Cadrul I – Planul de atac al vagonului postal
Paco se rasuci pe calcaie si, scuipand scurt in teava pistolului Colt Magnum, calibrul 45, spuse:
-Jur pe mormantul tatalui meu irlandez si al mamei mele incerte ca, de data asta, o fac!.
Din culcusul de paie al hambarului, rascolind un nor de gaini si cotcodaceli, se trezi cu o sticla de tequila in mana, Rabane:
- O faci pe a ma-ti, de zece ani tot spui asta!
- Taci, chico, ma-ta n-a avut nici bani sa te nasca! De data asta nu mai dam gres! De data asta umflam si banii… Sacii postali, stii…
Paco avea vreo saizeci si ceva de ani, pe cand, „el chico”, pustiul, Rabane nu avea decat experienta celor nouasprezece ani si un singur om impuscat. Era depreciat, mai ales ca pierduse in El Paso un meci de box trucat.
- M-ai facut sa-mi pierd banii… imi esti dator, minorule!
Falcile lui Rabane se inclestara pentru o clipa… ceva intre somn si manie prudenta. Pana la urma, reusi sa ragaie elocvent:
- Sa te vad daca o faci! Luam si sacii postali? Sa nu fie tot aia cu scrisori…
- Auzi, chico, aducator de Tequila, planeta Mercutio nu trece decat o data la saptezeci si sase de ani… pentru ce crezi ca traiesc, idiotule? Eu am mama incerta… si tata irlandez. L-au gasit intr-o lada de gunoi, idiotule!
- L-au gasit pe ma-sa! Era beat si s-a angajat marinar… ultima oara mi-ai spus aceeasi poveste.
Paco mai scuipa o data in teava revolverului. Incepuse sa transpire.
- Da si mie sticla aia, chico!
- Nu-ti dau, ba, ca am dat doi dolari si saptezeci de centi pe ea!
- Ba, da ca te impusc! - facu Paco lustruindu-si freza in oglinda murdara.
- S-o impusti pe ma-ta irlandeza!
- Ala era tata, chico…
- Atunci, impusc-o pe tata!
Paco trase o rafala scurta dar eficienta. Rabane se prefacu mort.
- Ai impuscat-o pe ma-ta… na, tine sticla… vezi, ba, nu asa. Asa!
- Hai, ba, ca trece planeta Mercutio si noi o frecam…
- Da, ba, stiu, o data la saptezeci si sase de ani. Ia uite-o p-asta!
-Da, ba, e Playboy-ul din 1999. Da’ noi nu ne-am nascut atunci!
- Atunci, cearta-te cu ma-ta incerta!
Paco mai descarca o rafala eficienta. Sufla scurt in teava pistolului. Parea multumit si transpirat.
- Nu vezi, ba, ca nu mi-ai facut nimic? Mai bine bea o data, sa terminam! La cat ziceai ca trece planeta aia a ta?
- Care?
- Aia, Mercutio, care are doi sateliti… Puc si Ariel.
- A, aia! Pai, aia trece o data la saptezeci si sase de ani. Hai, scoala-te, ca vine vagonul postal!
- Vine, nu vine, asteptam…mai da-mi sticla!
- Saptezeci si sase de ani… Frumoase vremuri! Cum e vremea pe Ariel?
- Ninge, ca e din gheata uscata.
- Si pe Puc?
- Ninge si pe Puc, ca asa viseaza Doamna.
Cadrul II – Atacul vagonului postal
Dupa ce au trecut prin El Paso, mecanicul si ajutorul sau incepura sa se nedumereasca. Privita din goana locomotivei, sina de tren dupa care se orientau ei se topea in soarele arzator. Chiar si manometrele, cadranele acoperite de funingine, crapate de lovituri, scuipate si injurate indicau o presiune tot mai crescanda.
-Auzi, mestere, facu ajutorul de fochist, eu zic sa mai bagam niste carbuni, ca tot explodam!
-Pai, n-am bagat adineauri?
-Baga, ba! Ca tata era dintr-o regiune miniera.
- Care, ala incert? Mai, tu daca o sa stai tot asa blegit de soare o sa ramai ucenic toata viata!
- Nu, ba, aia era mama!
Locomotiva Pacific infuleca lacom kilometri de preerie. Doar umbra unor cactusi parea sa dea importanta acelei amieze coplesitoare. Mecanicul se sterse fara graba pe maini de vaselina si trase scurt de sarma semnalului de alarma, doar asa, ca sa sperie o cireada bizoni fugariti de o pisica neagra. Ucenicul il atinse usor pe umar:
- Eu cred ca suntem atacati…Vad un nor de praf amenintator care se tot tine dupa noi. Se apropie.
- Cum adica? Noi? Noi sa fim atacati?
- Nu, mai, vagonul postal, acela cu scrisori. Auzi, da’ de ce scriu oamenii atatea scrisori?
- Pentru ca se iubesc, dobitocule! Pentru ca fac o afacere pana si din asta. Pai, nu trebuie sa dea bani pe timbre sa-si spuna ca se iubesc?
- Vezi ca aia se apropie. Tare mi-e teama sa nu fie cei patru Cavaleri ai Apocalipsei.
- Da’ de unde stii tu, ba, cioara?
- Ii recunosc dupa caii cu coada blonda si, daca ma uit bine, dupa Colturile Magnum, calibrul 45 pe care le agita-n aer.
- Au inceput sa traga?
- Nu, ba, doar ne ameninta. Nu stii ca astia n-au gloante?!
- Bine, deschide sacul din spatele tau! Ala verde.
- Pai, nu l-am mai folosit…
- Tu deschide-l repede si arunca-l in cazan!
In urma lor, cei patru Cavaleri ai Apocalipsei vazura cum locomotiva cu vagonul ei postal cu tot se transformara intr-un nor de baloane de sapun. Incercara sa traga-n el, dar nu-l nimerira. Oprira caii cu un gest violent si se intrebara de ce. Cel care parea capetenia lor, Foametea, raspunse scuipand un rest de os de sobolan rontait acum vreo doua mii de ani, la ultima ciuma:
-Pentru ca n-avem gloante…Si aia, smecheri nevoie mare, stiu prea bine asta.
In aceeasi clipa lumina se aprinse, ecranul se albi si lumea parasi cinematograful fluierand a paguba.
- Iar ne-au luat astia banii de pomana. - facu Paco rupand cu gesturi marunte biletele ieftine, galbene, de doi pesos.
- Nu ti-am zis, ba, sa nu mergem la film?
- Da, dar data trecuta, cand am fost la curve, macar nu ne-am distrat…
- Da si tu o guma de mestecat!
Cei patru Cavaleri ai Apocalipsei se scotocira prin captuseala rupta a buzunarelor dupa ceva maruntis si se oprira in fata dozatorului din care, pentru suma de sase pesos, extrasera doua tablete de chewing gum american cu miros de banana si aroma de preerie. Trebuiau sa fie patru tablete de guma, dar dozatorul ii pacalise si de data asta. Mestecara indelung pana se facura nevazuti. Doua baloane de guma de mestecat pluteau deasupra cinematografului.
- Lasa, ba, ca-l atacam alta data.
- Pe cine, p-ala de la Compania de postalioane care ne-a scapat de sub nas anul trecut?
- Nu, ba, vagonul postal, obsesia noastra! Ca poate vom ajunge si noi, candva, oameni cu capatai…Trebuie sa dam o data si o data tunul cel mare!
- Cine stie, poate pe planeta Mercutio… Dar aia e pazita strasnic de aia, fiorosii… Motociclistii Spatiali! Nu lasa aia vrabia - pardon - Planeta, din mana cu una cu doua…
Cadrul III – Concursul de cultura generala
Patru armasari tip stallion cu coamele blonde, nervoase infulecasera toata preeria, sparsesera in copite granitul Marelui Canion Galactic, adulmecasera mirosul micului sconcs sau al vulpii de desert…
Acum, in fata imensei baraci din lemn pe care scria Saloon, se odihneau pasnic: asudau si fornaiau pe nari. Pana si baiatul care-i freca cu un somoiog de paie era nedumerit de aparitia brusca in micul oras a celor patru Cavaleri ai Apocalipsei.
Aceia, dupa o scurta ochire asupra biroului serifului, a bancii si a puscariei, hotarara sa intre in bar.
