Mihail VAKULOVSKI

Despre ce scrie George Muresan

"CA DACA N-AR FI", noul volum al tinarului scriitor George Muresan (care nu stiu daca are vreo legatura cu Ghita Muresan, dar daca dai un google...), este o carte unica pentru literatura romana. Prin aceasta carte George Muresan vine cu un stil nou si inca neexploatat la noi, comparabil doar cu "Contrabandistii" Laurei Francisca Marcu, care insa e mai aproape de Urmuz decit de Harms, pe cind George Muresan - "dimpotriva". Cartea e compusa din doua parti - "CA DACA N-AR FI (101 de povesti adevarate)" si "CEAPA DIAFANA (roman pentru copii si iepuri)". Proze scurte harmsiene, care pornesc de la metehne, de la obiceiuri, obsesii, de la "defecte" umane si se incheie... neasteptat, dar cu gratie. George Muresan povesteste in prozele sale povesti si intimplari haioase, interesante, misto, aparent absurde, dar care, la sfirsit, intra in realitatea in care traim, povestile sale fiind, ca-n titlu, "adevarate". Astfel, avem o proza realista, chiar daca autorul foloseste mijloace "de poveste". Important la George Muresan e ca, pe linga stiinta scriiturii, prozatorul stie sa-si incheie potrivit si cu mare efect povestirile, care au acel ceva ce incununeaza textul/scriitorul si fara de care esti "un scriitor OK", nu insa bun sau foarte bun, cum e acest George Muresan, care sustine ca nu scrie "despre" ("Eu, ah, eu scriu altceva. Scriu, de pilda, cartoaie voluminoase in care este vorba de... ei bine, nu e vorba despre nimic anume"). Despre ce scrie de fapt George Muresan? Despre o mama care-si indoapa copilul pina acesta devine leguma, despre Dragomironiu si cu nevasta-sa, care se intelegeau si nu prea, despre bietul domn Lupascu si ex-doamna Lupascu, despre Belerofona, despre doamna Burundi, care avea doi sini mari si doi baieti destepti si despre domnul Xilofon, care"dimpotriva", despre maestrul Ming, poreclit Toiagul de clestar si despre maestrul Ha, despre Ilariona din povestirea 40, careia ii era scirba de oameni, intocmai ca domnului Croitoru de la povestirea 30, despre doamna Fifi Dragoman, baba de la etajul doi care in fiecare simbata dimineata trage o sfoara de-a lungul palierului pe care isi intinde chilotii, despre omul de paie care locuia intr-o casa de paie, despre femeia frumoasa care avea un nas mare, colosal de mare, care parca ii intra in gura, despre un om foarte prost finisat, despre Prjelowski, care intr-o zi s-a dus la curve, despre moartea misterioasa a misteriosului domn Parnase, despre Maria Nicadopoulos si Firifiri Alexandrescu, despre profesorul de Metode Numerice Mayynski si despre profesorul de Analiza Matematica Grigorie Faluneanu, dar si despre Rodemund, Grobius, Krsinski, Laiubarvurst, Mitanach, Srula, Nemunorut, Svala, Ii, Marceliano si cele doua Marii, despre Masa, o fata din est care se marita cu un olandez si-si dedica toata viata cautarii defectelor barbatului, ca doar de ce s-o fi insurat cu ea? Despre greselile medicale, despre cum un om devine "mort" fiind viu si despre consecintele acestui diagnostic, despre abuzul de alcool si abuzul de alcool cu folos, despre exploatarea oamenilor si despre mistoul bogatilor ("Milva se plingea ca e exploatata, dar nu era deloc adevarat. Ea muncea 23 de ore pe zi, insa de doua ori pe luna avea cite o jumatate de zi libera"), despre dragostea la prima vedere, despre increderea oarba in autoritati, despre "un anume tip de umor", despre vise, despre datorie, despre legalitate, despre sinceritate, despre obisnuinta, despre fuga dupa recorduri, despre confuzii, despre scrierea romantica, despre imaginea traditionala a scriitorului, despre supralicitarea culturala, despre virtuti si capacitati absolut inutile, despre tipuri de oameni - mizantropi, sadici, maniaci, narcisisti etc. si mai ales despre paradoxuri, proza cu copilul-minune care intelegea toate limbile lumii (dar despre asta n-a aflat nimeni) fiind cea mai sugestiva in acest sens... George Muresan are foarte multe proze scurte (ce ciudat, exact 101!) in "101 de povesti adevarate" si foarte multe pixuri in una din aceste ultime proze din "101 de povesti adevarate" in care scrie despre foarte multe chestii adevarate. Dar usurinta si placerea scriiturii (si faptul ca nu scrie cu aceste pixuri) il fac sa nu se poata opri din scris, "CEAPA DIAFANA (roman pentru copii si iepuri)" fiind un bonus, dar si o proza care-l deosebeste pe George Muresan din "CA DACA N-AR FI (101 de povesti adevarate)". Eu insa trebuie sa ma opresc aici, mai raminindu-mi loc doar pentru recomandarea lecturii cartii acestui scriitor original - George Muresan.