George MURESAN

5

La o analiza medicala de rutina, doctorul de familie a descoperit ca domnul Lupascu era mort. Medicul i-a aplicat o stampila "decedat" pe certificatul de sanatate cetateanului Lupascu, si i-a dat de inteles ca numai cu un ciubuc substantial lucrurile s-ar putea aranja. Dar de unde bani?
S-a intors acasa Lupascu, si i-a comunicat nevestei vestea cea proasta. Aceasta l-a anuntat imediat ca divorteaza, si chiar in seara respectiva s-a mutat la mama ei, care locuia la scara doi a aceluiasi bloc. Ce sa-i faci: nu e tocmai placut sa traiesti alaturi de un mort. Ex-doamna Lupascu spera sa se poata recasatori cu unul cu o situatie mai buna de atat. La randul lor, copiii l-au dezavuat pe Lupascu. E adevarat ca la scoala, in mijlocul colegilor care se lauda cu ultimul jeep ori ultima zibelina din blana de licorn, nu e tocmai usor sa recunosti realitatea "Ce e taica-tu? Mort".
Domnul Lupascu a fost dat afara de la slujba, caci decesul era considerat in contractul colectiv de munca drept abatere grava de la indatoririle de serviciu. Cu chiu cu vai a fost angajat la o firma pe post de arhivar, in schimbul trei, fiind platit cu o cutie de mazare pe luna, care de multe ori se intampla sa fie goala.
Bietul domn Lupascu urma sa-si traiasca zilele in promiscuitate, ca vai de el. Numai sambetele dimineata, un fost vecin milos il invita la o partida de table, si ii mai facea cinste cu cate o bere. Om care vazuse multe la viata lui, nu se sfia sa apara in public in tovarasia unui mort. Erau doar prieteni din copilarie, ce mama ma-sii.

6

Dragomironiu si cu nevasta-sa se intelegeau si nu prea. Desi erau oameni cumpatati, el obisnuia sa-i arunce deseori in fata paharul de sprit, mai cu seama inainte de culcare. In schimb, dupa spusele vecinilor, ea il alerga deseori in jurul cladirii cu manivela in mana, si cand il prindea - mama, mama, era jale.
Dragomironiu a pandit-o de mai multe ori la colt pe nevasta-sa, sa-i dea in cap cu o franzela. Dar in general racea asteptand-o, si apoi bolea la pat cateva zile.
Dragomironia, ca sa-i faca in necaz lu' barba-su, spargea geamurile unul cate unul, stiind ca acestuia nu-i place zgomotul. Nu o data au sunat la usa trecatori nemultumiti, cu cucuie, inapoindu-i pietrele de rinichi cu care Dragomironia isi spargea geamurile, si amenintand cu darea in judecata daca lucrul urma sa se repete.
Dragomironiu si Dragomironia reusesc in general sa se poarte cu decenta in societate, dar nu chiar intotdeauna. Cum intalnesc un tort cu frisca, se baga unul pe altul cu capul in el.
Ca sa-i faca o farsa nevestei, Dragomironiu l-a platit o data pe un sofer de tir turcesc sa o necinsteasca cum se cuvine.
Dragomironia, nelasandu-se mai prejos, i-a ferfenitit barbatului singurul pantalon, astfel incat acesta a fost nevoit sa se duca la serviciu gol pusca.
Cand vor fi la pensie amandoi, Dragomironii isi vor aminti cu drag de nazdravaniile lor din tinerete.

7

Milva se plangea ca e exploatata, dar nu era deloc adevarat. Ea muncea 23 de ore pe zi, insa de doua ori pe luna avea cate o jumatate de zi libera. Milva spunea ca nu e platita deloc, insa uita sa mentioneze ca, in dificilul context economic actual, oamenii erau dispusi chiar sa plateasca bani grei ca sa aiba o ocupatie. Milva zicea ca nu sta prea bine cu sanatatea, dar ii mai ramaneau degete la picioare si cu ochiul vedea destul de bine, asa ca ar fi fost mai decent sa taca. Milva se vaicarea mereu ca e nevoita sa poarte de grija copiilor, si asta desi dupa varsta de 70 de ani nimeni nu ii mai ceruse sa procreeze, iar perechile ei de gemeni erau de acum mari, ba chiar unii o ajutau la dereticat. Milva se plangea ca la ea in casa e frig, desi temperaturile din sufrageria ei sunt cu mult peste zero kelvin, si in timp ce alti bieti vecini se asfixiasera cu gazele deschise, incercand sa creeze un microclimat propice cresterii strutilor in bucatarie.
Milva se plange de una, se plange de alta, numai gura e de ea. De parca altora le-o fi bine.