Deschisera usile batante cu piciorul, scuipara pe unde apucara si, sub privirile ingrozite ale clientilor care scapara cartile de joc din mana, se asezara la bar. Transpirau, mestecau tutun, scuipau printre dintii inverziti… dar pareau impunatori cu mantalele lor lungi din piele, cu carabinele Winchester si pistoalele Colt Magnum, calibrul 45. Se urcara pe scaunele de la bar, se oglindira in rafturile cu whisky si tequila si chemara barmanita. Aceasta aparu tupeista si mancatoare de vorbe:
- Ce doresc domnii?
- Noi vrem sa vorbim despre sex! Si sa bem cate un Huckleberry Finn…
-Adevarurile perene, irefutabile…
Da, da, sa ni se spuna adevarul!
- Domnilor, facu barmanita, odaile sunt sus, pregatite… si baia publica e aproape.
Paco tranti patul revolverului de tejgheaua barului.
- Ba, tu nu intelegi ca noi am venit sa vorbim intre noi? Adu niste soda sau mineral water!
- Dar, domnilor, de ce imi vorbiti asa de urat?
- Pentru ca n-avem gandire vulgara, d-aia! Si pentru ca ne place sa ne dedublam!
De sus, cobori incet, chiar prudent, un individ in haine preotesti. Purta la subsuara o carte in coperti din piele rosie.
- Ce-i cu voi aici, bagabontilor? Voi nu sunteti Cavalerii Apocalipsei, va cunosc eu, voi sunteti niste impostori! Ati intrat prin efractie in westernul acesta, schimbandu-va infatisarea! Si nici nu sunteti patru, sunteti trei! Paco, Bozz si Rabane! Va miroase lumea de la o posta. Voi sunteti Motociclistii Spatiali! Ma mir ca nu v-au spanzurat pana acum…Si recompensa pe capul vostru creste. Cica o sa fie tranzactionata la Bursa!
- Parintele, noi insotim trupa de rock Sex Pistols… Ne-am oprit si noi dupa atatia ani de turneu si acum ne dedublam. Nu deranjam pe nimeni decat daca…
In acest timp, jucatorii de carti din Saloon priveau pe fereastra. Patru cowboys coborau dintr-o masina rablagita, duhnind greu a tutun ieftin. Era un Coupé rosu, metalizat datand din perioada in care James Dean juca in filmul American Grafitti. Erau Cavalerii Apocalipsei, care adoptasera intre timp moda si obiceiurile din prerie. Cei patru trantira portierele cu zgomot ca sa enerveze vecinii si isi aranjara palariile pe frunte in acelasi timp. Unul dintre ei, cel mai inalt si mai lat in umeri, se apropie de Saloon si, cu un sut bine plasat, izbi in usile batante. Ceilalti trei isi facura loc printre mesele incarcate de ciorchini de jucatori de carti privind dispretuitor catre damele de companie. Cel care intrase primul, se infipse in scaunul inalt si, cu unghia de la degetul mic, lovi tejgheaua. Barmanita aparu numaidecat:
- Cu ce va servesc ?
- Un whisky, vezi sa fie un Huckleberry Finn! Cu gheata !
Barmanita, surprinsa de vorbele cowboyului, ii turna 50 din cel mai bun whisky.
- Nu uita de amicii mei!
- Crezi ca vorbesti cu o amatoare? Sunt barmanita in localul acesta de cand mi-am pierdut doua din cele opt picioare la Marathon!
Dupa ce luara cu toti cate o gura din pahar, cowboyul de la bar isi infipse ambele maini in buzunarele din fata ale pantalonilor. Se facu liniste.
- Care sunt aia care se lauda ca au umblat cu trupa rock Sex Pistols? Le simt mirosul…
Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei, care stateau la o masa mai in spate, aproape de scarile care duceau la camerele calde, isi ridicara privirile din jocul de sah: Bozz ii dadu un cot lui Pacco:
- Ce vor astia, ba?
- Nu stiu, da’ cine-s astia?
Rabane scuipa pe podea havana, isi trase pe frunte palaria si mucii, isi aranja perciunii si-si puse mainile la brau:
- Putem sa-i ajutam cu ceva pe domnii?
- Noi vrem sa stim ce e cu voi pe-aici. Am auzit ca va dati mari…Auzi, dom’le, Motociclistii Spatiali! Te umfla rasul. Ha, ha, ha…
- Ei bine, noi suntem aia…care-i problema? Al patrulea dintre noi e inca nevazut…Adica invizibil, daca ma intelegeti.
- Nu-i nici o problema, domnule. Sa iesim, sa discutam cu argumentele din dotare, fara siretlicuri!
- Nu am secrete fata de nimeni pe-aici! – spuse Rabane parcurgand cu privirea barul.
- Eu am! – se infoie in mantaua de piele cowboyul, punandu-si mainile pe umerii amicilor sai.
- Atunci nu mai ramane nimic de facut, se pare ca avem pareri contradictorii. Dar ce, va intereseaza turneul nostru cu Sex Pistols?Asta va roade?
- Nimeni nu umbla cu Sex Pistols. Nimeni de aici n-a umblat vreodata cu Sex Pistols!
- Cine-a zis asta? Cine sunteti dumneavoastra, domnilor?
-Noi suntem de fapt cei patru care au umblat cu Sex Pistols. Se pare ca nu sunteti decat niste cabalii de impostori care incearca sa impuste francu’ pe unde apuca.
-Si apoi nu va credem cu una cu doua. Nu tine vrajeala cu acela, acela al patrulea…invizibilul…O fi prea mic de statura de nu-l vedem noi - suiera unul din Cavaleri.
-Sau o fi mancat sticla pisata cand era mic - isi dadu cu parerea un inoportun ce sprijinea tejgheaua barului mai mult ca sa contracareze miscarea de rotatie a pamantului in jurul axei sale.
-Bai, taranule, daca noi zicem ca suntem patru, atunci suntem patru ! Ia, mai toarna-i o tequila, sa vezi cum se suceste nataraul.
Barmanita Octopus scoase la iveala o sticla si o palnie din tabla zincata. Ceilalti il insfacara pe individul trentaros si ii indesara pe gat teava palniei. In cateva clipe continutul sticlei disparu ca prin farmec sub privirile curioase ale jucatorilor de carti.
-Acum vad sase…ba nu, sapte indivizi…toti invizibili…
-Domnilor, acesta e un truc ieftin. L-ati magnetizat cu tequila. Sunteti niste sarlatani de ultima speta! Sunteti doar niste sarmane confuzii.
-Ba, nu, domnilor, ei nu se confunda, ei se dedubleaza, iar eu sunt de partea lor! Vreau sa fiu si eu Motociclist Spatial ca ei! – izbucni pianistul Saloonului care pana atunci dormise cu capul pe clapele ingalbenite ale pianului.
-Domnilor, zise Rabane, trebuie sa recunosc ca cel de-al patrulea dintre noi e o voce, da, am spus bine, o voce.
-Si ce „face” vocea aia - intreba nedumerit unul din Cavalerii Apocalipsei muscandu-i nervos mustata imbacsita de tutun prost?
-Ce sa faca, ne spune cum e sa cresti mare, sa te indragostesti, sa te insori, sa faci niste copii vigurosi…apoi sa pleci in armata si, venit in permisie, s-o gasesti pe nevasta-ta cum si-o trage cu altul, sa divortezi si sa te recasatoresti cu verisoara nevestei…ma rog, chestii de-astea.
-Astea sunt telenovele de dormit in picioare! Hai sa ne reglam conturile mai repede ca voi vreti sa ne tineti de vorba pe banii si pe nervii nostri!
Cele doua tabere adverse erau hotarate sa-si vanda scump pielea. Mainile cautau febrile patul armelor. In aer plutea amenintarea parfumului de praf de pusca. Toti, mai putin pianistul aflat in stare avansata de turpitudine, isi pregatira de cina Colturile Magnum 45. Rabane, incruntat, facu un semn barmanitei sa trimita doamnele si batranii la adapost dupa tejghea, insa barmanita nu mai avea bani si nici chef de o alta incaierare.
- Eu propun altceva. - spuse barmanita cu voce prefacuta.
