Igor Bahterev
(1908–1996)
LU
Versiune romaneasca de Leo Butnaru
S-a nascut la Petersburg, mama sa fiind una dintre primele femei din Rusia care au profesat jurisprudenta, iar tatal era inginer-mecanic. Primele versuri – zaum’ (transrationale) si absurde – le scrie incepand cu anul 1925, chiar daca ele aveau sa fie publicate abia in 1980 in 5 exemplare-„samizdat”. A facut parte din grupul leningradean al avangardei „Flancul stang” care, suspectat de oficialitati pentru atare pozitionare „confuza”, avea sa devina „Oberiu” (Societatea Artei Reale). Coleg cu A. Vvedenski, D. Harms, D. Levin, K. Vaghinov, N. Zabolotki, N. Oleinikov, plus unii filosofi entuziasti, chiro-manti, doctori fanatici, muzicanti autodidacti si prestidigitatori. In 1931, ca si Harms si Vvedenski, este arestat, fiind acuzat ca membru al unei grupari antisovetice de scriitori pentru copii. Prima carte, „Bibarmasii”, ii apare pe cand se afla in inchisoare. Sentinta este una relativ „blanda”: i se intrezice, timp de trei ani, sa locuiasca in rgiunile Moscova, Leningrad si in mai multe orase importante.
A mai publicat volumul „Furci si versuri”, in care a inclus lucrari scrise in anii 1926–1930, precum si cartea de proza „Sperante inselate”.
Pana in 1987 I. Bahterev – numit si „ultimul dintre obereiti” – a ramas colaboratorul con-secvent al revistei de avangarda „transponans” (ortografiat cu minuscula, ca si publicatia romaneasca interbelica „unu”), poemul „Lu” fiind inserat in numarul 25 al publicatiei respective (1984). E o poetica a absurdului, cu note impresioniste, pe alocuri transpusa intr-un limbaj transrational decorativ, verbocreator, inventiv si sfidator de clisee.
Leo BUTNARU
Lu – chibrit(a).
Lu – inaltimea pufului.
cercul saraciei1,
cubul diferentelor.
Clubul scazamintelor.
Junetea – in adoratia trandaviei.
particula participarii,
unitatea dorintelor
si golul.
posibil absolut.
®
Insa ramane spovedania matinala.
Si-nca impartasania.
Complicitatea la articulare,
la imbinare.
Apoi disputa Atoatetiitorului
in singuratatea generalizata.
®
De ce ar fi el in gol,
cand a ramas scazamantul.
Articularea.
Imbinarea.
Cand se raceste si geme – Lu.
Ocrotitoarea pasarilor stravezii.
Pestilor ceresti.
Aerienelor velocipede.
Mi-aduc aminte, permanentul ocrotitor – Lu,
doar ea.
®
In fata ghemele de constelatii,
ghemul terestrelor catedrale.
Insa celor saraci
strasnic li s-au dezvoltat cele totace2
albin.
Psti.
Si msti.
Si toate pe crengibete.
Subtiri strasubtiri.
Suflori strasuflori.
Lungi stralungi.
®
In cea balta fara apa.
Cineva a recurs la concursul
Rotilor lungi.
Binoclul subtire.
Fara de care nu se poate.
®
Iar mai departe –
farmecul iepei naparlite,
otova plesuvite.
Concursul cocosatilor fara picioare.
Pe paroase velicipedoase,
sub grosolanul cant de lauta.
®
In incheiere – ascunderea,
ursuzenia.
Fidelitate multinstrunatei,
etern strainei femele-peste.
Numita – Lu.
Pe-a noastra: solzofata.
Mai apoi, fidelitate saraciei,
credinciosenie bastonului intrargintat.
Amaratilor corsari,
spatiului dens.
Si totul pentru populatia Nomi.
®
Dar importanta e – intoarcerea inainte.
unde-i bostanul uscat-pesmete.
Oriunde.
Pentru toti.
Pentru fiecare.
®
Sa stiti!
Lu – e gesticulatia celor fara de maini.
Limbajul mutilor.
Conjuratia neparticipantilor.
Zen spovedania.
Bzes’ impartasania.
Visurile si abisurile.
Evei turcmene.
Fecioarei pe moarte.
®
Asadar Lu este inaltimea pufului.
Asijderea – tunetul constelatiilor.
Dupa care – unitatea dorintelor.
Apoi numaratoarea
si scazamantul.
Amaratilor mosari.
Groaznicelor bostanarii si buchii.
Dupa care si a punctelor murdare
grecoteilor aprigi curtari.
Combinarea.
Divizarea.
Concurenta cocosatilor.
®
Anume-atunci toate s-au clarificat:
Lu – ea3 e, totdeauna – ea.