8

Istovit de atata umblat, drumetul se prabusise in piata centrala a localitatii, in zorile cetoase ale acelei zile de patru iulie. In jurul lui se adunase lume.
- E mort, isi dadu cu parerea o femeie.
- Ba nu, mai rasufla, facu alta.
- Eu zic sa chemam un popa sa-i zica prohodul mai repede, sa-l dezbracam pana nu se raceste, sa-l ingropam si sa terminam cu povestea asta, propuse o tanara.
- Nu se poate, raspunse o roscovana intepata. Popii nu prea se tocmesc sa-i ingroape pe cei a caror moarte e discutabila.
- Atunci sa-l ingropam noi, zice o batrana.
- Ai mai ingropat matale pe cineva, intreba una din tinere, neincrezatoare.
- Cum sa nu, poftim certificatul, intinse batrana o hartie mototolita, de care se folosea pe post de stergator de ochelari. Sunt 50 de ani de cand ingrop drumeti. M-am obisnuit s-o fac in doi timpi si trei miscari. Ridic dalele de piatra cu ghearele, ii azvarl sub ele si le pun la loc cat ai zice peste, si se intoarce lumea la treburile ei de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
- Great, pai atunci ce mai asteptam, a facut roscata, scotand un cutit de bucatarie, gata sa-i deschida gura calatorului, sa-l caute de vrun dinte de aur.
- Dintii sunt ai mei, domnisoara, o preveni o pensionara. Matale ii poti lua ciorapii, daca poftesti. Sa nu te prind la gura lui, ca vei avea de-a face cu mine.
Impresionata de statura atletica a pensionarei si de postura ei combativa, roscata batu in retragere si se indrepta cuminte spre picioarele necunoscutului.
- Stati asa, stati asa. Doamnele mele! vorbea profesoara de sport, care in pofida varstei si a situatiei actuale modeste era intrucatva respectata de comunitate, in amintirea medaliilor de aur pe care le cucerise pentru tara noastra la pentatlon, la mai multe competitii internationale. Doamnele mele, de fiecare data sfarsim prin a ne parui pentru un maieu sau o curea, ca sa nu mai zic de ceasuri. Eu propun sa facem un inventar, si dupa aia ne intelegem noi cum facem imparteala. Nu putem macar o data sa facem o treaba crestineste, ce Dumnezeu.
- Nu e timp de fasoane, bombanira tinerele. Trebuie sa ne miscam repede, pana nu vine cineva.
Drumetul gemu usor. Femeile tresarira. Inca un geamat, apoi un acces de tuse. Se raspandira care-incotro, nemultumite ca nu actionasera la timp, si pana sa despoaie si ingroape corpul, acesta se si trezise.
Drumetul se ridica intr-o rana. Dalele de piatra erau reci si grunjoase. Sa tot fi fost ora zece dimineata. Soarele baltea anemic, dizolvat in norii de lesie. Vazu ca prin ceata o ghereta adapostind un butic, din care o vanzatoare roscata se stropsea la el cu o cautatura neprietenoasa. Ii era sete... Duse mana la buzunar, sa vada daca are de-un suc sau de-o bere. Intre timp, vanzatoarea roscovana trantise usa de la butic si se indepartase cu mers teapan intr-o directie necunoscuta, dupa ce mai inainte lipise in geam o foaie de hartie ingalbenita, pe care era scris cu pixul: "Vin imediat".

