|
39
Nicolai Arsenievici isi cumpara o pereche de iepuri si le dadu drumul in cusca pe care o avea dupa casa. De dimineata se duse pe coclauri sa rupa un sac mare de buruian pe care il aduse si-l tranti sub streasina, langa cusca. Ticsi jumatate de cusca cu buruian pentru ca jumatate o lasa iepurilor pentru miscare. Ii urmari sa vada daca mananca, pe urma se duse in casa si-si turna vin dintr-o cana rosie.
De cateva ori pe zi iesea din casa, in momentele cele mai nepotrivite, dupa parerea lui si se ducea sa urmareasca iepurii ca sa-i surprinda. Se ascunse chiar dupa doua lazi pe care le tari dupa casa si petrecu cateva ore in incordare, dar nu descoperi nimic. Dupa o saptamana de nedumerire hotari sa se consulte cu un specialist si-l vizita pe la amiaza pe Kirusa.
Nicolai Arsenievici pasea aproape de tot de Kirusa si dadea din maini. Pasea chiar prea aproape, pentru ca Kirusa se lovi de cateva ori de el, dar merse mai departe si nu dadu importanta.
- Sa fie drept oare, mai Kirusa? Pentru ca-i alb? Dar ce au aistia albi? Nu stiu, parca nu-s iepuri, parca cine stie ce animale is!
- Is mari zici?
- Marisori, bre. Nu stiu ce sa zic.
- Nu stiu, trebu’ sa ma uit la dansii.
Kirusa stranse din buze, incetini putin, misca un umar, pe urma isi continua drumul langa Nicolai Arsenievici.
In fiecare primavara erau cel putin cateva zile in care se organzau subotnice. Acestea puteau sa aiba loc atat sambata, asa cum arata si denumirea de subotnic, cat si duminica sau in alta zi a saptamanii, daca aceasta este libera si e cu rosu-n calendar. Dar, dintre toate, cea mai importanta se pare ca era un fel de zi verde in care se sadesc copacei si floricele. In ziua aceea de primavara, cand toata lumea iesea cu harletele din casa, iar care nu aveau harlete cu maturile, autobuzul lui Sasa se umplea de greble, harlete si maturi, pentru ca cei din oras n-aveau nimic si-atunci autobuzul aducea pentru toti. Tot ei aduceau si copaceii cu radacina invelita in gazete, semintele de flori si o stropitoare mare de tabla, pe care le-o dadea in fiecare an mos Nichifor.
- Dar cine poate sa aduca un harlet, o sapa? Ia, Vaculovskii, sau cine-i de la tara? Niste greble, sa facem curat in gradinita, sa sapam, cine stie sa sape? Sa punem niste flori, are cineva seminte de flori acasa? Intrebati de mamele voastre. Trebuie sa facem curat, sa strangem hartiutele, niste maturi de crengi... sa punem niste copacei? Trebuie sa avem grija de natura, fiecare trebuie sa sape si sa aiba grija de natura!
Sasa isi aminti toate crengile pe care le-a rupt, florile pe care le-a calcat, cararea din lanul de grau pe care a batatorit-o. Nu-si va mai face fluiere de tei si nu va rupe florile. Isi va cumpara un turuiac de plastic sau de tabla si nu va mai taia niciodata crengi, si nu va mai ciopli moristi. Va merge numai prin padure si nu va calca graul. Nu va mai smulge niciodata nuci si nu va arunca in copaci cu cutitul. Va arunca cutitul intr-un tufis sau iaz sa nu-l mai vada niciodata.
La lectia de ora clasei invatatoarea l-a chemat pe mos Costea sa ne povesteasca despre razboi. Pentru ca se apropia ziua de 9 mai cand i-am biruit pe fascisti si am luat Berlinul. Mos Costea statea in fata clasei pe un scaun si povestea, si avea medalii pe piept.
- Dar cum a fost la razboi, ia spune-ne matali, mos Costi, spunea Nadejda Petrovna.
- E-e, la razboi o fost greu, spunea mos Costea. Pi noi ne-o dus, vtoroi Ucrainskii front, si merjim in atac din urma tancurilor. S-atunsi nemtii s-o spariet si o fujit. Tin minti ci era unu’ Alexandr, Sasa ii spunem noi, din Belorusia. E-he, apu’ aista cand it puné mana pe-o granada si cand t-o azvarle! Tare mai azvarle bine cu granada Sasa aista... Da’ o murit. N-o ajuns el sa vada Berlinu’.
