pina in limita a 50l), la nasterea fiecarui copil, la moartea parintilor, la vindecarea dupa boli, dupa trecerea unei primejdii, pe urma din ce in ce mai putin pe masura ce butoiasul de stejar va suna tot mai a gol, la nunta copiilor, la nasterea nepotilor, mereu mai cu grija, cu grija cea mare a batrinetii, sa nu se goleasca de tot, sa mai ramina ceva la fund, fie si numai atit cit sa poata minji citeva paharele, cite unul de copil, de nepot, de prieten de-o viata, paharele pe care copiii, nepotii, prietenii de-o viata sa le ciocneasca pe marginea mormintului cu pamint afinat, iar pamintul sa inghita chiar ultima picatura. Tatal lui Danut mai avea pina in ziua aceea, credea el, si consumase deja prea mult, incit acum lua cu mare zgircenie si parere de rau, mai putin de 1l pe an. Abia astepta ziua in care fiul lui va implini 13 ani, era hotarit ca atunci sa scoata mai mult din butoiul lui, sa faca o mare petrecere si sa cinsteasca musafirii mai degraba de la el decit din butoiul lui Danut, ca si cum ar fi putut astfel sa prelungeasca firul vietii fiului scurtindu-si-l singur pe-al lui. Dar mai voia, in adincul sufletului, si sa le ofere musafirilor ocazia sa compare batrinul coniac moldovenesc al tatalui cu tinarul divin al fiului si sa vada care e mai bun, mai parfumat, mai...
Mama, pe de alta parte, nu era deloc incintata de duelul care se apropia. Ea ar fi vrut sa nu serveasca musafirilor decit din coniacul lui Danut, sa nu ajunga pe limba strainilor ambele arome. Sa nu aiba altii a judeca. Ar fi facut orice sa intirzie clipa deschiderii butoiasului, s-ar fi agatat cu toate puterile ei de limbile unui ceas urias, luptind sa-l opreasca putin, sa mai amine, sa nu se mai grabeasca zilele una dupa alta mereu, sa nu-si vada atit de repede baietelul ajuns aproape barbat, ca taica-su, cu butoiul desfacut si vesnic cu urechile ciulite sa prinda sunetul din ce in ce mai a gol... De aia se purta nedrept uneori cu Danut, interzicindu-i lucruri firesti pentru un baiat de aproape 13 ani si obligindu-l la alte lucruri, mai potrivite pentru un copil mic de tot, de exemplu sa bea lapte in fiecare dimineata, desi el detesta laptele, ii dadea dureri de burta. Crampele deja amenintau sa dureze toata viata, atit de mult suferise de pe urma lor.
Sora lui Danut, cu doi ani mai mare decit el, izbucnea in plins cam de fiecare data cind venea vorba de butoi. Traditia familiei se referea exclusiv la baieti, fetele nu aveau nici o traditie a lor. Dar nascocise ea una, pe la 6-7 ani, si de atunci visa sa aiba mai tirziu o fetita si sa i-o transmita. Traditia nascocita de ea era un batic. Luase din dulapul bunicii un batic mai frumos colorat si jurase ca-l va purta pe cap cind va implini 13 ani si apoi il va da fiicei ei care la rindul ei o sa-l poarte pe cap la 13 ani si-l va da mai departe... Nu povestise nimanui de baticul care inca nu era traditional dar urma sa fie, pentru ca i se spusese intotdeauna ca nu-i frumos sa fie geloasa pe fratiorul mai mic. Cind implinise 13 ani aparuse intr-adevar cu el pe cap in mijlocul invitatilor. Si stirnise... hohote de ris. Toata lumea se amuza de fetisoara ei de tarancuta. Mama se repezise sa-i ia cirpa aceea si-o intrebase de ce se imbracase ca la tara tocmai la aniversare. Cu timpul rusinea se tocea. Risul musafirilor avea sa constituie o parte importanta a mostenirii catre fiica ei nenascuta, un simbol al... si aici se cam pierdea, nu stia ce sa simbolizeze de fapt: eroismul in fata adultilor care nu inteleg, inocenta pastrata in ciuda batjocurii, puritatea in fata... dar mai avea timp sa se hotarasca pina la nasterea fiicei din viitorul indepartat. Apoi i-a trecut de tot. Crestea. A inteles ce copilarie fusese sa aleaga un batic in loc de un baric. Nu se mai gindea sa transmita nimic nimanui, mai ales ca nici n-o sa se marite vreodata si deci nici copii n-o sa aiba. Cu toate astea inca mai izbucnea in plins si fugea sa se ascunda aproape de fiecare data cind venea vorba despre butoiasul de stejar al fratelui ei mai mic, adica foarte des in ultima vreme.