10

Baiatul se saturase, asa ca ultima bucata de sandvis a lasat-o pe masa si a dat sa se ridice.
Intra maica-sa. Cum vine asta? Nu se lasa mancarea in farfurie. Ia si mananca. C-o fi, c-o pati. Nu exista, maica-sa il apuca de falca si il sileste sa inghita restul de sandvis. Apoi scoate din punga un hamburgar. Copilul se zbate, incearca sa scape. Dar maica-sa il tine ca-ntr-un cleste, in mainile ei puternice. Ii baga hamburgarul pe gat, aproape intreg. Copilul se ineaca, dar una-doua scatoalce il incurajeaza sa inghita totul.
Urmeaza al doilea hamburgar, apoi al treilea si al patrulea. Cu esofagul largit, aproape ca nu mai simte trecand super-ul, tresare cand i se duce ca o galca inspre stomac deluxul. Un pic are de furca maica-sa cu royal-ul, care coboara greu. E nevoita sa i-l indese cu furculita, care aluneca si aproape o scapa, dar reuseste s-o prinda la timp. A uitat ketchup-ul si maioneza, asa ca le arunca la repezeala in urma royal-ului, fara sa le mai scoata din pliculete. Foile de salata le vara ca si cum ar fi somoioage de hartie, pana ce dispare tot verdele din cavitatea bucala. Stie ca nu-i plac cruditatile, insa verdictul nutritionistilor e implacabil: fac bine la digestie. Il sterge pe la urechi cu gesturi repezite si nu intocmai delicate, da' de, doar n-o sa stea toata ziua dupa el. Copilul observa cu ochii bulbucati de groaza  cum maica-sa pregateste acum gallon-ul de cola. Un polonic de zahar, zece cuburi de gheata cu elefantei ("un pahar de cola / ma mentine treaz / este cool si rece / iar eu sunt viteaz" - asa suna spotul publicitar, acela cu copilul prezentatoarei de la ora 19, calare pe un elefantel si cu o sabie de plastic in mana). Copilul geme, nu reuseste sa se ridice, vrea sa planga, produce un zgomot dezarticulat, care urca crescendo. Mama pregateste palnia, o aseaza cu grija, sa nu-i ciobeasca iar un dinte, ca astia din fata nu mai sunt de lapte, si e mai bine sa fie prudenta. Lichidul galgaie din belsug. Din cand in cand, se vede cate un cubulet de gheata umfland marul lui Adam in trecerea lui. Copilul bolboroseste, din cand in cand cola vine inapoi, si atunci mama trebuie sa astepte cu rabdare sa se scurga totul, si reincepe sa toarne. A terminat in mai putin de cinci minute. Satisfacuta, tranteste gallon-ul in containerul de reciclabile-plastic. Se imbraca, se rujeaza grabita in oglinda, isi aranjeaza o suvita-doua, nu-i place cum ii sta in dimineata asta, are cearcane insa nu-i timp de aplicat fond de ten, ca daca nu iar pierde autobuzul, sa fii cuminte si sa-ti faci temele, copilul a ramas pe scaun rasturnat pe spate, cu gura deschisa ca un peste, respira greu, ii vor trebui cateva ore ca sa-si vina in simtiri si sa se poata tari pana la baie, unde va incerca din nou sa-si bage degetele pe gat si sa evacueze ce n-a fost deja digerat, barem stie ca pana la cina poate fi linistit, gustarea de la ora patru o va arunca pe geam, ca de obicei, trebuie sa-si perfectioneze cumva planurile de evadare, pana acum l-au prins de fiecare data in mai putin de cincisprezece minute, acum insa mintea lui incetosata de grasimea in care isi fac loc pliciuri de cola nu poate produce mare lucru, cauta cu mana grasuta telecomanda si intoarce cu sila capul catre televizor.

