|
Exista un deficit inexplicabil de autenticitate in aceasta parte a lumii, unde inapoierea societatii agrare nu a putut fi subminata de actiuni si politici originale orientate spre modernizare. Dupa cum mentioneaza Haas: “Progresul este asociat cu modernizarea. Modernizarea este abilitatea de a aplica cunoasterea testata pentru solutionarea problemelor in toate ramurile producerii; de aceea, include educatia, precum si producerea de bunuri, urbanizarea si agricultura comerciala (abolirea izolarii locale si agriculturii de subzistenta). Mobilizarea sociala are loc cind indivizii care sint modernizati devin disponibili pentru a juca noi roluri sociale: muncitori la fabrici, soldati, functionari publici, ingineri, reprezentanti alesi ai unor districte electorale. Oamenii care sint mobilizati social pot alege asimilarea in cultura cosmopolita dominanta; ori se pot diferentia deliberat de aceasta, formind propria cultura care poate contine sau nu elemente ale culturii traditionale din care au aparut recent”.(1)
Asumarea istoriei presupune capacitatea de modernizare continua, fapt care implica, la rindul sau, o revolutie permanenta (formalizata sau chiar constitutionalizata) in domeniul valorilor. Bineinteles, sfera in cauza nu poate, prin definitie, sa fie exhaustiva, insa am putea propune citeva puncte de reper care sint, in viziunea autorului, fundamentale pentru intelegerea problemei si, eventual, pentru solutionarea ulterioara.
Dupa cum am remarcat pe parcursul cartii, sfidarea fundamentala la adresa modernitatii in Basarabia este intractibilitatea sociala si etnoculturala a moldovenilor. Cu alte cuvinte, intractibilitatea este incapacitatea de a genera mobilizarea sociala si a asigura desfasurarea cu succes a procesului in cauza pentru a atinge obiectivul modernizarii. Structura intractibilitatii este reflectata de diagrama care urmeaza mai jos. Elementele constitutive ale acesteia au fost analizate comprehensiv, credem noi, in capitolele corespunzatoarea ale Istoriei noastre si nu vom reveni la subiectul in cauza in mod detaliat. Scopul nostru mai degraba este sa schitam problema in ansamblu si sa incercam elaborarea unor idei-cadru pentru demararea procesului de modernizare in Basarabia. Fiind constienti de aparenta ambitie a efortului, nu ne ramine nimic altceva decit sa accentuam limitele comprehensibilitatii umane, posibilitatea erorii si dezintersul ideologic fata de redemptiune - pina la urma, nu este absolut necesar ca lucrurile sa evolueze in directia pe care o consideram dezirabila.
Intractibiltatea reprezinta, in linii mari, evadarea din istorie. Aceasta performanta trista a fost determinata de un set de factori pe parcursul a doua secole, mostenirea acumulata influentind mentalitatea indivizilor, inclusiv in momentul de fata. Problema majora in ce priveste descoperirea identitatii este subminarea intractibilitatii social-nationale a moldovenilor basarabeni. Aceasta din urma reprezinta un gen de percepere a realitatii care, in urma esecurilor initiale de a rationaliza* societatea, este consolidata intr-o traditie de suspiciune a unchesului de la tara, neincrezator in toate progresele care, de altfel, i-ar putea aduce beneficii substantiale, daca ar deveni loial proiectului de modernizare a natiunii. Moldovenii, probabil, au obosit sa fie supusi solicitarilor, uneori agresive (in cazul URSS), sa adere neconditionat la proiectele de edificare a natiunii sau clasei, aceasta conducind la o intractibilitate sociala si nationala cronica - din acestia a fost greu sa faci romani, a fost greu sa faci sovietici, dar si muncitori sau functionari, iar starea curenta de moldoveni nu cuprinde elementul etnic, ci mai degraba o stare de incertitudine etnica - o incremenire in cadrul societatii agrare de subzistenta.
Cu toate absentele din secolul XIX, identitatea romaneasca era insusita de cler si elitele intelectuale pentru ca hotarul intre Romania si Imperiul Tarist era, de cele mai multe ori, penetrabil si volatil; iar in secolul XX, in perioada postbelica, reducerea analfabetismului si educarea intelighentiei moldovenesti a condus la romanizarea etnoculturala latenta. Taranii insa erau anationali si atemporali, pentru ei identificarea majora era cea a comunei, satului sau pur si simplu - “din partile estea”. Desi vorbeau aceeasi limba, schimbarea o priveau cu neincredere, conservindu-si intractibilitatea nationala drept reactie defensiva la invazii, distrugeri si teroare. In fata unor tarani obedienti, anationali si atemporali, cuceritorii se retrageau, pentru ca nu aveau pe cine cuceri. Pretul platit pentru pastrarea vietii a fost renuntarea la o identitate care astepta sa fie insusita. Doar astfel se poate explica reticenta moldovenilor de a deveni romani sau chiar de a deveni moldoveni in sens etnic.
