|
||
|
|
||
 |
Leo BUTNARU - REFERINTE ISTORICO-LITERARE
|
 |
Poezia, in cunostinta de cauza
Poeziei ii sta bine atunci cand gandeste, atunci cand se afla mereu sub semnul cresterii, perfectionarii. Iar atunci cand apare un poet dotat cu harul cantecului, poet cu glas propriu, proaspat, luminat din interior, avem sentimentul bucuriei depline. Gheorghe Voda, Aripa in lumina
Leo Butnaru, autorul cartii Aripa in lumina din seria Debut, este creatorul unor structuri poetice originale... Scrisa intr-un limbaj indraznet, imprumutat de la uzul cotidian, aceasta poezie se angajeaza sa restituie cu un surplus evident de sens ceea ce a luat de la realitatea obiectiva in scopul edificarii sale pe cale lirica. Aici doza de poezie o constituie acele procente de sens conotativ, care au fost obtinute prin exploararea poetica a limbajului de toate zilele... Unde sa duc o albina? Trezirea albinei – iata o taina pe care o spune poetul in plina statura a metaforei sale, poet care picteaza alfabetul cu propria traire, usor sesizabila prin particularitatile ei moderne(...) Poetul e deschis ca o uimire, care nu trebuie vazuta in locurile comune, ci aleasa si exprimata cu cerul propriilor sale experiente, adica cu ceea ce a izbutit, dar a izbutit Leo Butnaru cu poezia sa sa-mi topeasca turturii grei de la geam in clipa cand asteptam sa inclin o creanga pentru a intinde mana vechilor mei cunoscuti, ce se aratau de dupa coperta verde a unui anotimp, in care debuteaza nu numai poetii... Ion Vatamanu, Sambata spre duminica
Indaratnicia de a explora ineditul, reflectia intelectuala asupra peisajului contemporan de „arhitectura miscatoare”, prin excelenta capricios la consideratiile poetice traditionale, si confluenta acestei reflectii cu intuitia substratului mitologic ereditar (a se vedea „Indreptatit e zborul ei”, „Negarea unui simbol”, „Clipa din viata daruitorului de flacari”, „Varsta paralela” s.a.) semnaleaza parametrii unei sensibilitati moderne, dotate cu spirit de observatie si discernamant in favoarea imaginilor laconice si precise. Astfel orientata, poezia lui Leo Butnaru pare „a descifra tainele” unor stari organice noi, care exista paralel cu obisnuitul, dar intr-o zona aparte, de supliment metaforic. Un fel de „a opta zi din saptamana” sau „varsta paralela”, cum o defineste poetul. Ion Hadarca,
Un romantic sever Proza lui Leo Butnaru e, dupa mine, o continuare fireasca a poeziei lui de factura eseistica. Se stie, nimeni nu e scutit de greseli, o pot face si eu boacana, dar consider ca, la ora curenta, atat poezia, cat si proza trebuie sa se lege strans de eseu, de cugetare. Asta nu inseamna ca emotia ar putea fi separata de actul de creatie. Nici pe departe, insa numai emotia nu mai poate satisface un cititor versat. Nicolae Vieru, Mai liber Leo Butnaru se apropie de melancoliile individuale exploatabile liric, de starea proprie a limbajului poetic, parasind schemele livrarii imediate a mesajului poetic. Mai liber decat alti conationali de-ai sai fata de forma, cu o respiratie scurta, dar pregnanta, el nu abandoneaza (prin absenta, aici, a tematicii tipic basarabene), ci dinamiteaza, intr-un plan subiectiv, unitatea poet-roman. (T. C.), Fire iscoditoare, cu o curiozitate mereu vie, sensibil, bun psiholog, autorul stie sa provoace confesiunea, sa starneasca destainuirea, sa creeze o atmosfera de comunicare autentica, sincera si deschisa (...) am pentru acest tanar barbat al literelor noastre o mare simpatie. E, in intelesul nostru, un cavaler al ideii, un creator lucid care a dovedit ca are constiinta si o pozitie estetica la care tine. Ion Gherman, Poezie fara complexe Dintre poetii de limba romana, cei aflati in stanga Prutului reprezinta o categorie speciala, mai putin „socanta”. Prima observatie ce se impune este aceea ca – din considerente de ordin social, cunoscute noua, confratilor din Bucuresti, Iasi sau Timisoara, – ei au abordat cam aceleasi teme, insa nu totdeauna cu dezinvoltura tehnica. Dincolo de acuzele ce li se aduc (anacronism, lipsa de diversitate stilistica, timiditate fata de experimentele europene), exista si exceptii.