11

Masa se saturase de ai ei, de tara de rahat in care locuia, de barbatii ei vulgari si alcoolici.
Masa a publicat un anunt pe un sit de matrimoniale: "tanara prezentabila, 27 de ani, necasatorita, fumatoare numai ocazional, fara copii, instruita, cu studii economice, 1m70/56kg/87/62/90, bruneta, optimista, visatoare, cauta barbat din vest numai in scop casatorie, indiferent de varsta si situatie."
Adevarul e ca Masa era o fata asa-si-asa, mai degraba dragutica decat uratica, dar depinde de gusturi. Avea o gura ceva cam mare, insa pentru unii asta e un semn de frumusete (pentru mine, nu). Prezentarea de pe situl de matrimoniale corespundea in buna parte realitatii, cu mentiunea ca 27 de ani = 27 de ani si 360 de zile, 1m70=1m68, 56kg=60kg, 87/62/90=85/64/90 (doar nu statea sa o masoare!), optimista= era vesela ori de cate ori nu bocea, cufundata in stenahorie, visatoare=visa sa se casatoreasca cu unu' din vest, iar despre studiile economice se poate spune ca le-a inceput si nu le-a terminat niciodata, preferand sa lucreze intr-o florarie.
In definitiv, sa nu o judecam pe Masa prea aspru: incerca si ea sa se vanda cum poate, ca noi toti. Micile ei omisiuni si retusuri din descrierea personala nu sunt chiar criminale. Nu facea decat sa se idealizeze, descriindu-se asa cum i-ar fi placut sa se vada, cu ochii mintii si pe masura posibilitatilor.
Ca sa-si poata parasi tara ei de rahat cu tot cu barbatii ei alcoolici magazinele ei goale autobuzele ei care veneau mereu cu intarziere si muzica ei populara monoton-exasperanta, ca si viata lipsita de perspective intre florarie, garsoniera si vizitele la ghicitoarea in cafea, Masa era pregatita sufleteste sa accepte cererea in casatorie a primului occidental venit. Putea sa fie si mic, spelb, balbait, ce mai conta. Totul era sa nu fie alcoolic, daca se poate. Si sa nu o bata, asta e clar - desi o palma-doua din cand in cand mai treaca mearga, daca sunt justificate si daca nu devin un obicei. Insa Masa stia ca occidentalii nu sunt de regula nici betivani (cel putin nu tot atat precum conationalii ei) si nici brute violente. Mai degraba sunt bogati, batrani si eventual libidinosi. La capitolul din urma Masa nu avea taine - era o fata cuminte si care nu avusese prea multe aventuri la viata ei, insa la o adica era gata sa multumeasca cu corpul ei celui care avea sa o scoata din tara ei si sa o duca intr-a lui, hat departe, unde se traieste bine si unde nici nu se asculta muzica populara, nici nu se comercializeaza gogosari la borcan. Si oricare ar fi fost vederile sexuale ale babalacului ce urma sa o vrea de nevasta, era convinsa ca la pat multe lucruri se pot negocia, cu vremea.
In orisice caz, in momentul in care se hotarase sa publice anuntul, Masa isi zisese din capul locului ca nu urma sa faca nazuri, si ca practic urma sa accepte orbeste propunerea primului barbat care va plati dreptul de acces la adresa ei de mail. Nu de alta, dar concurenta era acerba - jumatate din femeile din oraselul ei de provincie publicasera un anunt pe situl de matrimoniale, si unele din ele aveau sani cu mult mai mari ca ai ei. Ce-i drept, Masa avea ochi frumosi, si incercase sa exploateze acest atu in cele trei fotografii artistice care ii insoteau anuntul.
La mai putin de doua luni de la inscriere pe sit, Masa avu surpriza sa primeasca un mail de la un olandez. Tipul avea 40 de ani, era licentiat in drept, divortat, si voia s-o cunoasca mai bine "prior to any further engagement". Dupa poze era dragutel. Entuziasmata, Masa i-a raspuns cu un mail lung, pe care l-a pregatit vreme de patru ore, cu ajutorul sora-sii, a controlat spelling-ul in Word, si a bagat cateva expresii à la bbc, si un Tot straaks in final in olandeza, ca sa-l dea pe spate. Tipul a raspuns chiar in aceeasi zi, spunand ca e foarte interesat si are intentii dintre cele mai serioase, si ca urmeaza sa cumpere chiar in saptamana cu pricina biletul de avion, sa vina sa o vada.
E ceva in neregula cu tipul asta, i-a zis sora-sa. Adica... sa nu ma-ntelegi gresit, esti sora mea, dar... uita-te la tine. Nu esti chiar tanara, nu esti chiar... o papusa Barbie, si nu esti chiar... o intelectuala. Omul asta are o situatie, e barbat bine, n-are copii, si te vrea pe tine? Ce ti-o fi gasit?
Masa a intrat astfel la idei. In asteptarea venirii lui Daniel van der Brock, s-a gandit la marele betesug pe care Daniel precis il ascundea: sa fi fost surdomut? Sa fi fost impotent? Sa fi avut cicatrice pe corp? Sa fi fost un serial killer?
Insa Daniel a sosit, si cele doua surori nu au putut constata nimic in neregula. Ceea ce pe Masa a speriat-o si mai tare. Cu toate acestea, a acceptat cererea in casatorie, desi cu frica in san, si mai mult la indemnul sora-sii si prietenelor: "nu fi proasta".
Peste cateva luni, se celebra fericitul eveniment. Masa astepta incordata noaptea nuntii, sa vada la ce perversiuni ignobile urma sa fie supusa. Nici vorba de asa ceva. Masei i se facea din ce in ce mai frica. Ce putea ascunde acest om? Era prea perfect. Nu dragut, ci de-a dreptul frumusel. Un corp ingrijit, constitutie atletica. Un adevarat gentleman. Salariu foarte bun. Nu tu seri in cafenea, nu tu droguri, nu tu amanta. Avea pana si mici cusururi, ca totul sa poata parea in regula: era un pic zgarcit - desi pentru un olandez era normal. Sforaia, si fuma cam mult, desi de cincisprezece ani tot incerca sa se lase. Pe deasupra ii placea sa asculte muzica de camera - ba mai rau, putea vorbi despre ea ore in sir. Dar toate micro-defectele astea nu inseamna nimic, nu? Masa nu intelegea totusi de ce a luat-o de sotie tocmai pe ea. La drept vorbind, nici ea nu s-ar fi luat. Intotdeauna gasise ca are nasul un pic cam borcanat.
Dupa un an de convietuire, au hotarat sa faca un copil. Masa si-a zis ca a descoperit meteahna lui Daniel: probabil ca e steril! Unde mai pui ca primele doua luni de incercari nu au dat nici un rezultat. Asta sa fie baiul, si-a zis Masa. Nu vreau musai copii. Si daca oi vrea, ma culc cu unu' cand Daniel e in delegatie, si-am terminat problema. Insa iata ca dupa a treia luna de incercari, Masa a ramas grea.
Perspectivele erau din ce in ce mai sumbre: ce putea ascunde Daniel? Tendinte incestuoase? O crima de tinerete? Oare cati oameni nu duc o viata obisnuita, in aparenta, pana intr-o zi se descopera tainele lor teribile?
Ce-ai gasit la mine, cand m-ai luat? l-a intrebat intr-o zi Masa. Cum adica, ce-am gasit - a facut surprins Daniel. Mi-ai placut. M-am indragostit de tine de cum te-am vazut. E prea simplu, nu s-a lasat ea si pe deasupra, nu sunt asa de frumoasa. Poate ca am gusturi perverse, a zambit el.
Ceea ce nu a fost deloc de natura sa o linisteasca pe Masa. Deci recunoaste. Are gusturi perverse. Dar de ce fel anume? Ce asteapta sa le dea in vileag? Oare cand isi va da arama pe fata.
Timpul a trecut, fetita a crescut si ea. Pe zi ce trece, Masa devenea mai obsedata de personalitatea tulbure a lui Daniel. Obsesia a devenit in cativa ani psihoza, dormea cu cutitul sub saltea, in asteptarea manifestarii teribilului adevar. Masa si Daniel vor trai impreuna pana la adanci batraneti. Pana in ultima clipa, Masa, careia suspiciunea i-a zdruncinat ultimii ani ai existentei, cu toate ca va reusi s-o disimuleze multumitor (Daniel si copiii o vor gasi cam nevrozata - si atata tot). La cativa ani dupa moartea Masei, un cersetor care va recupera patul conjugal al familiei van der Brock va descoperi cu nedumerire un cutit ascuns sub saltea - si dupa ce ii va trece nedumerirea, viata isi va continua cursul.