A fost usor de dominat taranii moldoveni, dar a fost imposibila transformarea lor irevocabila in sovietici in pofida terorii, culturii si ideologiei sovietice, care au avut o pondere remarcabila in istoria URSS. Totusi, acest proces a reusit partial, dislocind taranimea nu atit in directia modernizarii sovietice*, cit in sensul unei consolidari a intractibilitatii si a neincrederii fata de progres. Esecul transformarii societatii agrare, conservatoare per se, nu poate decit sa intareasca imunitatea atemporala, dificil de subminat de alti agenti sau intreprinzatori culturali. Paradoxal, dar teroarea actuala - saracia - este generata chiar de limitarea intelectuala a taranilor. Ei se sinucid pentru ca nu pot sa renunte la propriul statut - aceasta ii depaseste conceptual. Imaginea taranului care taie padurea din deal pentru ca sa se lamenteze mai tirziu ca Dumnezeu l-a pedepsit cu alunecari de teren este extrem de relevanta pentru intelegerea “intelepciunii” rurale a acestuia. S-ar parea ca nu mai exista teren pentru prostire - “lutul” se inmoaie, daca nu sub influenta agentilor revolutionari autohtoni, atunci in urma propriei mizerii. Problema este lipsa celor care ar trebui sa-l “framinte” si sa plamadeasca din tarani cetateni si o societate modernizata.
Alegerea intelectualilor determina daca statul-natiune isi face aparitia. Acestia, fiind mobilizati, deseori genereaza sentimente nationaliste pentru a defini identitatea lor colectiva proprie in raport cu alt grup care le displace si pe care vor sa-l inlocuiasca in cadrul procesului de modernizare. Cind mobilizarea sociala continua, rezulta in crearea unei mase largi de oameni nesatisfacuti, de asemenea disociati de traditie, la care intelectualii apeleaza pentru crearea statului-natiune care sfideaza capacitatea conducatorilor traditionali sa continue definirea comunitatii politice. Ei fac aceasta formulind ideologii nationaliste, programe si doctrine proclamind caracterul statului-natiune care urmeaza sa fie creat. O ideologie nationalista care obtine o acceptare generala in cadrul populatiei statului este numita mit national.(2)
Astfel, intractibilitatea tine si de incapacitatea formularii intereselor in sens politic. Chiar daca valorile rurale sint impartasite de tarani, interesele acestora nu pot fi reprezentate ab definitio, pentru ca este o clasa esentialmente in afara politicii moderne, daca nu in afara timpului. Intrarea in lumea politica si modernizarea propriu-zisa ar conduce (si va conduce, cu certitudine) la disparitia grupului in cauza, reducerea numerica si transformarea in fermieri, adica intr-un grup social nou al capitalistilor agricoli. Dincolo de lamentari samanatoriste, clasa taraneasca trebuie sa dispara, pentru ca este anacronica, dovada fiind intoarcerea satelor la supravietuire si la practica agriculturii de subzistenta care se bazeaza pe economia naturala. In locul taranilor trebuie sa apara fermierii in numar de 5-7% din populatie, a caror munca sa fie profitabila, care sa fie eficienti si competitivi pe piata internationala. Restul indivizilor ar trebui sa fie angajati in servicii si industrii. Rata inalta a mobilizarii sociale poate fi legata de emanciparea taranilor si disparitia lor ca clasa - proces care se afla in plina desfasurare in momentul de fata, saracia dislocind un numar impunator de indivizi nesatisfacuti si neasimilati progresului. In aceasta perioada este extrem de importanta prestatia agitatorilor nationalisti-liberali care are putea indrepta “valul” social in directia modernizarii.
Intractibilitatea etnosociala si etnopolitica a romanilor de pe malul sting al Prutului (dar si de pe malul drept) nu doar a fost reflectata de caracterul particular al nationalismului romanesc, ci a fost, intr-un fel, determinata de acesta. Cu alte cuvinte, se desfasoara un proces de consolidare reciproca intre inapoierea societatii agrare si nationalismul ulterior. Ideologia si discursul agentilor nationalisti (sau a intreprinzatorilor culturali) sint ancorate de cele mai multe ori in realitatile imediate si este cu totul deosebit cind acestia decid sa implementeze cu perseverenta modele straine ale nationalismului liberal occidental (cum a fost, de exemplu, Bratianu). Pe de alta parte, nu a fost deloc surprinzatoare popularitatea Partidului Nationalist-Democrat, creat de A.C. Cuza si N. Iorga in 1910, care a propus o ideologie profund nedemocratica, antisemita si sovin xenofoba. Atmosfera samanatorismului, cu ideologia sa apasat nationalista si antidemocratica referitoare la evolutia tarii, a condus la formarea unei asemenea elite politice care elogia, in programele sale, lumea rurala inapoiata.3 Acest fel de nationalism xenofob, bazat pe ortodoxism si antioccidentalism, a educat, de la Nae Ionescu, drept mentor, la discipoli celebri ca Cioran sau Eliade si o generatie intreaga de tineri nationalisti, multi dintre care au fost cooptati de Garda de Fier. In baza acestui nationalism ortodox interbelic, comunistii romani au gasit usor sa domine societatea romaneasca, iar coabitarea comunismului cu nationalismul s-a dovedit a fi un proeict perfect realizabil (multi membri ai Garzii de Fier au fost covertiti la comunismul romanesc autoritar), inclusiv in perioada actuala. In contextul acestei traditii nu este surprinzatoare relevanta nationalismului (post)comunist al lui Iliescu in raport cu Republica Moldova, care este de sorginte ceausista: tipa tare, te vinde incetisor. Colaborarea deschisa si deghizata a PDSR/PSD cu partidele de extrema dreapta a relevat afinitati ideologice remarcabile. Ortodoxismul, pina la urma, devine dusmanul de gratie al oricarei ideologii in forma “pura” si groparul unei modernizari autentice. Cu alte cuvinte, un C.V. Tudor aduce mai multe prejudicii ideii de nationalism romanesc liberal decit separatistii rusi din Basarabia, prin dezvoltarea potentialului autoritar si de ura viscerala fata de tot ce este strain. Un asemenea nationalism rudimentar, indiferent de popularitatea de care s-ar bucura discursul lui la un moment sau altul, nu poate fi utilizat in eforturile de modernizare a Basarabiei sau Romaniei. Nationalismul, grosso modo, este acelasi produs politic pentru care agentii politici concureaza si care este comercializat intr-o forma sau alta. In absenta discursului si programului nationalist-liberal al partidelor democrate, nationalismul este monopolizat de PRM si alte partide extremiste de dreapta si de stinga. Aceasta vulgarizeaza si mai mult ideologia in cauza (aditional imaginii proaste create de intelectualitatea europeana de stinga) si reduce posibilitatea utilizarii nationalismului liberal pentru generarea si mentinerea suportului cetatenesc in scopul realizarii obiectivelor modernizarii si democratizarii.