- Nimeni nu propune nimic. Nu e nimic de propus. Nu s-a intamplat nimic! E o biata neintelegere…s-a gresit la numaratoare. Mare branza, mai tragem o dubla si reparam situatiunea!
- Pacat ca cei de la Sex Pistols nu sunt de gasit, sa depuna marturie cu mana pe microfon. I-am tinut de cohones la toate concertele lor, stim versurile de la toate melodiile… pana si in sifonier avem postere cu ei si voi vreti sa spuneti ca…
Barmanita, tulburata de ce s-ar putea intampla cu mesele si tejgheaua stabilimentului, spuse ferm, raspicat, de la obraz, pe sleau, verde-n fata, pe bune, fara ocolisuri, ca la un concurs de orientare turistica dupa muschiul verde de pe copaci:
- Cei patru Cavaleri ai Apocalipsei in dreapta mea si cei patru cowboys in stanga mea!
Acestia, intimidati oarecum de vorbele barmanitei, se conformara. Bozz, Paco si Rabane se asezara unul langa celalalt, formand un fel de zid. Cel de-al patrulea Motociclist, vocea, mai incet de felul lui (si invizibil pe deasupra), ragai si intreba barmanita:
- Da’ putem sa stam jos?
Din privirea crunta a barmanitei intelesesera cu totii ca nu mai e nimic de facut si de retractat.
- Si dumneavoastra, domnilor, ca doar nu aveti taine cu mine!
- Vad, spuse barmanita, ca nu reusiti sa va intelegeti! Nu mai sunt la moda pistolarii in Saloon-uri! S-a ales praful de pusca si pulberea de pe mormant din bunele maniere de altadata! Vom face un concurs de imprejurari si de cultura generala cu privire la trupa rock Sex Pistols, ca pana una, alta eu i-am cunoscut cel mai bine si eu sunt cea mai indreptatita sa decid care dintre dumneavoastra, domnilor, a hoinarit cu ei in lungile, istovitoarele turnee Galactice Vor fi patru intrebari. Cum pun intrebarea, astept in scris raspunsul de la fiecare grup. Stampila Postei va fi decisiva. S-a inteles? Cei care au cel mai mare numar de raspunsuri corecte, sunt autenticii, adica cei care vor ramane cu mandria de a purta tricourile lor rau mirositoare. Pe ceilalti ii angajez spalatori de vase si ajutori de barman de aici la mine. De acord?
Toti cei opt barbati dadura din cap a multumire. Nimeni n-o sa moara din atat.
- Va rog sa va ocupati locurile la mese! spuse barmanita. Timpul de gandire este de zece secunde pentru fiecare raspuns. Sper ca stiti sa scrieti!
- Sper ca stii sa citesti, draga! - ranji Rabane.
- Prima intrebare este: Cati membri a avut formatia?
- Care formatie? intreba cowboyul.
- Tu care crezi, ba, vacarule, Maroon 5, Suicidal Tendences, Simply Minds, Grand Funk Railroad, Toten Hosen, Noir Desirs , The Animals, Dead or Alive?
Cowboyul isi dadu seama ca li se intinde o capcana. In mai putin de opt secunde, raspunsurile erau pe masa.
- „Patru” la ambele grupuri. Corect! A doua intrebare, si, domnule Rabane, luati mana de pe Colt, va rog! Deci intrebarea este: Cum se numeste chitaristul formatiei?
Intrebarea era menita sa ingreuneze gandirea participantilor, mai ales ca acel chitarist murise de ceva vreme si acum era inlocuit de o holograma.
- Va rog sa va grabiti, domnilor!
- Raspunsurile sunt in fata ta, draguta, de ceva vreme! - spuse cowboyul.
- A! Malcom McLaren!? Este raspunsul ambelor grupuri… ha, ha! Cred ca nici unul dintre voi nu a umblat cu Sex Pistols ! Eu am intrebat cum se numeste si nu cum s-a numit!
La aceasta reactie, barmanita primi o ploaie de scuipati cu havane.
- Da’ cine esti tu, draga? Profesoara de lucru manual, de gherghef,de traforaj viteza? A existat unul si bun, spuse cel de-al patrulea Cavaler al Apocalipsei, trezindu-se de-a binelea cu ocazia asta.
- Si holograma cum se numeste, ma rog? Malcolm Jr.? Jr.?
- Va laudati c-ati luat examenul de capacitate cu nota zece? Pentru raspunsul asta si pentru comportament ar trebui sa va desfiintez, pardon, sa descalific ambele grupuri… in sfarsit… raspunsul se valideaza, poftim! Va mai pun o singura intrebare si nu doua! M-am saturat! Dupa asta plecati unde vedeti cu ochii, doar pierzatorii raman la serviciu, dupa cum am stabilit.
- Hai, da-i bataie, spuse Bozz deja plictisit.
- Bun! Ce stil muzical a adoptat cunoscuta formatie pe albumul „The Great Rock’n Roll Swindle?”
Raspunsurile venira ca din pusca si pareau, din privirile sadice ale concurentilor, a fi corecte.
- Se pare ca avem nevoie de o intrebare de departajare! Raspuns corect: „punk” din partea ambelor grupuri.
Rabane sopti colegilor sai foarte discret. Acestia se incordara in muschi fixand cu privirea podeaua de scanduri data cu gaz si rumegus.
- Nu va mai fi nici o intrebare de departajare!
Patru gloante ochira tavanul. Piesele de sah cazura de pe masa. Jucatorii de carti vazura cum gloantele iesira prin tavan si se oprira, dar nu pentru mult timp, intr-o cioara comunitara, care tocmai trecea pe acolo:
- Ce aveti, ba, cu mine, se rasti cioara la gloante, nu vedeti ca zbor? Apoi: „Haine vechi, haine vechi cumpeeer! Spoooiii tingiri! Sticle goale,sticle murdareee!
Cei patru cowboys iesira grabiti din bar. Se uitara in stanga si in dreapta, apoi la masina:
- De cand are Coupé-ul patru locuri?
Cadrul IV – La Banca
Ceata si fum, maraiala de motoare. Cele patru motociclete Harley Davidson oprira cu un scrasnet infricosator de frana in fata Bancii.
- Aici, intreba Paco?
-Da, chiar aici, asa cum scria in harta indianului – raspunse Rabane.
-Care, acela Sioux sau ala… Kerokee?
Parea hotarat, mai ales ca trasese si un scuipat pe chestia asta.
- Ala pe care l-am scalpat acu’ o saptamana - spuse Bozz mai mult ca sa-si faca curaj.
Se regrupara in spatele Saloon-ului si isi aprinsera cate o havana.
- Mama ei de viata! - facu Bozz.
- Lasa, ba, ca va dau la toti de baut. Hai la treaba, babelor, puturosilor… ca doar n-o sa stam toata viata la remorca trupei Sex Pistols.
- Da-i, ba, in ma-sa… ce sonorizare de rahat au avut ultima data!
Paco stinse sub talpa cizmei chistocul havanei. Mirosea a vara tarzie ca si hainele de pe el. In departare, pazit de o adunatura pestita de mexicani, un palc de cactusi se rumenea la soarele neindurator al preeriei.
- Hai, ba, iutiti pasul! Ce, e prima data?
Cu mantalele de piele fluturand, cu pletele fluturand, cu pistoalele Colt Magnum 45 fluturand, navalira in banca. Rabane rasuci barilett-ul Coltului Magnum 45 cu pat sidefat. Avea un singur glont si tocmai cu acesta se adresa casierului:
- Banii sau viata!
Pe podelele de lemn proaspat date cu ceara, cateva batrane incercau sa se apere. Falfaiau din brate ca din niste aripi.Una, cu revista Playboy din 1999, parea ceva mai hotarata sa-si vanda scump pielea si micile economii si consemnatiuni. Incerca sa-i ispiteasca pe agresori fluturandu-le pe sub nas paginile viu colorate ce ar fi trezit din morti o armata intreaga de ieniceri si spahii. Bozz scuipa scurt pe afisul care anunta ca armele trebuie lasate la intrare contra unui bon de garderoba. Asta pentru ca, inainte de a deveni banca, cladirea adapostise celebrul teatru Globus. Chiar si acum, dupa mii de ani,functionarii purtau cu mandrie recuzita acelor vremuri. O cucoana costumata in Desdemona ii intampina la ghiseul deasupa caruia scria: „Nu servim bauturi alcoolice si havane minorilor - conform art.400/din anul 1660, aliniat 6, paragraf A - 555!”
