GORILA
Partea luminoasa a maimutei este gorila.
Si gorila nu mai voia sa lustruiasca parbrize, sa pazeasca moartea
in limuzine de lux.
Visa plaja, adulmeca un reflux - se gandea la lumina tiparului.
Se cam razgandise lumina din ochii gorilei
in litere negre de plumb...
Din palmierii ei de vise si amintiri
vazuse ca universul nu e curb, ci e stramb.
Nu mai era pe bajbaite, pe cuvinte alese ori pe alesuri;
pentru ea, valurile, tarmul pustiu, departarea
capatasera intelesuri.
OMUL AMFIBIE
Ce complicitate ai tu cu fiinta umana –
tu, fruct prea tarziu, tu, hrana?
Vorbe rasarite intre furci si topoare, –
cuvintele acelea adanci ca popoarele migratoare.
Cuvinte date la zaruri;
oua din care nu se mai nasc dinozauri:
piramide de solzi si de falci scufundate,
aruncate de-un reflux prea tarziu, refuzate de ape.
Ce complicitate ai tu cu fiinta umana?
Tu, cel trecutul in vama, in refluxul ce imparte
marile zgomote de vietile moarte,
reptila de suflet si trupul de el...
de eu si de mine.
Tu, aratare ciudata care se masoara in mile marine
cu spinari de spuma sarata, creste nerasarite:
fiinta a adancurilor care strangi la piept tot oceanul, –
valurile, in sfarsit, regasite.
INALTAREA DIN LABIRINT
Am vazut portrete de lacrimi, –
am citit prin vitrine fete-profil de vieti neiubite.
Am privit viata aceasta printre grilaje reci, maraite,
hamesite de imbratisari...
Viata traita pe mai multe carari!
Care din disperari
sunt mai albastre, mai reci, mai neadevarate?
Totul pe jumatate
cuvant: scrasnire amara –
lacrima tarzie despicand oceane adanci,
dumicat de aripi tresarind in zbor la subsuoara:
visul meu alunecand pe patinoarul odinioara...
Vaslind din aripi ca din cuvinte:
zbor imprastiat, inaltare fierbinte!
PLUTA MEDUSEI
Pana la urma, marea a fost generoasa cu tine –
te-a aruncat la tarm,
pe plaja de scoici, de cochilii fatale la sfarsit de sezon...
Cand biata masinarie umana se gandeste
sa puna scaunele pe mese, lacatul mut; stratul de ozon
grav avariat;
valurile tarzii, ca un mecanism intors cu cheita, aparat
care se visa tonomat
de aduceri aminte. Ceata care te inveleste, fierbinte:
si te da cu capul de peretii zilei de ieri...
Ceata, valuri de magaieri care te tarasc in adancuri de cantece –
marsupii fosnitoare care se visau pantece
ocrotitoare, rabdatoare de atatea fiinte marine.
Valuri care te-alunga la tarm...
Pana la urma, marea a fost generoasa cu tine.
STATIE DE METROU
Te uitai la mine cu ochi cu tot.
Puteam sa ma ridic de la masa si sa te carpesc peste bot;
cica
putina tiganie nu strica in marochinaria asta de viata
in care nu se mai poate trai din trait.
Atarnam pe la gurile de metrou aiurit, nedormit;
un gagiu, un smenar preschimband numai bani de iubit –
zornaiam la monezi, eram mate fripte si fierte,
aveam tricou cu „Patria o muerte”.
Visam sa emigrez, sa delirez printre fierastaiele
cu care ma traforai din priviri –
nu ramasese din mine decat un rest in banca de amintiri.
Si banca aia se transformase in tribuna si-n pat;
Pai, nu traiam, ba, in tara lu’ vampir imparat?
Si, pe cand derbedeul din mine ovationa sentimente cu masti,
pe-afara clantaneau aia din dinti, din scuturi si casti –
ma fugareau prin padurea viselor tale
ca prin memoriile lui Marghiloman...
