UNA, DOUA, SAU POATE CHIAR TREI FANTASME
poetului Ion Stratan
In fiecare seara obisnuiam sa adormim in fata televizorului, inainte de a merge la cinematograf...
Ce mai mare parte a timpului o petreceam urmarind reclamele luminoase: „Cresteti in lungime exersand
cateva ore pe saptamina”,
sau „Numai consumand suc de rosii puteti deveni popular”
sau: „Masurati-va zilnic cunostintele”
Ne masuram cu surubul, cu sublerul, cu gazometrul.
Nimic. Cand iubesti nu-i nevoie nici macar sa-ti ceri iertare. Iar a alunecat bunicul pe scari. Iar au descoperit ceva in luna;
de data asta se pare ca intr-adevar au descoperit ei ceva.
Si cel care ieri vindea masini de cusut azi vinde arme
si cel care ieri vindea arme azi vinde tot arme. Lor le place Mozart si Bach si Beatles
si James Dean, oh, dar ei
se-nnebunesc dupa
James Dean (ce culoare o fi avind melancolia si ce ar mai fi de spus
despre un sfarsit de secol frumos? Sau despre emigrantii aceia, dormind prin boschete
ca niste saci de carbuni...)
A trecut si ziua de ieri,
chiar azi maestrul a dat mana cu mine.
Multumesc. Pentru putin. Niciodata.
Inca o poveste de dragoste la cinematograful din colt...
Bine de noi, rau de Concernul Lockheed!
CINA CEA DE TAINA
Pana si orchestra te ruga sa nu pleci
din locul tau cu vesele brocarte.
Ingerii acestei stari de spirit albastre te priveau
printr-un ziar gaurit – de inima mea o secunda-i desparte.
Dar eu am plans,
dar eu am ras de aceste intamplari
cu inima sangerand intr-o raza de soare si suspendat in ninsoarea abstracta.
„E o foame de cuvinte pe lume...” mi-au spus. „E o vanatoare de cuvinte pe cinste...” mi-au spus ei
tot izbind pe sub masa
in cineva care scartaia ingrozitor
si indemnindu-ma sa privesc spre
maslina din Martini care deschisese brusc un ochi in pahar
pentru imaginile de tabla
impuscate pe coridoarele publice.
Pina si orchestra te ruga sa nu pleci –
in jurul nostru chiflele aveau ureche muzicala,
iar prin restaurante scrumierele memorizau singure
pentru clipa cand aveau sa fie intrebate.
Iubita mea are o floare in piept cu care asculta
cum se lasa ceata pe marile bulevarde:
„.... si tu, dragostea mea,
si tu spanzuri de o sonerie muzicala?...”
Dar ea trecea mai departe printre
automobilele portocalii si printre
tot felul de „guerilleros” ascunsi
prin tonomatele stralucitoare
unde femeile cu inima buna
depun in contul calatoriilor arctice.
Apoi i-am intins inima mea ca pe un animal obosit.
Desigur, i-am spus,
desigur, iata inima mea ascultatoare
atit de complicata,
atit de exacta
si mult obosita de ce va fi inaintea mea –
Ia-o cum vrei, i-am spus,
ia-o ca pe o floare electrica,
dar ea disparuse
in ninsoarea abstracta,
fara intoarcere.
PE CAND EA COBORA SCARA
Vai, i-am strigat eu timpului care trecea foarte repede –
pe cand ea cobora scara,
pe cand ea deschidea usile,
pe cand ea tragea grabita sertarele noptii,
pe cand ea se arunca pe fereastra
dintr-o inexplicabila dorinta de a nu mai ramane,
dintr-o inexplicabila dorinta de a nu mai fi –
Ce se va alege de strigatul ierbii...
Cine se va apleca sa bea apa din
urma aceasta pe care pasul tau
a lasat-o in inima mea...
Cine va asculta cum se dau de pereti
usile acestea deschise de nimeni?...
Hei, hei, ce as
fi fost eu in stare
sa fac pentru ea !?...
In fata ei as fi inghitit focuri bengale.
Orient Expressul ar fi deraiat intr-o secunda
la un semn al ei.
Numai o umbra de melanholie in ochii ei sa fi aparut
si indata as fi asezat un fir de iarba pe luna
sa creada ea ca acolo exista viata si
sa vrea sa ramana.
In triunghiul Bermudelor m-as fi lasat
tarat de curentii oceanului,
numai ca ea sa ma priveasca si sa se bucure.
Hrana rechinilor si pestilor carnivori
m-as fi lasat sa fiu
numai sa-i placa ei...
Cu spinarea as fi mutat piramidele
sub fereasta ei, desertul,
cimitirele de elefanti sub fereastra ei,
Tibrul si Eufratul sub fereastra ei,
Shanghaiul sub fereastra ei,
Pompeiul ingropat de cenusa sub fereastra ei,
Socrate bandu-si linistit otrava in Place Pigale sub
fereastra ei,
numai sa-i placa ei,
numai sa-i placa ei,
numai sa ramana,
numai sa nu se plictiseasca si sa vrea sa moara,
numai sa nu adoarma si sa vrea sa moara,
numai sa nu viseze si sa vrea sa moara!
Hei, hei, ce as
fi vrut eu sa
fac pentru ea !?...
Turnul din Pisa i l-as fi adus sub ochi, sa vada ea
cat de stramba e lumea.
Pe Omul Zapezilor i l-as fi adus,
pe King Kong i l-as fi adus,
pe Frankenstein i l-as fi adus,
pe Dr. Jeckyl
i l-as fi asezat in dormitor
sa se sperie ea si sa-i placa.
Intre patru camile m-as fi lasat intins –
intre patru motociclete m-as fi lasat tras la roata
norocului,
numai sa plesneasca ea cu palmele si
sa se veseleasca...
Masini zburatoare,
mecanisme fragile si abstracte
eu i-as fi inventat...
Scripeti,
parghii si planuri inclinate
i-as fi asezat sub picioare –
numai sa nu plece
si sa ma lase dintr-odata
foarte singur
cu multimea asta de lucruri
care nu exprima nimic.
Dar ea a murit foarte repede
din dragostea ei pentru mine,
iar eu am ramas privind-o
pe cand cobora scara,
pe cand deschidea usile,
pe cand se arunca pe fereastra
dintr-o inexplicabila dorinta de a nu mai ramane –
dintr-o inexplicabila graba de a nu mai fi...
Ce ar fi trebuit eu sa fac ?! –
numai sa ramana,
numai sa nu plece,
numai sa nu se plictiseasca si sa vrea sa moara,
numai sa nu adoarma si sa vrea sa moara,
numai sa nu viseze si sa vrea sa moara,
numai sa nu plece, numai sa nu plece, numai sa nu plece,
numai sa nu plece si sa ma lase dintr-odata
foarte singur
foarte singur
foarte singur. |
.jpg)