|
POEMUL BRATELOR CARE POT CUPRINDE ATITEA
ARME SI ATITEA FEMEI
ei-ha! vesel-gangreniu patul armii care da in perete sa cada femeia sa Dragostea
crape in doua canguri hipnotici din sticle si vene sa alerge mea! Imi este dor de
sub pleoape care se inchid ca niste capace de vocea ta si vreau mult sa aflu ce
sicrie atunci sa deschizi usa cu o miscare faci dar pe de alta parte cred ca este
brusca si sa vezi ca afara deja bine ca nu am discutat. Te mira aceasta, nu ? Eu
s-a crapat ma simteam tot mai putin confortabil cind am vorbit ultimele ori si
de zi asta pentru ca tu nu stii ce se intimpla cu mine. Esti ultima persoana pe care as minti-o vreodata prin a nu-i spune toata povestea si simt ca trebuie s-o fac. Nu sint sigura, poate ai dori mai degraba sa nu auzi asta. Nu stiu. E atit de dificil, mai degraba as discuta cu tine, decit sa-ti scriu, ma simt oarba din cauza acestei comunicari intr-o singura directie. Profunzimea si intensitatea a ceea ce a fost intre noi a fost edificata pe sinceritate si cel putin atita lucru as dori sa pastrez. Cred ca deja iti d ai seama ce vreau sa-ti scriu. Da, am intilnit pe cineva aici. Si pare ca ei ceva serios. N-am asteptat-o si n-am cautat-o. Ma simteam foarte rau de cind am reusit sa plec, stii, datorita unchiului Neniard. E probabil un paradox, dar imaginile orasului asediat imi sint mai apropiate decit Alabama, unde se pare ca am sanse mari de a ma stabili. Eram alaturi de tine, dar imi era frica si nu mai puteam suporta lipsa de sens in toate cele ce se intimpla cu noi, cu oamenii ai caror nationalitate nici nu ma interesa inainte. Iar aici, in urma contrastului izbitor, mi-am dat seama ca te pierd nu doar pe tine, ci si propria-mi identitate umana. Nu aveam cu cine impartasi aceasta anxietate si agonie. Convorbirile cu tine sint atit de rare, ii recunosc, ce-i drept, pe unii din orasul nostru, dar se pare ca nici ei nu-si pot reveni. In asemenea stare de spirit l-am intilnit pe Darko si trebuie sa spun ca sint recunoscatoare sortii pentru aceasta. Niciodata nimeni nu m-a sustinut atit de mult ca el. Nu pot si nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost fara el. Nu stiu ce sa-ti mai spun. Nu pentru ca as vrea sa nu-ti mai scriu, pur si simplu nu stiu ce-ai vrea sa auzi, daca in general mai vreai. Noi devenim tot mai apropiati, el are nevoie de mine si eu de el. Imi este dor de tine si atunci imaginile Sarajevo apar, sentimentul insuportabil al apropierii intre noi cuplat cu cel al mortii care ne astepta la fiecare colt de strada. Atunci ma simt oribil. Sint extrem de confuza in raport cu sentimentele mele si nu stiu ce ar trebui sa fac. de zi
Simt ca am nevoie de ajutor – se s-a crapat deja
pare ca a scapa cu viata nu inseamna a-ti salva afara sa vezi cu o miscare brusca sa
sufletul, banal, recunosc, dar totusi, nimeni deschizi usa atunci ca niste capace de
in jur... Iarta-ma. Ma simt golita de sens. sicrie pleoape se deschid sub care sa alerge
Imi pare foarte rau sa te ranesc. canguri hipnotici din sticla si vene in doua sa crape
Te sarut. femeia sa cada patul armei care da in perete vesel-gangreniu ha-ei !
* * * *
umerii ascutiti omoplatii miinile
subtiri aluneca pe masa parul
tremura ca stufarisul uscat prin care
serpii se misca spre apa
atunci te apropii din spate
foarte incet nesimtit chiar pentru
urechile serafimului dolofan si
privesti peste umarul ei mina cum scrie
Te iubesc foarte mult dragostea mea, care de altfel, nu existi
Gindurile mele adulmeca absenta ta de la inceputurile lumii
Constienta de existenta imperfectiunii care ma umileste continuu
Totusi, te iubesc foarte mult dragostea mea, care nu existi
zimbesti si-i atingi capul pentru
a-i vedea ochii ca doua eprubete adinci
pline cu veninul albastru al dragostei
si atunci reusesti sa gindesti
coaja de nuca si coaja de oua
cele 32 de furnici albe
sarpele rosu, ah! sarpele rosu
cum se misca placut intre ele
POEM IN STIHURI
DESPRE CALATORIA MATULUI SUBTIRE
in memoria lui Ieremia- Ereticul, ars pe rug in dimineata zilei de 5 iulie 1097
Aici a poposit linistea
batrinul Cronos umbla miop
si intreaba ce zi e si ce an,
i se raspunde ca e dimineata
cineva ii da o bucata de piine -
maninca, frate, este corpul
preiubitului nostru Christos,
si linistea coboara iara.
Si Cronos mai intreaba odata
ce zi e si ce an,
i se raspunde ca de-amiaza
cineva ii da paharul cu vin rosu -
bea, frate,
este singele
preaiubitului nostru Christos,
si linistea coboara iara.
Si Cronos mai intreaba odata
ce zi si ce an,
i se raspunde ca e seara
cineva ii da o cruce -
saruta, frate, este lemnul
pe care a fost rastignit
preaiubitul nostru Christos,
si linistea coboara iara.
Si Cronos incepe a ride
alearga in jurul cetatii
varsind din strafundul stomacului
piinea, vinul si lemnul
aruncindu-l departe
rizind
cercuri
cercuri.
* * * * * * *
a fost o invazie neasteptata - santurile se goleau de apa
zidurile cetatii se surpau, arcasii mureau sub daramituri
ostasii loveau unii in altii disperati coplesiti de o
groaza inexprimabila - cind nu se stie de unde porneste atacul
priveam catastrofa sorbeam devastarea din turnul cel mai
inalt al cetatii
retras intre clopote stiam - nu mi-e frica, eram
cotropit de mirare, o mirare fierbinte
cind globul de sticla pluteste in fata si lumea
in fisii cam ciudate se ridica in sus
TARA MEA
te vad mai bine de departe
curva batrina si proasta si
cu un cap bolovanos, picioarele inmuiate
stai la rascruce asteptind in van
sa vina cineva sa te futa
sfintilor tai le mai curge saliva
atunci cind iti aduci aminte de ei
ii tragi de placenta mama-
ligoasa si zimbesti cind acestea-ti raspund:
io-ho-ho, tuica de varza si tuica de morcov !
umila aceasta poveste a sperantei
cind pe drumurile infundate doar ploaia si vintul
ridica frunze uscate si fusta
intr-un gest inutil la rascruce
sa vina cineva sa te
* * * * * * *
sa ma gindesc la tine noaptea aerul
pe care nu il respiri este bine
sa stii ca acest corp prelins pe podea
nu este primul nu este ultimul
la marginea mesei la marginea prapastiei la
sfirsitul vietii si a acestui poem
privirea nu poate fi decit singura
putin umilita de acest adevar
astfel am fost |