O lume a vertijurilor Estetul se tradeaza aproape din vers in vers, haladuirea sa fiind circumscrisa unei arii de factura cerebrala, dand impresia de Barroco, de perle native, neslefuite. Surprinde o lume a vertijurilor, a abisurilor inaltatoare, a diagnosticului lucid, a detasarii convulsive. Artur Larion,
Poezie fara cuvinte Sfidand deruta literara, atmosfera incarcata, adeseori sufocanta, de la Chisinau, Leo Butnaru are curajul de a-si trata meseria la modul profesionist, lasandu-se, docil, stanescian vorbind, folosit de cuvinte. In acest sens cumintenia dumisale e atat de incapatanata, incat uneori ai apasatoarea, dar si reconfortanta senzatie a lipsei cuvintelor din texte, acestea fiind pe deplin indragostite uneori de rostirea gnomica, de inteleapta naivitate, a anahoretilor... Osciland intre ironie si autoironie, lunecand in laborioasele ataraxii intru cautarea adevarurilor care l-ar convinge de faptul, niciodata sigur de altfel, ca exista cu adevarat, mistuit de gandurile la ceea ce gura nu are curaj sa rosteasca, iar urechea nu este in stare sa auda, avand imperios nevoie de aer „mai mult nu pentru a rosti/ci pentru a gandi cuvintele”, intors „din uriasa sihastrie a lumii” – poetul isi arde pana la capat nerabdarea, fuga de graba, spoiala, declarandu-se mutual un adept al simplitatii complicate cu de la sine putere. Formulele poetice utilizate difera de la un text la altul: poeziile scrise „in dulcele stil clasic” sunt insotite firesc de versul alb; imaginile scufundate in apele limpezimii, ale linistii, sunt urmate lejer, netipator, de cascade baroce, simboliste. Asemenea modificari de tonalitate, de gen, nu afecteaza insa stilul unic, irepetabil.Tabloul mundan este surprins cu preponderenta in culori sumbre; poetul are o imaginatie hartanita de indoieli, „cuprinsa de o brusca deznadejde”; fericiti pot fi numai cei saraci cu duhul, pentru ceilalti fericirea e o parere, nimic mai mult; poezia dincolo de faptul ca e un animal marin care traieste pe uscat si vrea sa zboare e o arhitectura glaciala „conceputa ca/ o iesire/ in caz/ de pericol”; minunile sunt obosite, iar tineretea o amintire...
Un alt tip de poet Noua culegere de poeme Iluzia necesara reveleaza cititorului roman un alt tip de poet basarabean: lucid, ironic, livresc, initiat in „EdgarPoetice jocuri”, bun cunoscator al curentelor moderniste etc. Sunt calitati prin care Leo Butnaru se deosebeste de poetii generatiei sale. Em.Galaicu-Paun, Glas inconfundabil Este de departe un glas inconfundabil al creatiei poetice romanesti contemporane. Este greu de crezut ca se va putea vorbi despre actul creator de pe ambele maluri ale Prutului fara Leo Butnaru. Dumitru Pricop, Soimul de aur Profunda, plina de semnificatii, de o filosofie ascunsa, este aceasta poezie concentrata cu care regaleaza din nou Leo Butnaru in placheta Soimul de aur. Un altceva poetic Un poet care scrie altfel, ce se indeparteaza de bocet numai cu lacrimi in ochi, indreptandu-se spre un altceva poetic, este Leo Butnaru, recent publicat de Editura „Princeps” din Iasi, sub girul lui Ioanid Romanescu. Florin Muscalu, In ritm cu perpetua devenire a fenomenului poetic
O placheta recenta, Iluzia necesara, recomandata concis de Ioanid Romanescu, depune marturie despre poetul la maturitate, care impartit intre propriile-i avataruri interioare si lumea din afara, isi construieste autoportretul din mers. Intra in aceasta o demonie interogativa fara odihna, o luciditate sfarsind in scepticism ironic, altfel spus reactii marcand contacte cu lucrurile si refugii in fabulos. Daca e sa gasim nota definitorie a poetului, acesta, un imaginativ rafinat, trebuie invocata indata mobilitatea, sceneria dezinvolta, convertirea savuroasa a cotidianului in aventura intelectuala. Un titlu preluat tocmai de la un celebru prozator britanic, Portretul artistului in tinerete, e destinat sa puncteze ca la James Joyce mirajul tentatiilor complementare, poetul fiind un centru de balans, amendand fervorile si abandonandu-se reveriei ganditoare... O anumita fuga de istoricitate, ca la Blaga, o reculegere de carte rasariteana acestea stimuleaza la Leo Butnaru starea de crono-reverie; succesiunea „Zilelor trecute/ Zilelor nevenite” ilustreaza la modul pipaitor (bunaoara in Cronobiologie, ori in Suflet fara odihna) raporturile contemporanului modern cu abisalul. Lumea, o carte mereu adaugita, vorbeste prin homericul Ulysse, prin biblicul Iona, prin Socrate si Cezar; ne tin in loc antinomicii Boccaccio si Hamlet, Eminescu si Poe; la randul lor, Salvatore Quasimodo, Umberto Eco, maica Tereza si altii sunt tot atatea argumente de meditatie despre Timp si Destin, motiv de nuantari si reflectii in raport cu propria experienta... Acelasi autor exigent Leo Butnaru ramane acelasi autor exigent, disponibil mai multor varste de cultura, incomod (mai ales pentru mediocritati) si curajos atunci cand stie ca dreptatea e de partea lui. In pofida vremurilor grele pe care le traversam, Leo Butnaru se incumeta sa scrie (este poate cel mai fecund autor basarabean din ultimii ani). Vasile Garnet, Idei descarcate pana la rafinament
Leo Butnaru face parte din elita intelectualilor basarabeni care nu au cedat in fata violentelor istoriei, meditand, prin poezie, in capcanele soartei vitrege. El practica un lirism nespectaculos, dar cu o convulsie abil dirijata. Chiar si intr-o poezie peisajistica, picturala (Vacarm), poetul fandeaza brusc si surprinzator, transformand-o intr-un pamflet al contrastelor sociale, cu verbe scaparatoare si tinta exacta. Versul lui Leo Butnaru are o bataie precisa, matura si densa, cu temperaturi filtrate intr-o tesatura de idei descarcate pana la rafinament... Iluzia lui necesara s-a instalat confortabil in memoria cititorului roman. Nelinistea starii de intrebare Leo Butnaru si-a dobandit o pretuire meritorie in mediile literare din Romania... Spirit cultivat, deschis catre modernitate si experiment estetic, Leo Butnaru se simte solidar cu tanara generatie de scriitori basarabeni („Cred ca am invatat ceva din arta de a sti sa nu renunti la talentul de a fi tanar” – afirma el intr-un interviu), generatie care-l considera pe drept cuvant un exponent mai rutinat al tendintei sale de sincronizare cu „suflul” literaturii romane de ultima ora. De asemenea, important de spus, in Basarabia Leo Butnaru este o constiinta romaneasca de care te poti sprijini si un intelectual implicat (la modul onorabil) in treburile cetatii.
