Mihaela PERCIUN SUKA

1. Suka

     Ca sa vezi suka* ce ma mai chinuie! A cata oara trece pe langa mine si se preface ca nu ma vede! Si era gata-gata sa se friga de ochii mei, dar si de data asta m-a trecut cu vederea. Nu vrea sa ma observe. Nu vrea si pace.
Mi se suceste capul in urma ei de fiecare data… oare chiar cat am sa-mi mai rup gatul?
Ma ignoreaza. Intentionat. Are experienta, probabil. Dar tupeu cat are! Si cu atata mandrie inghetata trece pe langa toti, o urmaresc eu de ceva vreme, observ cum…  Su-u-uka!
Daca-i suka, suka ramane pana moare!
Chiar sa nu simta arsura privirilor mele? Nu cred!
Cred ca ma zadaraste suka! Si-i reuseste.  
Ce sa-i fac? Mi-a placut de cum am zarit-o! E misto, gagica! Suka.
Ce cuvant magic! Sss-uu-k-a! Si i se  potriveste de minune! Ce ecou are!
Pronunt fiecare litera cu accentul de rigoare si savurez imaginea ce-mi domina retina. Tot ss-uu-k-a-i pe retina, cine alta? Si cum altfel sa-i mai spun, cum sa nu-i zic suka, daca suka o caracterizeaza in totalitate?!Cu toata importanta ce si-o imagineaza c-o are! Suka!
Imi place! Ca-mi place e un fel de-a spune, un fel de a ma amagi. Eu o vreau! O vreau si-mi imaginez cum o tavalesc intru placerea mea. Ma trec fiorii cand ma gandesc la asta si cand mi-o imaginez in pat – caldurile ma trec!
Dar de ce ma  tem? De ce ma tem s-o acostez? Direct! In plina strada!
Daca-o mai intalnesc… si neaparat o voi intalni, cred ca n-o sa zboare pe deasupra! am s-o abordez direct, adica am s-o intreb... usor… ca sa n-o sperii. Abordaj direct-indirect… mama ei de suka!

De ce dorintele mi-o iau inainte?
Ahtiat? Eu? Nu, nu cred c-am decazut! Un picaj cu o astfel de suka, din contra, te poate arunca in sus! Te arunca de nu te vezi!
De-ar fi prima data! Dar nu-i… O vreau. Asta-i! O vreau. Alte cuvinte nici nu-mi vin in minte, doar dorinte si... numai dorinte,  avalansa de dorinte si patimi trupesti.
Mi s-a oprit mintea-n loc! Fix in dreptul ei! Ca un pendul de ceas stricat! Ce-o mai fi si asta? Oare nu cumva o fi… cum se cheama cand prea mult te gandesti la una si aceeasi  suka !?
Oare nu cumva  m-am indragostit?
Eu? Sa ma indragostesc de-o suka !?
Nu, nu cred! Nu se poate… Mie nu mi se poate intampla asa ceva. O vreau doar. Si atat. Macar o singura data, pe urma nici nu mai privesc in urma ei, pe cuvant! Pe urma n-o mai caut cu privirea pe toate strazile ca acum, exact ca un nebun.
Am innebunit - dar nu-s nebun! Stiu ca nu-s. Nu-i prima data cand m-aprind dup-o fusta si alerg, alerg dupa ea pana simt cum ma alearga  ea pe mine, fiindca n-a reusit sa  inteleaga ce-a fost. A fost ce n-a reusit sa fie!
Ca nici sa ma indragostesc pe adevaratelea, doamne fereste!  Nici sa-mi pierd somnul ca acum! Nebunul de mine!

a²  +  b²  =  c²   iar   a ⁿ  +  b ⁿ  ≠  c ⁿ 
 400 ani teorema lui Ferma
 n-a fost demonstrata.

2. Praslea si mobilul crimei salvatoare

     Zi de zi - cu ochii dupa ea, poate o zaresc.
Vreau sa trec de coltul blocului si in loc sa-mi vad de drum o caut din cealalta parte, de unde ar putea sa apara. Un alt pas nu-mi reuseste. Fugind ca un turbat, se infige in mine un tanar, lovindu-ma in plina figura. Era fugarit de un altul, care profitand de aceasta imprevizibila capcana, adica de mine, isi prinse usor victima. Fara sa vreau am asistat la un dialog pitoresc.

- Ma cloaca de vaca, ce esti! Cum indraznesti sa pui mana pe mobilul meu? Cine te crezi, bai?

- Te pupa ma-ta rece daca mai vorbesti cu mine in halul ista! 

