Diana CORCAN "STAPINUL LUPANARULUI" (poezie), Ed. Brumar, Timsoara, 2007

Treapta din capatul coridorului

Urcasem treapta veche si roasa
ma muscase adanc
- mai pastram si acum glasul comisarului
care anchetase cazul, cizmele lui sen-
timentale le tineam intr-un plic
partile moi le culcasem intr-un bideu
cu apa calda -
dormeam intr-un seif parasit
ca un ban ingandurat
fara paza
plin de neliniste
nu aveam o casa cu incuietoare secreta
si-aveam si-un inamic ciudat
treapta din capatul coridorului
care ma urmarea
de cand eram mic
de cand iesisem din balonul
cu lichid amniotic.

Bucatarie grea

                                    Acolo,
                                    pe langa umbra, sunetul acela pitit: tic-tac,
                                    incalecasem un scaun
                                    ca sa ma tin de pamant (cat mai strans)
                                    calutul de lemn traficat ardea in mijloc
                                    pe podea intr-un rug
                                    prin comisura tuberculoasa
                                    scuipam niste boabe
                                    de roua gri...
                                    nimic pana aici, amusinam
                                    peste tot prin camera
                                    oarba si neagra
                                    parca prinsesem un fir: desenul subtire
                                    scrijelit in perete ca o rama intre viata
                                    si moarte
                                    apoi zvonurile ca niste ate
                                    circuland din tavan
                                    spre marginea joasa a mesei
                                    inca
                                    eram implicata pana peste cap
                                    cu unghiile si cu dintii
                                    in toata aceasta
                                    bucatarie grea.

Vulnerabilitate

Rosu ca sangele, apoi negru, apoi
deloc.
un poet si un lup ( singur )
pe marginea unei baltoace
scriind despre orbi,
despre teama de a nu li se pune ochii la loc
si despre o arsura ( o mana care ucide
frunzele si copilul din capul poetului )
aici ( pe fundul baltoacei )
se aduna obiecte contemporane
zornaitoare cutii ravasite din drepturi
roti de bicicleta frisonate candva,
nemuritoare acum
pe care lacul le strange in trupul
sau
pulsand suspecte
inghesuite ca niste organe.

Poetul cu lumanarea aprinsa nu poate strabate
lacul
flacara a inghitit-o de fiecare data
pamantul de sub apa
au ramas pradatorii
(ochii), cu marginile
creponate, indoliate de focul ramas
in urma.

Scena de interior

Azi-noapte am visat ca am murit
am repetat scena finala in oglinda

cu un ghid
                                    care mi-a pus mana pe spate,
m-a pipait
pe sira spinarii, de fapt mi-a cantat pe sira
spinarii un imn

- nu stiam ce face-
                                    e ca o bucata rece de matase alba
                                    e ca o lama de gheata
                                    care intra si desparte vertebre
                                    „trebuie sa ai oase subtiri, din ele se vor face
                                    o multime de degete,
                                    ca niste franjuri de os
                                    sa se legene
                                    pe o alta lunga sira spinarii
                                    daca ai avea timp, ai putea intelege
                                    cu cata dragoste se face
totul
                                    aici.”

Jazz sau Improvizatie pe „Pruna” lui Manet

Mi se zice Harp
de ce, intreaba-l pe cersetor
el are un ochi in forma de pruna
pe acolo nu ma vede
ma soarbe, ma adulmeca
ma fura.
Un copac in delir
loveste cu prune
se razvrateste
cineva ii pune camasa de forta.
Vorbeste, imi spune o voce care cerseste
sau mai bine canta din pruna!
Sangele verde ca o maioneza
stricata
se linisteste
fara nici un rost
arborele isi coase fructe
sub piele.
E atata lume acolo in pruna
ca as putea sa deschid un cazinou
vanat
sa aiba si tarfele pe unde umbla.

La brat se plimba lipiti cu alcool
el si ea.
E o seara tanara de mai.

Fiinta subtire

                                    Atunci cand ajungem spate-n spate
                                    eu si cu mine
                                    (siamezele,atat: se poarta una pe alta in desaga
                                    si-si mai trec cu randul tigara),
                                    cand scap de imbratisarea mea tandra
(asa cum scapa mandibula
                                    de maxilar, cum riposteaza la inclestarea lui aproape erotica,
oarba)
                                    atunci constat ca umblu cu o fiinta moarta-n
                                    spate,
                                    o fiinta care miroase a parfum de alt fel
                                    dar cei din rapa, din drum, pe ea o adulmeca,
                                    pe ea o vad in intuneric avand contur
                                    e alimentara tuturor.
                                   
atunci cand imi pun patine cu rotile pe creier
                                    ca sa alunec spre ceafa,
                                    atunci cand ma despart de mine
                                    atunci devin o fiinta subtire.

Despre asfintit

Pe genunchi eram galbena, ma violase
un nuc cu frunzele lui
aveam amintiri inghesuite pe pantec
umerii, rasi in cap ca-n vreme de lagar
ma-mpingeau inainte
ma straduiam sa-mi cos un ochi
sa nu mai vad
la urma urmei aveam si eu o varsta
dormeam in patul de la usa
cu ea peste mine, langa mine,
in mine
insira o cifra rotunda
si se cuibarea in saltele
ca o neagra iarba de mare
spunea ca suntem acolo demult
( parca simteam picioarele mamei in
pantofii mei grei )
auzeam clopotul
nu se anemia
avea alta voce
avea o inima subtire in gat
cand se trezea
loveau in el ciocanele de sticla.

Stateam, ascultam
ca o masa cu picioarele intinse
prohodul.

In doi timpi

                                    Eram in noiembrie cand in aer se simtea
                                    ceva grav,
                                    tigrii albi si miopi
                                    urmau sa ma invite sa le curat
                                    blana
                                    ca de alte ori, unii isi pusesera
                                    singuri pe fata o gratie
                                    ca sa-si imparta ferocitatea in doua
                                    ma priveau cu ochiul drept, isi pastrau
                                    teritoriul in dreptul inimii,
                                    pironit de oras cu un bold- doborat oricand
                                    la semnul arcasului care fixase lumea-n
                                    doi timpi,
                                    o lume ce se topea mai incet,
                                    asta doream, sa cumpar dintr-un tinut,
                                    dintr-o vecinatate narcotica,
                                    vie.

                                    Eram in noiembrie si in aer se simtea
                                    ceva greu
                                    eram cu jumatate de tigru intins
                                    peste mine.

Neliniste

Mi-e frica de oamenii care gauresc
                                    asfaltul
                                    ar putea iesi inima pamantului pe acolo
                                    vad picamarul, o seringa ucigasa cum
                                    inteapa inima
                                    si astept sa zbiere mortii
                                    nu am nici o indoiala ca de frig, ei
                                    s-au strans unii intr-altii si folosesc o
                                    singura voce
                                    poate portavocea din timpul razboiului
                                    cand se amesteca-n oase jumatati de
                                    oameni cu jumatati de caini
                                    toti convalescenti
                                    cu o singura verigheta pe deget
                                    bolnava si kaki
                                    mi-e frica de indivizii astia inarmati
                                    vor tulbura geometria
                                    de dincolo
                                    vor iesi mortii, catarandu-se pe caldaram, strecurandu-se prin
                                    crapaturi
                                    si nu vor sti unde sa se ascunda.