Ispitirea celuilalt Iata ca acest volum de convorbiri realizat de poetul basarabean, foarte inspirat intitulat Prezenta celuilalt, dovedeste frumoasa sa deschidere spre personalitati ale vietii nostre literare, prilej pentru intersectarea unor puncte de vedere diferite, dar la fel de incitante. [...] Dan Stanca, Un poet adevarat Leo Butnaru este un diavol cu barba care scapara din copite de sidef la mijloc de rau si de bine, adica intr-o lume din scoarta de mar domnesc plutind pe creasta valurilor ce le inalta Prutul. Se vrea gladiator de destine, dar nu stie sa si-l pazeasca pe al sau, ceea ce inseamna ca este un poet adevarat.
Spinii prind bine Pentru Leo Butnaru am capatat o simpatie aparte, dar nu acesta e motivul ce ma determina sa spun ca volumul de dialoguri Prezenta celuilalti denota ca avem de-a face cu un om inteligent care stie sa intrebe, sa descoase si sa se contrazica cu partenerii, daca e cazul, desi acestia reprezinta mari valori ale scrisului romanesc. Chiar autorul recunoaste ca e cam spinos, incomod si invoca proverbul oriental: „Unii se intristeaza ca trandafirii au spini, altii se bucura ca spinii au trandafiri”. Noi ne bucuram ca Leo Butnaru e un trandafir, caruia spinii ii prind bine.
Duritatea diamantului ...tinuta in frau si totodata libera in miscarile-i cotidiene, ironica si autoironica, lucida si spontana, elaborata si instantanee, poezia lui Leo Butnaru are duritatea diamantului cu care se taie sticla, fara a avea insa stralucirea diamantului-bijuterie. Nici nu cred ca-i trebuie! Leo Butnaru taie sticla, in forme geometrice fixe sau fanteziste, pentru a pune ochiuri unei literaturi pana nu demult claustrate. Prin transparenta poeziei sale poti comunica, de la om la om, de la mal (de Prut) la mal. In epoca podurilor de flori, Leo Butnaru a durat mai multe poduri de carti, unele – si ma gandesc la cele doua volume de dialoguri cu personalitati ale literaturii romane, Spunerea de sine (1994) si Prezenta celuilalt (1997) – pentru multi ani inainte. Cat despre poezie, ea pare a urma o intelepciune antica si anume: traieste clipa! Caci majoritatea textelor Gladiatorul-ui sunt astfel de „opreste-te, clipa”, fara a urma numaidecat „sunt fericit”. As zice chiar invers – poetul „opreste clipa” exact atunci cand cel mai putin ne-ar placea sa fim surprinsi (vezi, de ex. „Sfarsit de secol la Chisinau”, „Spune si tu”, „Ofiterul starii civile” s.a.), cititorul lenes, deprins cu o lirica narcotizant-confortabila, fiind zgaltait sa se trezeasca. Nu va regreta, volumul continand si „bibelouri” de o mare finete, pe care ai vrea sa le pui la vedere, alaturi de altele de portelan. Citez integral doar un poem, celelalte gasindu-le domniile voastre: Delicat ...Leo Butnaru nu este doar un caligraf al „clipei” (volumul anterior de poeme, Vieti neparalele, contine in special texte complexe, „in straturi”), dar anume agerime reactiei momentane mi se pare calitatea sa esentiala. Leo Butnaru are cate un blitz in fiecare ochi: cum clipeste, te si inregistreaza! Em. Galaicu-Paun, Dubla codificare ...ideea principala a lui Leo Butnaru (ar fi ca): exista in viata noastra de zi cu zi anumite situatii care seamana mult cu celel mitice, dar – si aceasta este foarte important – ele exista doar pentru cei care au ochi sa le vada. L. B. este unul din acesti privilegiati. Cotidianul anost si cenusiu poate deveni brusc interesant, daca esti in stare sa faci niste paralele/asociatii intre prezent si trecut; o situatie stupida sau banala poate sa se transforme intr-una dramatica, daca o poti „regasi” intr-o opera literara a trecutului. Iulian Ciocan, ...inger rasarit din fulger de cremene Si daca ceilalti, inclusiv subsemnatul, erau supusi corvoadei si rutinei ziaristice, Leo era, nu stiu cum, privilegiat. Noi scriam despre komsomol, industrie, vitarit, intrecere (de care daca nu...) socialista, pe cand Butnaru facea cronici de film, arta plastica, teatru, critica si eseistica literara. Victor Dumbraveanu,