22

In acea dupa-amiaza de duminica, Sebastian s-a hotarat sa interpreteze ceva la trompeta. Insa dupa primele acorduri, bunica agasata s-a oprit din tricotat si i-a facut semn sa se opreasca:
- Ajunge, ajunge. Canti fals, foarte fals. Fie-ti mila de urechile mele.
Mirat, Sebastian a hotarat totusi sa nu o contrazica:
- Bine, sa incerc alta piesa...
Din bucatarie, sotia a venit cu cratita in care amesteca aluatul in mana, s-a oprit in pragul usii si i-a spus:
- E mai bine sa nu canti deloc. Niciodata nu ai stiut sa canti la trompeta. Nimeni nu e in stare sa foloseasca trompeta atat de lamentabil ca tine. Cred, de altfel, ca e lucrul pe care stii sa-l faci cel mai prost.
- Incetati... Sa fim seriosi, a zis bunicul. Sunt lucruri pe care stie sa le faca cu mult mai prost. Sa luam studiile, de pilda. Daca nu-i mituiam eu pe toti profesorii, n-ar fi terminat nici acum anul I...
- Ba nu, dintre toate, interveni din nou sotia, cel mai rau sta la capitolul sex... Un adevarat cosmar, dintre toti amantii mei nici unul nu mi-a provocat o catime din scarba pe care mi-o trezeste ideea de a mai imparti o noapte cu el...
- Nu pot decat sa confirm, zise mama soacra.
Sebastian scapa trompeta, si dupa o clipa de ezitare intre a-si pregati un streang sau un geamantan alese varianta a doua, caci streang n-aveau prin casa.
- Foarte bine ca pleci, ii spusera. Slava Domnului, ne intrebam cand o sa soseasca si ziua asta...
Sebastian a tras usa dupa el, a trantit geamantanul in ascensor si a inceput sa coboare. Hotarase
sa traga la un hotel, unde (1) sa se-mbete crita (2) sa culeaga o parasuta de pe strada si sa se culce cu ea - de preferinta, contra remunerare
sa schimbe apoi orasul, tara - intr-un cuvant, sa-si ia lumea-n cap
Cand sa ajunga liftul la parter, de sus, in casa scarilor incepura sa se auda voci: "Haide ba Sebastiane... Ce Dumnezeu, am glumit... Haide ca e ziua ta... Ti-am pregatit o surpriza... Vino sa sufli lumanarile la tort..."