Lu – chibrit(a) e.
Si irepetabil(a) e.
Eminamente chibrit(a).
Doar chibrit(a).
Fetisoara de critic,
alergari pe roti-derulari
si puncte-apasari4.
Trandavitoare,
strabatatoare,
deosebitoare.
Spalatoreasa in jgheaburi neidentificate.
Astfel ca cine-o fi anume – Lu,
cine-i E(a)l?
®
randul felahului,
taraboanta in butoiul pivnitei,
soba cu scurgere
in pestera mizerabilelor ape.
Unitatilor netede.
Mizerabilelor servicii.
Toate astea sunt – Lu.
E(a)l e de spaima,
concomitent,
la un loc,
univoc.
®
Luati aminte!
Lu – ruga de seara e,
impartasanie.
Orale tanguiri
ale mustaciosilor cabalero.
Gesticulatia
celor fara buric,
fara picioare,
fara coarne.
®
Iar inainte-i tirul neinarmatilor.
Ne-inarcatilor-insulitatilor.
Hipica alergare a spalatoresei fara cal
pe camila cu doua cocoase.
Greva-n rapa cu trei odai.
®
Si iarasi alergari:
ale ne-nsprancenatilor.
necodatilor.
celor fara de gura.
Pe scrinuri.
Pe trei tei-de-curmei.
pe doi paji in pelerinaj,
chiar pe doi raposati.
®
In fine – preludiul,
cu o nesonora
venire-n fire.
Apoi hutulul.
Pe toti surclasandu-i.
neaparat cazator.
Dupa care educarea hutulului
farmecul hutulului
crestetul
trupul
scrumul hutulului.
®
Si alergarile celor fara de cai
pe vidmele-lele fara picioare,
pe velocipede fara roti.
Spalatorese pluricapatanoase.
Pe pluricocosile
pescarilor pluriochiosi.
Pestilor din minunata Nomi.
®
Apoi corsarii,
dupa care unitatea de dorinta.
Bicicleta,
bicicle,
bici.
Si inaltimea pufului.*
Cupa intelepciunii in cuibul notiunilor.
Si toate astea-n locul zvonurilor:
de-ograda-oarecare
aburoase
portuare
sangeroase – atmosferice,
de orisicare.
* Intensificarea vocii pana la stigat.
®
Iar de dupa colt –
infrigurarea si separarea evencului
timpul – evencului.
Si, din nou, numaidecat, evencul.
®
Prostia,
mitocania,
minunatia...
Plus ariciul in forma de cupa.
®
Intelepciunea tocurilor de pantofi grecesti.
A murdarilor corsari, a ingrozitului spatiu,
freamat peste bulevard,
bucurie peste prapastie.
Ganguritul decripidei soate a evencului.
®
Ea spera VR plus – Lu,
care tuseste.
Fara aspiratia VR plus Lu,
care stranuta.
Cu suplimentul I.
La minus – Lu,
care fornaie.
®
Apoi despartirea de Nomi.
Promenada –
de la nocturnii Urali
pana la visul despre Urali.
Unde-i industrializarea.
Pasaportizarea.
Canalizarea.
®
Euharistia greoilor paiajenseni.
Ciobenilor
cocosogainilor
bibilicilor.
Din eprubete
din flocococonasele
fugitivelor colbecase.
®
Si celelalte:
in tufari
in paduri mari.
Printre butasi.
In netipatoarele dar repezile popionii-iepuresti.
Cu caciulita alba.
Lupi albastri.
Bunicuta verde.
Cu radacinile mov chiar ale lui – in persoana – Gavrilov.
El e – Lu.
Unitar,
o singura data repetat.
Cu o voce,
doua,
trei,
patru,
cinci...
si asa mai departe.
®
In geroasa tinda-a baii,
in indepartatul spatiu.
Unde se-aciueaza cosul
cu tot cu tristul cocos.
Indepartata sfera,
exact deasupra lui.
®
Pentru ca Ru–Cocosul,
e un aeroplutitor obisnuit,
care pluteste.
Partial stingandu-se.
®
In acea noapte pluvioasa
impartasania o facea el.
Nu coCOSUL,
nu Gavrilov.
Doar – el.
Atunci, zdrobindu-se pulBERE,
Lu si deveni-anume-el,
obligatoriu dansul.
Anume-atunci au si intrat cei doi.
In subsol dau navala jandarmii.
®
Iar Gavrilov, care este Ru,
incaleca manzul
urias, caraghios
si zbura aiurea.
®
Insa intre timp preschimbatul
Piotr Efremaci proceda altfel.
In alt mod.
Sedea fara brate.
fara burta.
in ungherul pustiu.
si fara maruntaie.
