Volumul de debut in proza al lui Traian T. Cosovei si al Stefaniei Cosovei Les annes folles du socialisme (Anii nebuni ai socialismului) e subintitulat de editura ca fiind proza scurta. Desi, intr-adevar, e construit din fragmente, volumul este totusi un roman. Un roman scris dupa modelul biografiilor. E vorba de biografia unui personaj creat dupa chipul si asemanarea lui Traian T. Cosovei.
Les annes folles du socialisme are narator homodiegetic actorial pe Stephanie. Personajul principal al romanului e Paul (in cateva fragmente si narator). Nu ne e deloc greu sa-l recunoastem pe Traian T. Cosovei in pielea acestui personaj. Romanul e o pseudo-biografie, de altfel, naratorul Stephanie in cateva fragmente metaliterare recunoaste acest lucru: “Toata tarasenia asta de carte a pornit de la Paul: “ - Am nevoie de un biograf! Cineva care sa-mi scrie povestea vietii”.”
Romanul are un stil oral, de aici fragmentarismul si desele repetitii, care nu sunt deloc plictisitoare, din contra, asa incepem sa intelegem mai bine obsesiile lui Paul si, partial, cele ale generatiei “optzeciste”. Paul este “micul ratat al Europei de Est”, de asemenea “un ratat al ideii de Marxism-Leninism”. Ca scriitor “optzecist” Paul a crescut si s-a format in perioada comunista, ca mai apoi sa se trezeasca intr-un fel de democratie est-europeana. O buna parte din obsesiile lui tin de perioada comunista: “Paul avea un stil care-ti taia cheful de viata. La orgasme, tavalindu-se si ratacindu-se prin saltele vorbea despre Gheorghe Gheorghiu-Dej, de ceferistii matrasiti si nesatisfacuti sexual. Muncitorii cu basca erau pe primul plan. Parca ii aud ragusind in urechea mea. erau uzine intregi de tandreturi care se lafaiau langa mine, se atingeau de pielea mea, se topeau in asternuturile de matase cumparate de maica-sa…”. Prietenii lui din copilarie au fost “ovreii care s-au realizat in America”, primele trei neveste de asemenea l-au parasit pentru a se realiza cu intreprinzatori in America sau Germania. Pentru el ruperea definitiva nu atat de un trecut obsesiv, ci de mizeria cotidianului ar fi doar plecarea din tara: “- Daca mai traia Gheorghe Gheorghiu-Dej, prietenul muncitorilor cu basca, m-as fi realizat… da’ nu aici, ci in America!” Din aceasta cauza e sincer mirat cand vede vreun prieten sau cunoscut de-al sau care a reusit sa se imbogateasca in Romania: “De unde a avut ala bani de BMW?…dupa care trecea la Mercedesul lui Breban”; “De unde pizda ma-sii are ala bani ca sa stea in vila cu piscina?!”; “De unde ma-sa au astea bani de motorole si de haini de imitatie de blana sintetica?”. Paul e complexat cand aude de cineva bogat (“Cum sa iei, domnule, douazeci de milioane de dolari numai pentru ca te cheama Bruce Willis si esti insurat cu curva aia de Demmi Moore?”), comunismul din el se trezeste, desi “politica e o curva batrana: face cu ochiul la tineri si se culca cu batranii!”. Tot ce are Paul e de la maica-sa.
O buna parte din prietenii si cunoscutii lui Paul sunt scriitori, acest lucru facand ca scenele povestite de el Stephaniei si de Stephania noua sa fie si mai haioase. Iata un exemplu cu Mihai Ursachi: “prietenul lui, poetul Mihai Ursachi avea un Browning. Mi-a spus “- De ce sa aiba ala Browning?” si i-a dedicat o poezie. dar in zilele urmatoare se invartea prin casa: “- De unde a avut ala atata banet cat sa-si cumpere – tocmai din America (…) o limuzina care merge cu benzina fara plumb? (…) I-am cerut o suta de dolari pe care n-a vrut sa mi-I dea!”; cu Mircea Dinescu: “il asculta cu mare atentie pe Mircea Dinescu, pe care il considera un mare poet, dar, pe masura ce se derula banda magnetica, avea un singur repros… pe care il latra la pereti: “- De cand au cometele sfarcuri?… Sa bei lapte din sfarcuri de cometa?… Ar trebui sa se duca la profesorul Bengescu – la nr. 9 – sa se caute de metafore…” (…) “De unde are el bani de Mercedes? Si cu potcoava proptita in radiator?!”; cu Fanus Neagu: “Imi povestea cum prietenul lui, Fanus Neagu, il fugarise pe un individ insolent si ebrietat… Il fugarise bine… cu un cutitoi in mana… ca la cursele de ogari!”; sau, cu acelasi personaj, cand Paul a baut din frapiera lui Nicolae Breban: “Douazeci de ani am umblat ca un catel la piciorul lui, si mai vine Fanus Neagu, in fata unei mari asistente – era o manifestare culturala – si-mi spune “I-ai baut din frapiera, da-te in pizda ma-tii”.
