Iulian Fruntasu: Cu microfonul in mina semeni cu un chirurg la masa de operatii. Hai intreaba-ma.
Dumitru Crudu: Ce sa te intreb?
Iulian Fruntasu: Probabil vrei sa ma intrebi ceva despre polemica asta care se desfasoara acum.
Dumitru Crudu: Nu, despre asta nu vreau sa te intreb nimic.
Iulian Fruntasu: Slava Domnului, ca m-am speriat. Pentru ca, dupa mine, e o aberatie si nu stiu cum s-o caracterizez.
Dumitru Crudu: Despre asta nu vreau sa vorbim, fiindca problema asta...
Iulian Fruntasu: S-a epuizat.
Dumitru Crudu: Exact, s-a epuizat si...
Iulian Fruntasu: E o problema falsa, pina la urma.
Dumitru Crudu: Mai degraba, as vrea sa vorbim despre raportul dintre limbajul licentios si etica. Sunt unii care considera ca e imoral sa injuri intr-un text literar.
Iulian Fruntasu: Nu vad nici o legatura intre etica si limbaj licentios. Am citit undeva o afirmatie ca lipsa talentului e adevarata pornografie. Probabil a enuntat-o un scriitor sau un critic roman, pare-mi-se Eugen Simion. Oare exista un asemnea critic roman?
Dumitru Crudu: Parca este, dar nu sunt sigur nici eu de asta.
Iulian Fruntasu: Oricum ar fi, sunt de acord ca lipsa talentului este egala pornografiei. Miller sau Nabokov, dupa mine, sunt scriitori talentati, iar faptul ca au utilizat expresii mai dure nu le stirbeste din valoare si prestigiu. Bukovski este fenomenal. Foloseste cu mult talent limbajul licentios, dezinhibind societatea americana mai mult decit a putut-o face, bunaoara, inventarea prezervativului.
Dumitru Crudu: Laureatul premiului Nobel pentru anul 1989, romancierul spaniol Camilo Jose Cela utilizeaza in multe romane de-ale sale cuvinte tari, dar nici nu observi asta. La fel face si Mario Vargas Llosa, in romanul sau ORASUL SI CIINII, sau Haruki Murakami in unele romane ale sale. Dar acest limbaj nu-ti sare in ochi, pentru ca este integrat foarte natural textului.
Iulian Fruntasu: E adevarat asta. Atunci cind un scriitor mediocru utilizeaza acest tip de limbaj rezultatele sunt lamentabile. Dar textele unui scriitor fara talent miros urit si fara acest limbaj. Talentul, pina la urma, conteaza si nu tipul de limbaj pe care-l folosesti. Eu cred ca daca vom scoate cuvintele deocheate din Charles Bukovski sau din Miller textele lor nu vor pierde prea mult.
Dumitru Crudu: Eu cred ca vor pierde ceva, pentru ca...
Iulian Fruntasu: Da, ceva vor pierde.
Dumitru Crudu: Textele lor vor pierde din autenticitate, fiindca acest limbaj are anume aceasta functie.
Iulian Fruntasu: Dar daca vom inlocui cuvintele care desemneaza obscenitatea cu niste sinonime de-ale lor „civilizate”?
Dumitru Crudu: Eu cred ca le vom face un deserviciu acestor texte.
Iulian Fruntasu: Dar ce vor pierde?
Dumitru Crudu: Atunci cind scriitorii respectivi recurg la duritatile de limbaj o fac pentru a vorbi cit mai deschis si pentru a descrie o realitate pe care, altfel, nu au cum s-o descrie.
Iulian Fruntasu: Poate. Desi nu sunt foarte sigur. Dupa mine, eliberarea propriu-zisa nu s-a produs doar datorita limbajului, ci spiritului care se ascundea in spatele acestuia si care era prezent si in mediul artistic din Statele Unite si Europa. Important este ce forma imbraca libertatea in cauza.
Dumitru Crudu: Sunt de acord ca nu limbajul licentios in sine este valoros, ci felul cum te ajuta sa scapi de anumite prejudecati si tabu-uri. El are valoare doar atunci cind este integrat unui proiect mai vast de detabuizare si cind ia parte la un proces mai amplu de exorcizare a diavolilor din societate.