- Pe tine te pupa, bai! Mobilu-i cu detectori, badaranule, intr-o clipa se declanseaza alarma... si-ai sa vezi atunci… Mai tine-l, mai tine-l!

- Ei si ce! Te crezi ta-a-are crutoi*, ma, pula cu ochi!

- Tu esti, ba! Acus-acus cand vine politia ai sa vezi tu cine-i cu ochi si cine-i fara! 

Si se intoarce spre mine cu explicatia de rigoare:

- Vorbeam cu mama, o sa se alerteze din cauza debilului asta! Spuneti-i sa mi-l dea ca tot il gaseste politia…

- Arunca-l pana nu te-au luat pe sus cu tot cu mobilul crimei, la cerere mi-am exprimat aparenta indignare ce-mi camufla o totala indiferenta.

- Cloaca imputita! Badaranule!  Si dupa o rafala de injuraturi iar se intoarse spre mine: N-am terminat vorba cand mi l-a smuls din mana.

Daca ar fi terminat vorba cu maica-sa n-ar fi alergat dupa talhar sau ce vrea sa spuna ca nu prea inteleg de ce insista pe „vorbeam cu mama”? Tare s-o fi temand de maica-sa acest pui de autoritate interlopa sau cine o fi fiind el! Ma treceau prin cap diferite presupuneri fara sa gasesc vre-un raspuns. Asta asa, un contraargument.
N-am simtit nici o responsabilitate, sau obligativitate ca sa-l ajut. L-am privit mai atent, examinandu-l chiar. Nu parea o progenitura alintata. Prima opinie nu te  prea inseala, nu te inseala niciodata daca stii s-o delimitezi strict de cea de a doua. Totusi, tinand cont ca  tineretul de azi e total debordant, admiti si accepti orice abatere de la regula care nici n-a fost scrisa macar. Nu stii la ce sa te astepti si nici nu trebuie sa te astepti sau,  trebuie sa te astepti la toate, asta pentru a evita orice deceptie! Doar natura omului mai ramane inca a fi aceeasi. Iata reperul de care m-am agatat stiind ca nu voi gresi. 

- Unde-i? - am insistat stapan deja pe situatie.

- Na! Si-l arunca in sus cu putere. Picajul dura cateva clipe bune, astfel reusindu-mi angrenarea in prinderea lui. Am scapat hotul. Intentionat. Aproape intentionat, ca sa evit o eventuala razborca*, indispensabila in cercul lor.

Prima data vedeam si tineam in mana un astfel de aparat! Oare maica-sa sau taica-sau au ceva la fel de performant? La fel de involuntar imi veni si raspunsul: nu cred. La ce bun acest cred sau nu cred? Ce ma incalzeste pe mine ceea ce poarta maica-sa sau taica-su!

- Lasa-l sa fuga, - conformandu-ma situatiei am continuat: ai fi vrut sa-l declari la politie, poate?

- La ce bun? Tot degeaba!

- Asa cred si eu!

- Va multumesc foarte mult!

- Nu face!

- O, uite-o! Mamica! N-am zis eu? S-a alertat degeaba.

- A-a-a-sta-i ma-ma ta? Am intrebat involuntar, constientizand imediat surprinderea ce ma trada. Suka! In pauza de-o clipa am incercat sa-mi revin si ca sa nu ma divulg pana-n maduva oaselor, am facut un pas in intampinarea ei rostind:

- Linistiti-va, doamna, nu s-a intamplat nimic grav.

Cuvintele linistitoare la prima vedere, au nelinistit-o si mai mult. La sigur, in mintea ei eram primul suspectat iar suspiciunile puteau fi eliminate cu argumente consistente.

- Ma aflam in preajma, am prins imediat hotul si am recuperat mobilul!

