VICTOR EROFEYEV

Fragment din
CINCI FLUVII ALE VIETII
(roman-fluviu, fragment)
(traducere din rusa de Mihail VAKULOVSKI)

FUGA DE CONFORT

Toamna e timpul cel mai potrivit pentru a critica ratiunea pura. In Europa rusul se simte un prost. Impotriva Europei, ca si impotriva rangii, el nu are ce face. Daca te uiti la Europa cu gura cascata ea se va intoarce de la tine cu o indiferenta inrudita cu dispretul. Daca incepi sa faci scandal tropaind din picioare, ea se va mira, apoi te va lua iute de ureche si te va scoate in partea cealalta a usii, ca pe un ticalos urit mirositor.

- Ce parere aveti despre cruciati? a intrebat capitanul.

- Mai mult imi plac samuraii, am raspuns eu.

Cum s-ar zice, am stat de vorba. Daca se pot face o mie de oi identice, de ce sa nu facem o mie de capitani vii identici? In Europa, vrei-nu vrei, incepi sa ai incredere in stiinta si-n tehnologie. Ca sa nu par prea patetic, l-am felicitat mai degraba cu ocazia insanatosirii decit a reinvierii.

- Mersi, a zis capitanul, intorcind, printre altele, ochii intr-o parte.

Nemtoaica mi-a tinut morala. Ea a spus ca in Europa nu se felicita nici cu ocazia reinvierii, nici a insanatosirii, si, in general, cu nici un fel de ocazie. Poate ca doar la nunta.

- Sa feliciti e o barbarie, a comentat ea.

Nu exclud ca nemtoaica era sub influenta supararii. Intilnindu-ma cu ea pe Rin, am sarutat-o prieteneste pe obraz si in loc de salut am zis din greseala la revedere. Ce era cu ea! De indignare i-au iesit cosuri pe nas. Dar si eu is bun! Sa gresesti atit de nepotrivit! In Europa rusul e ca un gindac. Alearga, isi misca mustatile, adulmeca nervos. El e suparator pentru suprafata ei curata. Europa poate sa urmareasca cu interes ginganiile exotice, ei ii place o oarecare tarantula veninoasa, o oarecare omida ciudata, vacile domnului o induioseaza, dar gindaci ca lumea nu exista. Un rus destept se simte un mare prostalau in Europa. In acelasi timp Europa, subconstient, se teme foarte tare de Rusia. Maresalul polonez Plisutsky vroia s-o vada pe Rusia nu rosie, nu alba, ci slaba. Ca sa faci Rusia slaba trebuie sa-i infringi vointa. Europa simte intuitiv ca Rusia e mai puternica decit ea si va fi o zi cind Rusia o va inghiti asa cum un peste mare il inghite pe unul mic, chiar daca ala mai mic e mai frumos si mai tupeist decit ala mare.

- Cum te cheama? am intrebat-o pe nemtoaica.

- Parola: losk! ma invata ea batjocoritor.

- Ce cuvint de balta! n-am rezistat eu.

In Europa ea arata altfel decit pe Volga. Parca au schimbat-o. Era ca toti, doar ca mai smucita.
Ce este anticalatoria? Cind bati pasul pe loc? Simpla pierdere de timp? Sau, poate, entropia sperantei? Eram pregatit pentru o plimbare vesela prin arterele de apa (cum se spune in prospecte) ale Europei. Incepea perioada calda a toamnei. Iata ce n-o sa fie niciodata in Rusia – aceasta perioada calda a toamnei. Nu o scurta toamna varatica, ci o frumoasa toamna prelungita, cu seri calde, o toamna castano-platanica de catifea lipseste din lista notiunilor pe care le-ar intelege rusii. Am luat cu mine din Moscova chiloti de baie si cele mai bune cravate italienesti. Nu i-am folosit nici pe unii, nici pe ceilalti. Nu numai natura mi-a jucat feste. Pluteam la vale, mai degraba, nu pe Rin, ci in viitorul imediat. Viitorul, cum s-a lamurit, inseamna batrinete. Tot el consta si din confortul absolut. Ultimul - posteritate europeana imposibil de ocolit. Asta nu-i atit un trai, cit o fantezie ideologica neputincioasa. Iata ca de mai mult de 150 de ani calatoriile pe Rin sint vestite prin servicii impecabile. Primul vapor a aparut pe Rin in anul 1816. Scrupuloasa jucarie englezeasca pornea din Rotterdam pe 8 iunie, iar pe 12 ajungea deja la Köln. Mai sus pe fluviu au tras-o edecarii rusi si caii arabesti, pina la Koblenz, unde s-a inecat. Europa invata din greseli. Ei ii place sa faca chestii convenabile. Celtii veneau pe Rin pe plute inca in secolul II inaintea erei noastre. In secolul IX poporul de pe Rin era jefuit de vikingi. Americanii au trecut fluviul pe 7 martie. Pe data de 17 podul de sub ei s-a prabusit. Alsacia si Lorena au fost insusite de Franta. Dupa referendum Saar s-a intors in Germania. Adenauer s-a nascut in Köln. Goethe a invatat medicina in Strasbourg. Jaspers a murit in Basel. E limpede ca e vorba de unul si acelasi om. Europa poate sa se prapadeasca doar de la lipsa respectului de sine. Baselul e la 252 de metri deasupra nivelului marii. Are 182 000 de locuitori. In fiecare secunda prin Basel curg 1030 metri cubi de apa de Rin. Graful local Tzepelin e sprijinul meu de nadejde. Am luat cunostinta de aparatele lui aeriene, cabinele, vana, mincarea si, evident, peisajele, aduse la perfectiune. Pe luxosul vapor “Dutchland” am nimerit in miinile confortistilor profesionisti. Nu-i simplu sa-i refuzi. Confortul se surpa peste senzatiile tale printr-un film subtirel de plastic. Mai bine e sa plutesti cu pontonul, chiar daca si asta e artificialitate si autoamagire. N-am anticalatorit niciodata mai tare decit de la Basel la Marea Nordului. Bufetul rece s-a dovedit a fi mai puternic decit Rinul. Vaporul cu aburi eclipseaza soborul din Köln, nemaivorbind de ruinele epocii medievale cu steaguri nemtesti pe acoperisurile restaurate.

