Pavel PADURARU

KARLIK

(fragment)

 

Zbor lin

Pe mari si pe campuri pustii, in munti si in prapastii, in sufletul meu si in sufletul tau, in America si in Azerbaidjan, in subsoluri si in parlament, in saune, bordeluri, toalete publice si baruri, prin tintirime si discoteci, in toate organele tale interne, in spitale, puscarii, in paduri si poienite, in teatrul national si in alte teatre, cinematografe sau muzee, la Uniunea Scriitorilor si la Pen-club, pe acoperisurile caselor noastre si in intimitatea fiecaruia dintre noi, in dragostea sau in dispretul nostru fata de aproapele, in meschinaria, vanitatea si bunatatea noastra, in toate institutiile de stat si private, in copaci si sub copaci, prin tufisuri si pe campii, la izvoarele cu apa vie, pe stadioanele lumii, in hotelurile cu mai multe sau mai putine stelute, in UE, CE, OSCE, CSI, NATO, ONU si alte fantome de ceara, la presedintie, primarie sau guvern, in lojile masonice, in piata si in transportul urban si interurban circula Cadavrobora.
Nimeni dintre noi nu-l vede, nimeni nici nu-i banuieste prezenta.
Noi mancam inghetata cu migdale si ciocolata si fumam tigarete frumoase.
Tinta noastra e reconstructia socialismului sau a capitalismului. Tinta noastra se limiteaza la pula/pizda noastra ori la banii de care mereu ducem lipsa.
De cate ori ma pis imi aduc aminte de Daiana Iepure. Si-i rostesc numele pana ce suvoiul se opreste. Apoi imi trag slitul si o uit.

Dupa doua zile, am auzit in sfarsit deschizandu-se usa vecinilor. Auzii vocea fiicei lor, eleva la scoala din apropiere. Ma lipii de usa ca sa aud mai bine. Dupa o tacere incordata, deslusii un sunet sters ce se apropia de usa. Crezui ca taraste niste genti grele si m-am gandit ca ar fi foarte misto sa o ajut. „Fetita draga, vrei sa te ajut?”, am scancit din ascunzisul meu, strangand cu degetele transpirate cheile din broasca. Se vede ca a tresarit si mi-a atins involuntar usa. „Auzi tu, mi-a zis, iesi si ia te rog sacii astia, ca-s foarte grei, si du-i undeva mai departe de casa, ca sa nu puta”. Am descuiat. Doi saci lungi la picioarele ei. Am chemat liftul si i-am bagat in cabina. „Nu-i pune in picioare, mi-a zis copila, lasa-i culcati”. Dar nu incapeau culcati si m-am straduit sa-i ridic. Nu erau legati si din curiozitate l-am desfacut pe unul. Cu gura cascata si pleoapele cafenii larg deschise spre noi ma privi grasul meu vecin. Incepui sa ma bat peste fata, ca sa ma dezmeticesc, apoi o privii debusolat pe fetita de langa mine. „Au murit, mi-a zis ea cu o expresie inocenta, miroase urat in casa si mi-am zis sa-i scot, pentru ca maine e ziua mea de nastere”. Am apasat pe un buton al liftului si am iesit. Sa se duca sa se odihneasca macar acum bietii oameni.
Toata viata lor au adunat bani de masina. Toata viata lor au invatat sa sofeze, desi nici unul dintre ei nu si-a ridicat nici pana acum permisul. Asa ca las’ sa-si ia viteza si sa zboare. Au vrut masina, sa aiba avion.
Zbor lin! am zis. Zbor lin! a zis fiica lor.
Am profitat de momentul in care iesisem din casa si m-am dus sa-mi cumpar chibrituri.

 