Implicarea basarabenilor in activitatea partidelor neocomuniste si de extrema dreapta din Romania descopera o afinitate culturala intre protagonistii in cauza, care este determinata de educatia si perceptia intelighentiei moldovenesti. Aceasta are o structura spirituala modelata dupa arhetipul samanatorismului romanesc, cuplat cu autoritarismul de tip sovietic. Faptul in cauza explica in mare masura predilectia “innascuta” a intelighentiei moldovenesti fata de ideologiile neliberale.
Daca ar fi existat intelectuali in Moldova, atunci acestia ar fi putut fi admonestati pentru situatia in care se afla oamenii de rind. Problema insa este ca Basarabia/RSSM/ Republica Moldova niciodata nu a avut intelectuali in sens cetatenesc, din care s-ar fi putut desprinde un grup social activ, capabil sa lanseze modernizarea societatii. Slavenka Drakuli¦ mentiona despre Romania (observatie perfect aplicabila si in cazul Basarabiei) ca ramine o tara a taranilor, ca majoritatea tarilor ex-comuniste... Valorile societatii civile sint create de cetateni, iar o generatie sau doua de tarani, traind la oras sub regim totalitar, nu au avut nici o sansa sa devina cetateni, politic sau cultural.4 Fii si fiice de tarani, intelighentia moldoveneasca nici nu putea deveni forta mobilizatoare a maselor si nici nu putea genera proiecte de modernizare sociala si culturala. Intr-o generatie-doua, expresia lui Drakuli¦, taranii nu pot deveni cetateni. Faptul ca s-au stabilit la oras nu a insemnat modernizarea lor instantanee, pastrindu-se o mentalitate rurala distincta care, nici in momentele de anvergura, nu a depasit starea de mahala. Aceasta explica in mare parte esecul nationalizarii liberale a agendei politice de la sfirsitul deceniului opt - inceputul deceniului noua al secolului XX. Absenta intelectualilor liberali a condus la reinstalarea suprematiei etnopolitice si etnoculturale a rusilor si namestnicilor locali, incepind cu presedinti de colhozuri, PDAM si terminind cu Snegur, Lucinschi si Voronin. In aceste circumstante, elita politica (neo)comunista si rusofila a fost cea care a decis orientarea Basarabiei spre Kremlin, nu taranii analfabeti politic si fara interese economice majore sau intelighentia formata in regimul sovietic. Indivizii din societatile posttotalitare (si fara opozitie autentica in regimul anterior) de cele mai multe ori nu pot avea decit optiuni prefabricate, pentru ca nu au invatat sa fie liberi.
Exista, deci, o legatura intima intre inapoierea moldovenilor si pozitia minoritarilor, - fapt care reprezinta doua taisuri ale aceleiasi sabii. Pe tot parcursul existentei Basarabiei, aditional unor avantaje de ordin economic si social acordate etniilor imigrante, elementul care le cimenta pe cele mentionate anterior avea un substrat psihologic, care ridica statutul celor veniti in raport cu bastinasii - aceasta era ideea de colonizare, de “iluminare” si “salvare de barbarie”. Superioritatea civilizatoare (in sensul administratiei, armatei, dar si culturala), nu fara temei, a rusilor a contribuit la controlarea eficienta a maselor de tarani agramati din Basarabia. Provincia intotdeauna a fost mai analfabeta, atit in cadrul Imperiului Rus (partea europeana), cit si in cadrul Romaniei si al URSS, aceasta mentinind un grad sporit de intractibilitate sociala, dificil de penetrat din punct de vedere al ideologiilor de mobilizare nationalista sau socialista. Spre deosebire de taranii moldoveni, minoritatile etnice din Basarabia erau mai culte, mai avansate din punctul de vedere al educatiei, bunastarii etc. Faptul in cauza ii facea mai susceptibili propagandei nationaliste sau/si socialiste, deoarece gestionarea politicilor in domeniul ideologiilor etnopolitice si etnoculturale presupune existenta unui anumit nivel de abilitate intelectuala a potentialilor consumatori. Pericolul subminarii statutului social-economic si cultural al minoritarilor, care colonizasera provincia in urma campaniei nationalist-sovine pe parcursul extinderii Imperiului Rus/Sovietic, a contribuit la o traditie a superioritatii culturale. Aceasta a condus deseori la manifestarea agresivitatii in raport cu taranii moldoveni si la marginalizarea sociala a acestora pe parcursul secolelor XIX-XX, dar si la inceputul secolului XXI.