Simtire de creier si gandire de inima Cu noua sa carte, Ingerul si croitoreasa, aparuta la editura „Clusium” din Cluj-Napoca, poetul si eseistul Leo Butnaru vine sa sustina teza ca un talent veritabil se poate manifesta in cadrul oricarui gen literar. Referitor la poezia sa, Leo Butnaru se confeseaza in dialogul cu Sergiu Adam (dialog inclus in amintita culegere de proza) ca ea, poezia, „ar fi mai curand simtire de creier si gandire de inima”, iar „textul unei lucrari, limbajul ei ca atare, in consecinta nu e decat o dificultate invinsa”, acestea din urma, credem noi, atribuindu-se si eseului si prozei. E arhicunoscut faptul ca, pentru a invinge o „dificultate”, in literatura e nevoie, mai ales, atat de har (talent, inspiratie), cat si de caracter, de vointa, de perseverenta, si Leo Butnaru marturiseste ca „doar vointa face ca impresia artistica sa fie urmata de expresia veritabila”. Iar in cadrul noii sale carti de proza dovedeste ca se simte in apele sale atat in textele de factura traditionalista (Vorbind cu pasarea), cat si in cele scrise intr-o cheie modernista (Safo; Dinspre soapta catre strigat), in parabole (Intre paranteze de speteze), in schite (Salbele; Nume usor de tinut minte), in tablete, miniaturi etc. [...] Prin tot ce a scris, inclusiv prin cartea de proza Ingerul si croitoreasa, poetul si eseistul Leo Butnaru isi cladeste si micul sau poliedru literar in coloana fara de sfarsit a spiritualitatii romanesti, poliedru care ne apropie / indepaprteaza de infinitul / adevarul absolut al vietii. Nicolae Rusu,
Pe cont propriu... Leo Butnaru se numara printre autorii ce au izbandit atat in tara de peste Prut cat si in patria mama, fiind printre cei acceptati, cultivati si rasplatiti pentru activitatea lor dinamica, insistenta si inglobata atitudinii optzeciste (...) Un european in toata puterea cuvantului, luand cu asalt meridiane tot mai neasteptate, un artist cautand continuu sa lupte cu sine, cu altii, cu relele de tot felul, asa cum marturisea intr-un recent interviu publicat in revista Luceafarul. Liviu Grasoiu,
Supremele universitati ale verbului... In timp ce destul de multa lume literara de pe la noi isi transforma zilele de lucru in duminici de „negrija”, de indolenta devoratoare de har si caracter, poetul, prozatorul si publicistul Leo Butnaru isi preface in zile lucratoare pana si dumnicile, convins fiind ca „superbele si supremele universitati ale verbului se fac in seriozitatea singuratatii rabdatoare si lucratoare, instruire si scris”... Vasile Romanciuc,
Literatura si frontiera Scrisul lui Leo Butnara pleaca din situatia – mai generala – a cultivarii propriei creativitati. Adaugati la aceasta dorinta de a unifica vaste Istorii spatio-temporale, nascand astfel o lume a tuturor posibilitatilor livresti, in care personaje ale vechii Elade din epoci diferite trec umar la umar, comunicand astfel posibilitatea existentei simultane, ubice in momentele existentei ei, ba chiar dincolo de ea, in memorie, in scriitura, si veti avea in fata mecanismul scriitoricesc leobutnarian. Autorul cauta in sine si in afara lui, in teritorii culturale vechi, acea extraordinara masina de trait care, pusa in functiune, il determina sa pretuiasca mai mult valoarea creatoare a inteligentei umane. Astfel, el reinvie, afectiv, lumi cufundate in negura mitului, aruncandu-le in derizoriul zilnic si silnic, in care le putem vedea atinse de cariul absurdului si aberantului, de neevitat in perioada modernitatii actuale [...] Iata, deci, o carte fara mari probleme de intelegere si interpretare, scrisa de o mana sigura, exersata in terenul mai dificil al poeziei, imprastiind prin posibilitatile imaginatiei si adunand prin mijlocirea informatiilor culturale, in texte mici si vii, generozitatile artei literare. Formularile fertile ce fac posibile transmutatiile ontologice pe care le sufera personajele cartii, prospetimea tinereasca, esenta tonifianta si tendintele evidente ale scriiturii, ne indreptatesc a crede ca nasc si la Moldova oameni capabili de a intelege magnificienta coltisorului de viata pe care-l consumam. Cu atat mai mult cu cat ei ridiculizeaza cu maximum de eficienta manierismul poetic cu elemente mitice si patriotarde de felul elefantilor si vierilor citati mai sus, inutil si facil, neliterar, lasand a vedea trucul ieftin pe care-l tot folosesc, acela al simplei versificari sau verbalismului spongios din prozele confratilor de ideologie. Tocmai de aceea Ingerul si croitoreasa intareste alianta spirituala intre generatiile sincrone romanesti si basarabene, tinzand a le alinia valoric macar in domeniul mai exigent al literaturii. Nicolae Savin
Clipa regasita Leo Butnaru s-a impus prin originalitatea creatiei, realitatea din prozele sale recompunand lumea intr-o eleganta stilistica... Prozele avandu-si sorgintea in absurdul cotidian, in care autorul este personaj si povestitor, dezvaluie un poet de un lirism aparte, ironia acida navigand intre limbajul uzual si cel livresc. Regasim o lume absurda in Romania de dincolo de Prut... Prozele se nasc dintr-un monolog interior secondat de o sinceritate a rostirii, exteriorul se incorporeaza in lumea autorului, polemica din lumea satului devine un catarsis pentru scriitor... Petru Scutelnicu, Ma dai afara din pamant Leo Butnaru, locuitor de onoare al Chisinaului si truditor exemplar al verbului dinamic si expresiv, este unul din lampadoforii activi si usor recognoscibili – atat la propriu, cat si la figurat – ai „renuntarilor” la romantism. Caderea poetului in real nu se face fortuit si fara anume „spectacol”. Este un spectacol al vointei si al lecturilor, in care vocatia, cu o buna parte din „amplasamentele” ei anterioare, isi schimba discursul si fronturile scrisului catre actual si prozaic. Nicolae Panaite,