Iulian Fruntasu: Ar trebui sa fim constienti totusi de prezenta si absenta talentului. Daca cineva care nu are talent impinzeste textele sale cu vorbe piparate nu-si poate adjudeca o misiune de eliberare. Asemenea tip de limbaj nu-l face pe nimeni mai talentat. Lipsa de talent e lipsa de talent, indiferent ca scriitorul in cauza scrie intr-o limba pudica sau nu. Despre asta-i vorba.
Dumitru Crudu: Da, sigur ca sunt unii care recurg la duritatile de limbaj doar pentru a epata si pentru a atrage atentia lumii asupra lor, cu toate ca nu au ce propune decit un vid ontologic. Sunt unii care utilizeaza acest limbaj pentru a-si face campanie publicitara. Exemple de acestea sunt foarte multe atit la Chisinau, cit si la Bucuresti. Dar nu e si cazul scriitorilor autentici. In textele unui Celine, bunaoara, elementul licentios are o miza existentiala clara, pentru ca scriitorul vrea sa surprinda omul, in toata integritatea sa, atunci cind acesta este jos de tot, inecat de propria sa mizerie morala. Cum ar fi putut Celine sa vorbeasca despre declinul unui om daca ar fi renuntat la acest tip de expresivitate verbala? Cred ca misiunea sa ar fi fost imposibila.
Iulian Fruntasu: Dupa mine, o alta misiune a limbajului licentios a fost sa submineze ipocrizia societatii care una spunea si alta facea. Rolul scriitorilor progresisti consta in eliberarea societatii de anumite clisee care-i impiedica evolutia.
Dumitru Crudu: Este clar pentru toata lumea ca limbajul licentios nu intra in contradictie cu estetica, in cazul scriitorilor talentati Sa ne amintim doar de faptul ca a existat si o estetica a uritului. Si aceasta realitate a fost acceptata de toata lumea de mai bine de o suta de ani incoace.
Iulian Fruntasu: Atunci de ce in Republica Moldova acest subiect mai e la moda?
Dumitru Crudu: Si in Romania.
Iulian Fruntasu: Da. Desigur.
Dumitru Crudu: Poate, faptul ca e in voga vorbeste si despre o oarecare inapoiere culturala a noastra?
Iulian Fruntasu: Se pare ca Ionesco a avut dreptate cind spunea ca orasul Chisinau este un loc ideal pentru intilniri, plasindu-l intr-o anumita zona a bizarului. Aceasta explica tot.
Dumitru Crudu: Cei care-i acuza pe scriitori pentru limbajul lor violent uita ca acestia o fac pentru a pune in discutie realitatea in care traim de dupa 90 incoace. Sa zicem, atunci cind te afli intr-o cladire fara ferestre, usi sau acoperis asa cum sunt multe in Chisinau care ar fi cel mai potrivit limbaj pentru a vorbi despre aceste ruine? Or, metaforic vorbind, realitatea noastra post-sovietica seamana foarte mult cu o cladire in care sufla vintul si ploua in casa. Cum poti sa nu folosesti un limbaj dur atunci cind descrii visele si idealurile spulberate de aceasta tranzitie fara capat ? Cum sa nu folosesti un limbaj dur? Oare nu e o crima sa vorbesti despre frumusetea frunzelor galbene care cad in parcuri cind sute de mii de oameni nu au bani sa-si cumpere barem o piine, vorba Monicai Lovinescu? Si tu ai utilizat acest libaj...
Iulian Fruntasu: Da. Si? Cu ce scop? Care a fost ideea?
Dumitru Crudu: Da, cu ce scop? Mai ales, in poemul TARA MEA.
Iulian Fruntasu: TARA MEA a fost, in primul rind, o replica la tara lui Zadnipru si nu inteleg de ce unii s-au ambalat atit de tare atunci. Eu nici nu i-am bagat in seama, pina la urma, fiindca nu m-au interesat punctele lor de vedere. Lumea civilizata insa mi-a acceptat poemul ca atare. Dar, cred eu, poemul a fost un fel de manifest involuntar contra unei tari care nu face nimic pentru cetatenii sai. Si nu a fost vorba despre o sfidare a unei tari ipotetice sau a unui tarim ideal. Am vorbit acolo despre lucrurile care ne inconjoara. TARA MEA a fost, pe de o parte, o replica data lui Zadnipru, iar, pe de alta parte, o reflectie asupra realitatii cotidiene. A fost si o revolta contra modului cum sunt tratati concetatenii nostri de cei care le diriguiesc destinele. Noi suntem liberi si trebuie sa luptam pentru libertatea noastra, dar atunci cind o tara nu are grija de cetatenii sai, cind da dovada de iresponsabilitate fata de soarta lor oare nu aceasta este adevarata pornografie si obscenitate? E pornografia guvernantilor. TARA MEA a fost o chestie inofensiva. Intr-o lume normala, americanii, de exemplu, ar fi luat demult armele in miini.