In ce-l priveste pe Danut, toata povestea il innebunea. Era in primul rind nerabdator, cum ar fi fost orice baiat de virsta lui. Mindru ca numai el, dintre toti baietii de virsta lui, avea un asemenea motiv de nerabdare, ca nimeni nu mai avea, pastrat cu grija de 13 ani, un butoi cu coniac (si inca divin!) al carui gust deocamdata nu putea fi decit banuit. Si ingrozit ca „divinul” s-ar putea dovedi totusi o posirca ordinara.
Se trezea uneori noaptea, dupa ce visase ca butoiasul a fost desfacut, cu palpitatii, cu gitul uscat si cu un oribil gust de otet pe limba. De obicei se trezea si maica-sa imediat si-l lua repede in brate sa-l linisteasca. Ii lipea capul de piept si palpitatiile lui Danut se inteteau. Pieptul ei era moale si cald. Caldura aceea ii ardea obrazul si buzele, iar gitul i se usca mai rau si tot pe dinauntru, dar in alta parte a corpului, altceva il ardea altfel, o fierbinteala care dadea sa se reverse. Intr-o noapte chiar s-a revarsat, si ce a iesit nu era foc sau singe, era ceva albicios; Danut stia ce era, vorbise ore in sir despre asta cu prietenii de la scoala sau din bloc: era sperma.
Dar cum ar fi putut s-o convinga pe maica-sa sa-l lase sa doarma singur, fara ea? Nu putea s-o dea jos de pe limbile ceasului urias de care se agatase, nu putea s-o convinga sa-l lase sa se apropie linistit de cei 13 ani. Se resemna sa pateasca, o data la citeva nopti, aceeasi rusine: visa ca divinul e oribil, se trezea tipind, maica-sa il stringea tare in brate, el fugea in baie sa se ascunda si scapa de erectie asa cum invatase repede ca poate scapa de ea. La sfirsit stergea cu grija stropii care nimerisera pe faianta sau pe colacul WC-ului.
Intr-o noapte a visat altceva. Nici urma de butoi. O incapere uriasa, de internat, cu toti peretii acoperiti de cruci negre. Semiintuneric. O gramada de fete. E singurul baiat de acolo, dar nu i se pare ciudat ca doarme cu fetele. Se duce la baie. Face treaba mare. Cind sa iasa vede in mijloc, pe podea, un cadavru. Se apropie calm, nu e deloc speriat. Cadavrul e al unei femei. Zace cu bratele desfacute, cu pletele rasfirate. Se apropie mai mult. Nu i se vede fata, pentru ca e acoperita cu fecale. Se intoarce in dormitor, povesteste ce a vazut. Fetele incep sa tipe. El vrea sa le calmeze, le vorbeste clar si autoritar. Doar e singurul baiat, trebuie sa-l asculte.
Visul se intrerupe si o ia de la capat: este din nou la baie. Un cadavru zace pe podea. Nu se vede fata, pentru ca e acoperita de fecale. E socat. Incepe sa urle. Se intoarce in dormitor si povesteste ce a vazut. Fetele izbucnesc in ris. El plinge in hohote, innebunit ca nu-l intelege nimeni. In fond, cum sa-l inteleaga? Doar e singurul baiat printre atitea fete!