Paul e un personaj teribilist si contradictoriu “un rapidist de cartier laureat al Academiei de Poezie”. Iubeste anumiti oameni, dar simte nevoia din cand in cand sa-i “rada”. Simte nevoia de concurenta, fiind fost membru al Cenaclului de Luni. Argumenteaza ca o persoana e exceptionala ca numai peste vreun minut sa demonstreze contrariul. Aciduzzu – fostul caine al lui Paul, care apare pe coperta a patra a volumului de poezie Micki Mouse e mort (allui Traian T. Cosovei), care a fost educat, facut celebru, e dat (“Da-l in pula mea de caine”) unui “individ cu BMW… de unde are asta bani de BMW? I-a dat ma-sa din groapa?”.
Paul e caracterizat prin actiuni, proverbe scurte ce se repeta pe parcursul naratiunii. Acest tip de proza scuteste naratorul de lungi explicatii, sau de obscuritate (“Era genial, spunea el! Vorbea la noua luni, picta la patru ani, se indragostea la cinci si avea erectii la sase”, “incepuse sa oscileze intre gasti de cartier si libraria din colt”, “Paul e pragmatic: doarme imbracat. “De ce?” l-am intrebat intr-o zi: “Ca sa fiu pregatit… pentru orice eventualitate”, mi-a raspuns.”).
Les annes folles du socialisme e o biografie in care cel ce scrie nu e absent, din contra, pare a fi intotdeauna langa personajul lui, ceea ce creeaza starea de autenticitate. O proza in stilul Henry Miller sau Salvador Dali, doar ca personajul principal nu e cel ce povesteste, sau nu doar cel ce scrie - caci in roman naratiunea actoriala e combinata cu cea auctoriala.
Desi Traian T. Cosovei e unul dintre cei mai importanti poeti “optzecisti”, in volum are loc o rupere, o detasare de “optzecism”. Se vorbeste despre generatie cu ironie, o ironie si din exterior. La “optzecisti” ironia nu era indreptata spre congeneri. Se simtea o solidaritate intre membrii generatiei. In schimb, in acest roman Paul e singur, doar fata de Mircea Nedelciu, care apare in cateva secvente, apare ceva asemanator solidaritatii cantate de “optzecisti”. Din prietenie si solidaritate ramane doar un fel de concurenta: “Cand nu mai avea argumente ii ierta pe toti… devenea genenos… recunostea ca Mircea Cartarescu e cel mai bun din generatia lor” .
Naratorul Stephanie apare in centrul naratiunii doar atunci cand se satura de muzica de cartier a lui Paul (Parazitii, BUG Mafia) si se refugiaza in baie unde se admira in oglinda imensa: “Pana la urma, in baie ma simteam in siguranta. Ungandu-ma cu crema si cercetandu-mi sanii care nu vor avea niciodata nevoie de silicon.” Cand ii reproseaza lui Paul ca asculta asa muzica, el ii raspunde: “- De la astia incerc sa invat un tip de discurs… Mai, Stephanie, eu de la astia invat poezie!” Pentru Stephanie conteaza mai putin ceea ce scrie Paul, conteaza Paul. Ea se simte mai aproape de cartierul ei decat de poezie: “Eu sunt din Pantelimon si nu prea gust poezia.” De altfel, l-a cunoscut pe Paul in cartier, in viata lui de (scriitor de) cartier: “Scriitor de TBC-isti, militieni si patinoare. De ce, de la militieni, pana la betivi si pietari toti il respectau si-l vorbeau de bine?”.
Stephanie e rautaciosa cand e vorba de “curvele” lui Paul: “Parerea mea era ca, dupa ce-i administrase aleia, Oana, 22 de contacte sexuale pe zi, cantecul lui scuipat pe pereti avea intonatia lebedei.” Ea gaseste un jurnal intim de-al lui Paul cu cateva poze cu “marea lui iubire goala”, inca un motiv de amuzament: “Asta a pus capac la toate… ii dedicase doua carti, plangea si acum, dupa douazeci de ani, dupa ea; dar privind-o, cracanata, rujata, cu portjartierul ei din anii ’70, am avut satisfactia dubla: de a-mi privi, inca o data, sanii in oglinda, si de a-i baga curvei aleia pozele in mormantul sertarului secret.” Motivul rautatii Stephaniei e ca femeile nu l-au iubit asa cum merita pe acest “caine de rasa, de pripas”, ca l-a gasit “infirm sufleteste”. Dar putem observa ca “dragostea” fata de femei a avut-o inca din copilarie: “In cartierul meu din Pantilimon ma jucam cu baietii, pana-i umpleam de sange… fetele mi se pareau proaste, infatuate.”
Les annes folles du socialisme e si un roman de dragoste, o dragoste imposibila, caci trebuie sa treaca de toate barierele trecutului (“Cartea asta a fost un pariu cu trecutul nostru.”). Stephanie si Paul nu pot decat sa se amuze de trecut, nu sa-l si uite. Anii nebuni ai socialismului par sa-i fi marcat, si ei recunosc acest lucru autoironizandu-se.
Les annes folles du socialisme e un volum ce aduce prospetime prozei romanesti, atat din cauza umorului si autoironiei, cat si datorita detasarii de optzecism si a glasului feminin blazat si direct (inexistent pana acum in proza romaneasca). Uite ca “optzecistii” i-au depasit pe “optzecisti”! Ceea ce nu e deloc rau, primul efect al romanului a fost ca am cautat cartile lui Traian T. Cosovei sa le mai rasfoiesc o data. Voila!
Traian T. Cosovei, Stefania Cosovei, Les annes folles du socialisme (Anii nebuni ai socialismului), Ed. Eminescu, Bucuresti, 2000
|
