Ruslan CARTA Necropola de Onoare

Eduard Limonov (1) si-a pus salopeta si halatul, pregatindu-se pentru o noua zi de munca. Halatul il prindea bine, albastru, nu foarte lung incat sa treaca cu mult peste genunchi, doar ca avea o gaura la buzunarul drept. Si-l agatase acum cateva saptamani intr-un cui al vestiarului si de atunci umbla cu “triunghiulet”. Era totusi o gaura mare, asa incat Limonov era atent la lucrurile pe care le pune in el. Miercurea trecuta i-au trebuit vreo 3 ore bune pana a gasit cheile de la cosciugul lui Stalin. Nemaivorbind de chibriturile si pixurile pe care le ratacea mereu pe aleile cimitirului. “E un mic triunghi al bermudelor la mine aici” –se gandea Eduard Limonov cu creerii stropiti de alcool. Statea langa sicriu, ceva mai incolo erau mai multe scaune cu speteaza, pe care astazi ar fi trebuit sa se aseze invitatii la conferinta de inchidere. A scos din pachet o tigara, a dat cu flama brichetei pe langa ea si s-a asezat. Desi se facuse deja 5 si un sfert, Vasile Ernu si colegii sai din conducerea partidului inca nu sosisera. Jumatate din tigara era deja arsa cand Eduard Limonov si-a dat seama ca ar fi mai bine sa fumeze afara. In interiorul mausoleului se interzice fumatul. Limonov si Vasile Ernu insa incalca regula, daca se intampla sa vina mai de dimineata cand ceilalti colegi lipsesc. Asa nu-i vede nimeni si n-au cum sa-i toarne la administrator. Ba, de cele mai multe ori, cand raman singuri, astern o pagina din “Komsomoliskaya Pravda” pe capacul de sticla blindata a lui Lenin sau pe cea a lui Stalin, alearga pana la supermarketul din colt, cumpara o sticla de “Stolicinaia” si un borcan de castraveti, dupa care (va dati seama!) iau la rand si… citesc fiecrare stire din “Komsomolka”.
      Eduard Limonov a iesit afara. Era o dimineata racoroasa, cateva stele de un rosu aprins mai sangerau inca pe cerul plumburiu, amestecandu-se parca cu cele de rubin de pe turnurile Kremlinului.
- Salut, baieti! Ernu n-a venit inca? l-a intrebat Eduard Limonov pe unul dintre soldatii de la intrare.
- Nu stiu. Acum am facut si noi schimbul.
Eduard Limonov a clatinat din cap.
- O sa vina el. Stiti doar ca mereu intarzie.
- Pai, astazi intarzie cu 20 de minute, o fi pierdut trenul.

In timpul asta, Vasile Ernu, impreuna cu 4 mebri ai PNB-ului lui Limonov, dupa cum stabilisera cu o zi inainte, au intrat pe usa din spate a mausoleului. Adica pe usa predestinata cazurilor de urgenta. Toti cinci aveau cagule negre pe fata, manusi si cate un rucsac in spate. Incercarea de a fi cat ma putin zgomotosi le-a permis usor sa traga cu urechea la usa de la intrare si la discutiile ce se purtau afara. Limonov ii tinea pe soldati de vorba – semn ca ar trebui sa treaca cat mai repede la actiune. Vasile Ernu a scos din rucsac un sac mare, asemanator cu sacii de dormit, si l-a intins pe podea. Au stins lumina in incapere si si-au aprins lanternele. In cazul in care ar fi intrat cine nu trebuie, ar fi fost dificil sa-i observe, dar mai ales ei puteau sa se care fara sa lase vreo umbra de banuiala. Au ridicat incetisor sicriul, l-au bagat in sac, iar Vasile Ernu, cu dexteritatea unui medic criminalist, a tras fermuarul. Dupa aproape un secol de piedestal, Vladimir Ilici Lenin statea acum pe podea, in sicriul sau anti-glont, bagat intr-un sac negru.

    Eduard Limonov si-a aprins o alta tigara, continuand sa exprime aceleasi sentimente de ingrijorare.
- E bine daca o leg aici? Eduard Limonov a aratat cu mana spre gardul de vizavi.
- Da, sigur.
S-a apropiat de gard, a trecut lantul pe dupa o stacheta, a scos cheia si a apasat pe lacat. S-a inchis imediat. Cu foliajul, in mod vizibil, foarte dur, cu scaunul din plastic, negru, si ghidon de inox, bicicleata statea acum agatata de gardul ce imprajmuia parcela de flori – exact in locul spre care aratase Limonov cu mana.
- Acum ati cumpaarat-o, nu-i asa?
Limonov a zambit scurt, lasand sa se subanteleaga raspunsul.
- Se vede…

In timpul asta, Vasile Ernu si cei 4 subordonati ai lui Eduard Limonov au mers cu trupul “vesnic viu” al lui Lenin de-a lungul holului, indreptandu-se spre usa din spate. Daca nu era cagula care ii ascundea fata, pe tamplele lui Vasile Ernu s-ar fi vazut cele cateva bule de transpiratie ce i se scurgeau inspre obraji. Era una din zilele nu tocmai sigure, dar ce era de facut? Trebuiau sa fie cu un pas inaintea legii ce urma in curand sa se aprobe, altfel nu s-ar fi ales decat cu regrete si cu certitudine s-ar fi simtit vinovat ca n-a avut curajul sa i se opuna prin actiuni concrete. Acum nu mai conta nimic, decat sa-si atinga scopul. Langa usa ii asteptau doi tipi imbracati in sacouri albe, cu bratele incrucisate pe piept. Unul dintre ei, care arata mai in varsta, si-a scos repede ochelarii de soare si a facut un pas in intampinarea lor.
- E in regula. Nu e nimeni prin zona.
- Foarte bine! a exclamat bucuros Vasile Ernu. Haideti, tovarasi!
Au deschis usa. Afara ii astepta un jeep vopsit in albastru-verzui, parcat langa mormintele altor Mari Sovietici, scriitorul Maxim Gorki, cosmonautul Iurie Gagarin, academicianul Kurciakov, maresalul Jukov… Pe usile laterale ale jeep-ului erau lipite 2 imagini cu reclama la Gillette, sub sloganul “Gillette, alternativa mai buna pentru barbatii adevarati nu exista!”, iar pe geamul portierei din spate, ridicata special pentru incarcatura ce va fi introdusa in portbagaj, o imagine cu secera & ciocanul pe un fond rosu + inscriptia: “Domnilor, nu mai mintiti!”. Baietii veneau in urma lui Vasile Ernu, au impins usor sacul inauntrul masinii si au inchis portiera.
- Deci stai linistit, Pasok!, – a zis Vasile Ernu, apropindu-se de geamul deschis al soferului. Pasok a tras un fum din tigara si l-a privit in ochi – incerca sa desluseasca ce spunea acesta. In ce priveste vama romaneasca, nu-ti fa griji. Am vorbit azi cu Thomas si Mihai si-au zis ca or sa te ajute. Inainte sa intri in vama suni pe numarul acesta si intrebi fie de Vakulovski, fie de Ciulei. In rest se ocupa ei, stiu ce au de vorbit cu vamesii. Iar cu astia vedem noi ce facem… Gata, eu am plecat. Pa!
- Cu bine, i-a raspuns Pasok si a apasat cu toata puterea pe pedala de acceleratie.

  (1)Eduard Veniaminovici Limonov (Savenko) (n. 1943) - poet, prozator, publicist si eseist de origine rusa, presedintele Partidului National-Bolsevic (PNB).