S-a trezit cu palpitatii, cu gitul uscat si cu un oribil gust de otet pe limba, ca si cum ar fi visat, ca de obicei, ca butoiul a fost desfacut. S-a intors un pic spre dreapta, sa se scufunde in bratele mamei, gata sa se lase consolat. Si... nimic. Locul de linga el era gol. A ascultat atent zgomotele din casa. N-auzea nimic. Cum nu auzise nimeni nici urletele lui din vis. Asta era, fusese un vis. S-a dus la baie calm si a facut treaba mare. De aia visase, pentru ca ii venea sa faca. S-a spalat bine pe miini. Tot nu se auzea nici un zgomot, nici o miscare in casa. A incercat sa adoarma la loc. Dar ori de cite ori inchidea ochii crucile negre reapareau. Dupa vreun sfert de ora a aprins lumina. Camera mica si patratoasa parea mult mai mare, asa cum statea singur in ea. Fara maica-sa parca se latise, se lungise si se inaltase. Latime, lungime, inaltime... un cub. Calculati volumul... Daca tot se trezise, poate ar fi bine sa-si faca totusi tema la matematica. Putin probabil sa-l asculte a doua zi, dar nu e frumos sa mergi la scoala cu temele nefacute. Poate de-aia visase asa urit, in fond era prima data cind nu-si facuse tema. Fusese o pedeapsa.
Volumul unui cilindru circular drept este de 128 p cm³, iar raza de 4 cm. Sa se calculeze aria totala.
Bun. Aria ti egal doi aria bi plus aria li.
Aria bi e simplu: pi ri patrat. Patrorpatru saispe. Saispe pi. Centimetri. Centimetri patrati.
Aria li e doi pi ri gi. Gi e... has. Has e... uf. Has e...
Vi e pi ri patrat has. Ri e patru. Aha. Opt. Centimetri.
Has e gi.
Asa ca aria li e doi pi or patr’or opt. Saispatru pi. Centimetri patrati.
Aria ti acu’ e saispe si cu saispatru. Adica nu. Doi ori saispe si cu saispatru. Treijdoi cu saispatru. Nouassase. Centimetri patrati. Nu, cu tot cu pi. Nouassase pi centimetri patrati.
Nu stralucea la matematica, dar in general se straduia. Mai avea inca trei probleme la cilindru. Una ii cerea volumul, una si aria si volumul, una raza si generatoarea. Cum nu-i placea sa-i dea cu pi (prefera rezultatele clare, de exemplu cinci sau saptispe sau zero) se apuca de aia cu raza si generatoarea. Dupa vreo trei minute (a mers mai repede) ii iesi raza trei si generatoarea sapte. Casca. Nu, nu mai avea nici un chef de vi, pi, ri. Bine ca n-are butoiul lui un volum de 128 pi centimetri patrati sau nu-stiu-cit pi! Cum sa tii coniac in ceva cu pi? Cu pi-pi! Haha! Oricum, butoiul lui nu e „un cilindru circular drept”. Da’ oare ce e? Da’ daca era cilindru de ala? Nu mai avea nici un haz. Cum sa zici ca ai un cilindru cu divin de desfacut la treispe ani? Un cilindru cu divin, un cilindru cu coniac, un cilindru pi-pi-pi... Fredona deja, rupt de somn, cu obrazul pe caietul in patratele... cind intra maica-sa, cu fata botita mai urit ca niciodata:
- Vezi ca esti nesimtit? Eu te las sa dormi singur ca m-ati innebunit ca te-ai facut mare si tu ce faci? Ce faci mai copilule? Cum te mai duci tu miine la scoala daca nu dormi toata noaptea? Tu stii cit e ceasu’? Ce faci acolo?
Ii smulse caietul si-l rasfoi nedumerita. Cauta printre manualele si caietele care zaceau pe masa. Nu gasi nimic.
- Nu fac nimic, imi faceam la mate, c-am uitat de tema asta, na, uite, cu cilindru’! Mai am doua si le termin si ma culc. Am uitat, ce sa fac dac’am uitat?
Maica-sa isi facu lent semnul crucii, o data, de doua ori... inainte sa iasa si-l mai facu o data.
- Treaba ta. Ca esti mare, cica. Sa te vad eu miine dimineata...
Danut ramase cam nauc in picioare in mijlocul camerei. Cum se poate sa se intimple una ca asta asa, dintr-odata, fara sa-l anunte nimeni dinainte, fara sa-i spuna ca s-a facut „mare”? Poate de-aia a visat urit. Trebuia sa fie mai greu, mai complicat, sa fie o petrecere... Ca atunci cind or sa-i desfaca butoiul... Uite ca se facuse mare deja si butoiul tot neinceput a ramas! Ceva nu era chiar cum ar fi trebuit sa fie. |