- N-auzi, vrajitoareo, ba, cotoroanto, ca noi nu ne-am nascut atunci?
- Lasati armele ca va exorcizez pe toti! - spuse Desdemona lasand sa-i alunece ochelarii pe varful nasului usor acvilin.
- Cum sa le lasam, daca n-avem gloante?
- Domnilor, ce doriti? intreba casierul deghizat in Falstaff gata transpirat de frica. Deschid imediat seiful, dar sa stiti ca suma nu e mare. Sunt, ca de obicei, numai bancnote de 20 de dolari uzate, cu serii disparate. Ce emisie monetara doriti, 1889, 1900, 1912, anul scufundarii Titanicului?
- Sa taca baba!
- Care baba?
- Aia cu Playboy-ul din 1999! Noi nu eram nascuti atunci!
Paco, Bozz si Rabane incalecasera deja tejgheaua si priveau melancolic seiful plin cu bancnote mici, destul de mototolite.
- Ce, ba, ne dai numerar? Ne jignesti… ne vexezi? Poate iti trag una peste bete. Vezi ca sunt cu pleoapa pe tine!
- Domnilor, va dau tot ce imi cereti, nu vad nici un inconvenient. Noi ne purtam civilizat cu clientii nostri de cateva sute de ani, de cand s-a infiintat Banca…
- Pai, am cerut noi ceva?
- Ce doriti, domne’ pana la urma, spuneti ce doriti!? Nu vedeti ca mai asteapta si altii la usa sa sparga Banca…li se termina oamenilor pelicula pana va hotarati voi in ce film jucati! V-ati hotarat?!
- Noi vrem sa vorbim despre sex!
- Da,sa ni se spuna adevarul!
- Conventiile!
- Adevarurile irefutabile!
- Trucurile…Tertipurile, tot tacamul!
- Ce conventii, domne’? E barul alaturi. Sus, sunt paturile deja calde si baia comunala e in apropiere… nu neaparat in ordinea asta.
- N-auzi, ba, ca noi vrem sa vorbim despre sex intre noi? Nu sa stai si sa tragi tu cu urechea…
Casierul se retrase prudent, suflecandu-si mai mult manecutele albe. De pe podeaua data cu rumegus, baba implora clementa:
- Sunt economiile mele de-o viata, crutati-le,va rog din inima!
- N-auzi ca tac-su e irlandez si ma-sa incerta? Astia nu stiu ce-i mila!
Dar babornita stia sa se apere. Folosea toate trucurile. Cel mai convingator parea Playboyul din 1999.
- N-auzi, fa, cotoroanto, ca noi nu ne-am nascut atunci!
Cu o mana neglijenta, Bozz trase din casa de fier o bancnota murdara de 20 de dolari. Ii dadu foc cu un gest neglijent. Toti patru isi aprinsera de la flacara ei cate o havana si se preschimbara intr-un nor de fum albastrui. Deja erau departe, la zeci de mii de mile marine distanta, plutind intr-o ambarcatiune usoara cu panze pe valurile inmiresmate ale litoralului Cubei.
Cadrul V - Calatorie spre planeta Mercutio
Pe bancheta din spate a navetei spatiale, Rabane dormea cu capul pe un sac negru de plastic . Isi intinsese picioarele slabanoage si lungi pe manerul de fier al banchetei, iar mainile ii atarnau ca doua suluri de carpa pe podeaua navetei. Un firicel optimist de saliva i se prelingea pe gulerul camasii proaspat spalate de Doamna si, mai departe, aidoma unei fiinte extraterestre, pe banda adeziva ce sugruma sacul, pe bancheta visinie din vinilin, pe presurile de cauciuc natural pline cu noroi stelar.
Un miros de levantica plutea prin aerul statut al navetei spatiale. Paco stranuta generos in paharul de plastic plin cu tequilla si intoarse un cap morocanos si stirb spre calatorii neglijenti, incarcati de papornite:
- Care te-ai parfumat, ba, cu lavanda? Voi ati innebunit? Urcam la stele in miros de lavanda?
Si, pentru ca nu-i raspunse nimeni, se adresa unei domnisoare roscate ce motaia cu capul pe butoanele rosii, mov si sidefii de la bordul navei:
- Fato, arata-mi poseta! Sa ma conving eu de unde vine mirosul asta… Voi faceti glume cu mine? Imi faceti conversatie! Chico! Rabane! Scoala-te, prietene! Toata lumea, gentile la control! Eu sunt celebrul Paco nascut dintr-un tata irlandez si o mama incerta si tocmai am atacat, impreuna cu prietenul meu, vagonul postal! Mie nu-mi face nimeni una ca asta!
Calatorii devenira precauti. Se cautara prin genti, dar constatara cu totii ca nu au la ei nici o sticluta de parfum…nici macar vreun sapun…sau un servetel parfumat…nici un fir de levantica prin bagaje…Ba, domnisoara cu parul rosu nici nu era rujata, sa crezi ca de la rujul ei parfumat ar fi venit vreo adiere de levantica… nici catelul cocker pe care il mangaia cu gesturi sacadate nu fusese spalat cu sampon parfumat…Privirile tuturor se indreptara spre batranul Paco, cel provenit dintr-un tata irlandez si o mama incerta…
Acesta isi lustrui amenintator pistolul din aur si, sorbind din paharul de plastic inca o gura de tequila, mai stranuta o data. Nimeni nu era vinovat de mirosul de levantica.
- Nu ma priveste! Va impusc pe toti! Va arunc din naveta! Va dau sa beti lavanda, ca sa aveti numai amintiri placute cand ajungem pe planeta Mercutio!
Fata cu parul rosu se indrepta spre bancheta din spate unde Rabane dormea zambind cu capul pe sacul negru de plastic. Firicelul de saliva isi continuase cursul si acum inundase pantofii pasagerului din fata lui.
- Dar pe asta de ce nu-l controlati? Uite ce sac mare are! Daca e plin cu levantica si ni se trage moartea de la el?!
Prin somn, Rabane zambi dand din cap ca nu. Tocmai facuse o baie fierbinte, se barbierise, se parfumase cu parfumul preferat al Doamnei si se imbracase cu hainele de sarbatoare. Era duminica si, prin geamul camerei luminoase, il vazu pe tatal lui venind de la biserica. Cobora cantand scarile pana in salon, unde Doamna il astepta cu ceaiul si fursecurile aburinde.
- Rabane, iar ai cotrobait prin parfumurile mele…la acela cu miros de lavanda te opresti mereu…Aseaza-ti cravata…il asteptam pe tatal tau si pe urma vom servi ceaiul…
Rabane isi aranja cravata. Dar cravata era cam umeda…Isi plimba mainile pe gat…era ud…ii curgea transpiratia pe frunte…Se sterse rusinat cu o imensa batista alba cu monograma si deschise ochii aproape speriat. Deasupra lui zari o silueta alba usor incovoiata de greutatea unei legaturi de vreascuri purtate in spinare… O caciula de vulpe siberiana bine indesata pe cap ii acoperea fata. In urma lui, vantul spulbera urmele pasilor. De la distanta, parea un fel de papusa de portelan cu parul canepiu, neobisnuit de lung si cu niste ochi mari, nedumeriti, de culoarea levanticii. Era doar un vis frumos…
Prin hublourile navetei spatiale, Rabane il vedea dupa mii de ani lumina pe tatal sau intorcandu-se de la biserica.
Cadrul VI – Niste scrisori parfumate si niste hrana pentru foci
Se facuse frig pe planeta Mercutio. Alaturi, la vreo cateva sute de mii de kilometri se invarteau satelitii Puc si Ariel. Pe Puc, langa un iglu, sforaiau doua foci mofturoase si doua motociclete Harley Davidson.
- Paco, baga niste busteni pe soba si scuipa… cat sa-ti inghete scuipatul.
- I-ai numarat?
- Sacul e pe sanie… a fost vifornita… cine dracu’ sa-i numere? Daca vrei, ii numaram!
Se cocosa in usa iglu-ului si porni spre sanie. Se intoarse cum a plecat: cocosat.
- Ia, ba, numara-i tu, cu ma-ta incerta!