Identificare de adresa Leo Butnaru dinamiteaza conventiile unei poezii cuminti, sablonarde, batatorita de atati confrati, si evadeaza fara complexe din ocolul modelor, stergandu-si cu barbateasca furisenie lacrima basarabeana a exilului interior de pana mai ieri si construind texte impecabile, demne de un virtuoz datator de ton poetic si de un magician care nu oboseste sa etaleze uneltele poetice cu care opereaza, demontand clipa de vulnerabilitate a simbolurilor perene si atragand atentia asupra monstruozitatilor ce pot concreste peste somnul ratiunii bagatelizate. Poetul e un hiperlucid care se introduce intertextualizator in ecuatii de mare conflictualitate, ca si cum in fiinta sa s-ar redeschide, nevindecate, ranile tuturor poetilor lumii ce s-au sinucis pana la el sub ochiul nepasator al unei Divinitati care oricum isi are eternitatea asigurata. Autorului nu-i ramane decat s-o concureze, punand in scena idei socante, formulari aforistice de mare subtilitate si imagini neintalnibile pe toate cararile, intruzionandu-se el insusi in paradis, cu scopul nemarturisit ca atare de a dez-inchista miturile primare ale omenirii si de a le dirija pe fagasuri inedite, in masura in care poetului ii sunt permise si initiative demiurgice. In galaxia poeziei, coordonatele planetei lui Leo Butnaru sunt din ce in ce mai sigure. Ion Rosioru,
Scrisul ca terapie Volumul de proze Ingerul si croitoreasa al cunoscutului scriitor din Basarabia, Leo Butnaru, constituie o provocare la gasirea unui cod de descifrare a lumii. Doza de absurd ce se ascunde in fiecare din banalele intamplari ale unei zile redimensioneaza importanta gestului marunt, a automatismelor indeobste ignorate. Iesirea dint-o situatie incomodanta se gaseste intrand... intr-o alta situatie [...] Leo Butnaru crede in scris ca intr-o terapie capabila de a aduce la suprafata, si chiar a lecui uneori numeroasele tristeti care ne bantuie. Corina Apostoleanu Ironie si patetism Leo Butnaru ilustreaza in mod izbitor vointa de emancipare a poeziei basarabene de sub tutela cliseelor traditionaliste.Acestea au avut, din pricini contextuale vadite, o viata mai lunga in Moldova dintre Prut si Nistru,ajungand nu doar la o tendinta trufas-emblematica, ci si la cea a unui monopol literar. Nevoia de ajustare a creatiei lirice la cursul sau modern se facea simtita. Nascut in 1949, Leo Butnaru face figura unui „cap de serie” a procesului in chestiune, pe care si l-a asumat, explicabil, generatia tanara. Cultivat, mobil, dezinvolt, poetul pune accentul pe latura intelectuala a creatiei, degajand posibilitatile sale mediate, combinatoaria sa evaluata „la rece”, insa nu in directia unui livresc uscat, ci in sensul fanteziei si al ironiei. Cele doua aspecte se coroboreaza reciproc. Daca fantezia e o evadare din real, mai curand spontana, umorala, ironia e o irealizare „tendentioasa”, elaborata cu buna stiinta, dispunand de tinte de atac precizabile. Ambele procedee isi propun a combate locul comun, a aerisi limbajul, a reforma viziunea poetica. Sunt mijloace de „ardere a etapelor”, autorul se simte liber a inova intr-un domeniu in care trecutul produce totdeauna „obstacole” de o gravitate sterila, oneroasa, prin simpla lor aditionare in timp. In Basarabia, ele au fost favorizate de un climat specific, de izolationism si suspiciune. Gheorghe Grigurcu, Solida stiinta a edificarii poeziei
De retinut, desigur, referindu-ne la versurile lui Leo Butnaru, trimiterile livresti si parabolele, textualismul bine temperat si faconda lingvistica, toate vorbind despre solida stiinta a edificarii poeziei ce a marcat succesiunea de generatii lirice ale acestui sfarsit de veac/de mileniu, - nu mai putin, insa, si o suma de aspecte ce individualizeaza poezia acestui important poet roman de peste Prut. Poezie, am spune, si in substantiala culegere de fata, monologala, calm dezabuzata si, pana la un punct, mizantropca, consemnand un rastimp al risipirii iluziilor, - un sir de consideratii ironice, de comentarii libere despre umanitate si civilizatie, despre viata si timp, arta si civilizatie.