Fraza mea avea menirea acumularii de puncte la activ! Sa profit de ocazie si sa adun cat mai multe! Dar altceva mai bun nu-mi venea in cap…
O priveam de foarte aproape, niciodata n-o vazusem asa de aproape. Interesul meu masculin in loc sa dispara – lua amploare! Am simtit un fel de gelozie pe toti ce-o privisera lacom. Se deosebea de altele prin ceva sesizabil dar inexplicabil. Aveam impresia ca aceasta deosebire era sesizata de toti barbatii care o priveau cu pofta, multi dintre care intorceau obraznic capul, scotand sunete dubioase si exclamatii indecente, masurand-o de jos in sus si invers, caci toti se lasau absorbiti de imaginatia lor bolnava, dorind macar vizual s-o posede. Obraznic o posedam cu privirea si eu. Macar atat. Si m-am oprit surprins de mine. Ma privea si ea. Dar altfel. Cu o doza de multumire. Dorind sa evit stresul provocat de gandul abia alungat, ce-mi veni independent de intentiile mele nobile, imediat ma fulgera intrebarea: cine sunt in ochii ei?
N-am indraznit sa-mi raspund, ca sa nu mi citeasca in privire, caci ma fixase si ea. 
Cine sunt eu, totusi? M-am intrebat aruncandu-mi privirea in alta parte…
Cum cine? Unul dintre cei pe care suka ii ignoreaza, unul dintre cei cu berea in mana, de pe terasa din colt pe langa care ea trece zilnic. Indiferent de aberatiile la care ajung intrebandu-ma cine sunt,  eu voi ramane dominat de dorinta mea.
Nu ma multumesc cu aceste cateva minute pe care mi le acorda din politete. Nu asa se multumeste un salvator! Nu accept sa mai stau in expectativa zile la rand,  disperat sa-i tot stabilesc graficul aparitiilor stradale. Si ce daca uneori aparea de doua-trei ori pe zi? 
Iar ma coplesi intrebarea pe care u i-o puteam adresa: m-a observat oare sau nu? In aceasta multime incolora dar nu inodora de admiratori m-a deosebit printre ceilalti sau nu?
Cum sa ma observe?
N-are cum, odata ce n-am intreprins nimic pentru a ma evidentia…
Oare nu se vede ca sunt altfel?  
Da-da, curata vrajeala!
Ce intentii mai are un barbat raportat la o femeie?! Oare nu-s clare?…
Dar sunt serios! Nu-s ca altii!
Cum o fi altii?
Nici un raspuns.
Caut sa developez natura barbatului, doar cunoscandu-ma, mai bine zis   necunoscandu-ma nici pe mine. Ha-ha! Uite-ma, sunt mai tare decat Ferma si teorema lui ce rezista de 400 de ani!   
Cum ar reactiona dac-as aborda-o direct, cu nitel tupeu?
Nu-mi permite buna crestere?!
Ha-ha! Fac masa comuna cu betivanii, stand ziua intreaga cu halba in mana la tejgheaua din plastic zgariat in dor si jale, torn berea pe gat, scormonesc tenace in scheletele de plevusca sarata si astept s-o vad cum trece spre casa!
Cu berea in mana! Dar unde in alta parte? Ca nici in scara blocului!   
Sunt eu omul plictisit ce asteapta pasiv fara vreun plan de actiune?
Nu, nu-s eu acela.
Incerc sa merg cu gandurile mai departe, niciodata pana la capat.
Sa ma treaca atunci prin cap ca uite-l pica-pica! Pica momentul propice unei conversatii dezinvolte cu ea. Nu-l asteptam. Nu-l intuiam.
Momentul oportun pica peste mine in cel mai inoportun mod. 
Gata!? De unde? Cum sa fiu pregatit pentru o astfel de turnura de situatii?
Nu eram. Deloc chiar. Si mi se facuse frica.
Involuntar ea ma ajuta sa ma reculeg dandu-mi o pauza cat sa-mi trag sufletul si sa-mi iau inima-n dinti. In dintii strepeziti de atata asteptare. 
Printr-un efort interior am depasit partial momentul critic. Iar critica momentului - deloc.
Ca sa vezi paradoxuri! In acel moment cand trebuia sa-mi demonstrez perspicacitatea si s-o interesez la o conversatie mi s-a suscitat memoria cu totul in alta directie: i-am mai vazut sau nu impreuna? Ce mai conteaza cand iata-o in fata mea iar eu, care-s totdeauna gata de un abordaj fara ceremonii, stau cu mutra intepenita si abia de realizez ca suka  m-a salutat si intentioneaza sa plece!
De unde sa-i scot vreo fraza ingenioasa? Cum sa-mi sparg gheata socului hipotermic facut in plina vara? Mi se racisera mainile si nu numai. Mintea-mi inghetase. Iata-o cum trece, pe langa mine trece cea mai reala sansa… Nu-i deloc putin pentru un inceput atat de imprevizibil! Ne vom... intalni, ne vom saluta! Oare?
Ce treaba mare! Acest involuntar „oare” ma readuse la realitate.
Paralelism perpendicular in gandurile mele?
Alertat in gesturi ma tradam, feream privirea-mi si ea tradatoare, si ca sa curm dezghiocarea-mi interioara am decis sa-mi schimb tactica. S-o proiectez intr-o expectativa mascata. Mimand cateva gesturi lejere i-am invitat sa ia loc la o masa pe terasa unde ma prajisem ziua intreaga. Ca sa ma astampar intr-un scaun. Ca sa ma calmez si sa castig timp. La confortul meu ma gandeam.
Cat de accidentale pot fi si sunt toate!
Important e sa nu te pierzi cu firea in momentul de varf al accidentalului.
Mai am o sansa?
Mare de nici nu se vede!
 
