Alexei VAKULOVSKI Tancuri pentru 9 Mai

La acea consfatuire raionala am fost trimisi trei: Filip Paiu, Gavril Bila si eu. Filip trebuia sa rezolve problemele ideologice si culturale, Gavril raspundea de chestiunile economice, iar eu sunt sportivul numarul unu din sat si spun aceasta fara a ma lauda, dar imi place adevarul.
Pina a ajunge unde ne-am pornit, am avut de trecut si o cumpana, deoarece Gavril ii sufla in ochi lui Filip un fum de „Marlboro”, iar acela, obisnuit doar cu „Leana” si „Vatra”, se enerva rau. Filip ne lasa in mijlocul drumului si dus a fost cu masina presedintelui asociatiei, iar noi am mers cu autobuzul si nu ne-a fost urit, caci Gavril mi-a facut cu aceasta ocazie cunostinta cu arborele genealogic al familiei Paiu. Explozibila povestire.
N-am reusit sa le inteleg pe toate, caci am ajuns la casa de cultura din centrul raional unde adunarea incepuse deja. Am intrat cu pasi de motanas si am cautat numaidecit sa-l gasim pe suparaciosul Filip. Desi se ascunsese dupa o perdea, l-am observat fara prea mari eforturi si il vedeam ca in palma. Era foarte serios consateanul nostru. Isi pusese si niste ochelari intunecati, care-i impingeau spre lume doar nasul voluminos, ori de proportii, cum ii place sa se exprime Catiusei, vinzatoarea de la beraria „Cu ghioaga”.
Iar in sala se lucra de-a binelea. Fetele de la tribuna se schimbau des, gitul garafei cu apa era mereu ud, spiritele se infierbintau si fiece intrebare era analizata din diferite puncte de vedere.
Dar, va spun cinstit, la un moment dat, cuvintarile au inceput sa ma plictiseasca, ochii se razboiau cu somnul, lumea devenea neinteresanta. M-am inviorat abia atunci cind pe scena a aparut energic un tinar care intreba fara nici un fel de buna ziua:
– Ma cunoasteti, domnilor?
– Cine-i? m-am interesat eu si vecina din dreapta a murmurat:
– Gicu.
– El ii, isi descarca bagajul de informatii si vecina din stinga.
Fie si Gicu, mi-am zis. Bine ca nu cere mincare. Fie macar si Maradona. Ori Hagi. Si nu eram eu chiar asa departe de adevar comparindu-l cu aceste persoane ilustre. Vigurosul tinar se dovedi a fi proaspatul sef al sportului din raion. El dadu citirii graficul intrecerilor la fotbal. Si parca imi puse cineva sare pe rana. Echipa noastra – „Progresul” – fu nedreptatita. Da! Da! Da! Zmeul acela o incluse intr-o grupa in care ea nu putea avea sorti de izbinda. In alte conditii echipa noastra da dovada de un joc stabil, echilibrat. Cum n-ar fi, nici o data n-a ramas pe ultima treapta a clasamentului, caci nu-i „Zimbru”, care joaca cu acelasi succes si cu „Dinamo” Kiev, si cu „Avintul” Tiriita. Pericolul era evident. Ne aflam pe marginea prapastiei. Va dati seama, cred, in ce stare ma aflam. Am strigat chiar: sa se faca dreptate! Sa triumfe ratiunea treaza! Daca nu te duce capul sa faci un grafic – jos! Oameni de neinlocuit nu-s! Din toata inima am strigat, in gind am strigat si m-am uitat cu ura la cel cu ochelarii pe nas, la Filip Paiu adica, pe care nici un vint rece nu-l ajungea. Il durea in cot pe el cinstea satului, nu-l interesau culorile sportului nostru. Statea teapan de parca se afla in fata camerelor de luat vederi, de parca chipul lui urma sa impodobeasca o pagina dintr-un nou volum al enciclopediei noastre in care, ce-i drept, numai el lipseste. Si inca i-a incredintat seful rezolvarea problemelor ideologice si culturale. Am vrut sa-l obrazesc, dar mi-o lua inainte presedintele adunarii, care a anuntat ca toate chestiunile din ordinea de zi au fost, in temei, rezolvate multumitor si deoarece timpul e pretios – la munca, domnilor!
– Eu nu-s de acord! plesni o voce in linistea salii.
Fu ca un tunet intr-o amiaza cu soarele in crestet.
– Dreptate vrem!
– Cine nu-i de acord? intreba presedintele.
– Eu, Paiu Filip din Frumusica.
Sa-l fi vazut, oameni buni, numai sa-l fi vazut! Era intruchiparea revoltei: ochii ii scaparau (unde o fi pus ochelarii?), pumnii-strinsi, gitul – vina.
– Si ce doresti mata, tovarase Paiu?
– Vreau si eu sa iesim la 9 mai la demonstratie.
– Si cine va incurca?
– Dumneavoastra!
– Cu ce va stau eu in cale, cetatene Pleava?
– Nu ne dati tancuri.
– Ce?
– Cinci tancuri vrem!
– Ce-e-e?
– Celor din Dumbraveni le dati, celor din Codreni le dati, celor din Ponoare le dati, iar noua – nu? Cu ce-i mai urita Frumusica noastra?
Fata presedintelui adunarii se scalda in aburi. Fruntea i se ingusta si-mi paru ca vroia sa suiere, caci duse doua degete la gura. In sala se auzea cum iese aerul din plaminii oamenilor, apoi presedintele spuse cu un tremurici in voce, adresindu-i-se directorului casei de cultura:
– Tovarase Grieras, chemati „Salvarea”.
– Daca nu faceti dreptate, continua hotarit energicul si devotatul Filip, nu va salveaza nici o „Salvare”. Cinci tancuri vrem! Si nimic mai putin! In numele poporului cer! Sa se formeze o comisie!
Gavril, baiat umblat prin lume, isi veni in fire primul:
– Sa-l scoatem de aici, ca-i bija!
            L-am tras spre usa, l-am impins in autobuz si am luat-o pe de-a dreptul spre Frumusica.
            Gavril se exprima in limbajul militarilor, caci Filip la inceput nu se dadea urcat si in lupta sa pentru dreptate infipse un pumn drept in capul lui Gavril; Filea scincea, caci Gavril, baiat asezat si gospodaros, ii intoarse pe loc datoria, imprimindu-i un felinar la ochiul sting, iar eu…
            Dar s-o lasam balta. Ati zis ceva? Ce s-a intamplat atunci cu Filea? Nimic deosebit. Adormise disciplinatul. Iar cind facu ochi, impins in coasta de un mucalit de alaturi, fu instiintat de acelasi destept ca satelor care n-au trimis la adunare somnorosi li s-au distribuit cite cinci tancuri pentru a organiza o demonstratie de 9 Mai.
- Iar noua cite ne-au revenit? ingheta de emotii Filip, inchipuindu-si ce-l asteapta acasa, daca ramine fara tancuri.
– N-ai auzit? turna gaz pe foc acelasi Pacala, un tun v-au dat.
Si constientul Filip Paiu se ridicase atunci in apararea intereselor satului. Hotarit se ridicase. Barbateste:
– Cinci tancuri vrem! Si nimic mai putin!