Romanofobia minoritarilor a fost indreptata nu doar impotriva Romaniei, ci si impotriva romanilor basarabeni, chiar daca acestia din urma pretindeau insistent ca se numesc moldoveni. Campaniile oficiale de romanofobie ale PDAM-ului nu au solutionat diferendul transnistrean, nu au retras armata rusa si nu au reglementat problema gagauza. La fel, guvernarea comunista a lui Voronin, in pofida unui antiromanism cras, nu este in stare sa solutioneze problemele de statalitate cu care se confrunta Moldova. Aceasta pentru ca national-sovinismul rus submineaza tot ce este strain, iar moldovenii independentisti tot straini ramin, cit de prorusi n-ar fi. Tavalugul neoimperial s-ar putea opri doar cind se va produce o absorbtie deplina a independentei statelor postsovietice, dupa cum se intimpla, de exemplu, cu Bielarus in momentul de fata. Establishmentul rus niciodata nu a acceptat independenta Moldovei, chiar si dupa destramarea URSS, promovind insistent o dependenta de Rusia, deoarece aceasta asigura perpetuarea statutului de superioritate etnopolitica si etnoculturala a rusilor. Consolidarea si mentinerea acestui statut este facilitata de perspectiva falsa a proiectarii indicilor numerici ai rusilor si grupurilor etnice rusofile asupra politicii, aceasta oferindu-le ocazia sa sustina deseori credibil ca, deoarece sint minoritari, drepturile le sint violate si sa apeleze la patriile lor istorice (sau doar la Rusia) pentru asistenta, inclusiv armata. Insa rusii si grupurile etnice rusole, in pofida faptului ca sint, intr-adevar, minoritari, continua sa conduca Republica Moldova, deoarece ea a fost reprovincializata de catre Federatia Rusa in urma Razboiului limitat Ruso-Moldovenesc din 1991. Asa-numita emancipare nationala a moldovenilor a sucombat, chiar daca insemnele suveranitatii formale sint evidente. Deci, “conducerea majoritara” a moldovenilor este o fictiune, pentru ca tara, pur si simplu, continua sa fie condusa de o elita minoritara straina. Viitorii intreprinzatori culturali ar trebui sa persevereze in vederea obtinerii egalitatii cu minoritarii rusi/rusofili. Cautarea egalitatii este trasatura fundamentala si omniprezenta a solidaritatii de grup. Aceasta cautare devine trasatura definitorie a identitatii politice cind este consolidata de diferente culturale si de discriminarea activa din partea elitei conducatoare.(5)
National-sovinismul rus in Moldova este greu de prins de mina, pentru ca este de o ipocrizie extraordinara. In timpul suveranizarii si miscarii spre independenta a Moldovei rusii si grupurile etnice rusofile se impacientau vizavi de soarta URSS-ului si nu au sustinut independenta tarii. Mai tirziu, dupa destramarea Uniunii Sovietice, ei au inceput sa pretinda o Moldova care le-ar conveni si care nu le-ar periclita statutul social obtinut in urma indelungatului proces de colonizare.
Dupa dezintegrarea URSS rusofilii (rusii si alte grupuri etnice rusificate) din republicile postsovietice s-au confruntat cu o criza fundamentala a identitatii. Daca in Statele Baltice aceasta criza de durata a contribuit la asimilarea reluctanta a cetateniei si limbii de catre rusi si alti minoritari, in Basarabia, in urma Razboiului limitat Rus-Moldovenesc din 1991 si a infringerii suferite de Chisinau, criza de identitate s-a atenuat, rusii si alti minoritari rusofili consolidindu-si statutul postcolonizator. “Naturalizarea” rusilor si grupurilor etnice rusificate nu a reprezentat un proiect credibil, deoarece moldovenii independentisti au esuat chiar la etapa initiala, oferind cetatenia moldoveneasca in mod neselectiv, tuturor, inclusiv celor pentru care aparitia statului Republica Moldova a reprezentat o aberatie. Astfel, a fost respinsa conditionarea cetateniei care, o data obtinuta, ar fi reprezentat un punct de referinta pentru minoritari. Aceste conditionari, in mod normal, ar fi trebuit sa includa atestarea lingvistica de diferite niveluri, in dependenta de functiile aspirate, examinarea civila si excluderea indiscutabila a colaboratorilor NKVD/ KGB din serviciul public si din viata politica activa, precum si limitarea drastica a drepturilor politice ale membrilor conducerii PC din RSSM, inlcusiv la nivel de raioane. Daca o revolutie politica inseamna cel putin schimbarea elitei conducatoare, atunci revolutia anticomunista, atit de mult declarata in URSS, de fapt, niciodata nu a avut loc. Deoarece structurile totalitare nu au fost distruse, iar decomunizarea, dupa modelul denazificarii, niciodata nu a fost efectuata, tarile postsovietice intimpina dificultati aditionale in perioada de tranzitie.(6) Intreaga procedura de acumulare a drepturilor ar fi trebuit sa dureze citiva ani, astfel incit etapele depasite de alogeni sa reprezinte un progres de asimilare natiunii majoritare.