- Nu ma jigni, tata era irlandez…
- Da, ba, l-au gasit intr-o lada de gunoi, mi-ai spus de trei sute de ori povestea vietii tale!
- Taci! Si nu uita sa dai de mancare focilor. Ia doi pesti.
Rabane lua pestii si disparu in frigul cosmic de afara. Trecu ceva timp pana cand se intoarse cu alti doi saci postali inghetati bocna. Ii arunca in foc si se aseza langa tovarasul sau.
- Sa ii lasam sa se dezghete - facu el privind absent in lacrima focului.
- Ti-au trebuit patruzeci de zile ca sa dai de mancare la foci!?
- Am adus sacii, ce mai vrei?
Cand sacii se dezmortira, Paco lua un cutitoi si taie sigiliile. Cotrobai prin sac si scoase niste plicuri parfumate. In iglu incepu sa miroasa a lavanda.
- Sunt scrisori, ba, uite ca au timbre pe ele…
- Stai, sa nu ne grabim… deschide-o tu pe aia… Aia de acolo!
La lumina incerta a focului, deschisera plicul. Inauntru nu erau bani… erau niste hartii scrise marunt. Citira:
„M-a durut intotdeauna tacerea ta. Nu mi-a placut nici cainele tau, nici viata ta, nici maica-ta cu accentul ei irlandez. Cred ca tacerile tale ne-au indepartat unul de celalalt. Asa ca am hotarat sa plec intr-o lunga calatorie peste Ocean. Voi avea timp sa meditez la ce s-a intamplat in toti acesti ani. Vreau sa cred ca totul a fost si a ramas un vis frumos. Al meu a fost, cu siguranta, doar un vis.”
- Cine scrie asta? – facu prudent Rabane.
- Pai, nu-i semnata decat cu o initiala… s-a sters de la frig…Desigur, e a unei femei…
- Uita-te mai atent!
- Dedesubt scrie: „De pe vasul Titanic, 1912…”
- Ba, oricum noi nu ne nascusem atunci! Suntem exonerati… n-avem nici o raspundere…
- Pare o scrisoare de dragoste… Cum o fi sa iubesti?
- Ia un bulgare de zapada si fa un om din el. Asa o sa afli.
- Tu de unde stii?
- Ia, mai ia tu doi pesti si hraneste focile alea! Nu vezi ca e noapte polara?… Lasa-ma cu intrebarile! Noi nu stim nimic! N-am vazut si n-am auzit nimic! Hai, misca-ti fundul!
- Lasa-mi mie scrisoarea Doamnei, te rog!
- Care Doamna?
- Doamna, care s-a saturat de tacerile aluia…
- De ce, la ce-ti trebuie?
- Imi place parfumul de lavanda…
Cadrul VII – Frica de moarte si femei
Bozz statea cocosat pe un scaun la bar. Intr-o mana tinea un pahar, iar cu cealalta isi sprijinea cu greu falca.
- Noi suntem ca un parfum pe care nu stim sa-l bem - zise el agatandu-se de privirea barmanitei.
- Hai, Bozz, ai baut destul azi!
- Dar nu destul ca sa fiu insolent…
- Lasa ca stiu eu visele barbatilor: sa fure vagonul postal si sa pape banii cu curvele! Bine va face ca, din cand in cand, va mai trimite pe planetele alea… ale voastre!
- Nu sunt planete, sunt asteroizi! Si pe deasupra, plini de gheata.
- Hai, un pahar si gata… Mai, Bozz, tu esti baiat de treaba, de ce bei atat?
- Mi-e frica de moarte…
- Bine, mai, voi sunteti nemuritori si va e frica de moarte?! Rusine!
- De fapt, de parfumul ei de lavanda ne e frica, daca vrei cu adevarat sa ma intelegi…
- Hai, mai, ca tu nu sti sa iubesti. Azi-noapte ai jucat la poker pana si revista Playboy… editia din 1999…aia de colectie.
- Da’ eu sunt respectuos…
- Respectuos pe dracu’! Va e frica de moarte si de femei!
Bozz tranti Coltul Magnum 45 pe tejghea:
- Auzi, caracatita batrana, pana aici!
- Hai, Bozz, bea ce ai de baut si du-te acasa... pe planeta aia a ta!
- Da! Ai dreptate! Da’ nu e numai a mea!
Bozz se ridica si descarca revolverul spre barmanita. Sticlele de pe bar se facura tandari, iar clientii incremenira cu cartile de joc in mana. Tranti scaunul nervos si rasturna o masa…
- Hei, hei, Bozz, ai avut o zi proasta…
- Sa nu-mi ceri restul, copil obraznic ce esti, zise si barmanita. Si sa nu ma mai faci pe mine caracatita, chit ca am eu sase picioare, nespalatule! Invata respectul de la parinti!
- Care, ca tac-su e irlandez…
- Iar tu ti-ai pierdut doua picioare la Marathon!
La usa barului se milogea Mos Pisica, cersetorul Cartierului Galactic:
- Nenea, da si mie un Whiskas!…Ajutati-ma cu un Gin-Fizz, un Jack Daniels…de doisprezece ani vechime… Mi-au mancat pisicutele mostenirea…
- Zat! - facu Bozz si se teleporta cu zgomot.
- Ba, da’ ce basini trag astia de pe planeta!
- Da’, de ce nu scrie o carte pe chestia asta? – se mira unul…
- N-are bani si nici rabdarea sa-i aiba – raspunse altul.
- Si atunci?
- E nemuritor, ce mama ma-si!
- Eu cred ca omul vroia sa vorbeasca despre sex, sa i se spuna adevarul si voi i-ati inchis gura.
- Hai, ba, fa cartile, sa jucam!
Cadrul VIII – Stancuta cu tabachera buclucasa
Pe rambleul caii ferate, de vreo saptezeci si sase de ani, asteptau batranul Paco si mai tanarul Rabane. Tineau niste carti de joc in mana, fara tragere de inima. Rabane era tanar, n-avea decat un om pe constiinta…
- Ai citit cartea „Fetita cu chibrituri”? Aia… aia care se termina cu bine!
- Eu nu citesc, ba! Eu sunt timid! Ma emotionez…
- Nu, ba, aia… thrillerul cu final optimist!
- Lasa-ma, ba! Cand trece planeta aia a ta, Mercutio?… Nu vezi ca si trenurile intarzie?! Cat mai avem?
- Na, o tigara! E de la Verdun, din buzunarul unui neamt. Am gasit-o pe jos… Ia, ma, fumeaza…
- Miroase a lavanda!
- Pai, daca era mort, dobitocule!
- Eu m-as intoarce la Banca. Sa mai dam o data lovitura! Poate apare si baba aia cu revista Playboy din 1999…
Pe drumul presarat cu chistoace, aparu o stancuta.
- Nu vreti sa cumparati o tabachera?
- Hai sictir, stancuta, nu vezi ca asteptam?!
Stancuta se indeparta murmurand ceva printre dinti. Era tot mai cald pe marginea rambleului de cale ferata.
- Ba, stancuto, da-ne sa vedem tabachera!
- E placata cu aur… pierduta la carti…
- Lasa, ba stancuto, ca carti am citit si noi. Sa vedem tabachera.
- Scrie pe ea „De la Matei Basarab pentru Vasile Lupu”, o am de la Stalingrad de la un soldat neamt.
- A, degeaba, noi n-am trait atunci. Cara-te d-aici!
-Ba, daca ma gandesc bine, parca vorbea ruseste soldatul acela…
-Nici sa nu te gandesti! Hai, valea, roiu’!
- O am de la Waterloo…
- Nici pomeneala!
-E de furat, dom’le, am copii acasa…
- Pai, zi asa! Cat vrei pe ea? Bate o vorba, poate ne intelegem…
Se invoira la pret si isi aprinsera cate o tigare americana Camel. Asteptau incordati trenul si ala nu mai venea o data.
- Auzi, stancuto, adu si trenul, ca platim cinstit, nu ne tocmim! – urla Rabane.
- Hai, ma lasi? Voi sunteti aia de pe planeta Mercutio! V-am ginit din prima…
- Ei, si?
- Va cauta Patrula! Sa ziceti mersi ca v-am dat tabachera… pe de-a moaca…
- Ce tabachera? – zisera cei doi si dintr-o data se preschimbara intr-un nor de fum auriu.
