Nichita DANILOV Un poet neobisnuit: Eugen Cioclea

    Galeria de portrete din "Moartea si busola" a lui Borges, populat de tot felul de fiinte himerice, nu cuprinde in paginile sale de consistenta nisipului, o istorie mai bizara decat cea a poetului Eugen Cioclea, nascut in anii de amurg ai stalinismului, undeva intr-o localitate situata in inima Basarabiei. Istoria sa, cu adevarat fascinanta, ar putea umple paginile unui intreg roman sau ar putea fi condensata, daca am adopta metoda autorului "Loteriei din Babilon", in cateva pagini sclipitoare. O voi rezuma, pornind de la relatarile unor prieteni in cateva propozitii. Dupa un scurt si turbulent periplu prin liceele din  Chisinau, Eugen Cioclea pleaca la Moscova, inscriindu-se la Facultatea de Matematica a Universitatii Mihail Lomonosov, devenind un student de elita. Intr-o zi de toamna, plimbandu-se pe aleile parcului, o intalneste pe fiica generalului X, pe care o agata intr-un stil mai putin obisnuit, scrijelind ecuatia lui Newton pe o frunza ruginie de artar si declarandu-i dragoste eterna. La nici o saptamana dupa acest episod, imbracat intr-un costum alb, impecabil, inarmat cu un buchet de trandafiri rosii, tanarul Eugen se prezinta in fata generalului cerandu-i binecuvantarea. A urmat proba focului: sampanie si votca... Band cot la cot cu aspirantul, generalul ramane uimit de cerbicia acestuia. Noaptea, generalul si pretendentul se adancesc in calcule. Rasaritul ii gaseste in fata aceleiasi mese, facand jucand ruleta ruseasca. Destinul e de partea poetului. Dupa ce-si duce de trei ori pistolul la tample, tragaciul tacane de fiecare data in gol. In cele din urma, generalul se declara invins. La scurt timp urmeaza nunta, la care participa jumatate din membrii biroului politic, in frunte cu secretarul general. Din aceasta clipa, biografia sa cunoaste ascensiuni si caderi neasteptate. Beneficiind de protectia inalta a generalului, i se deschide in fata o dubla cariera, politica si stiintifica. Tanarul absolvent alege un alt drum, cel al boemei literare. Pornind pe urmele lui Esenin si Vasotki, Cioclea frecventeaza cu asiduitate cabareturile unei Moscove ce nu crede in nimic, sfidand orice conventie sociala. Locuieste in aceasta perioada in acelasi imobil cu primul secretar al PCUS, jucand noaptea sah cu generalii si chiar cu insusi Leonid Ilici. Descinde intr-o zi la Chisinau, cerand autoritatilor ca sa fie asfaltat drumul ce leaga autostrada de satul sau natal. Cu tot zelul organelor republicane, Cioclea e nevoit sa piarda cateva zile si nopti la Chisinau, dar in sfarsit asfaltul e turnat si botezat si Cioclea se intoarce in satul sau natal ca un erou civilizator. Circula, referitor la acest eveniment, mai multe variante. Printre care si aceea ca poetul ar fi naimit lautari cu ruble lipite pe frunte si pe cizme, intorcandu-se acasa intr-o caleasca trasa de sase cai de culoarea amurgului, impodobiti cu steme si steaguri multicolore. Alta ca ar fi sosit intr-o limuzina, insotit de o garda personala, alcatuita din ostasi ce luptasera in Afganistan, si care purtau pe fata masti populare, astfel ca suita sa parea desprinsa dintr-un carnaval.  Au urmat cateva zile si nopti de pomina si iminentul divort si caderea in dizgratie. Devine pentru un timp, cum zice Em. G. Paun, "un stalp de nadejde al boemei moscovite", pierzandu-si rand pe rand batalionul de costume si camesi la jocul de pocker. Dupa o incaierare  crancena pe Arbatov, boema se sfarseste pe patul de spital, cand i se decupeaza un triunghi din calota craniana (ce pastreaza la scara redusa dimensiunile piramidei lui Keops, de unde si revelatia), astfel incat creierul sau incepe sa palpite liber, putand fi atins cu degetul. De atunci si pana astazi poetul traieste cu sabia lui Damocles atarnand deasupra neuronilor. Orice mica atingere i-ar putea fi fatala. In fine, dupa degringolada moscovita, revine la Chisinau, cu putin timp inainte de destramarea URSS-ului, pastrand ceva din aura-i de altadata. Dupa castigarea independentei, se dedica trup si suflet poeziei.