Student pe timpul rinocerilor Unul din cei mai valorosi si prolifici scriitori din Basarabia, Leo Butnaru, a publicat o noua carte, un jurnal intitulat Student pe timpul rinocerilor (1969-1972), o aparitie surprinzatoare in peisajul nostru literar care nu a oferit prea multe scrieri de acest fel, desi genul confesiunilor si jurnalelor sta in topul preferintelor cititorilor din intreaga lume... Student pe timpul rinocerilor este o cronica fragmentata a unei perioade de formare a scriitorului Leo Butnaru, inregistrand lecturile, pulsatiile creatoare si deprinderea refelexelor etice ale autorului, intr-o societate in care a fost cultivata cu obstinatie uniformizarea si a fost respinsa reflectia... Jurnalul lasa pretioase marturii despre sistemul de instruire din Moldova sovietica din anii ’70 si despre mediul sau cultural deznationalizat si ricinorizat. Vasile Garnet,
Un rasfatat de zei Elegant si rafinat, subtil si expresiv, simpatic, expansiv si firesc, Leo Butnaru este un rasfatat de zei si de public. Merita cu prisosinta consacrarea datorita Premiului Uniunii Scriitorilor din Romania. In meteorica lui trecere pe plaiuri carasene, Leo Butnaru parea a fi un mare poet si un om fara fasoane. Un truditor al poemului inzestrat cu o inalta constiinta estetica si un om deosebit. Calin Chincea.
Revelatia ...Iata de ce, ajungand la Leo Butnaru si citind, cu un fel de rezerva preconceputa, cele trei „apocalipse”, dar toate trei si pana la capat, am avut o mare bucurie. Mai mult decat bucurie – am simtit ceva care nu poate fi decat... simtit. Jurnal, 30 august 2001
Leo Butnaru este unul dintre poetii romani importanti de astazi. Nicolae Prelipceanu,
Un poet care si-a inteles destinul ...poezia lui Leo Butnaru implineste imaginea unui poet care si-a inteles perfect destinul, mai curand drumul pe care si l-a ales ca pe o impacare cu sine. Scriind intre Prut si Nistru, pare a fi un razes uitat acolo de timp, sau „cavaler al veselei figuri”, cum spune intr-un poem... Cantecul lui se aude zilnic, ceas de ceas aici, de partea cealalta a Prutului.
Efect modelator Intentia editurii "Cartier" de a scoate carti pentru "librariile bune" nu e dezmintita nici de aparitia volumului Lampa si oglinda. Cu o "indemanare" distincta, Leo Butnaru surprinde diverse mutatii ce se produc in plan social, cultural si estetic, precum si in mentalitatea civica din Basarabia. Spirit cultivat, eseistul manuieste ce lejeritate referinta livresca, "autohtonizand" afirmatii celebre sau gasind in ele suport motivational pentru propriile enunturi. Lucia Turcanu, Stralucita virtuozitate Leo Butnaru este unul din autorii din „Linia intai”... Cartile sale ofera imaginea unei creatii bogate si variate, scrise cu nerv si luciditate, fara complexe provinciale, sincrona cu limba din patria-mama, perfect racordata la estetica veacului contemporan... Un postmodern temperat mizand cu prioritate pe idee, pe simbol si semnificatie, pe actul intelectual de calitate. Lamentatia Semiramidei vine in prelungireatemelor si motivelor explorate in cartile anterioare in cheie tragi-comica-sarcastica, prezervand in subsidiar o structura fundamentala romantica. Astfel, efluviile emotionale, senzatiile captate cu acuitate afectiva sunt deturnate de la cursul previzibil, dejucate de o rationalitate combativa si vigilenta fata de pericolul sentimentalismului, al retorismului, canalizandu-le spre un joc enigmatic uneori al cuvintelor ce pareaza si bareaza banalul, desuetudinea... Victoria Milescu,
De memorat, de transcris, de recitit... Aparut in celebra, de acum, serie „Cartea de vizita”, Leo Butnaru ne ofera poeme de scurta respiratie, usor de memorat, de transcris, de recitit, de... tradus, precum si grafica adecvata... Regasim in poezia rafinatului scriitor de peste Prut: eruditia, inteligenta textuala, dezinvoltura ideatica. Toate, intr-un discurs liric personal, seducator-complice, inspirat: „Cu prelungele-i gene/ zeita norocului te citeste/ in Braille. De ce/ ai mai dori/ sa te si vada?” (Fortuna Augusta). Lucian Vasiliu, Convorbiri literare, nr. 5, 2003
Semnul certitudinii Este, oricum, poezia unui sceptic, dar a unuia care refuza melancolia, implicata si cumva decantata, in favoarea unui anumit activism, caci el recupereaza sensul si crede, ca sa zic asa, in himerele frumusetii si in sansa poeziei, de a fi chiar un analagon al vietii (...) Mircea A. Diaconu,
Cu mana pe umarul colegului Leo Butnaru este un luptator. L-am cunoscut rostindu-se ca un fin intelectual, l-am vazut dansand, dezlantuindu-se frenetic, traind bucuria dansului. Un anume savoir-vivre ii lumineaza chipul si versul. Patima cu care descifreaza taina poeziei este egala cu aceea a descoperirii misterului feminin. Constitutia sa fizica si spirituala exprima tandrete si forta. Intransigent cu sine, intransigent cu ceilalti, iubitor de sine, dar iubitor de prietenie. Traieste totul cu intensitate, incat ai crede ca pana si supararea ii face placere. Toate aceste insusiri si defecte fac din Leo Butnaru un poet veritabil, ce imbina, in proportii care dau verbului prospetime, ironia cu liricul, lucidul cu dramaticul. „Gladiatorul” de Leo isi deschide sufletul, in speta cartea, Cu mana pe umarul colegului, intovarasindu-se catre mereu un alt liman, acel al Iluziei necesare. Pretuiesc mult rafinamentul acestui artist care pipaie, in transa, farmecul indicibil al Poeziei.