Pentru a-i integra pe rusi si alte grupuri etnice rusificate este necesara existenta unui nationalism viabil, care nu poate fi altul decit cel romanesc liberal (de orientare europeana si euroatlantica). A spune ca faptul in cauza ii sperie pe rusi, ca Basarabia trebuie sa faca parte din CSI, Uniunea Rusia-Bielarus sau Comunitatea Economica Euroasiatica, sa nu se integreze in structurile europene si euroatlantice de dragul acestora este o enormitate, pentru ca national-sovinismul rus care a creat Transnistria nici nu are nevoie de tentativele reale in acest sens, deoarece atunci cind nici nu exista eforturi autentice din partea Chisinaului, ele sint inventate de mass-media ruse. Lupta sovinilor si a nationalistilor pentru mintea si sufletele “recipientelor” nu cunoaste respect pentru adevar si realitate. Moldova este supusa unei agresiuni informational-ideologice continue din partea national-sovinismului rus, antrenat intr-un proiect de anvergura al rescrierii istoriei in termeni convenabili, care ar consolida statutul de provincie al tarii. Este semnificativ faptul ca publicatiile de limba rusa si cele ale independentistilor moldoveni nu se grabesc sa consemneze aniversarile triste ale romanilor basarabeni, cum ar fi deportarile. Aici functioneaza mecanismul unei inhibitii inconstiente, deoarece undeva in adincul sufletului minoritarii rusi, in pofida sentimentelor refulate, realizeaza cu anxietate ca parintii si bunicii lor au comis acte de injustitie pe acest teritoriu. A comemora cu romanii basarabeni evenimentele in cauza ar insemna sa fie recunoscuta ocupatia sovietica a provinciei, insa pentru aceasta este nevoie de curaj teutonic, nu ipocrizie slavo-asiatica. Dimpotriva, minoritarii si independentistii moldoveni serbeaza cu pompa aniversari care sint cel putin discutabile sub aspectul moralitatii, daca nu chiar ofensatoare la adresa victimelor comunismului rus.
Este evident faptul ca daca rusii si alti minoritari rusofili ar avea o asemenea optiune, atunci ar vota in favoarea unirii cu Rusia, ceea ce promoveaza in momentul de fata PCM sub conducerea presedintelui Voronin. Asemenea optiune, in loc sa i se diminueze cu desavirsire sansele si sa fie scoasa pe necarosabilul imaginarului si instrumentarului politic, a capatat o consistenta neasteptata in urma victoriei comunistilor rusofili. Dupa plecarea acestora problema fundamentala va fi excluderea completa a optiunii rusofile si consolidarea alegerii intre identitatile socioculturale suplimentare (cunoasterea romanei si acceptarea integrarii europene) si intoarcerea in patria istorica. Bineinteles, asimilarea identitatilor suplimentare nu poate fi un proces instantaneu, insa este important ca rusii si alte grupuri etnice rusofile din necesitate practica sa invete romana, sa contribuie la modernizarea tarii si la integrarea civilizatiei europene liberale. Ulterior, ceea ce o generatie considera drept pragmatism, urmatoarea considera un fapt firesc. In special daca practica lingvistica si cetatenia loiala sint conectate la ideea de civilizatie, prosperitate si integrare europeana.
Dupa Laitin, identitatile sociale reprezinta apelative pe care indivizii si le atribuie (ori altii le confera) cind solicita calitatea de membru (sau li se ofera calitatea de membru) intr-o categorie sociala pe care ei (si altii) o vad drept legata in mod plauzibil de istorie si de un set contemporan de comportamente. Identitatile sociale sint diferite de cele personale si sint edificate folosindu-se categoriile disponibile care, in acelasi timp, separa si unesc indivizii in societate. Oamenii au identitati nationale, rasiale, religioase, urbane etc. Insa elementele identitatii sociale devin parte a discursului public doar cind categoriile insele devin obscure. Atunci apar granicerii autodesemnati ai hotarelor pentru a redefini aceste categorii, astfel incit regulile includerii si excluderii, precum si implicatiile behaviorale de apartenenta la o categorie sau alta, sa fie clarificate.(7)
Este relevanta in acest context definitia psihologului Erik Erikson: “Identitatea este o explorare atit personala cit si sociala, iar formarea identitatii - un proces prin care individul se apreciaza in lumina a ceea ce el percepe ca este modul in care altii il evalueaza in comparatie cu ei si in comparatie cu o tipologie semnificativa pentru ei; in acelasi timp, individul evalueaza modul altora de a-l evalua in lumina perceperii sale in raport cu ei si in comparatie cu tipajele care au devenit relevante pentru el”.(8) Laitin dezvolta aceasta definitie, vorbind despre “Janus-facedness of culture”* - o fata releva identitatea care este reala si oferita, care poate fi cautata si descoperita (teoriile culturii bazate pe primordialism vad doar aceasta fata a identitatii), iar alta fata a culturii releva identitatea fiind construita si reconstruita o data ce oportunitatile sociale se schimba. Erikson a inteles, in sens primordialist, ca nu orice identitate va dura - oamenii sint limitati in sensul eului propriu de catre familiile, comunitatile lor, tipologiile prevalente din jur si posibilitatea identitatii unei virste. In acest sens, mentioneaza Laitin, identitatea este oferita, insa indivizii cauta sa-si ajusteze identitatea la evaluarea altor indivizi relevanti si tind sa nu-si asume o identitate pentru o mare parte din tineretea lor.(9) Cu alte cuvinte, limitele impuse de seturile de categorii de identitate pot fi considerate primordial oferite, nu insa si substanta acestora, care este construita sau deconstruita de indivizi, cu atit mai mult cu cit fortele sociale contemporane, ca sa spunem asa, contribuie la explorarea identitatii.