- Da, iaca, spune, Constantin Demianovici, cum ii ardeau nemtii pe oameni si pe copii, si ii udau cu apa inghetata iarna prin omat?
- Ehe, dragi copii, asta tare strasnic o fost. Nemtii is mai rai decat diavolu. Ei ii scoteau pe copii afara in omat si ii udau cu apa rece ca sa spuna unde-i divizia. Da ei tot una nu spuneau. Erau partizani. Mici, da tare mari partizani! De-amu, copii, voi stiti povestirea cu Malcis Plohis si cu Malcis Chibalcis. Ca Malcis Chibalcis era bun si n-a spus nimic la nemti cand l-au chinuit. Dar Malcis Plohis a spus tot, pentru ca i-au dat un poloboc cu dulceata si niste cosniti cu picene. Si el manca dulceata din poloboc cu picene si s-o dat cu nemtii. Da iaca Malcis Chibalcis nu s-o lasat pan la urma! Cu toate ca pe dansu l-o omorat. El nu s-o temut. Apu, dupa ce-i spanzura pe-aistia care nu spuneu, apu si le pune cate-o natpisi la gat. Si scrie acolo: “ei, iaca asa o sa fie cu fiecare care lupta impotriva Ghermaniei si nu se supune la Ghermania”. Ii spanzura pe capete. Da pe prizonieri pe urma ii duceau la dansii in Ghermania si-acolo le dadea foc. Si pe femei si pe copii pe toti. Nu se uitau. Ii duceau acolo in lagar. Asta la contlagar, pe jidani mai ales. Da daca nimereu de-aistia ca Malcis Plohis, vanzatori, asta la soldati ma refer, apu cu dansii tare repede se termina. Si, iaca, de-o vorba, de-aistia fricosi, care nu vor sa mearga in ataca. Apu pi dansii numa ii pune asa si cu patu de la avtomat in cap, aici dupa cap, ca sa nu mai cheltuiasca patroanele. Asta tare repede cu dansii se rezbire. Da noi de-amu daca-i prindem pe-a lor, apu nu-i mai chinuiem asa ca dansii, ii impuscam de-odata, nu-i mai chinuiem. Da tare ne mai era ciuda pe dansii. Da, iaca, bine ca i-am batut noi pan la urma pe draci. Ei o crezut ca pot sa o bata pe Armata Sovietica, nimeni nu o bate pe Armata Sovietica!
- Iaca asa copii, prin cate a trebuit sa se treaca, ca sa traiti voi astazi in pace. Dar voi nu pretuiti asta, nu invatati bine la scoala. Nu-i asa, Constantin Demianovici?
- Asa-i, ca altceva de la dansii nu se cere, numai sa invete bine la scoala si sa-i asculte pe parinti si pe cei batrani. Da’ cand ii duce in lagar era tare greu. Era mare foame si daca ave cineva vreo cartoafa cruda apu’ o manca asa cruda, da’ nici de asta n-aveau si mamele dadeau tot la copii ca mureau de foame. Da’ nu stiu ei amu ce-nseamna greul, ce sa-i faci? Cand eram eu de varsta lor apu’ nu mai imblam eu la scoala, ca n-aveam cum. Numai copiii boierilor imblau la scoala, dar tata n-ave bani. Eu ma ducem la lucru cu ziua ca sa castig macar o bucata de paine si-nca nici pe-aceea de multe ori n-o vedem. Unde era pe vremea ceea sa te trimita la scoala si tu sa nu vrei? Da’ nu mai era asa ceva. De-amu pe urma, dupa razboi, am putut sa ma duc si eu la scoala s-o termin, c-o venit puterea sovietica si le-o dat la toti. Da’ pana atunci nimic, numa’ bogatasii imblau la scoala.
- Ati vazut copii?
- Da si chiar asa si-o fost. Nu imblam noi la scoala daca n-avem bani. Da’ bani aveau numai bogatasii. C-aistia saraci munceau de dimineata pana seara pentru dansii...
- Iaca asa copii! Dar ia sa vedem noi, ati facut de-acum echipele de timurovisti? Ia sa vedem care si cum v-ati impartit? Aliona, tu in ce echipa esti?