Ma priveai cu ochi cu tot, pe de-a moaca.
Eram omul nou, inuman.
PAINE SI CIRCUS
Sunt eu, omul de la institutul de glasuri, un Zampano!
Cu ultimii bani am rupt lanturi grele pe la metro!
De la gura copiilor am rupt si gura si copilaria:
sunt ala care urla pe strazi „haraso tovarasia”!
Am luat la bogatii pana i-am putrezit pe nevoiasi.
Sunt chirias intr-o lume eterna, –
rup lanturi cu ora, cu fata la zid, cu capul in perna.
Am obosit de ovatii, huiduieli, osanale:
cu vorbele mele as putea umple un cartier de spitale.
Sunt eu, Zampano, en detail si en gros
bat lantul, clatin belciugul,
mi-am atarnat cuvintele-n jugul
dintre plictis, sictir si delir.
Sunt singur cu pustia pagina alba stropita cu sange –
sunt un biet volintir
care rupe lanturi si plange.
LAST NIGHT – CASINO
Ma pandeai prin vitrine galesa si lihnita –
imi trageam sufletul pe-un scaunel de dinamita.
Bateam in tobe de piatra, ascuteam saxofoane,
visam sa trag de burduful tatelor tale ca la edec, ca la acordeoane.
Moldoveneam pre greceste in tromboane de fier;
eram liber, uitasem ca sunt prizonier
al inimii tale – intre zece la suta si unu la mie –
plateam chirie pe igrasie
ca sa ma vezi pe nimicul ecran ca sunt viu , ca respir, ca sunt eu.
Un fel de metalurgie cu Dumnezeu.
Ma inhaitasem cu braconierii salamului cu soia,
scriam pe ziduri stravechi regretand, dadeam cu carbid –
ma clatinam intre grija de a nu avea griji si „Cadavre in vid”.
Ma luptam sa vina tramvaiul, urcam scarile cu forta, paream realist –
destul de treaz ca sa-mi port tricoul de metalist.
Calatoream si eu din suflet in suflet si-n tomberon
de singuratati si de soapte...
Un peron de gara unde iti face semne de adio ultima noapte.
TROPICE TRISTE
lui Florian Pittis
Tropice triste, satule de tapioca, manioc, barabule –
ia la tine, satule: mambo pe saturate, tangou cu pistolul la tampla
tontons-macoutes care te-nsira pe sarma
si te privesc prin ochelarii fumurii –
prin dioptria de insomnii: un ceai de aduceri aminte,
in ceasca de morti si de vii...
„Ia, si tu una pe carca si alta peste obrazul neras, neiubit
si peste dintele smaltuit!”
Mambo, rumba, cha-cha:
„Zi, ba asa: toba de tinichea... Sa chemam jeepul, domnu' Singuratate...
Lasa-1 asa, toba de tinichea – il facem pe jumatate?”
Ca era pe alese...
M-am trezit buzunarit de legume pustii, uitate pe camp, neculese –
o guma de zahar fara de dinti, o alifie
pe maidanul unde pana si bietele cuvinte de dragoste
atarna in carlige de macelarie.
PERCHEZITIONAREA INGERILOR
Au venit ingerii prabusiti
la masurat, cantarit, impartit –
ramasesem singur cu epoletii de corbi si cu mine, cel neiubit,
cel desirat pre la cuvinte, izmene...
Ma stie lumea, ma fluiera cartierul: sunt cel care plange
la filme indiene.
Neiubitul din ultimul rand, cel care sparge pungi si fluiera cuvant cu cuvant
in cazarma asta de viata in care traiesti din priviri.
Indes tonomatul cu fise de amintiri –
sparg pungi in ultimul rand, scuip seminte si cred
ca am iubit
piramide de spaima, deserturi de nisip, miscatoare...
Sunt eu, cel care plange la filmele indiene:
navigator solitar fara de iesire la mare. |
