“Doar cand ultimul copac a murit, ultimul rau a fost otravit si ultimul peste a fost prins, ne vom da seama ca nu putem manca bani.”
Greenpeace
Evolutia trebuie sa fie intotdeauna inteleasa prin prisma unei dualitati ontologice. Dezvoltarea economica nu asigura si integritatea morala, obtinerea profitului nu este un argument pentru distrugerea cadrului natural in care, vrem nu vrem, fiintam cu totii. Atunci cand interesele economice intra in conflict cu interesele naturale, trebuie sa facem o delimitare clara intre aceste doua domenii. Si aceasta delimitare trebuie sa fie facuta avand in vedere implicatiile inerente proceselor analizate.
Din punct de vedere economic, primeaza ideea de profit, idee in esenta relativa si avand aplicabilitate selectiva. Exista doar un numar redus de indivizi care ar putea profita de pe urma procesului, asadar nu exista un interes fiintativ general. Pe de alta parte, distrugerea mediului ne afecteaza pe toti, pentru ca submineaza conditiile existentiale minime necesare vietii. Nu exista niciun om care sa poata trai in absenta oxigenului produs de copaci, de aceea, taierea unui copac este un proces de interes general.
A considera ca o valoare pur umana ca profitul este mai importanta decat valorile naturale este absurd. Suntem fiinte naturale, fiinte care exista doar prin prisma cadrului natural din jurul lor. Daca distrugem acest cadru natural, daca atentam la integritatea pamantului, comitem un act de sinucidere, pentru ca, o data ce pamantul va disparea, noi vom fi condamnati...
Rosia Montana nu are nicio legatura cu oamenii. Foarte multi au spus ca aceasta localitate nu ar fi existat daca nu ar fi fost mineritul fara sa inteleaga ca existenta in sine nu are absolut nicio legatura cu granitele sau cu legile stabilite de oameni. Tot ceea ce exista astazi, tot cadrul natural, ar fi existat si in absenta oamenilor. Noi facem parte din natura, nu o definim, nu o controlam si nu trebuie sa o distrugem. Omul este doar o veriga si nimic mai mult. Trebuie sa intelegem ca Universului nu ii pasa de noi. Zeii nu exista si nu au existat niciodata. Acolo sus nu este decat vid. Un vid caruia nu avem ce sa ii facem...
Selectia naturala functioneaza in cazul tuturor speciilor. Oamenii nu ar trebui sa faca exceptie. Da, prin intermediul technologiilor, am reusit sa atenuam acest proces, insa nu trebuie sa exageram. Sa intelegem ca salvarea celor slabi trebuie gandita avand in vedere si riscurile inerente. Nu putem sa distrugem toata padurea ecuatoriala doar pentru ca sunt milioane de oameni care au ca singura sursa de venit lemnul acelei paduri. Ecosistemul este foarte bine balansat, insa, din pacate, omul, prin problemele de natura sociala pe care le are, il afecteaza teribil...
Animalele care nu sunt capabile sa supravietuiasca dispar, in timp ce oamenii au depasit de mult acest stadiu. Este insa oare un progres? Drumul pe care natiunile subdezvoltate il parcurg spre dezvoltare nu face oare prea multe victime in cadrul naturii...?
Sa nu protestam doar de dragul de a protesta, sa nu fim luptatori egoisti care lupta doar pentru senzatia in sine. Daca avem un scop, daca luptam pentru un ideal, sa urmarim infaptuirea lui. Altfel, descoperim ca socialul se transforma intr-o scena, pe care fiecare apare cu problemele si cu obsesiile personale, distrugand tot ceea ce au incercat sa construiasca cei din jurul sau. Ne invartim intr-un cerc al redundantei si suntem pana la urma singurii care au de pierdut. Trebuie sa invatam sa intelegem parametrii problemelor si sa ii analizam coerent. Altfel, riscam sa gresim si nu ne putem permite asta. Este vorba de viata noastra.
Problema Rosia Montana ilustreaza perfect mentalitatea noului mileniu. Trebuie sa exploatam, sa obtinem cat mai mult de pe urma acestui pamant, fara sa ne gandim la consecinte. Din pacate, mentalitatea omului este astazi centrata gresit. Pretuim atat de mult banii, bogatiile antropice, incat am uitat sa apreciem simplitatea unei flori, candoarea unui camp inverzit, curgerea lina a unui rau. Am devenit atat de obsedati de satisfacerea placerilor superficiale incat am uitat de fericirea adevarata, cea care nu are nici cauza si nici scop. Acea fericire care nu poate fi masurata in aur este singura care conteaza.
Se pune prea mult accentul pe problema umana. Ecologistii sunt acuzati ca nu lupta pentru oameni, de indivizi care nu inteleg ca oamenii pana la urma nu conteaza cu adevarat. Intotdeauna se vorbeste despre biserici, despre cimitire, despre case de patrimoniu, despre indivizi, despre traditii... Cuvinte goale in fata maretiei naturale. Nu pentru un pumn de oase, nu pentru niste ruine cu o cruce inaltata prin sange trebuie sa blocam acest proiect, nu pentru cativa batrani care ameninta cu furcile! Ei sunt oameni, o biata veriga, ei pot lupta. Natura insa este singura. Casele pot fi reconstruite, oamenii pot incepe o noua viata, mortii raman morti oriunde ar fi, bisericile sunt niste bucati de lemn omorat si stropit cu apa... Putem oare, din toate acele 300 de tone de aur, sa facem un singur fir de iarba...? |