           "Eruptiv,  rationalist, dur, Eugen Cioclea, conform marturiei lui Em. G. Paun, recurge la confesiunea ardenta, directa, profetic, ironica, imbracata in haina expresionista". "Tot ce atinge poetul cuprins de febra creatiei se transforma in lingouri de frumusete..." Unii il compara cu Mircea Dinescu, altii il situeaza in descendenta autorului Uvedenrodelor...
          Mi-l aduc aminte descinzand, prin anii nouazeci, la scurt timp dupa prabusirea Cortinei de Fier, alaturi de alti cativa confrati de breasla, unul dintre ei purtand nume voievodal, pe strazile pline de placarde si steaguri gaurite ale iubitei noastre urbe; un barbat inalt, uscativ, cu o chica blonda si o tacalie pe care ar fi invidiat-o, desigur, multi eroi cehovieni, daca nu cumva chiar insusi printul Maskin, cu care, de altfel, zic unii, Eugen Cioclea ar avea multe puncte in comun; altii insa, pornind de la temperamentul lui nabadaios, tind sa-l asemuie cu Rasputin...
 Parcurgand in fuga ochiului aceste randuri insailate cu acul muiat in fiere si in miere, cititorul va rabufni plin de naduf in sinea sa: de ce-i place oare scriitorului sa se ascunda dupa deget? Daca are ceva de spus, sa spuna limpede! De ce atatea ocolisuri, la ce bun atatea trimiteri de la Borges, la Idiotul si la calugarul negru sosit la curtea tarilor din inima Siberiei? Nu  cumva aceste intortocheli ascund lipsa de inspiratie a autorului, care neavand nici un punct de reper clar in minte, incearca sa gaseasca un punct de sprijin in eter, pentru a-si dezvolta apoi in jurul lui aberantele sale idei despre viata si literatura?! E vizibil pentru orisicine ca frazele sunt trase de par. Daca il scoti din palarie pe printul Maskin nu poti sa-l transformi, pocnind din degete, intr-un personaj malefic, a carui sutana mai bantuie si azi pe coridoarele Palatului de Iarna. Primul e un fel de Crist, coborat printre oameni. Al doilea, un adevarat demon. Lucrurile sunt cat se poate de simple, va spune autorul. Fiind cladit dupa logica oximoronului, Eugen Cioclea poseda trasaturi si din unul, si din altul. In el salasluieste atat Iisus, cat si procleatul... Mi-l aduc aminte stand intr-un fotoliu intr-o camera situata la etajul 6 al Hotelului Moldova, inconjurat de cesti de cafea si scrumiere. Discutiile au fost cat se poate de aprinse. S-a vorbit si despre matematica, si despre poezie. Tin minte ca a fost invocat numele lui Esenin si al Iasadorei Duncan. Dupa cum tin minte ca s-a uzat, de asemeni, si de cuvantul pizdet... Petrecerea s-a terminat in coada de peste. Epuizandu-se trotilul, aruncandu-si fularul peste pijamale, Eugen Cioclea a coborat la receptie venind inapoi inarmat cu o intreaga baterie de cadane inspumate. A doua zi, cu capul inca tehui, a reusit sa cucereasca o jumatate din vanzatoarele de la Moldova...
      Peste un timp i-am intors vizita. Primirea a fost extrem de calduroasa. Discutiile la fel de aprinse. Tin minte si azi cum insotit de Nicolae Popa, Em. Gaiacu Paun, si Eseninco navigam pe bulevard, impingand in fata un landou, plin de sticle de sampanie. Atunci, l-am auzit pe Eugen Cioclea exclamand: "Dati totul la o parte ca sa vad!" "Ce?" l-am intrebat cu toti in cor. "Nimicul a zis el!" Si ne-a aratat, desfacandu-si calota, o parte din emisfera sa cerebrala, ce semana cu o tablita de lut ars acoperita cu tot felul de hieroglife.