- Eu, Nadejda Petrovna, is in echipa la Stela. Noi il ajutam pe un veteran care traieste langa noi. Noi asa ne-am inteles ca eu sa-i cumpar laptele si sa ma duc la magazin. Dar pe urma noi cu fetele o sa facem curat la dansul in gradinita si-o sa greblam.
- Foarte bine ca voi de-acuma v-ati gandit. Pentru ca iaca a venit primavara si acum trebuie de ajutat pe batrani sa sape, sa puna una alta in pamant de le-adus apa... Ca ei de-acuma-s batrani si nu le vine chiar asa usor. Foarte bine Aliona. Dar ce baieti aveti voi in echipa, aveti vreun baiat?
- N-avem, Nadejda Petrovna, ca noua nu ne trebuie. Baietii istia fac numai prostii.
- Cine face prostii? Care? Ia sa mi-l aratati mie ca-i rup capul. Iaca sa-l luati pe Vitea cu voi ca sa va ajute la sapat...
- Da’ eu, Nadejda Petrovna, de-amu-s in alta echipa, eu ma duc la vecinul meu, deadea Petea, el tot ii veteran.
- Bine. Dar care baiat inca nu-i in nici o echipa? Ce, toti baietii sunt ocupati? Foarte bine. Ia sa vedem, Roma, tu in ce echipa esti?
- Eu, in echipa la Vitea, noi amandoi il ajutam pe deadea Petea...
- Dar ce, Vitea nu poate sa-l ajute singur pe dedea Petea?
- Nu, ca la dedea Petea este tare mult de lucru. La dansul trebuie de adus si apa si de sapat in gradina, si lemne de taiat...
- Dar de ce ii trebuie lemne lui dedea Petea, daca-i cald afara?
- Ii trebuie, nu stiu de ce... Da, si la dansul inca ii departe fantana si-i greu de adus apa.
- Dar tu, Vaculovskii, ai pe cineva?
- Eu am pe mos Vasile.
- El ce, tot ii veteran?
- Da, el n-are un picior.
- Si l-ai ajutat la ceva?
- Inca nu l-am ajutat. Dar trebuie sa-l ajut.
- Apu’ sa te duci sa-l ajuti pe mos Vasile, sa nu imbli brambura prin padure. Foarte bine, copii. Eu vad ca v-ati organizat foarte bine. Dar ia sa vedem de ce trebuie noi sa facem aceste echipe de timurovisti? Ia sa vedem cine ne spune cine a fost Timur si echipa sa? Natasa, vrei tu sa ne spui?
- Da. Timur si cu echipa sa, aceasta carte a scris-o scriitorul Arcadii Gaidar. Intr-insa se povesteste despre niste pionieri care-i ajutau pe batrani si pe pensionari. Ei se duceau, de exemplu, cand nu era bunicuta acasa si ii impleau polobocul cu apa. Si pe urma cand venea bunicuta si vroia sa imple polobocul cu apa ca sa spele rufe vedea ca polobocul era plin si tocma’ se speria. Ca ea turna caldarea cu apa in poloboc, da’ polobocul era plin si-i curgea apa peste picioare, si o uda. Si ea se bucura ca polobocul era plin si nu mai trebuia sa aduca apa. Pentru ca ea era batrana si o dureau mainile. Dar ea nu stia cine a implut polobocul, pentru ca pionierii nu se laudau la nime si se ascundeau in pod. Asta asa le spunea Timur, ca el era cel mai principalu’ peste ei.
- Dar pe Constantin Demianovici, il ajuta cineva? Ia sa vedem cine l-a ales pe Constantin Demianovici?
- Nu trebu’, Nadejda Petrovna, la mine de-amu este niste baieti. Ei acolo langa mine traiesc si ei pe mine ma ajuta. Lasati mai bine ei sa ajute pe alti pensionari, la mine de-amu este.
Clopotelul a sunat, dar mos Costea si Nadejda Petrovna vorbeau mai departe. Mos Costea a inceput sa povesteasca cum fugea prin borti si sapa transee. El avea un harlet mic cu care sapa transee si se ascundea in pamant. Cand trecea tancul, mos Costea se ascundea intr-o borta si pe urma iesea din urma tancului si arunca cu granata. Dar cand buhneau bombele trebuia sa deschizi gura, ca sa nu surzesti.
(va urma) |
