Iulian CIOCAN

O VIATA COMPLICATA 

      De la o vreme incoace aveam impresia ca sufocantele cozi ale anilor ’80 si ’90 au disparut. Bineinteles ca si astazi mi se mai intimpla sa astept cite o jumatate de ora pentru ca sa ma apropii de un oarecare ghiseu, dar pentru cei care au trecut prin greutatile tranzitiei o jumatate de ora de asteptare e un fleac. Credeam deci ca nu se mai face coada acum ca odinioara, cind cirnatul Doktorskaia era atit de jinduit. Ei bine, mi-am dat seama cit de naiv sint intr-o zi in care am hotarit sa merg la Serviciul de evidenta a populatiei din sectorul Botanica pentru a-mi face un pasaport nou. De cum am intrat in holul semiobscur al institutiei, in aerul caruia plutea un miros statut, mi s-a protapit in fata o femeie nemultumita, robusta, imbracata intr-un costum de sport, care m-a intrebat daca am venit sa-mi fac pasaport. Imi spuse apoi ca sint al saizeci si cincilea conform listei si deschise un blocnotes pentru a-mi scrie numele de familie. “O clipa! Care lista?” am intrebat-o, surprins. Tinuta femeii robuste se rigidiza. “Esti chior? Lumea vine aici cu noaptea-n cap!” Am aruncat o privire peste umarul ei si am ramas perplex: zeci de oameni transpirati, iritati sau tristi, se imbulzeau in fata unei usi de metal sobakeviciene. Un barbat cu ochii rosii de nesomn, mai bine zis numarul 64, ma privi cu suspiciune pe deasupra ochelarilor. “E  mai bine sa-ti faci aparitia peste vreo cinci ore, desi e posibil sa-ti vina rindul cind lipsesti. Si mai bine e sa vii miine la sase dimineata!” ma sfatui femeia robusta, descretindu-si un pic fruntea. Am reaparut peste patru ore, am mai asteptat inca doua si intr-un tirziu am reusit sa intru in birou. Dar si mai uluit am fost in ziua in care am mers sa-mi iau documentul. Eliberarea pasapoartelor  - un lucru care aparent n-ar trebui sa genereze complicatii – era la fel de anevoioasa. Aceeasi coada insuportabila, aceeasi lista facuta dis-de-dimineata, aceiasi nervi. “Cum de am ajuns noi in halul asta?” m-am intrebat cu sentimentul ca nu e prima data cind imi pun aceasta intrebare. “Oare e normal sa astepti atita timp ca sa ti se dea un pasaport? Cine e vinovatul?”
        Un prieten, stabilit de curind in Canada, caruia i-am povestit despre debandada cu eliberarea pasapoartelor, e de parere ca aceste cozi sint create intentionat de catre functionarii corupti care vor sa cistige astfel un bacsis. Sint multi oameni gata sa plateasca pentru a scapa de cosmarul cozilor. Eu unul nu cred ca functionarii nostri sint corupti. Si nici n-am citit in presa sa fi fost prins cu mita-n sac vreun angajat al Serviciului de evidenta a populatiei. Poate cetatenii sint de vina? E greu de crezut insa ca acestia ar avea ceva de cistigat de pe urma unei asemenea experiente. Am remarcat ca oamenii care se calcau in picioare pe coridorul sus-pomenitei institutii erau enervati. Ce-i drept,  nici nu faceau ceva pentru a schimba situatia, nu-i cereau nimanui socoteala. Sau poate Serviciul cu pricina are putini angajati? Dar oare pentru a elibera repede niste pasapoarte facute e nevoie de zeci de angajati?
       Prietenul stabilit in Canada mi-a descris o lume paradiziaca, mirifica, una in care nu exista cozi, iar in fata ghiseelor nu se imbulzesc niciodata oameni incruntati.  Si m-am gindit ca poate in realitate  nimeni nu e de vina. Poate ca pur si simplu traim vieti diferite. Adica viata in Canada e usoara, iar in Moldova e complicata. Complicata prin definitie.