Kelly Basca

Anul trecut, baiatul meu a implinit un an. Am facut cumetrie si m-am imbatat ca un porc. Fiindca zburasem din realitate, am mai si lunecat de vreo cateva ori pe sub masa. Voiam sa-mi inveselesc oaspetii, dar ii maniam. Mi s-a spus ca-s beghemot. Numai baietelul meu nu s-a suparat pe mine.
De fapt, eu am multi copii, dar cred ca nici unul nu ma iubeste. Pentru ca degraba va veni el si eu am sa plec, iar ei au sa ma uite. Ca sa nu rada nimeni de ei, au sa zica, atunci cand vor creste mari: da, mi-l amintesc pe babacu, era cam prost. Sa-i credeti, fiindca copiii au intotdeauna dreptate.
Si Kelly Basca are multi copii, mai multi decat mine si de varste foarte diferite. Cel mai mare e la parnaie, cel mai micut suge tata ma-sii. Dar pe Kelly Basca il iubesc toti, chiar si nevasta lui, pe care o bate zilnic cu fierul de calcat in cap si cu picioarele in bot. Aceasta se intampla in fiece seara, cand Kelly se intoarce acasa. El ii leaga pe copii la gura, ca sa nu zbiere si vecinii sa anunte politia, si tine-te, muierea dracului, ca adicatelea de ce n-ai clatit si farfuria asta, de ce pute in casa a cacat, de ce nu mi-ai spalat tricoul cel negru, caci e mai frumos si se murdareste mai greu, de ce urla copiii la ora cand trebuie sa doarma, de ce nu le spui povesti, de ce nu porti chiloti, curvo, sau te arde vreunul? Dup’aia dezleaga guritele odraslelor si nani-nani, puisorii tatii. Kelly Basca le spune multe povesti, in timp ce femeia lui boceste afara, si copiilor le plac foarte mult povestile lui.
Tot poporul il iubeste pe Kelly, pentru ca el face mult bine saracilor si le da bani cersetorilor.

Ea imi spunea ca tantarii aia doi vor fugi de toti ceilalti si nu vor mai pisca pe nimeni, caci s-au saturat din sangele nostru. De aceea nimeni nu va putea sa-i omoare. „Chiar daca ei vor disparea, maine dimineata se vor naste altii”, i-am zis eu.

”Karlik merita mult mai mult decat sa-l tii tu in brate. El e foarte frumos. Doamne, cat de frumos e!”, mi-a spus Simona si m-a facut de cacat. Acum sunt anihilat. Oamenii iti arata prietenie atata timp cat existenta ta ii atinge personal. Iar cand nu mai au nevoie de tine, isi dau fustele sau pantalonii in jos, se pun pe sezute si-ti deseneaza pe fata bulbuci, de regula cafenii. La inceput iti jura ca sunt in stare sa se sacrifice pentru tine, iti marturisesc ca tu esti cel mai bun prieten al lor, ca nu te-ar lasa niciodata singur s.a.m.d. Cat esti de prost, de naiv si dement, daca iti crezi prietenii!
Oamenii sunt saci cu excremente, ca si bunii mei vecini. Omenia este o tablita atarnata de coaie. Iar prietenia e un prezervativ, pe care-l arunci oriunde si fara regret, dupa ce termini.
Simona. Sarmana mea Simona. Prietena in care am crezut ca un orb pana azi, cand i-am povestit si ei despre Karlik al meu. I-a placut si ei de el. Acum trebuie sa-l rupem in doua, fiindca alta iesire nu exista. Azi, ca niciodata in viata, am mizat pe prietenie. N-o faceam atunci cand o rugam sa-mi imprumute 300 de lei ca sa ma tratez de gonoree, nici cand o imploram sa vina seara la mine ca sa nu ma plictisesc. Cu asemenea solicitari m-as fi putut adresa si unui neprieten si ala m-ar fi ajutat. „Prietenul la nevoie se cunoaste”, zic unii blegi. Iar cand ajungi bot in bot cu nevoia si pretinsul tau prieten te fute-n gura, nu-ti ramane altceva decat sa sari de la etaj. Sau sa mananci painica cu unt si cu acizi.
De cand o cunosc pe Simona, imi spune ca vrea sa ma vada fericit. Am crezut-o. E adevarat ca de multe ori m-am indoit de afirmatiile ei sincere, dar totusi ramaneam increzator. Da, am crezut orbeste ca Simona vrea sa fiu fericit. Pana azi, cand mi-a spus ca va face tot posibilul, va trece peste orice obstacol, doar ca sa ma vada nefericit.

 

Ca un gandac

Va fi dimineata si atunci. Scolarii isi vor bea somnorosi ceaiul.

Sa mergem sa cautam floarea dragostei. Ea se ascunde intr-o poienita cu frunze roz. Sa luam cu noi cate o lanterna si sa ne incaltam in adidasi, ca sa nu ne auda. Sa gasim un cacat de caine si sa calcam in el. Sa ne murdarim adidasii si sa puta de la noi. Sa ne ocoleasca trecatorii si sa-si astupe narile.