E greu de precizat care din acuzele aduse lui Sebastian erau adevarate (daca vreuna din ele o fi fost), insa in orice caz, se poate spune ca nu gusta deloc un anume tip de umor.

35

Imi place sa ma uit la tele. Este una din modalitatile mele favorite de petrecere a timpului. Datorita faptului ca majoritatea programelor difuzate sunt extrem de proaste, nu dau niciodata drumul la sonor. Zgomotele sunt mai violente si cacofonice decat imaginea, ma obosesc. Uneori, pun o muzica de fond, ma asez pe canapea si ma uit la tele la personajele care dau din gura fara ca nimic sa iasa, ca niste pesti. E reconfortant. Uneori incerc sa imi inchipui ca scenariul e interesant, ca personajele acelea spun lucruri demne de luat in seama, in pofida limbajului trupului, care ar sugera exact contrariul. Ma intreb cat de legal e ceea ce fac. Intr-o zi, ma vor prinde.

61

A fost odata un copil-minune.
Copilul acesta, pe nume Paul, avea un don foarte ciudat: el intelegea toate limbile pamantului. Nu era foc de inteligent, dar se nascuse cu capacitatea asta: ca i-ai fi spus in tolteca ori aromana ca urma ca nenea doctorul sa ii faca o injectie, el s-ar fi temut la fel de tare. Intelegea limbi disparute si limbi aparute, limbi artificiale, limbi de larga raspandire ori vorbite de palcuri de aborigeni pitici in pielea goala prin desisuri.
Numai ca el nu a reusit sa isi dea seama de acest har, si nici familia: nascut intr-un sat mic din campie din apropiere de Caracal, sigurul lui contact auditiv pana la varsta de 12 ani a fost acel cu limba materna (tatal necunoscut - asa scria in acte).
La 12 ani, a avut loc un accident. Micutul Paul a fost calcat de o caruta cu prosti, care pe deasupra erau beti, si care de altfel putin mai incolo s-au rostogolit in sant.
Copilul strivit a fost dus la spital. Mai traia, insa era paralizat integral. Au venit sa il vada niste specialisti japonezi. Acestia i-au facut poze, vorbind intre ei in japoneza. Lui Paul i s-au dilatat pupilele de stupoare, caci intelegea perfect japoneza. De altfel, a inteles ca specialistii niponi vorbeau cu dispret nu numai despre cazul lui, ci si despre toti cei din jur, si asta in vreme ce ranjeau de zor.
Pe micutul si suferindul Paul l-a mai vizitat si un specialist canadian. Acesta a anuntat in franceza lui,  caracterizata de un puternic accent, ca dupa el a-l lasa pe pusti mai departe in viata ar fi o dovada de cruzime - oricum, viitorul lui urma sa fie sau unul de planta, sau de bucata de carne dureroasa. Si pe acesta Paul l-a inteles la perfectie. Atunci s-a dumirit el ca putea pricepe toate limbile pamantului.
Personalul spitalului si familia au inceput sa se codeasca: era etic, omenesc sa il lase in viata pe Paul? Pe de alta parte, legile inumane ale statului nu le permiteau sa intrerupa perfuziile si sa il debranseze de la aparate.
A rezolvat problema o pana de curent de 12 ore, produsa de un tractorist beat de prin partea locului, care a intrat cu vehiculul sau in stalpul de inalta tensiune. Pana a fost suficient de lunga pentru ca Paul sa inceteze din viata.
Nimeni nu a stiut niciodata ca acel copil avusese darul vorbitului in limbi.