Aici ajungem la problema practica a alterarii (dislocarii) identitatii existente sau atribuirii unei identitati suplimentare. In acest context, Laitin foloseste definitia identitatii dupa Erikson si microteoria schimbarii acesteia, care se bazeaza pe modelul alunecarii (tipping sau cascade - engl.) al lui Thomas Schelling.(10) Dupa parerea lui, indivizii, trecind prin perioada maturizarii, sint expusi influentei familiei, comunitatii si istoriei nationale; sint crescuti cu un repertoriu particular al limbilor; li se pot oferi traininguri in anumite ritualuri religioase. De obicei, identitatea oamenilor se schimba o data cu nivelul de agregare: in cadrul comunitatii ei se pot identifica in baza socioeconomica; in cadrul tarii se pot identifica cu un brand al politicii, in afara tarii - cu natiunea. Toate societatile au intreprinzatori culturali (ceea ce noi am numit in cartea noastra agitatori nationalisti/nationalizanti si liberali/liberalizanti), care ofera noi categorii de identitate (rasiale, sexuale, regionale), sperind sa gaseasca cumparatori. Daca produsul se vinde, intreprinzatorii devin liderii noilor grupuri de identitate etnica, culturala, religioasa sau de alta forma. O data ce numarul indivizilor creste, intreprinzatorii simt presiunea de a organiza “proiecte de identitate”, dupa cum mentioneaza Rom Harre, care poarta cu ele, fie in texte religioase sau practici sociale ale membrilor, seturi de credinte, principii si atasamente.(11)
In ce priveste alunecarea sau cascada, Laitin afirma ca aceasta se desfasoara deoarece alegerile indivizilor cu privire la actiunile lor sint bazate pe ceea ce cred ca altii au de gind sa faca. Identity shift (alterarea/dislocarea identitatii), de asemenea, este o cascada.(12) Nu vom prezenta aici teoria respectiva, insa vom mentiona un exemplu relevant pentru contextul nostru: daca toti rusii percep ca toti ceilalti din grup vor ramine monolingvi, nu vor simti nici o presiune sa invete romana, insa daca au temeri ca alti rusi deja se adapteaza la noul regim lingvistic, atunci vor simti presiunea sa urmeze cascada. Problema consta in suscitarea modelului alunecarii (cascadei), si aici este necesar sa recunoastem ca procesul in cauza a fost lansat, o data cu adoptarea Legilor cu privire la functionarea limbilor, multi rusi incepind sa studieze romana. Aceasta s-a intimplat in baza presupunerii ca statul oricum va impune respectarea legislatiei lingvistice si este convenabila obtinerea cunostintelor solicitate inaintea altora pentru a beneficia de statutul social, conditionat de cetatenie liberala si cunoasterea limbii romane. Bineinteles, agitatorii nationalizanti, sau intreprinzatorii culturali, expresia lui Laitin, ai minoritatii ruse in Basarabia, in calitate de garda a hotarelor culturale, au incercat si au reusit, cu asistenta armata a consingenilor, sa opreasca procesul de integrare si insusire a elementului etnolingvistic si cultural roman. Insa tentativele de integrare culturala a minoritarilor, depuse de agitatorii nationalizanti romanofili, au fost subminate, in primul rind, de intreprinzatorii culturali ai moldovenismului, in cooperare cu cei ai minoritarilor rusi si ai grupurilor etnice rusificate.
Sfidarea fundamentala pentru agitatorii nationalisti sau nationalizanti liberali in Basarabia este imbinarea a patru cascade complementare: a) “redescoperirea” romanismului pentru majoritatea basarabenilor; b) descoperirea liberalismului, dar si a identitatii europene, pentru toata populatia Republicii Moldova; c) implantarea elementului cultural roman in repertoriul social-cultural al rusilor si grupurilor etnice rusificate; d) gestionarea maselor de tarani dezradacinati in sensul unei modernizari sociale prin intermediul crearii serviciilor si industriilor noi, evitindu-se populismul samanatorist de dreapta sau stinga antiliberal. Or, realizarea acestui obiectiv cvadruplu a fost si continua sa fie dificila, chiar daca am presupune calitatea impecabila a intreprinzatorilor culturali si implementarea hotarita a strategiilor alese. Sfidarile la adresa modernitatii in Moldova sint atit de complexe, incit nu putem trata perspectivele reusitei decit cu foarte multe rezerve. Aditional complexitatii, efortul de modernizare este subminat de simultaneitatea sfidarilor cu care se confrunta noile democratii.