Am lucrat mult la groapa. Ca sa fie cea mai adanca si sicriul sa faca: poc! Eram mai multi, dar numai Kelly a coborat cu mine sa bem votca la casa noua. Ceilalti fumau pe margine, tristi. Unul se ruga lui Dumnezeu sa moara peste cincizeci de ani, desi avea deja 60. Noi stiam ca are cancer, dar nu-i divulgam secretul, iar Kelly ii cumpara biscuiti cu crema roz ca sa-i para viata mai lunga si moartea mai usoara.
In acel an mi-era si mie frica de moarte. Insa Kelly mi-a spus ca moartea e un fleac. Imi dadea exemplul cu gandacii. Uite, vezi un gandac si te gandesti: sa-l pocnesti sau sa-l lasi sa-ti intre in bors? Daca esti destept, il apuci dintr-o parte si il arunci jos, daca esti tampit, ii tragi furios un pumn. Si-ti ramane masa murdara. Si trebuie sa te scoli, sa cauti o carpa ca sa stergi resturile lui scarboase. Iar apoi sa-ti amintesti de el si sa borasti. Kelly are dreptate cand spune ca numai oamenii slabi si fricosi omoara gandacii, fiindca astfel se razbuna psihologic pe propria-le neputinta de a lovi, de pilda, in pederasti, care umplu pamantul ca ramele. „Asa-i si omul, ca un gandac, se naste ca un gandac si moare la fel. Oare percepi vreun sens metafizic in moartea unei insecte?”, m-a privit Kelly Basca cu ochi rosii de nesomn si betie. Pe fundul gropii, dupa caderea amurgului, ochii lui Kelly, ca doua mucuri de tigara. L-am rugat sa-si intoarca privirea in alta parte, dar apoi m-am resemnat, vazand ca cei de pe marginea mormantului inca erau acolo si fumau. Inseamna ca nu-s singur, mi-am zis. „Eu sunt Satana”, mi-a soptit Kelly Basca, lipindu-si buzele uscate de urechea mea. „Eu pot, in acest moment, sa te omor ca pe un gandac. Vrei? Si sa te las in groapa asta, pe care tot tu ti-ai sapat-o, ca sa vina cioroii sa te ciuguleasca. Batem palma?”.
Abia atunci mi-am dat seama ca habar nu aveam de ce sapaseram noi groapa, de ce au venit atatia oameni sa ne ajute, de ce au refuzat unanim sa fie platiti, de ce Kelly bea pentru viitor in fiecare dimineata, inainte de a incepe lucrul. Incepusem sa tremur ca un paralitic si auzii un plescait ca o limba de vant deasupra. Cei de sus au sarit in picioare. „Vine furtuna”, a spus unul, „A trecut”, a graseiat altul. Apoi peste noi s-a lasat o liniste ucigatoare. L-am rugat pe Kelly Basca sa ma omoare ca pe un gandac. „Ba sa-ti sugi degetul, a tipat el enervat saltandu-si inelarul, ai mai vrea tu sa mori ca un gandac! Gandacii dau din cur de la nastere pana la moarte si nu au un scop exemplar in viata, iar tu esti om si traiesti numai ca sa inveti a muri, tampitule!”
Scolarii isi vor pune ghiozdanele in spate si vor iesi curatei din casa. Iar parintii le vor da cate un pupic si le vor aminti sa-si manance tartina.
Am sa scot pamantul din ghiveciul asta si am sa pun in el mancare pentru Catinca si pentru mine. Iar floarea am sa i-o darui, invelita in celofan. Mai am doua zile si as putea reusi sa fac un dulap nou, cu multe rafturi, si sa-l umplu cu haine noi, cu rujuri, parfumuri, creme, inele si cutite, pentru Simona.

 

In amintirea poetilor neamului

Oricine intra in casa mea si se culca in patul meu isi surpa imediat viitorul. Asa mi-a spus Simona. Eu sunt producatorul suferintei sau virusul blestemului. Ca sa fiu aplaudat, mi se permite sa umblu doar prin gunoaie, sa fiu iubit doar de fiinte decazute, sa iubesc femei regulate de caini, cai si sifilitici.