65

Intocmai ca numeroase genii romantice chinuite, scriitorul Mrazov nu putea fi inspirat si plin de talent decat daca era nefericit. Avea nevoie de ceva, de o durere in talpi, de o suspiciune, de vremea proasta de afara, in fine, de un lucru anume care sa mearga prost - altminteri, nu era bun de nimic. Cele mai mari capodopere le-a scris atunci cand din prostia medicilor s-a crezut ca e bolnav de cancer, respectiv, dupa ce il prinsesera derbedeii pe strada si il snopisera in bataie. In schimb, dupa casatoria cu frumosul manechin Hilda, nu mai produsese nimic, si cititorii si editorii incepeau sa-si piarda rabdarea.
Niciodata n-am fost mai fericit decat acum, ca sunt alaturi de tine, isi incheie marturisirea micutul Mrazov, cuibarit la sanul frumoasei lui sotii, in bratele ei de femeie falnica, de 1m85. Si iata, daca sunt fericit, nu pot scrie! Nu e vina mea, sper sa ma iubesti si asa.
Bineinteles ca, deocamdata, Hilda putea sa-l iubeasca si asa. Dar fara sa fie un geniu, ii incolti in minte o idee. In seara urmatoare, sotul se intoarse de la catedra bombanind. Trebuise sa tina o conferinta, si in mod inexplicabil, i se rupsesera bretelele chiar cand intra in aula. Ulterior, constatase ca o mana criminala i le sectionase aproape pe de-a-ntregul. Astfel, a trebuit sa-si tina conferinta cu o mana in buzunar. La intoarcere spre casa, a fost controlat in autobuz, si cand sa scoata abonamentul, ia-l de unde nu-i! Cineva i-l furase. Se pare ca am dusmani si eu nu stiu, a zis Mrazov, si Hilda l-a strans in bratele ei, ca sa-l caineze. In acea seara, Mrazov a inceput primul capitol dintr-un nou roman. Suna bine, si inspiratia ii crestea odata cu furia. Auzi dumneata, sa-i taie bretelele.
In ziua urmatoare, dupa ce si-a sarutat sotia, scriitorul Mrazov a dat sa coboare pe scari, si... bzambranzkpambonktronk!
O mana criminala lasase pe prima treapta o piele de banana. Doua etaje de-a dura, si o luna cu piciorul in gips. De pe patul de spital, Mrazov i-a cerut sotiei
sa aiba mare grija de ea. Cineva le vrea raul.
sa-i aduca la spital portabilul. Avea o inspiratie nebuna.
Peste o luna, romanul ajungea la jumatate. Primele fragmente trimise la editura fusesera extrem de bine primite. Producatorul lui isi freca mainile. Nici nu se stia cate pagini o sa aiba si cum o sa se termine, si Gallimard si Magrana cerusera deja drepturile pentru traducere.
Peste cateva zile sotia il conducea grijulie la iesirea din spital, tinandu-l de umarul drept. Un individ matahalos, de culoare, ii apuca cotul stang...
- Usurel...
- Dumneata cine mai esti? vru sa stie Hilda.
- Ti-l prezint pe Jake, noul meu inger pazitor. Avand in vedere ca cineva vrea dupa toate aparentele sa atenteze la integritatea mea fizica si morala, mi-am zis ca pana duc la bun sfarsit romanul, e mai bine sa fiu pazit. Jake ma va insoti pretutindeni. Stie sa fie foarte discret, crede-ma. Are un curriculum impresionant. Va dormi pe canapeaua din salon.

In seara aceea, Mrazov fericit regasea uzul mersului, confortul spatiosului apartament, securitatea (sub obladuirea lui Jake, care facuse deja trei sute de flotari pe covorul din salon) si caldura patului conjugal, alaturi de nevestica. In acea seara si in urmatoarea, Mrazov nu a mai fost capabil sa scrie un singur rand.