- Nu vedeti ca sunteti personaje de benzi desenate?! – facu stancuta si zbura scurt peste rambleul caii ferate pana la bar unde-si bau toti banii luati pe tabachera.
- Era de la Matei Basarab pentru Vasile Lupu - facu stancuta cu ochi lacrimosi in decolteul barmanitei.
- Hai, sictir, cioara, i se raspunse.
- Nu sunt cioara, sunt in concediu fara plata!
- Si de unde ai avut bani? Din indemnizatia copilasilor…De la gura lor?
- De la niste baieti de bani gata… cu motociclete Harley Davidson. Traiesc ei pe o planeta… are si sateliti…
- A! Am auzit ca sunt inghetati…
- Cine?
- Satelitii, stancuta. Se vede bine treaba ca tu nu zbori pana acolo. Ia si bea! Pai, aia sunt Motociclistii Spatiali. N-ai cum sa-i ajungi. Se prefac si dispar. Se dedubleaza. E farmecul lor. Ei, ce mi-ar fi placut si mie unul. Sa-l strang in brate pe motocicleta…
- Uite, sunt generos azi, ca mi-a mers bine. Te invit la cinematograf. Sa vedem si noi un film…
- Ce film? Vreau ceva romantic, ametitor, cu miros de lavanda…
- Pai, nu ruleaza decat un film in orasul asta de rahat!
- Care? - paru interesata barmanita, turnandu-si si ei pe furis un pahar.
- Unul singur: Motociclistii Spatiali… abia le-am vandut tabachera.
- Sa ma mai gandesc, se suci barmanita cu voce prefacuta.
- Cum adica? Pe mine nu ma placi? De ce? Spune-mi! De ce?
- Ai ochi tristi, de caine batut.
- Sa stii, in taina, ca mai am o tabachera… nu le-am vandut-o pe aia adevarata!
- Hai, bea si pleaca!
Stancuta pleca si afara se facu intuneric. Un caine urina pe marginea meschina a unui gard dat cu motorina.
- Uite-l, ba, si p-asta. Ce faci, ba, caine?!
- Ma pis, nu vezi ca ma pis?!
- Tu nu esti cainele pe care l-am calcat cu masina anul trecut?
- Nu, ba! Tata era irlandez! Da-mi mie biletele alea la film!
- Ce film?
- Hai, bre, ca am auzit-o p-aia cum te face cioara…te-a vexat! E cu Humphrey Bogart… Casablanca?
- Nu eram nascut pe atunci ca sa iau bilete. E altul. Cu cosmonauti… sau cu Motociclistii Spatiali. In pauza canta Eminem: I’m sorry mama!
- Pisa-te pe ele de bilete! Da-le altui caine!
- Si banii mei pe tabachera? – facu stancuta cu o voce prefacuta.
- Pai, sa atace aia o data vagonul postal, sa ne plateasca pe toti!
- Si p-aia, universitarii care joaca carti in Saloon?
- Nu. Pe-aia nu! Mai bine sa vina Spielberg, sa faca o coproductie!
- Da? Si cine sa mai vina, Coppola? Hai, ba, ca ma plictisesti!
Cu aceste vorbe, cainele marai si se preschimba in guler de blana la gatul celei mai frumoase femei din lume: Marilyn Manson.
- Macar s-a straduit, saracu’! – zise un jucator de carti.
Cadrul IX – O tentativa
Noapte neagra. La etajul de sus al Saloonului se aud voci, se dau sfaturi, indemnuri, consolari, se aduc argumente:
- Pune-i perna pe fata!…Asa!…Indesat!…Acum!…Acum!
- Pai, nu vreau s-o regulez, vreau s-o omor, dobitocule!
- Tot aia!
- Aceeasi metoda!
- Asculta-ma pe mine, si eu am fost virgin!
Rabane se ridica din patul cu saltele inflorate si se rasti scurt:
- N-o omor, ba, m-am razgandit…Nici n-o regulez!…O iau de nevasta!…O sa moara lent…
- Ti-am zis ca esti nebun! Ce-ai avut cu biata femeie?… Uite, plange.
- Miroase a lavanda… Ca scrisorile alea… Imi pare rau…
- Hai, ba, nu fii trist, viata invinge!
- Mai Rabane, noi, pe planeta noastra avem Codul Onoarei. Te traduc astia prin tribunalele galactice.
- Ai dreptate, spuse Rabane lacrimos. Da-o in ma-sa de curva! Hai, fa, pleaca, ca te-am platit!
Coborara scarile infrigurati dupa o noapte de nesomn. Pe scarile putrede, Paco spuse printre dintii si mai putregaiti:
- Mai bine o omorai decat s-o iei de nevasta.
Jos, langa tejgheaua barului, jucatorii de carti incuviintara:
- Asa, domnu’ Rabane, asa, asa, v-ati comportat ca un gentleman.
- Ce vrei, ba, sa spui, pirpiriule?
- Ca n-ati omorat-o!
- Tu vorbesti, tocmai tu care n-ai avut bani sa-ti iei bilete la Sex Pistols?
- Da’ aia nu canta!
- Da’ ce fac?
- Aia fac propaganda!
Cadrul X - Secretul parfumului de lavanda
Bozz zacea rezemat intr-un cot pe un morman de stele cazatoare. Reusise sa fure de la stancuta cea de-a doua tabachera, cea veritabila si, acum, cu burta plina, se privea in metalul lucios al acesteia. Isi revazu trecutul ca intr-o oglinda retrovizoare: un sfarsit de noapte stelara. Deschise gura sa-si priveasca dintii cariati. O voce roscata il trezi din contemplare:
- Ce faci, cioara?
- Eu nu sunt cioara, eu nu sunt nici macar o stancuta. Eu sunt ce de-al treilea Motociclist Spatial si am o tabachera pe care scrie : „De la un irladez pentru sotia lui incerta.”
- In ce an se intampla asta?
- Lumina?
- Nu, asta cu irlandezul incert.
- Acum saptezeci si sase de ani, departe de aici, pe o planeta fierbinte… un irlandez iubea o femeie incerta…
- Nu eram nascuta, nu ma priveste… nici nu stiu ce e aia o planeta fierbinte…
- Da’ tu cine esti?
- Eu sunt o domnisoara cu parul rosu si cu un caine cocker…am ochii de culoarea levanticii si am venit sa ascult vantul…
- Ce cauti prin pustiul acesta, nu vezi ca e ploaie de stele?… Nu vezi ca are culoarea ochilor tai?
Dintr-o data, ochii ei se deschisera si in pupilele lor se reflecta un personaj ciudat, cu o haina lunga de piele, cu un pistol ruginit, cu o barba neingrijita si cu niste dinti foarte lungi si foarte cariati…Urla ca el nu este o stancuta si ca a trait candva pe o planeta fierbinte, de culoarea levanticii. Era chiar Bozz, care acum i se adresa cu mult mai politicos:
- Auzi, domnisoara cu parul rosu, cum faci de mirosi asa de frumos, care e secretul parfumului tau de lavanda?
- Ti-l spun, daca-mi povestesti si tu cum era pe planeta aia… fierbinte…
- Nu era ca aici… stelele nu cadeau… Dar nu a fost niciodata fierbinte… e o legenda… Era o insula pe care cineva a incercat sa inventeze un parfum… facea niste experiente… zburau papagali parfumati… fluturii erau aromati, miroseau a migdale… caprioarele purtau posete cu esente parfumate pentru prajituri… din aluaturi bine mirositoare ieseau castele rumenite cu turnulete din cozonac, porti din dantela si ferestre zabrelite in spatele carora stateau printese cu parul rosu, ca al tau. Cavalerii din sofran pe caluti din jeleu erau supusii Doamnei.
- Care Doamna?
- Doamna care il tinea ostatec pe alchimistul care ii promisese ca inventeaza un parfum unic, cu miros de lavanda…
- Pai, alchimistii nu inventeaza aur?
- Ba da, dar acesta era unul special… tinut in mare taina de saptezeci si sase de printese palide si indragostite care isi asteptau petitorii… le inventase elicopterul, aurul, parasuta, stiloul, computerul, dar ele o tineau intr-una ca vor parfumul cu miros de lavanda…
- Aveau multi petitori?
- Oho!