Dupa cum remarca Haas, edificarea identitatii nationale reprezinta activitatea fundamentala in procesul rationalizarii, deoarece permite conducatorilor sa devina legitimi, sa imparta puterea, sa ridice standardele vietii si sa administreze intreaga tara eficient, oferind oamenilor un set de simboluri care ii fac sa-si subordoneze identitatile lor parohiale si partiale unei superioare.(13) Mobilizarea, in cazul Republicii Moldova, va fi reflectata de inducerea cascadei cvadruple, revolutia etnopolitica fiind inseparabila de cea sociala si economica. Mitul social fundamental este liberalismul, tradus intr-un set coerent de valori si institutii pentru masele mobilizate-neasimilate progresului, expresia lui Haas. Astfel va fi atacata intractibilitatea etnoculturala si etnopolitica a moldovenilor, indicatorii mobilizarii sociale aratind declinul celor angajati in agricultura si marirea numarului populatiei urbane. Alta e problema ca dezradacinarea actuala a taranilor nu a suscitat deocamdata aparitia politicilor de gestionare a maselor nesatisfacute-mobilizate, numarul scazut si tirajul insignifiant al publicatiilor stiintifice, literare, sociale, politice (unul din indicii rationalizarii) demonstrind faptul in cauza.
Emanciparea nationala este inseparabila de nationalismul liberal si de modernizarea sociala. Doar nationalismul liberal, eventual, ar putea reinstala justitia si egalitatea, conducind, in acelasi timp, spre modernizare. Desi romanii basarabeni au fost supusi masurilor coercitive de catre URSS, unde rusii (si slavii) au fost designerii principali ai campaniilor de teroare, libertatea si bunastarea lor este tot atit de importanta pentru destinul Moldovei ca si libertatea/bunastarea indigenilor. Este un truism, se pare, dar indiferent de actele de injustitie din trecut, libertatea proprie nu poate fi cistigata prin reprimarea oponentilor, chiar si a fostilor agresori. Singura afirmatie in aceasta carte intr-un oarecare spirit al redemptiunii este aceea ca libertatea este cucerita de fiecare persoana prin ea insasi (individual) si prin respectarea libertatii altei persoane (colectiv). Nationalismul agrar samanatorist sau etnocomunismul - ambele antiliberale prin excelenta - nu pot decit sa perpetueze subdezvoltarea moldovenilor. Chiar daca minoritarii sint neliberali in momentul de fata, prin angajarea lor in dialog fortele politice ale nationalismului liberal pot desprinde un grup capabil sa negocieze atit termenii convietuirii cu natiunea majoritara, cit si politicile indreptate spre modernizarea Moldovei. In pofida mostenirii coloniale sau imperiale, nu exista natiuni iremediabil vicioase si rusii, precum si alte grupuri etnice, pot imbratisa liberalismul tot asa de bine ca si romanii basarabeni. Nu avem nici un motiv deosebit pentru a-i suspecta de irationalitate pe minoritari. Pina la urma, argumentele rationalizarii sint universale, iar maximalizarea bunastarii, asigurarea pacii si libertatii reverbereaza in sufletele indivizilor indiferent de nationalitate, rasa sau religie. Cooperarea rusilor si altor grupuri etnice este fundamentala in efortul de modernizare a Basarabiei. Fara antrenarea lor autentica romanii basarabeni pot doar sa edifice o etnocratie, distrugind, in ultima instanta, propria libertate si chiar sansele progresului. Reformatorii liberali din interiorul grupului cultural trebuie sa depuna eforturi in promovarea principiilor liberale prin intermediul persuasiunii, iar liberalii din afara grupului trebuie sa-si ofere suportul pentru orice tentativa a reformatorilor orientata spre liberalizarea propriului grup.(14)
Dupa cum remarca Haas, aproape toate natiunile occidentale, indiferent de aventurile ideologice pe care le-au experimentat in istoria lor, au ajuns sa fie devotate nationalismului liberal. Nationalismul liberal-ca-forta-de-rationalizare (subl. autorului) este superior, deoarece liberalismul favorizeaza “impartasirea sensurilor” (sharing of meanings - engl.) intre actori, fapt fara de care nu poate exista insusirea. Minimal, liberalismul, intotdeauna si peste tot, este o forma a guvernarii ce foloseste proceduri de luare a deciziilor care asigura reprezentarea tuturor fortelor majore sociale si interesele economice, si ideologiile, tolerind discutii aproape nerestrictive. El foloseste proceduri de votare care impiedica tirania majoritatii sau a minoritatii. Institutiile liberale favorizeaza cunoasterea, deoarece ele admit modul rational-analitic de actiune mai mult decit oricare alte institutii, favorizeaza ratiunea (reason) si progresul.15 Nu stim daca este posibila imbratisarea liberalismului sau inducerea cascadei cvadruple, dar nu putem afirma ca modernizarea este statia terminus a omenirii, ci mai degraba calea pe care se merge continuu spre progres. Insa problema popoarelor si statelor inapoiate este incapacitatea de a gasi aceasta cale, orbecaiala istorica consolidind impotenta initiala intr-o intractibilitate tot mai dificil de subminat.