Sedea, sede si croncocaieste:
Lu, Lu, Lu...
Iar si iar – Lu!
®
Ei, bunicule, o faci de oaie, dananaie. Doamne fereste cine nimereste intr-un apartament cu atare specimene. Blestema lumea-ntreaga, ce nu poate s-o dreaga. Cum de s-a-ntamplat? Cine stie, domnule (sau omule)? Pentru ca eu nu sunt cine ma crezi, de alt fel ma decretez. Sunt partenonul, – auzi ce-ti spun? Partenonul – obisnuit. Eu, chiar asa? In acest caz, bunicule, iarta-ma. Valea! – continua-ti calea. Cat n-o fi fost sa te iau la ochi si la post...
®
In fine iata-l ca sta si priveste
si oraca(lu)este:
Lu, Lu, Lu...
Bruc bru bru.
Ac ga gu.
Biasy, biasy!
Si iar(iu):
Lu, Lu, Lu.
®
Pentru ca el insusi (e) – Lu.
Si sotie-sa Petriasova,
fosta mlada de mesteacan.
Si coplesii lui:
finy, finy si iapla,
fostele cratite,
lunisolari obisnuiti
sau luminilunari.
Piotr Eremaci are dosul rotungiosul,
joasa-asezatura.
Si totusi el e – Lu.
Toti ei sunt – Lu.
Chiar si Gavrilov,
care e Ru.
Toti sunt lafeltoti.
Cand galopau
si galopeaza.
Si vor galopa
potolind paulindul.
®
Totdeuna si oriunde.
Pe mestecanis.
Ciung-fara-deste,
camilelor
vidmevidmeselor
paros bicicletos.
®
Iar acum Piotr Efremaci
sta-ntins dupa un ospat mult pretins.
De post fata de mas(a).
Sta-zdranganeste si oraca-se-caieste:
Lu Lu Lu.
®
Iata ca acelasi Lu in dusumea crescu
continuand ora-cainta.
Frangand lungul gat:
sterge-ti-o d-aci cat mai curand.
Cat mai inainte
in trecut!
Jandarmii, fireste, dispar.
Pleaca si cei in pufoaice verzi.
Nu e, cum se crede, Gavrilov
care, ca totdeauna, isi spulbera spuma.
Posibil, pentru spove(danie).
®
Ura-ura! Piotr Efremaci
care totdeauna si oriunde-i – Lu.
Totdeauna pleaca
si totdeauna si oriunde pe cel paros
sau bi-rotat.
Sau mono-rotat.
Iar dupa el permanent alearga oscioarele de catel
mititele scheletele.
De aia se si risipesc,
sau ca de la zvarlita neispravita
sau de la pogan de fier revolver-nagan.
®
Ura lui!
Ce totdeauna e mare.
Totdeauna apostolul Vermeer.
Totdeauna (se)-ntelege
pe paroasa, aripoasa
mamacicleta.
Peste-acoperis, peste cos.
Ba chiar si mai sus-s-s.
Si mai su-u-u-us in departatul gol.
Posibil absolut.
Asta, pentru a salva feny-ul si finy-ul.
Dar cel mai important – covru!
Acolo unde pacatosul,
cu frumosul balon aeroplon.
De brutalitate-nrozovindu-se – cotcodacindu-se.
®
Ura celebrului Piotr!
El e foarte periculos – efremaci.
Foarte – foarte!
Pretutindeni si pentru roti, toate.
Mai ales:
cel ce galopeaza pe bicapatanoasa camila.
Pe liliachia iapa fara picioare.
Cine vedea-va dimineata cu participiu.
Ziua cu participiu.
Seara cu participiu.
Unitatea doleantelor
si noaptea.
®
Clubul pierde-vara.
Cupa bucuriei.
Fuga saraciei.
Veacul libertatii.
Nimanui trebuinciosi oficiosi.
Din cazarmele regimentului Volansk.
De unde-i calugarul Gavrilov.
®
Precum crum si grum.
Culoare si osts.
Beny.
Finy.
Covr.
Bru ru ac ga gu.
Biasy biasy!
®
Si-nca-odata – vivat! –
Dublu ura!
Lui, care-i hutul.
Care-i evenc.
Care-i Kti din Nomi.
®
Care-i Cel-de-Sus
marele – celebrul*.
Care-i – Lu.
* Potolirea vocii pana la soapta.
®
Aici gatlejul spatiul prilejul
se sfasie.
Din nou isi ia zborul Gavrilov.
O sterge pe tristul Co-cos al Covrasului.
Si de doua ori irepetabila oda –
®
Ea se termina pentru mine. pentru neavoastra.
pentru toti.
Nu pe o vreme – pentru totdeauna. |