Despre rosturile lumii Intr-un preambul, Cu mana pe umarul prietenului, poetul formuleaza cu claritate cateva idei: apartenenta la o generatie care s-a individualizat printr-un lirism specific, cultivarea unei poezii originale, departe de formulele modernismului, postmodernismului, necesitatea innoirii formulei lirice pentru a evita aerul vetust, vestejit al unei poezii batrane. Poetul poate imbatrani, poezia ramane vesnic tanara. Metafora celui de-al treilea ochi ar sugera excesivul spirit rationalist, critic, logic prin care se produce indepartarea de filonul autentic al lirismului. Poezia nu se naste din formula, din semnificant, ci din semnificat, caci lirismul e o stare extatica, de contemplare a lumii in frumusetea ei trecatoare si evanescenta. Cele doua opinii care se confrunta sunt abandonate si sintetizate de poet in indemnul de a-si urma caile sensibilitatii si ale gandului, constient ca apartine unei generatii a „iluziei necesare”. Sa schimb doua vorbe despre „Cosmograme”... Ducandu-mi asa cartile sub brat si gandurile in carca, l-am zarit, langa standurile Societatii de distributie a cartii „Pro Noi”, pe Leo Butnaru. Mare mi-a fost bucuria, de parca l-as fi vazut pe taica-meu. Si azi regret ca nu m-am apropiat sa schimb doua vorbe despre Cosmogramele-i din „Contrafort”, despre ultima sa carte, despre orice, etalandu-mi nestingherita accentul de basarabean si dorul de casa. La sigur, am fi conchis ca in Republica Moldova lupta se da si se va da, de fapt, pentru cartea de invatatura, pentru dreptul de acces la un manual de calitate in limba romana, la o emisiune televizata necenzurata, la o slujba bisericeasca demna de o fata bisericeasca ori viceversa, la o istorie scrisa nu de anionimi priviti cu ochi buni de SUS sau de FSB, ci de oamenii de stiinta cu renume. La sigur, am fi cazut de acord ca speranta moare ultima. Diana Iepure, www.agonia.ro. – 2003. – 14 dec.
Cu lupa critica Constatam cu satisfactie ca dl. Leo Butnaru, poetul, criticul, istoricul literar care a selectat traducerile pentru aceasta ampla antologie, nu a ignorat nici unul din pericolele care pasc o asemenea intreprindere, prin materia ei gingasa si supusa lupei critice. A fi ramas la o inalta clasa a criteriilor, in ordinea posibilului, favorabil in cazul prezent, este un merit ce nu ii poate fi retras. Altcum, totul in aceasta antologie de traduceri efectuate din dinferite epoci ale liricii universale de poeti basarabeni este nou pentru cititorul de dincoace de Prut, inclusiv savoarea unor termeni mai frecventi dincolo, pierduti sau uitati aici, ori generati de geniul neobosit al graiului [...] antologia ar trebui si figureze in librariile, bibliotecile publice ale intregii suflari de grai romanesc.