- Dar tu de unde stii?…
- De la aia care umbla cu motociclete Harley Davidson… au furat de la alchimist secretul parfumului si acum se dau mari pe planeta aia inghetata. Dau mancare la foci, citesc scrisori de dragoste si asculta formatia Sex Pistols… Niste neispraviti…
- Si ce-au facut cu secretul parfumului?
- L-au pierdut la carti… l-a castigat o cioara… am vazut-o zilele trecute parfumand calea ferata. Radea si parfuma! Pe urma a parfumat un caine vagabond si doua foci care de fapt sunt morse si nici nu stiu alfabetul… mananca din pomana unora…
- Si cu Doamna ce s-a intamplat?
- Care Doamna?… A!.. Da, Doamna!… A ramas stapana planetei…
- Si cele saptezeci si sase de printese palide si incercanate?
- Le-au ucis cavalerii din sofran pentru ca nu stiau cum e sa iubesti…Tineau mereu cure de slabire, mancau niste prajituri numite prolegomene facute cu un acid, ca sa fie caustice si radeau de alchimist…
- Si alchimistul?
- L-au gasit intr-o tufa de levantica. Parea mancat de molii. Castelul a inghetat iar papagalii si fluturii au plecat pe alte planete…nici caprioarele n-au avut o soarta mai buna… Chiar pestii au fost bagati in acvarii si transportati in casa unui colectionar de parfumuri…Dar sa stii de la mine, planeta aceea nu a fost niciodata fierbinte… e o legenda… stiu eu bine… Doamna a ramas acolo, singura. Acum plange si se plimba cu elicopterul…
- Auzi, alchimistule, oare cum e sa iubesti?
Cadrul XI – La psihiatru
Soarele facea sa straluceasca vitrina frizeriei. Pe vitrina cineva scrisese, ca si deasupra: „La Sigmund – atelier de reparatii corporale si mentale”. Dar inauntru nu erau decat trei scaune de frizer din piele rosie. In fata lor, trei chiuvete dotate cu robinete de alpaca sprijineau tot atatea oglinzi. Sigmund era originar din Antwerp si fusese cojit de bani la bursa londoneza. Acum, in tacerea racoroasa a atelierului sau de suspine, oftaturi si brice se legana ascutind un foarfece de tuns barba. Avea ochi albastri, neobisnuit de mari. Privea in gol. Era prea cald pentru muste.
Deodata, prin usa lasata intentionat intredeschisa, navalira trei personaje ingreunate de mantale din piele. Podeaua de lemn dudui sub cizmele impintenate.
- Domnilor?
- Un ras!
- Un tuns!
- Un frezat!
Sigmund se repezi lacom la dulapiorul cu medicamente si extrase rapid trei prosoape albe, imaculate. Pe sobita din spatele scaunelor, intr-o oala care fierbea la foc mic abureau, pline de asteptare, alte prosoape. Mirosea a frizerie. Pe un raft zacea o carte. Paco silabisi:
- Totem und Tabu…
- Dar lavanda aveti?
- Ba bine ca nu, domnilor! Altceva, ce mai doriti?
- Sa ni se spuna adevarul!
- Si mie, adauga Bozz.
- Ce fel de adevar domnilor? Vis a vis e banca, langa ea puscaria si, intre ele, biroul serifului. Sus, stau doamnele… au paturi fierbinti… bai calde… ademenitoare…
Bozz scuipa cu lehamite restul de havana cubaneza si spuse nervos printre dinti:
- Noi vrem adevaruri irefutabile!
- Noi am venit sa vorbim despre sex, nu sa ne barbierim!
- Auzi, ba, Sigmund, noi suntem Motociclistii Spatiali si insotim trupa Sex Pistols intr-un lung turneu.
- Am inteles: Sex si razboi, vointa de putere, dominare, seductie si angoase, labirinturi ale fiintei? Ce doriti de fapt?
- Ba, eu vreau un tuns si sa mi se spuna adevarul!
- Da, da, in sfarsit, adevarul!
- Ala irefutabil!
- Poti sa ne spui, domnule, adevarul, ca oricum te impuscam. - adauga calm Paco.
- Domnilor, facu spiterul-frizer, o sa fiu scurt: am vorbit despre vis ca indeplinire imaginara a dorintelor refulate.
- Spiterul acesta vorbeste ca ala care ne-a tuns ultima oara, Sollers il chema parca.
- Asta-i tot, ba, Sigmund? Ai ceva de haleala p-aici, prin apropiere?
- Am niste prolegomene… da’ sunt cam reci… le-a facut nevasta-mea.
- Cum e sa fii insurat? – se arata nedumerit Bozz.
- E ca si cum ti-ai lua in casa o pisica, raspunse frizerul.
- Ba, tu esti sincer? Ne barbieresti sau ce faci?
Pe usa de geam a frizeriei intra preotul… popa, cu o carte rosie in mana. Se orienta repede privind in jur si constata:
- Miroase a prolegomene… de-astea n-am mai mancat de mult!
Apoi, autoritar, spiterului-frizer:
- Auzi, sa nu-i smintesti si p-astia, ca te ia mama dracului!
Popa scuipa in san si gusta din delicioasele prolegomene…
- Mmm, delicioase! – si hat, inca o prolegomena.
- Auzi, facu Rabane, noi ne tundem sau ne spovedim?
Apoi, scurt, nervos si asudat dadu cu pistolul de pamant.
- Mama ma-si de viata!
- De ce l-ai suparat pe prietenul nostru?
- Parinte, de ce nu te-ai facut cacanar?!
Mainile se infierbantara pe patul armelor. Mirosea deja a parfum de pusca, a damf de incaierare. Frizerul cu ochi albastri sesiza situatia incordata si, rasturnand din neatentie farfuria cu prolegomene, desuruba un flacon de lavanda.
- Vor sa li se spuna adevarul. Astia-s oameni?!
- Nimeni n-o sa le explice ce e dragostea! Sa asculte de inima lor!
Popa rasuci nervos cartea rosie si tranti energic usa frizeriei.
- Parinte, stai putin, nu pleca nervos, ca doar iesi din frizerie…
- Ce e, ba, golanilor?
- Parinte, iarta-ne! Noi cand o sa aflam, de fapt, ce e dragostea?
- Am sa ma rog pentru voi!
- Bandit mare! Asta ne are la mana pe toti!
Afara, in caldura aproape insuportabila, se auzi zgomotul sec al unei carabine Winchester. Si se facu liniste.
- Ba, eu nu mai suport! Vreau sa ies din western-ul asta de rahat! Eu m-am saturat pana in gat. O sun pe mama!
- Aia incerta, de pe satelitul Ariel? – facu Bozz insinuant.
- Ala e sigur, planeta, ma rog… sunt tulburat…ma emotionez la frizer…
- Ba, Sigmund, spune-i si lu’ asta ceva. Spune-i de deochi, ca platim bine! Povesteste-i despre prima lui amintire din copilarie… cosmarurile vietii lui, pubertatea si adolescenta, cariera de militar…
- Mai, baieti, voi vreti sa-l omor sau sa-l tund?
- Omoara-l!
- Tunde-l zero, mai bine!
- Dar asta face douazeci de pesos!
- Tunde-l, ba, de toti banii! Ce, vorbesti in pilde ca popa?
- Nu-l tunde zero, ca pe Ariel e frig… ingheata omul. Fii uman!
Frizerul se razgandi din foarfece.
- Am sa-l frezez!
- Da, da, incuviintara cu totii.
Cadrul XII – Despre un popa cu o carte rosie si cainele Poate.
Rabane isi iesi din fire. Afara adia o boare licoroasa. Traversa strada pana la Saloon. Puse pistolul Colt Magnum, calibrul 45 pe tejghea si se rasti catre barmanita:
- Un pahar de apa!
- Da’ ce esti asa intors? Eu v-am spus visele barbatilor: sa atace vagonul postal si sa pape banii cu curvele…
- Draga, ma lasi, ca ma incearca nervul!
Barmanita ii tranti paharul cu apa si se apuca sa stearga niste cesti de cafea. Nu se putu abtine:
- Voi le-ati baut, era viitorul vostru, natarailor!
De sus, prelingandu-se pe balustrada, din camerele calde, cu asternuturi dantelate si inflorate coborau cantaretele localului. Se certau… era un conflict intre generatii.