In dimineata care a urmat, Hilda se infatisa la usa lui Popov, un prieten de familie. Venise machiata, cu parul ei de aur revarsat pe umeri, si purtand un manson de blana, desi sa fi fost 25°.
- Trebuie sa ma ajuti. Altminteri, kaniet roman. Ajungem pe drumuri, nu ca eu n-as avea destui bani, dar mai avem rate la iaht, si pe deasupra... il iubesc. Nu-l pot lasa asa. Stii... ca sa scrie, ii trebuie inspiratie. Ca sa vina inspiratia, trebuie sa fie nefericit. Si ca sa fie nefericit, nu prea avem multe variante, dat fiind ca Mister Pachet de Muschi vede tot, aude tot, nici musca nu trece de el.
- Si eu cu ce te pot ajuta?
- Trebuie sa te culci cu mine.
- ...
- Stiu. Uite, crede-ma, nici mie nu imi face nici o placere. La drept vorbind... Esti mic, urat, si pe deasupra cracanat. Cine-ar vrea pe unul ca tine? Sa nu mi-o iei in nume de rau, dar in ruptul capului nu ti-as fi acceptat avansurile, daca mi-ai fi facut. Dar e vorba despre el. Despre Mrazov. Amandoi tinem la el, nu?
- Aa... inteleg. Stii ceva, nici mie nu-mi placi, nu mi-ai placut niciodata. Esti o prajina care parca merge pe catalige, o vaca de muls trasa printr-un inel, cu silicoanele si liposuctiunea ta. Au!! Hilda, de ce m-ai palmuit? Am fost la fel de sincer ca si tine.
- Ti-am spus sa fii sincer. Nu sa exagerezi. Badaranule! In fine... cel putin, un lucru e clar. N-o facem din placere. Mai ales eu.
Au instalat webcam-ul si s-au pus pe treaba. A doua zi, Mrazov primea o expeditie anonima, unde pe un disc se puteau urmari in format .mpeg cele trei ore de fantezii sexuale extreme ale sotiei sale cu Popov, prietenul de familie. Hilda disparuse in dimineata respectiva, plecata cu ocazia unui defileu de moda la Barcelona.
Mrazov la inceput nu putea sa creada. Cu ochii la ecran, facand mereu Play... Back... Play... Back mai tragea cate-o dusca din sticla de vodca, intreband, iar si iar: "Nu-i asa ca nu se poate...? Jake, la naiba! Spune-mi ca nu se poate! Tu te pricepi la calculatoare, nu-i asa? Spune-mi ca e o manarie digitala! Ca asa ceva poate fi facut pe calculator! Au ajuns ai naibii de buni, nu? Star Wars, Matrix, Harry Potter... Orice se poate falsifica... E suficient sa digitalizezi imaginea cuiva, si..." "Boss, boss" facu Harry, hotarand induiosat sa-si indeplineasca indatoririle de serviciu. "Toate femeile sunt niste boarfe - afara doar, bine inteles, de mama mea - si a dumneavoastra. Si vreo sora, daca aveti". Apoi ii spuse ca, sincer, singura modalitate realista de a o aduce inapoi sau a se razbuna e sa recurga la vodoo.
Orbit de durere din pricina tradarii nevestei (care timp de trei ore, suspinase ca o vioara in mainile butucanoase ale bondocului de Popov) dupa ce vaporii de vodca se imprastiara, Mrazov se napusti la calculator. Scrise toata noaptea. La noua dimineata, bodyguardul il acoperi afectuos cu un sal, si reusi sa strecoare o perna intre cap si tastatura.
Hilda nu se intoarse, nici a doua si nici a treia zi. In schimb, romanul avansa. Peste doua saptamani era gata - cu o luna inainte de termenul contractual.
A fost un succes rasunator, un nemaiauzit succes de casa, astfel incat Mrazov a putut sa-si lichideze dintr-un foc ratele la iaht, iar ecranizarea facuta un an mai tarziu de Spielberg dupa roman a cules trei oscaruri. In definitiv, Nobelul pentru literatura nu era asa departe...
Intre timp, Mrazov primise o lunga scrisoare de la sotie, care de cand cu fatidica expeditie anonima nu mai daduse nici un semn de viata:
"Dragul meu, sunt mandra de tine. Te iubesc si te-am iubit intotdeauna mai mult decat orice. Crede-ma ca nu mi-a fost usor sa fac ce-am facut. Dar daca am fost nevoita s-o fac, a fost numai pentru tine..."
Mrazov mototoli scrisoarea, plangand. Dadu un pahar de vodca peste cap, apoi puse mana pe stilou si asternu:
"Las in seama avocatilor detaliile divortului.
Curva."
In seara primirii raspunsului, Hilda a plans la randul ei, in nestire. A spart unul dupa altul toate bibelourile din vitrina, a baut la randul ei o sticla de Bailey's, a dat cu vaza in oglinda cea mare din salon, facand-o tandari...
Apoi inca sughitand, cu ochii rosii de plans, s-a apropiat de calculator si a inceput sa scrie.

94

- Moartea domnului Parnase a fost un caz extrem de misterios, imi spuse comisarul. Corpul lui a fost gasit neinsufletit la domiciliul conjugal la ora 19:32, pe data de 31 iunie 2001.
- Dar luna iunie are doar 30 de zile! am obiectat eu.