Sustinem afirmatia lui Haas ca exista o afinitate speciala intre cunoastere si liberalism (desi regimurile autoritare pot invata si ele). Insa liberalismul faciliteaza folosirea cunoasterii consensuale in procesul de elaborare a politicilor, deoarece este bazat pe o ontologie a scepticismului si deschiderii, precum si pe o epistemologie a experimentarii sistematice.16 In viziunea acestui autor, cunoasterea (insusirea) sociala conduce la rationalizarea progresiva a unitatilor politice, iar calitatea de a insusi inseamna evaluarea viziunii cauzalitatii, alterarea obiectivelor de baza in fata esecului de a realiza scopurile initiale. Actorii care de obicei isi schimba mijloacele pentru a atinge obiectivele nealterate sint implicati in adaptare, nu in insusire.(17) Giddens a mentionat in acest context ca reflexivitatea vietii sociale moderne consta in faptul ca practicile sociale sint reexaminate constant si reformate in lumina informatiei in flux despre practicile in cauza, astfel alterind caracterul lor constitutiv. In toate culturile practicile sociale sint in permanenta alterate in lumina descoperirilor care se desfasoara si care sint implantate in aceste practici sociale. Insa doar in epoca modernitatii revizuirea conventiei este radicalizata pentru a o aplica (in principiu) fata de toate aspectele vietii umane, inclusiv interventia tehnologica in lumea materiala. Ceea ce este caracteristic modernitatii nu e acceptarea noului de dragul propriu, ci prezumtia reflexivitatii comprehensive - care, bineinteles, include reflectarea asupra substantei reflectiei insasi.(18) Din aceste considerente liberalismul are o predispunere “innascuta” fata de cunoastere si este singura cale, cel putin cunoscuta la moment, spre progres.
Dupa Haas, succesul tranzitiei democratice ar consta in institutionalizarea procesului constitutional pasnic si suprematia dreptului. Este dificil de imaginat succesul democratiei institutionale fara acceptarea prealabila a liberalismului-ca-proces. Rationalizarea democratica reusita este legata strins de miturile nationaliste liberale.(19) Implantarea nationalismului liberal in tesutul social face posibila integrarea minoritarilor, chiar daca acestia sint neliberali in momentul de fata. Prezenta lor are un potential enorm pentru bogatia spirituala a Basarabiei, in pofida perceptiilor nationalistilor samanatoristi - “buni romani”. Adevarat, insa, ca termenii convietuirii etnopolitice si etnoculturale trebuie sa fie renegociati in spiritul justitiei si egalitatii, fapt fara de care nu va exista nici o stabilitate durabila. Nationalismul liberal-ca-proces ar putea instala irevocabil Basarabia pe calea modernizarii. Altfel, doar modernizarea sa dea peste noi, in spiritul cunoscut al subminarii intractibilitatii autohtone de catre fortele exterioare. Pina la urma, asumarea sau evadarea din istorie este irelevanta pentru cei care nu au invatat sa insuseasca.
Note
1 Haas Ernst B., Nationalism, Liberalism, and Progress. The Dismal Fate of New Nations (Ithaca and London: Cornell University Press, 2000), p. 2.
2 Haas Ernst B., Nationalism, Liberalism, and Progress. The Dismal Fate of New Nations (Ithaca and London: Cornell University Press, 2000), p. 2.
3 Ornea Zigu, “De la patriotism la nationalism antidemocratic”, Dilema, 4-10 februarie, 2000, p. 10.
4 Drakuli¦ Slavenka, “Love Story: Romania’s dirty little secret”, The New Republic, 25.04.1994.
5 Haas Ernst B., Nationalism, Liberalism, and Progress. The Dismal Fate of New Nations (Ithaca and London: Cornell University Press, 2000), p. 28.
6 Khazanov Anatoly M., After the USSR. Ethnicity, Nationalism, and Politics in the Commonwealth of Independent States (Wisconsin: University of Wisconsin Press, 1995), p. 75.
7 Laitin David D., Identity in Formation. The Russian-Speaking Populations in the Near Abroad (Cornell University Press: Itaca and London, 1998), p. 16.
8 Erikson H. Erik, Identity: Youth and Crisis (New York: Norton, 1968), pp. 19-23.
9 Laitin David D., Identity in Formation. The Russian-Speaking Populations in the Near Abroad (Cornell University Press: Itaca and London, 1998), p. 20.
10 Schelling Thomas, Micromotives and Macrobehavior (New York: Norton, 1978).
11 Harre Rom, Personal Being: A Theory for Individual Psychology (Cambridge: Harvard University Press, 1984). Dupa Greenwood John D., “A Sense of Identity: Prolegomena to a Social Theory of Personal Identity”, Journal for the Theory of Social Behavior, 24, no. I (1994), p. 28.
12 Laitin David D., Identity in Formation. The Russian-Speaking Populations in the Near Abroad (Cornell University Press: Itaca and London, 1998), pp. 21-22.
13 Haas Ernst B., Nationalism, Liberalism, and Progress. The Dismal Fate of New Nations (Ithaca and London: Cornell University Press, 2000), p. 8.
14 Kymlicka Will, Multicultural Citizenship (Oxford: Oxford University Press, 1997), p. 168.
15 Haas Ernst B., Nationalism, Liberalism, and Progress. The Dismal Fate of New Nations (Ithaca and London: Cornell University Press, 2000), pp. 26-27.
16 Haas Ernst B., Nationalism, Liberalism, and Progress. The Dismal Fate of New Nations (Ithaca and London: Cornell University Press, 2000), p. 410.
17 Haas Ernst B., Nationalism, Liberalism, and Progress. The Dismal Fate of New Nations (Ithaca and London: Cornell University Press, 2000), p. 326.
18 Giddens Anthonny, The Consequences of Modernity (Stanford: Stanford University Press, 1990), pp. 38-39.
19 Haas Ernst B., Nationalism, Liberalism, and Progress. The Dismal Fate of New Nations (Ithaca and London: Cornell University Press, 2000), p. 31.
|
.jpg)