Pe iubita mea o cheama Rabla. Ea are par roscat, tuns scurt. Si e frumoasa. Si se fute bine. Vrea sa-i fac un copil si ma amageste mereu ca poarta in pantece a sasea odrasla a mea. Lucrul asta ma irita si ma face sa alerg la farmacie, ca sa cumpar un test. O pun sa faca treaba mica, chiar daca imi miauna ca nu iese sau ca o doare puta si ii arat apoi liniuta. Una. Si ea inchide gura. Apoi nu mai vorbesc cu ea timp de cateva zile sau saptamani, pana ce ma suna si ma roaga sa mai trec pe la ea.
Cand o am alaturi, imi amintesc intotdeauna de Catinca. Atunci m-am prins pe bune, am trecut peste mama, frate, sotie, bunacuviinta, numai ca sa fim impreuna. De dragul sexului. Si am ajuns la starea de fapt de acum, cand nu mai am dreptul sa-mi ridic ochii din ziua de azi. Maine pentru mine nu mai exista, fiindca am devenit o calamitate sociala, a mai adaugat Simona.
Intre mine si Simona, pe terasa, a trecut ca un fulger Cadavrobora. Si nasul meu si-a sters fata de colb.
N-o iubesc pe Rabla. Mi-e bine cu ea, insa dupa ce ejaculez de cateva ori, dupa ce-mi beau cafeaua, trag o tigara si-o pup la despartire, ma simt dobitoc. Trupul meu raspandeste mirosul catelei transpirate in chinurile facerii. Intorcandu-ma acasa, imi mai iese in cale cate-o javra slabanoaga si rapanoasa si, uitandu-ma la ea, ma vad pe mine, ca intr-o oglinda. Atunci incep s-o dispretuiesc pe Rabla si nu vreau s-o mai vad, si vreau s-o uit cu desavarsire, jurandu-mi de fiecare data ca n-am sa-i mai calc pragul niciodata in viata.
Rabla ma iubea cu adevarat pe cand era bibliotecara. Si fecioara. Pe atunci era blonda si purta parul prins in cosite. La institutia in care lucra aveau loc multe praznice in amintirea poetilor neamului si, cand intelectualitatea noastra, ametita pana la uitare de sine si invaluita de un somn dulce si adanc, isi cufunda capetele in farfurii sau se rezema flasca de pereti, isi retinea cu eroism scuipatul ca sa nu se prelinga printre dinti si, cu o voce secatuita, declama poezii patriotice sau de dragoste, eu cu Rabla ne retrageam in closet si ne sarutam fierbinte pana ce auzeam scartaitul usii de la buda inviorat de vreo basina otetita, ceea ce ne dadea de inteles ca intra un poet sau un critic literar. Ne strambam unul la altul si ieseam afara. Continuam pupicul in fata bibliotecii, in ciuda epavelor care ieseau din casa cartii, clatinandu-se ca niste vrabii oloage si privindu-ne cu dispret. N-o iubeam nici atunci, doar ca nu-mi displacea. Iar ea astepta cu nerabdare zilele in care pierise vreun poet al neamului, insemnandu-le cu rosu in calendar, ca sa ma vada si sa roseasca timida, jucandu-si rapid privirea din ochii mei spre podeaua bibliotecii si invers. Eu eram om insurat si aveam un copil, la dracu’... Iar intelighentia1 ma cunostea in parte si Rabluta mea se sinchisea sa nu ne vada poetii cei in viata cat mai erau inca treji si cu camasile curate.
Apoi a disparut. A lasat naibii facultatea si a plecat in Europa, cu un licentiat crescut in bani gata si foarte iubaret. Ala ii cumpara bratari de aur si lenjerie scumpa, pana a convins-o ca detine cheita fericirii ei. A dezvirginat-o in Italia si s-au mai iubit sarmanii oameni cateva nopti. S-au casatorit, evident. Au mers in luna de miere pe Coasta de Azur. Dar intr-o noapte, s-a trezit din somn Rabla, dar salabonul2 nu mai era. L-a gasit in alta camera, futut de doua negrese. Rabla insa l-a iertat, iar spectacolul in trio s-a mai repetat cateva nopti. Intre timp, si ea s-a intretinut cu un italian, care i-a propus sa-l urmeze. Si Rabla l-a urmat. Dar asta era casatorit si fata noastra s-a culcat din disperare cu fiul lui. Si tot asa a continuat povestea, pana cand Rabla mea s-a angajat dadaca la un copil. A lucrat trei ani, iar acum cateva luni s-a intors acasa.
Ne-am intalnit intamplator, intr-o statie de troleibuz. Tocmai plecase Catinca si i-am zis sa vina la mine, caci vreau s-o am. Ea m-a urmat. Si am intrat in cacat. Chiar daca acum refuz s-o mai vad si mi se face greata cand imi amintesc de sarmana si frumoasa mea Rabla. Daca as fi adolescent, m-as casatori cu ea. Ca sa divortam peste maximum trei ani si sa avem un copil ca o floare.

E-mail: revista_tiuk@yahoo.com Redactia: Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Carmina Trambitas, Dumitru Crudu,
© Copyright pentru grafica Dan Perjovschi; Webdesign & Webmaster Viorel Ciama
Site gazduit de http://reea.net