CAMPIILE ELIZEE
Se oglindea in vitrine trestia ganditoare, bestia
cu lanturi de sarma ghimpata –
cu ghiul smuls din ochiul de miel, cu bratari din
glezne de fata
desirata, plimbata prin gara de piatra
pe sub neoane, acadele-iluzii si tonomate:
acolo, unde sina de tren si suriul ti-s sora si frate.
Era viata pe saturate.
S-a oglindit mai lung bestia in vitrina de caritate
si s-a topit in fiara,
in muzeu cu aduceri aminte, in insectarul Odinioara –
si din fiara se razgandi in mormane de fierarii...
Jucau ochi din buric si din sold in vitrina de jucarii
pentru copilul ales, neiubitul cu bratari de feronerii,
rasfatatul de caini si stapani:
numai mandibule, falci, maxilare si dinti
inclestati in dorinti
pe la manechinele din brelocuri, oftaturi, bricege...
Copilul batut cu tacere, cel care face din neiubire
rana si lege.
MINISTERELE APELOR TULBURI
Sangele meu se invatase cu lama de ras –
purta cintiron, pistol si catuse
si se facuse un rumegus de matusa cu trenuri de noapte.
Era credinciosul tau caine care-ti aduce
ziarul-dezastrul la pat. La sfarsitul cuvintelor,
eram omul cu cagula pe fata
cel care desparte cu satarul viata de viata.
Zampanizasem tot trecutul din lanturi de tinichea –
batusem toba si trasesem adanc la rindea
sindicatul acesta de viata...
Ce-a mai ramas. Ministerele apelor tulburi
unde sangele meu se invatase cu lama de ras.
MESERIA DE FLACARA
Ma tutuiam in oglinzi
imi cautam ecoul prin gari de absente, frapiere;
rasturnam sticle, pahare – eram omul mut decupat de prin
ziare
scos la mezat, bun de vanzare...
Si nu cumpara nimeni nimic:
ma holbam in oglinzile de aspic, trageam draperii
cortine de fier si de ceturi
eram un maruntis intre resturi, potcovit
cu potcoave de frig, alergatorul la curse de nenimic –
spalator de scrumbii intr-o lume cu falci...
Se spargea iarna in cioburi de meserii:
calfa la cizme spaniole, gropar pre la zidarii
de cuvinte. La groapa generoasa de var
eram prea tarziul, zidarul din sange si nervi al lui acel
in zadar.
Un om cu amnarul intr-o lume de iasca; –
si daca viata ta este scanteia aceea tarzie
care sa ma lumineze la fata –
care sa nu ma recunoasca?
NEON, CLASA A TREIA
Stau pe rambleu, prabusit din toate cuvintele
care pot deveni viitor –
langa calea lunga, ferata.
Ascult si eu difuzorul fara de mama, fara de tata...
Ma dau cu capul de dozatorul asta de viata,
poate de viata ta.
Trageau astia dare groase peste obrazul de tinichea
care se lipise de vitrina garii ciugulita de vrabii.
Credeam ca si garile adapostesc corabii –
suti, sandralii, culegatori de chistoace, fantome, stafii...
Ma balbaiam la macazul care-i comuta pe morti si pe vii.
Trageam o dusca adanca, marinareasca
din nunta latratoare, caineasca – vargata
in cazatura de scanduri, in sandramaua de tir tapetata
cu plictis si delir:
tribuna de cale prelunga, ferata
unde urla difuzorul sangelui meu din roata dintata.
Si trenul acela – Orient – care nu mai trecea niciodata
si marea care nu-si mai adoarme corabiile in sali
clasa a treia;
barbatul neras si femeia – cobza de glasuri cazute
pe ganduri.
Puteai sa ma citesti printre sine de tren, printre randuri
si din rigola-n rigola.
Adevarata e numai calea aceasta de fier –
adevarat numai acarul dintre jeg si aureola.
INJUNGHIEREA OGLINZILOR
Doftane de piramide, ghirlande de sange ghimpat.
Ma ridicasera noaptea din somn, la cub, la patrat –
Era liniste ca-ntr-o fabrica de bice:
purtam coroana de fier: nici lauri, nici spice.
Zaceam in panze moi de hamace, printre paiate –
invatasem sa iau tot nu-ul in brate.
Lipit de teava prin care bubuiau oftaturi amare...
nu, nu iubito, era doar haltera ingerului prabusit
din sertare
pe masa, langa cana de ceai si madelena cu aduceri aminte.
Baiatul cel plans, cel batran, cel facut din cuvinte.
Bai de multime, copilarie cu pietre in maini –
valsuri de ziduri, mazurci de pereti,
geamuri ce tremura – de ce sa le ierti?
Astea sunt ale tale: grilajul si lesa
vipusca, cintironul, paftaua si tresa
care tresare
printre doftane de piramide, ghirlande din sange ghimpat...
De cand am aflat ca Dumnezeu 1-a creat pe om
dupa chipul si asemanarea Sa
m-am apucat sa fabric oglinzi.
CASCADA
Vino, tu, copile cu nume de Ieri –
lasa-ti capul usor sub cascada de mangaieri –
stanca fierbinte, acolo unde sfarsesc si cuvintele si oceanul
Unde verdele incepe cu ofilirea...
Unde cuvantul incepe cu amutirea.
Acolo unde numai tu
aprinzi focuri tacute, de intuneric, ferestre de spaima.
Vino tu, cea cu nume de Ieri
si lasa cascada sa-adoarma.
STEAG NEGRU, PIRATERESC
Sunt eu, lacatusu', macaragiul care nu ridica nimic la cub
sau patrat –
neiubitul de stepa
alergator de savane, caravana de insomnii
spalator de cuvinte si maturator de scrumbii
Cel care isi mai aduce aminte de morti si de vii
Am inventat, pentru tine, cuvinte si jucarii:
fara de viata
Dragostea mea, nu intelegi ca nu mai exista nimic de visat?
Sunt eu, lustragiul de vorbe: ti-am dat un nume
si 1-am uitat.
POEMUL CARE BATE IN TEVI
Se rupsese filmul si era pe fluierate –
pungi sparte, iubito, viata pe saturate.
Cand muntele acela sfant vine la Mahomed schiopatand –
muntele orb numit pietate
unde zac aruncate solduri si trente, valize de gafaieli
in urechi, siraguri de-absente.
Purtam pe umeri parpalacul indesat cu bancnote de glasuri:
eram jean valjean asudand vieti intregi pe la ceasuri
asteptand sa cobori, in sfarsit, din taxiul de tinichea.
Asteptam sa iau bilete la film, tocmai la viata mea,
la filmulindian –
si asteptand ma scufundasem in parul tau mai lung decat
barierele de margean...
Tocmai se rupsese bobina si era pe huiduite –
pe barbut de cuvinte aruncate-n ecran.
Nu mai aveam bani de alta viata la mine, ma milogeam...
Strigam si eu pe la geam: nea jeane, nea jeane,
fa-ma si pe mine valjean!
DESPARTIREA DE PIRAMIDE
Geometrie de silabe.
Eu sunt felahul, care a carat piramide in branci,
in genunchi, in patru labe.
Am iubit piramidele si le-am lasat la timpul trecut.
Nu, nu iubito, nu misca piramide –
si, mai ales, nu misca silabele care le despart de
cuvantul iubire. |