Transformarea epifaniei in metafora Exercitiul nervilor incordati, practica de fiecare zi pe cord deschis, lumea anosta si indiferenta devin teme lirice si pentru unicul Leo Butnaru... Recentul volum de versuri, Pe langa streang, steag si inger (aparut in colectia „Poetii Chisinaului”, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2003), cuprinde poezii ivite in zorii sufletesti ai creatiei intre anii 2000 – 2002... Carletta Elena Brebu,
Un fulger de gheata (Volumul Cetatea nu e gata de razboi) constituindu-se ca o succesiune de texte iregulate, poetico-prozastice, dense nu atat in fibra narativa a istoriilor pe care le cuprinde, recuperandu-se din mitologiile lumii sau de prin suluri roase de timp cu sute de ani in urma, cat in observatia lirica de o remarcabila intensitate a simtirii (…) Nicolae Leahu, Semn, nr. 1-2, 2004
Antologia “Traduceri din poezia universala” Leo Butnaru nu se limiteaza numai la aspectele particulare ale fenomenului. Antologatorul teoretizeaza asupra actului traducerii (se pledeaza pentru intemeirea acestuia pe un ,,principiu al functionalitatii” care implica ,,renuntarea la copierea si ,,transferul” mijloacelor artistice folosite in opera-sursa, tinzand spre o similifunctionalitate, fundamentata pe specificul si posibilitatile literaturii tale”), face un portret al traducatorului (Igor Cretu si Alexandru Cosmescu ilustreaza, de exemplu, tipul cretorului pentru care traducerea este ,,intrupata in destin”), analizeaza arta traducerii in functie de epoca, problema fiind daca ,,traducerea trebuie citita drept una contemporana cu originalul sau contemporana cu traducatorul” s.a. Adrian Ciubotaru, Semn, nr. 1-2, 2004
Un nou sentiment al realului Neindoielnic, Leo Butnaru face parte dun acei poeti care si-au descoperit de timpuriu propriul teritoriu liric, poezia sa necunoscand, de-a lungul timpului, schimbari la fata spectaculoase. Mutatiile care s-au produs de la o carte la alta rezulta din aprofundarea unui orizont existential si stilistic care se contura cu destula pregnanta inca din primele volume ale autorului. Este vorba, in primul rand, despre ,,un nou sentiment al realului” pe care Leo Butnaru il impartaseste cu optzecistii din Romania… Octavian Soviany, Luceafarul, Nr. 36, 2004 Temeinicia si nesatul epuizarii temei (In raport cu „saptezecistii”), Leo Butnaru se inscrie generic mai curand unui timp imediat urmator (dupa cum remarca si N. Leahu). Mai mult, in chestie de doctrina literara se situeaza antinomic fata de coechiperi. Eseurile lui Leo Butnaru sunt cele mai variate ca spectru tematic – de la clasicii literaturii universale pana la evenimentul literar consumat ieri: starea literelor in Chisinau, efectul sincronizarii cu literatura-mama, infatuarile postmodernistilor si impaunarile traditionalistilor, agendele clasicilor, pacatele cele cu voie si fara de voie ale lui Cimpoi, disproportia dintre har si orgoliu, cultura si politica, neobirocratia criptocomunista s.a. Autorul se lasa mai putin la cheremul inspiratiei – el lucreaza cu metoda, fisand teme, „racoland” impresii din lectura, colationand texte. Totul e facut cu temeinicie si cu un nesat al epuizarii temei care duce autorul pana in panzele albe ale infinitezimalului. Se intampla insa uneori ca acest prinos de eruditie sa devina sufocant pentru subiectul ales. Sunt convins ca in Leo Butnaru am pierdut unul dintre cei mai duri si mai cu metoda critici de la noi”. Eugen Lungu, Sud-Est cultural, Nr. 3, 2004 Singur printre cuvinte In maniera eliadesca, cotidianul se dovedeste adesea poarta de intrare spre o alta dimensiune existentiala, populata insa nu de figurile consacrate ale mitologiei populare, ci doar de simboluri desacralizate, care isi expun cu tristetea inadecvarea (Spectru). Sacrul serveste autorului doar ca modalitate de localizare spatiala a propriei identitati culturale, ca punc de plecare pentru deconstruirea – in maniera derridiana – a propriei lumi poetice. Alina Lungu, Luceafarul, Nr. 41, 2004.
In timp ce... „Deocamdata, constat o mare deosebire in felul in care sunt prezentati, (in Dictionarul general al literaturii romane) de o parte, autorii din diaspora si din tara si, pe de alta parte, cei din Republica Moldova. Primilor le sunt rezervate spatii mult mai mari decat celorlalti, desi, adesea, din punct de vedere valoric, nu poate fi vorba nici macar de diferente semnificative... maruntului Ioan Cusa ii sint atribuite doua coloane, in timp ce lui Leo Butnaru abia una singura”. Dan Manuca, Convorbiri literare, Nr. 4. 2005.
Un frate mai tanar Pe Leo Butnaru l-am cunoscut acum vreo zece ani si de atunci si pana astazi am fost cucerit de omul de o mare blandete si de o mare finete intelectuala, cat si de poetul inversunat intru forjarea propriului limbaj poetic. Cezar Ivanescu, prefata la volumul In caz de pericol, Ed. Junimea, 2004.
Dincolo de mode si paradigme Una din constantele acestei poezii, viguroase si autentice, este amprenta ei culturala inconfundabila, care ii ofera autorului un loc distinct in literatura romana contemporana. Grav, ironic, histrionic si melancolic, sedus de jocurile unei intertextualitati armonioase, dar ramanand totdeauna lucid, Leo Butnaru este creatorul care se scrie fara rezerve, dincolo de mode si paradigme literare. Vasile Garnet, Contrafort, Nr. 3-5, 2005. |
||
|
E-mail: revista.tiuk@gmail.com Redactia: Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Carmina Trambitas, D. Crudu, |