MV: Domnule Florin Iaru, sinteti unul dintre cei mai populari poeti contemporani si poate ca si din acest motiv ati fost invitatul special al Maratonului de Poezie de la Brasov. Cum v-a parut la acest eveniment poetic?
FI: Nu cred ca sint chiar foarte popular pentru poezia mea. Deci nu sint un poet popular. Cum n-am mai publicat de mult, nu pot fi. Sint doar o persoana populara. La Brasov m-au invitat prietenii care-si mai aduc aminte de ce am scris cu douazeci de ani in urma. Dupa lungi tribulatii (in care m-am frecat de toti tatuatii) am izbutit sa mai scriu o carte de poezie, iar ei au zis sa citesc ceva la Brasov. Si-am citit. A fost, tanda pe manda, bine!
- Daca v-as intreba de ce ati scris poezie cu douazeci de ani in urma poate ca v-ar trebui citeva zeci de pagini pentru raspuns, sa va intreb, dar, de ce scrieti acum?
- Hm! Atunci, ca si acum, am un singur raspuns: pentru ca-mi place. Dar acum am imbatrinit si nu vreau sa fac precum poetii batrini, adica sa scriu in dorul lelii. Scriu pentru ca visez. Scriu pentru ca iubesc. Sint lucruri pe care nu le-am rezolvat. Iar unele nu pot fi exprimate in proza. Scriu pentru ca sint un prost care crede ca lumea poate fi scrisa. Ei, nu sint chiar un prost. Pe scurt, imi place. Viata fara scriitura e ca setea fara gura!
- Ati mai fost la Brasov? Ce amintiri va leaga de orasul nostru?
- Pai, mama mea avea un elev care era din Brasov. Cum se intimpla deseori, mama lui si mama mea s-au imprietenit. Asa ca am vizitat Brasovul de mic. Si, ca orice turist, m-am prins de Biserica Neagra. Si toate cele. Apoi, in tinerete, treceam cu iubitele prin Brasov. Aerul tare si soarele cu dinti faceau bine la iubit. Apoi, m-am imprietenit cu Al. Musina. Si, uite-asa, am descoperit burgul poetic. Ca orice oras romanesc, Brasovul a fost stricat ireversibil de blocuri. Ce a ramas frumos e putin, exact ca in Bucuresti: putin si neingrijit!
- Ce „putin si neingrijit”, adica frumos, v-a atras atentia de data asta, in vizita asta?
- A, n-am avut timp de colindat! Ceea ce am vazut pe la 11 noaptea a fost centrul. Asta e curat. Neingrijirea brasoveana e de o suta de ori mai curata decit aia bucuresteana! Casa Weber. Pe-acolo m-am invirtit. Masa, recital, discutii, nani. A fost o deplasare scurta si cu scop precis! Si cu doua taxiuri! Pas de vede ceva!
- Sinteti un poet mai ludic, sa zic asa, mai spectaculos, ati stiut mereu sa atrageti publicul, nu doar atunci cind ati recitat si citit chiar dvs, dar si in scris. Se deosebesc foarte tare temele si modalitatile prin care este atras publicul de acum in comparatie cu cititorii dinainte de ’89?
- Inainte de ‘89, publicul era atras de orice. Credea ca va gasi in carti ce nu gasea in viata. Publicul are intotdeauna dreptate, cu exceptia cazurilor cind n-are dreptate. Ei bine, dupa ‘89, a gasit in viata ce nu gasea in carti. Libertatea, de exemplu. Distractia, lipsa de frica, afacerile. Numarul de cititori s-a redus la cei care stiau si inainte sa citeasca. Nu e suficient sa fii alfabetizat pentru a citi o carte. Dar nici nu mai e suficient sa scrii orice pentru a fi citit. Cind nu mai vorbesti despre temele mari: libertate, moarte, iubire, ura, prietenie (pentru ca au disparut din orizontul imediat de asteptare), te vei axa mai mult pe sex. Nu dragoste (asta e un subiect greu), ci sex, ciudatenie, deviatie, plictiseala, paradox. Piata romaneasca are toate caracteristicile unei piete batrine. Nu reactioneaza decit la stimuli tari. Ei bine, aici traim si aici ne descurcam.
- Desi poeziile dvs sint foarte melodioase, nu stiu ca vreun text de Florin Iaru sa fi fost cintat de cineva... Uite cum am ajuns la legatura dintre poezie si alte arte. Cum ati ajuns la televiziune? Cum va pare aceasta experienta?
- Ba da. Augustin Fratila (ii multumesc si pe calea asta) mi-a compus una: High Fidelity. Televiziunea e o consecinta a felului in care vorbesc (nu scriu). Cenaclul de Luni m-a invatat sa vorbesc. Apoi, de multe ori, vad mai repede lucruri pe care alti oameni le vad mai greu (legaturi dintre fenomene, dintre cuvinte). De asta sint la televiziune. Si se pare ca am un mic public care ma simpatizeaza. Eram la fel si acum zece ani (insa mult mai tinar), dar n-a avut nimeni nevoie de mine. Am facut o emisiune, am facut-o pe a doua, pe a treia... A mers, ce sa zic, sint constient ca se poate termina si miine. E o joaca. Si nu sint mofturos. Daca o iei ca pe o joaca, viata e frumoasa (si televiziunea). |