Dumitru Crudu: Dar tu ai scris un poem...
Iulian Fruntasu: Eu cred ca, pina la urma, prin acest poem am pus umarul la consolidarea pacii in tara in care traiesc. Despre aceasta problema nu trebuie sa vorbim in parametrii etici si estetici, ci ai libertatii si ai talentului. Fara doar si poate ca e de discutat cine are talent si cine nu-l are. Insa nu putem crea daca nu suntem liberi. Dupa mine, aceasta discutie a aparut pentru ca multi dintre protagonistii ei sunt lipsiti de talent si, in lipsa acestuia, ce altceva sa faca si ei decit sa mai discute pentru a atrage atentia asupra propriilor lor persoane. Cam asta ar fi mobilul indivizilor respectivi.
Dumitru Crudu: Limbajul acesta l-a utilizat masiv Eminescu, Creanga, Geo Bogza, Tudor Arghezi, Tristan Tzara, Gheroghe Craciun. Nemaivorbind despre nouazecisti sau fracturisti. Alexandru Vakulovski a scris un roman – PIZDET – care s-a bucurat de aprecierea criticii literare romanesti. Pentru romanul BAGAU, Ioana Bradea a luat premiul ROMANIEI LITERARE. Oare Nicolae Manolescu nu a citit romanul? Parca nu-mi vine sa cred. Marius Ianus, dupa parerea mea unul dintre cei mai mari poeti romani contemporani, are un poem celebru despre Romania. Mariu Ianus insa nu foloseste limbajul licentios doar de dragul lui, ci in cadrul unei viziuni protestatare mai ample. Un alt mare poet roman contemporan, Dan Sociu, utilizeaza si el duritatile de limbaj, dar nu ca un scop in sine.
Iulian Fruntasu: Eu habar nu am de ce trebuie sa discutam despre aceste lucruri.
Dumitru Crudu: Nici eu nu stiu de ce. Dar sa ne amintim un pic ca, pina acum vreo cincisprezece ani, locuiam in URSS - o tara care parea ca va fi eterna unde, daca abordai aceste subiecte, puteai lejer sa-ti pierzi serviciul sau sa infunzi puscaria. Lumea era foarte pudibonda pe atunci. Chiar scriitorii insisi isi faceau un titlu de glorie din a fi foarte rusinosi si sfiosi si din a evita asemenea subiecte. In URSS sex nu exista era o maxima celebra in acele timpuri care caracteriza de minune omul sovietic si moralitatea sa. In URSS nu existau prostituate, alcoolici, puscariasi. Realitatea era pur si simplu angelica. Cu totii eram niste ingeri in URSS.
Iulian Fruntasu: Reactiile de respingere a duritatilor de limbaj pe care le au multi astazi nu se deosebesc prea mult de cele pe care le aveau cenzorii sovietici. Unii dintre scriitorii mai in virsta care se razboiesc cu acest limbaj au o educatie sovietica si au o atitudine asemanatoare cu a pudibonzilor de la partid.
Dumitru Crudu:Timpurile s-au schimbat, dar realismul socialist mai e viu, daca e sa parafrazam un cintec rock celebru. Realismul socialist luptase sa apere moralitatea. Proletcultistii erau mereu pe baricade si incercau sa-i convinga pe cititori ca taranii, mulgatoarele sau tractoristii nu injura niciodata. Ei ascundeau si alte lucruri - ca oamenii o duceau foarte greu. In operele lor, realitatea era incintatoare, ceea ce era o minciuna grosolana. Realismul socialist a incercat mereu sa idealizeze realiatea.