- Pe noi nu ne-au iubit la timp!
- Pe noi nu ne-au iubit destul, bagaboantelor!
Conflictul se risipi printre paharele aduse la timp. Dar timpul trecea destul de repede pentru Motociclistii Spatiali. Aveau bilete la cinematograf! Sa inceapa filmul!
In intunericul singurei sali de cinematograf din orasel, incepu sa ruleze singurul film: cel cu Humphrey Bogart, Casablanca. Spectatorii scuipau seminte de cactus pe podeaua de lemn. Era a patruzecea oara cand il vedeau. La un moment dat, bobina se rupse si, intre rasete si fluieraturi, aparu popa in sutana, cu o carte rosie la subsuara. Cativa silabisira titlul: Mao Tze Dung.
- Faceti loc! A venit parintele!
Doi golani si o bagaboanta se ridicara si ii facura semn respectuos ca locurile sunt, in sfarsit, libere. Din spatele salii, izbucni un cor de insulte. Motociclistii Spatialise hotarasera s-o taie cu idealismul:
- Sa ni se spuna adevarul!
- Vrem adevarul despre sex!
- Se vina Sigmund, frizerul! Aduceti-l legat!
- Ce cautam noi aici? Noi nici nu ne-am nascut pe vremea aia!
- Da-i in ma-sa lor cu filmul!… Se tot rupe! Uite, a venit si popa! Se-ncurca treaba!
- Unde ai parcat motocicletele?
- Le-au aranjat baietii in spate, la iesire.
- Si cine le pazeste?
- Cum cine? Cainele!
- Ala pe care l-ai calcat acum un an?
- Taceti, oameni buni, ca s-a lipit bobina!
Filmul reincepu si fluieraturile incetara. Popa se urca pe scena. Sutana veche, tocita la maneci, falfaia pe alb-negrul ecranului starnind praf si injurii. Parea un personaj al filmului. Spuse cu o voce tunatoare:
- Dupa proiectie, cine simte nevoia, sa treaca pe la mine sa-si deschida sufletul. Va rog sa intelegeti gravitatea momentului. Nu mai strigati! S-au facut experimente pe soareci! Mii de cobai au fost sacrificati pe altarul stiintei… pentru nevoia de cunoastere.
- Si cine i-a mancat? Pisica ta! Ca a mea n-a mancat nici macar o coada de adevar… nici o codita.
- Va rog sa va deschideti sufletul! Cu blandete! Fac apel la ratiune si toleranta…
- De ce nu te-ai facut cacanar? Vad ca ai la subsuara cartea lui Mao Tze Dung… esti impostor! Sa-l ardem pe rug pentru erezie!
- Si pe ala! Pe frizer! Pe Sigmund! Amandoi in aceeasi oala!
- Daca doriti un autodafé, n-aveti decat – spuse popa si, sarutand cartea rosie ce o tinea la subsuara, se prefacu intr-o gramajoara de nisip auriu. Panza ecranului era libera.
- Aur! E aur! Am gasit aur! Puneti mana pe tarnacoape! Aur, va zic!
Astfel reincepu goana dupa aur. A fost o perioada romantica, plina de alcool, impuscaturi, drame personale, curvasarie, prohibitie, din nou alcool, politicianism si minciuni gogonate.
Saloonul se umplu de glasuri. La tejghea, un batran pistolar incerca sa intre in vorba cu o duduie pempanta. Ii oferi de baut.
- Eu sunt Bozz. Sunt in trecere prin orasul acesta. Tu cine esti?
- Eu sunt Piatra Filozofala. Incantata de cunostinta. Esti chipes!
Se rasuci in scaunul barului si privi melancolic catre eternii jucatori de carti.
-Si ala?…Ala roscat de la masa… cel cu chinta regala in maini, cine este?
- E Jidovul Ratacitor… o mai veche cunostinta.
Bozz sorbi melancolic din havana. Adauga:
- De fapt, eu cred ca ne-am mai cunoscut.
- Serios? – facu Piatra Filozofala.
- Hai, hai, fetelor! La program! – se auzi o voce de sus.
- Domnule, mi-a facut placere de cunostinta. Ne mai vedem…poate.
- Da, Poate. Asta era numele cainelui pe care l-am calcat anul trecut cu masina… da, da, Poate!
La mesele de joc, viata continua in ritmurile desculte ale pianului. Soarele se pregatea sa apuna. Pe usa aparu un individ zdrentaros. Striga:
- Ba, cum vreti sa apuna soarele?
- Incet! – se auzi o voce.
- Lent, progresiv…
- Sa fie ca o acuarela impresionista!
Jidovul Ratacitor se foi in scaunul de lemn masiv.
- Mai, oameni buni, n-ar mai fi bine sa stingem lumina?
Soarele apuse. Bozz privi pe scena improvizata cum Piatra Filozofala danseaza in ritmurile pianului dezacordat. Isi bau paharul si plati nemteste. Se ridica impunator in mantaua de piele, isi potrivi la brau cartusiera si teaca pistolului. Afara, apuca nervos zabala motocicletei si o puse sa muste din pietrisul drumului. Se hotarase: va merge sa caute aur. Se cam saturase de adevaruri generale.
Farurile motocicletei papau kilometri de drum. Vantul tulbura pletele lui Bozz. Apasa imprudent si violent pe frana rasucindu-se in sa. Ambala la maxim motorul si intreba spre un tufis de la marginea drumului:
- Tu cine esti?
- Eu sunt Poate, cainele tau credincios.
- Pai… parca… acum un an… pe drum…
- Lasa! Important e sa daruiesti oamenilor un vis, ori oamenii sufera de cosmaruri. Au ajuns sa faca experimente pe soareci. Halal!
- Ai dreptate. Uite, eu m-am hotarat sa nu mai caut adevaruri. Acum vreau vise. Am pornit sa caut aur… undeva in munti.
- Da’ n-ai nici lopata, nici tarnacop la tine. Ai o motocicleta de sapte sute de centimetri cubi… un monstru!
- Urca-te pe monstrul asta! Hai sa cautam aur!
- Bine, si daca n-o sa-l gasim?
- Punem banii in buzunarul celalalt si spunem c-am visat, ca am fost candva tineri si am avut un ideal.
Bozz il aseza pe cainele Poate in fata sa, pe imensul rezervor de benzina al motocicletei.
- Vezi, pune-ti casca de piele si ochelarii! Pornim!
Dadu drumul la maxim casetofonului stereofonic din care navali trupa rock Sex Pistols. Mergeau cu o suta de mii de kilometri pe ora si muntii erau inca departe.
Pe malul marii, la o distanta de ani-lumina, Rabane isi desfacu mantaua de piele in fata unui foc de tabara. Privea valurile si se gandea:
- Ce cautam noi pe lumea asta? Noi, care avem planeta noastra si doi asteroizi inghetati pe deasupra? Ne asteapta focile, morsele, renii si noi pierdem vremea cu astia, care n-au decat o bobina de film in singurul lor cinematograf si acela cu Humphrey Bogart. L-am vazut de un milion de ori!
- Din spate aparu Paco. Tranti pistoalele de pamant:
- Mai, mai, ce frumoasa e marea astora! Mama ei de viata!
-Da, ba, dar degeaba. Nu miroase a lavanda! Uite si o sirena! Buna, papusa! Ce faci la ora asta singura? Tu esti aia care l-a ademenit pe Ulise?
- Nu. Aia era bunica. Mama mea era Fetita cu chibrituri.
- Bine, bine, fa-ti treaba, ca noi avem de vorbit.
- Voi, barbatii, aveti intotdeauna ceva de vorbit…despre femei.
- Noi nu suntem barbati, noi suntem Motociclistii Spatiali si insotim trupa Sex Pistols intr-un lung turneu.
- Interminabil turneu! - spuse mica sirena si se transforma intr-o statuie mica de bronz, emblema orasului Copenhaga.
- Lasa, Paco, si asa vorbea mult!
- Ce face planeta aia a noastra, Mercutio?
- Aia e planeta mea!
- Pai, am crezut ca suntem impreuna!… Am batut palma... Mai sunt saptezeci si sase de ani si apare vagonul postal. Doamne, Dumnezeule, iar in desertul ala, printre cactusi, iar mecanicul beat si carbunii umezi?! E, asta e!
|
