Pe Eugen Nutescu il vedem la fiecare concert Kumm si Iordache. Colaboreaza si cu alte trupe. Stim ca alaturi de Andras Kovacs a fondat trupa clujeana de rock alternativ Kumm si ca e chitaristul si textierul acesteia. Putini insa stiu ca Eugen, a.k.a. Oigan, a renuntat in adolescenta la o viata linistita in Germania pentru o cariera muzicala pe piata haotica si nesigura din Romania.
- Oigan, de ce ai plecat in adolescenta din Romania?
- Acesta era visul oricarui roman in perioada ceausista. Toata lumea vroia sa plece. Mama era svaboaica din Recas, asa ca era normal sa incercam sa emigram in Germania. Dar pregatirea actelor a durat enorn. Depunerea actelor pentru emigrare in Germania a avut loc cand aveam 12 ani si am plecat doar la 18. Pentru ca tata era inginer in proiectare in industria chimica si tovarasilor le era frica sa nu fure secretele. A fost ceva absurd, pentru ca nu avea ce sa fure, toata tehnologia chimica romaneasca era din Germania si era deja expirata.
- Ce ai simtit cand ai aflat ca vei pleca din Romania?
- Am avut o senzatie de bucurie amestecata cu tristete. Aveam deja gasca, credeam ca odata cu plecarea nu-mi voi vedea prietenii niciodata. Era in octombrie 1989, inainte de revolutie. Vroiam doar sa fac muzica, in Romania puteam face asta doar in bucatarie cu prietenii... Descoperisem 2 Maiul, eram un fel de flower-power. Stiam ca am sa pierd asta. Odata cu plecarea: La revedere,
pa!
- Te-ai adaptat greu in Germania?
- N-a fost groaznic, desi multi vorbesc despre un "lagar" al celor ce vroiau sa emigreze. Intr-adevar, pana la primirea actelor eram cazati intr-un zgaraie-nori din Nurberg. La inceput am avut un soc cultural-social-economic, dar a fost rapid consumat. Intr-o luna am primit cetatenia germana.
- Cum ai primit vestea despre revolutia din Romania?
- Desi se vedea sustinerea Moscovei, a fost un lucru pozitiv. Nu ma asteptam la asta. Daca stiam, probabil nici nu plecam din Romania. Tata avea multi prieteni, la tren ne-au condus vreo 200 de persoane... Pe 4 ianuarie eram inapoi in Romania. Am simtit alt aer, oamenii vorbeau altfel, daca aud pe cineva spunand ca inainte era mai bine, imi sare mustarul. Desi inainte oamenii erau mai interiorizati, acum exista diversitate, ceea ce e mai natural.
- Te-ai imprietenit cu adolescentii germani?
- Am facut un an de scoala acolo, nemtii fac 13 clase. Paradoxal, eu eram singurul dintre emigranti care era in gasca cu nemtii. Si am fost singurul care s-a intors inapoi. Mi-am facut si o trupa acolo, am avut si concerte.
- De ce te-ai intors in Romania?
- A fost o decizie sentimentala. Am venit vara, pentru o vacanta si am hotarat sa raman. Am ajuns in Cluj absolut intamplator, pentru ca sunt nascut in Bucuresti. Nu am regretat niciodata ca m-am intors.
- Cand te-ai intersectat prima oara cu muzica?
- Sunt dintr-o familie cu stranse legaturi cu muzica. Bunicul preda pianul si ambii parintii cantau. Intr-a 12-a tatal a trebuit sa aleaga intre muzica si inginerie. La 5-6 ani eu deja stiam bine pianul. Prin clasa a 8-a, din surse externe, am auzit o "alta" muzica - pop si rock. Aveam casete, discuri si reviste din afara. Am incercat sa combin la pian ceea ce stiam de la scoala cu ceea ce auzeam. Vedeam ca ceva nu merge. Aveam un coleg, Mircea, care avea chitara si in pauze canta piese de-ale lui Elvis. Atunci mi-am dat seama ca imi trebuie chitara. Am luat-o ca pe un lucru serios, nu ca pe o gluma. Din pacate, mi-am pierdut prima chitara la emigrare, mi-ar fi placut sa o mai am.
- N-ai avut pe atunci nici o tentativa de a crea o trupa?
- Ba da, dar nu se putea. Cantam in pauze si la bucatarie cu prietenii. Tata avea un magnetofon, de atunci am primele inregistrari. Combinam chitara cu pianul. Eram timid si imi placea ca fetele sunt atrase de mine pentru ca aveam chitara, era mare lucru pentru un adolescent.
- Rock-ul romanesc nu te-a impresionat?
- Nu, pentru ca ascultam muzica de calitate superioara din afara. Dar oricum imi placea sa merg la concerte, era un fel de fratie intre rockeri.
- Cand te-ai gandit prima oara serios sa-ti faci o trupa?
- Am fost destul de lent in evolutia sociala. Cam pe la 20-21 de ani, cand m-am intors in Cluj. Pe baterist l-am gasit la mare, la 2 Mai, pe bassist in Piata Matei Corvin, unde obisnuiam sa cant, pe clapar l-am gasit pe tren. Asa a aparut Talitha Qumi - o trupa clujeana, fara clujeni.
- De ce v-ati despartit mai tarziu?
- Au fost niste timpuri ciudate. Nu prea erau in Romania cantari prin cluburi, iar o parte din membri au ramas in trupa doar cat au fost la facultate. Asa s-a intamplat si in Kumm. Multi canta intr-o trupa in facultate, apoi se apuca de "viata serioasa".
- Tu te-ai gandit sa te apuci de "viata serioasa"?
- Niciodata. De la 15 ani am inteles ca trebuie sa fac muzica. Am mai lucrat cate-o luna in Germania, dar atat.
- Cum a aparut Kumm-ul?
- Din intamplare. Din doua trupe am facut cu Andras Kumm-ul. La inceput am cantat doar pentru a ne distra, dar am vazut ca lucrurile merg bine. Anul asta implinim noua ani.
- A avut vreun efect asupra ta faptul ca esti chitarist in Iordache?
- Sigur, acest proiect mi-a largit orizonul. Nu sunt un chitarist de jazz, probabil ca Mihai Iordache asta a si vrut, de-aia m-a chemat.
- Ce insemna Kumm?
- Nisip in tatara. Dar e un nume interpretabil. Mi-a placut ca nu e nici in engleza, nici in romana.
- Ati avut turnee in afara Romaniei? Cum a fost?
- In Germania foarte misto, pentru ca acolo intotdeauna cluburile se umplu, chiar daca vine o trupa necunoscuta. E loc pentru toti acolo, iar daca esti profesionist, incepi sa ai rapid succes. In Italia e altfel. Italienii vin mai degraba la concerte mari, in cluburi - mai rar. Dar am observat ca in cluburile in care am fost o data, a doua oara au venit mai multi. E o experienta placuta. Acum incepem sa colaboram cu o casa de discuri din Germania, sunt oameni care iau totul in serios.
- Acum, daca aveti succes si in Occident, te-ai intoarce in Germania?
- Nu, imi place sa calatoresc. As sta prin Germania si prin alte locuri, dar m-as intoarce intotdeauna in Romania.
|