Iulian Fruntasu: Probabil acelasi lucru il fac multi si astazi, pentru ca au fost educati de puterea sovietica sa vada realitatea intr-un anume mod, capatind drept recompensa pentru asta un statut destul de inalt in societate. Asa-zisii luptatori pentru cauza nationala care sustin ca au ascuns in poeziile lor trei culori nu fac altceva decit sa dezinformeze opinia publica si sa colporteze niste aberatii findca cei mai multi dintre ei au profitat de pe urma regimului si, drept consecinta, au servit regimul sovietic.
Dumitru Crudu: Au mai fost insa si unii care au crezut ca vor putea pacali sistemul...
Iulian Fruntasu: Nu cred ca au facut-o constient. In Republica Moldova nimeni nu s-a opus deschis regimului sovietic. Pentru ca pur si simplu nu se putea asta. Uneori ma intreb ce as fi facut si eu. Habar nu am.
Dumitru Crudu: Nici eu nu stiu ce as fi facut...
Iulian Fruntasu: Cel putin, noi am scapat de aceasta dilema, desi sunt sigur ca multi scriitori din generatiile mai tinere ar fi cooperat cu regimul. Oricum, aceasta ramine o ipoteza. Cu toate ca e uman sa cedezi, nu inteleg de ce foarte putin recunosc ca au crezut sincer in partid si in Lenin si au scris poezii la aceste teme cu mult talent si cu multa bucurie.
Dumitru Crudu: Cei mai multi dintre scriitorii mai in virsta sustin insa ca au luptat contra regimului, ca au fost martiri, eroi ai cauzei nationale...
Iulian Fruntasu: Glumesc si ei, cu toate ca glumele lor tin de domeniul fantasticului. Sa fim seriosi, cum puteau niste disidenti sa se bucure de sustinerea comitetului central al partidului comunist de la Moscova, cum a fost cazul lui Druta? Republica Moldova nu a avut disidenti si se pare ca aceste frustrari nasc atitudinile pudice de respingere a limbajului licentios. Nu vreau sa spun ca ma bucur pentru ceea ce sunt unii dintre scriitorii mai in virsta. Nimeni nu-i acuza. Nimeni nu-i judeca. Doar constat ca ceea ce nu vor sa constientizeze multi dintre acesti literati – Vieru sau Dabija – e propria lor ratare. Cei care sunt mai ironici – Vasilache, Busuioc sau Besleaga – astia sunt mai simpatici, pina la urma, pentru ca-si dau seama si de relativitatea lumii in care traim, dar si de unele dintre ratarile lor, dar asemenea atitudini demne de admiratie sunt foarte rare. Faptul ca un Besleaga, Busuioc sau un Vasilache nu s-au implicat in aceasta dezbatere vorbeste despre aceea ca au o anumita verticalitate fata de falsa dilema limbaj licentios versus valori etice. Scriitorii insa care au fost folositi intens de regimul sovietic au si initiat aceste discutii despre caracterul nociv al limbajului licentios.
Dumitru Crudu: Eseistul Ciprian Siulea observa undeva ca cei mai multi dintre luptatorii anticomunisti din Romania au inceput sa lupte cu comunismul abia dupa caderea acestuia. Oare nu e adevarat acest lucru? Eu cred ca nu limbajul licentios este adevarata noastra problema, ci faptul ca suntem prizonierii unei degringolade economice si sociale fara precedent. Cartile care se tiparesc nu au cititori pentru ca majoritatea cititorilor nostri au plecat sa munceasca la negru in Europa, bineinteles, nu din cauza ca nu stiu care scriitor tinar a folosit in textul sau expresii mai deocheate. Cauza este alta. Despre asta ar trebui sa discutam si nu despre nu stiu care duritati de limbaj.
Iulian Fruntasu: Vreau sa mai spun ca, dupa mine, cramponarea unor scriitori fata de un alt mod de-a scrie vorbeste despre aceea ca nu sunt liberi. Lipsa de libertate, atit in trecut cit si in prezent, ii face sa aiba asemenea reactii. Culmea este ca generatiile mai in virsta se lupta cu cele tinere in loc sa dea dovada de solidaritate. Din pacate, aceasta discutie scoate la iveala o uriasa prapastie intre generatii. Scriitorii mai tineri si cei mai in virsta apartin unor lumi diferite, impartasind valori aproape ca diametral opuse. Cei care au insa de pierdut sunt cei mai tineri care sunt vaduviti de un Llosa sau Marquez la care sa se poata raporta ca la niste piloni morali si estetici. O societate care nu are un Llosa al sau este o societate in deriva. |