Cerandu-si scuze, baiatul imediat se retrase, multumindu-mi pentru interventie, nu pentru invitatie. Indatorarea nu i se mai citea pe fata. Grabindu-se, alerga sa ajunga in timp util,  n-am inteles unde.    
Si eram gata-gata sa mizez pe acest Praslea, care acum cateva clipe ma privea cu ochi foarte recunoscatori pentru recuperarea mobilului. 
Mi se surpa terenul sub picioare.
Iata sansa – uite-o nu-i! 
Cateva fraze rostite de ea trecura pe langa mine.
N-o ascultam. O ascultam dar n-o intelegeam.
In lamentarile ei de mama  alarmata o admiram fara a-i recepta frazele.

- Fii atent! Ai auzit? – am  auzit si eu ca intr-un somn adanc si m-am trezit. Eram  sau nu mai eram salvatorul fiului ei? Ar trebui… ba chiar mi s-ar cuveni anumite dividende, nu-i asa?!

- Nu va faceti grija, stie sa se apere si e iute de picior, m-am convins. Bravo lui! Si va felicit pentru un asemenea fiu! Ce fericit m-am simtit rostind aceste fraze inspirate.

- Da, dar… si n-am lasat-o sa-si continue fraza, am intrerupt-o: Sa trecem… sa ne asezam … doriti  o cafea, un suc? – am continuat sa atac filigran.  

- Nu-nu, Va multumesc, sunt grabita… o sedinta convocata la liceu. Acest raspuns evaziv trada dorinta de a se retrage si ca s-o mai retin am inventat o alta intrebare:

- Din cauza lui v-au chemat la scoala? M-am impacientat natural, asa mi s-a parut. Constient de unicitatea sansei, nu doream s-o ratez, si debitam intrebari caraghioase de tipul celei de mai sus. Ea nu reactiona. Ramas fara raspuns, ii adresai altele la fel de tampite.

- Va face probleme?

- Cine?

- Fiul.

- A-a nu! E baiat bun.

- Atunci de ce sunteti invitata la scoala?

- Cine a zis ca sunt invitata?

- Ca v-au convocat la o…

- A-a,  eu i-am convocat intr-o sedinta, asta mi-i serviciul. Lucrez la liceu.

- Predati?

- Da.

- Cum se numeste si unde se afla?

- Cinci minute pe jos, - dar nu-mi arata directia, nici cum se numeste nu-mi spuse.

- Pe mine la scoala m-au invatat sa dau raspunsuri complete.

- Si pe mine la fel. Dar nu se mai preteaza cele complete, totul se telegrafiaza si se prinde din zbor.

N-am inteles nimic din spusele ei dar nici nu m-am blocat ca altadata si am continuat sa-mi apar reduta aflata in cadere libera.

- Pot s-o interpretez ca pe o… cautand cuvintele potrivite am scapat fraza: ca pe o  fuga?  – dar nu era cea de care aveam nevoie la moment.

- Aveti tot dreptul…

- Imi pare rau daca v-am creat anumite… sincer, n-am vrut…

- Nu face. La revedere,  raspunse ea abatuta.

- Daca… ne mai vedem, pot sa ma apropii, imi permiteti sa va salut? -  Ce gaselnita pe capul meu!

- Desigur.

- Cum va spune?

- Victoria.

- Incantat de cunostinta, mie-mi spune Ducu.

- Imi pare bine sa va cunosc... Trebuie sa plec. Va multumesc si la revedere.

- Sper sa ne mai intalnim…

- Desigur.

- Atunci, la revedere.

- O zi buna!

Am ramas s-o urmaresc de la spate. Usoara stupefactie ma deranja si nu prea. Ma  simteam parca inaripat. Am reusit sa fac cunostinta… cum a zis ca se numeste? Ca nu mi-am pierdut mintile, sper? Cum ii spune, totusi? Lapsus?
Tu vezi ce face Suka din mine!?

Tuturor viata le da totul, doar ca  cei
mai multi nu-si dau seama de asta!
J.L. Borges

*Catea  (rus.)

*Vartos,  puternic -  argou rus.

*Clarificare de pozitii  (rus.)