- Va plictisiti? m-a intrebat grijuliu capitanul, uitindu-se cum rascolesc blazat prin salata de crabi.

- Astazi mi-am amintit subit cum Lenin spunea in lucrarea lui timpurie “Ce-i de facut?” ca “Trebuie sa speram!”

- Fara speranta n-ai cum sa traiesti, m-a aprobat capitanul. Poate ca ne veti lua in prizonierat?

- Pentru ce? m-am interesat eu.

Torturile cu piersici tapetate cu ciocolata aratau mai sovinist si decit monumentele patriotice ale lui Wilhelm si chiar decit a insasi Germaniei-muma inconjurata de o banda de vulturi de fonta.

- Ma gindeam cindva ca doar in Rusia inmultim monstri sculpturali, m-am destainuit nemtoaicei.

Calatoria e mai intii de toate eveniment, intr-o perspectiva ideala – aventura. In Europa moderna intimplarea e redusa la minimum de actiune. Turistul este transformat intr-o figura comica. Ca si pasarile din colivii, el ciuguleste cite o saminta din substanta pe care i-o strecoara agentia de turism. Calauza isi insuseste functia de legislator totalitar, nu prea strain de anecdotic. El conduce cu umor:

- Che Guevara a murit frumos in Bolivia, i-am zis nemtoaicei.

Ea, in pantalonii ei oranj, s-a inviorat.

- Iti amintesti, a zis ea, el ii ordona agentului CIA, cubanezului caruia i s-a dat comanda sa-l omoare, sa-i transmita lui Fidel Castro ca degraba revolutia va invinge in toata America Latina.

- Fidel Castro e, evident, un cal inaripat cu oua, am zis eu, dar Che Guevara a murit fotogenic.

- Hai sa ridicam deasupra vaporului drapelul rosu, a propus nemtoaica.

- Aha, am spus eu. Si sa numim corabia “Cuirasatul Potemkin”.

Nemtoaica a ris fericita. Calauza face misto de aceste legende romane si despre Rin (in care eroii intotdeauna se dovedesc a fi jertfele propriei violente, iar eroinele – ale propriei prostii), dar cade pe neasteptate intr-un discurs demagogic lacrimogen. Ghizii sint sclavii lui si ca orice sclav isi fac lucrul de mintuiala. Pentru ei Kölnul e in primul rind patria parfumului.

- Ascultati, terminati sa mincati, mi-a zis la ureche, la masa, capitanul. Atacati-ma cu furie, ca pe Palatul de Iarna! Arestati-ma, cum ar face un guvern provizoriu!

In Amsterdam am fugit de pe corabie fara a ma uita in urma, dar eram convins ca sint urmarit pas cu pas de toata echipa in frunte cu duiosul capitan de opereta, organizatorii multilingvi ai ragazului, bucatarii cu bonete de sarbatoare, chelnerii, barmanii, servitoarele din saloane, care au luat cu ele si aspiratoarele care nu fac zgomot. Simteam in ceafa zimbetele lor absolut amabile, cu care fugeau dupa mine in paroxismul ospitalitatii comerciale, cu care ei vroiau sa ma duca inapoi la Basel, apoi iar la Amsterdam, si inca o data la Basel, sa ma lase la ei pe toata viata. M-am aruncat pe scaunul din spate al unui taxi, urlind catre sofer:

- Haide! In cel mai obscur loc! In cea mai neagra camera a desfriului olandez!

Atit de tare vroiam sa ma tavalesc in mizerie.

                                                 GERONTOPLUTIRE

Cine s-a culcat cu femei foarte batrine si a gasit in asta un rost, acela va indragi calatoria pe Rin. Papadii dumnezeiesti, gainuse de munte galben-albastrii imi tulbura imaginatia. Pictorul moscovit Tolea Zverev, scuipind beat oasele de gaina pe podeaua din bucatarie, imi povestea despre farmecul gerontofiliei.

- Tite flasce, par rar, grota – tot rara – fain!

- In ce sens rara? am amutit eu cu un fel de spaima languroasa.

- Da’ iaca uite, mi-a zis Tolea, si m-a condus spre puicuta lui somnoroasa, de la care duhnea a cacat si a moarte. 

A dat la o parte rochia ei alba-alba. Niste pasageri sint dusi pe brate la bordul vaporului pe miini. Tineretul se stringe in colturi.

- Ei, si ce va fi mai departe? intreaba nemtoaica.

Din burta tisneste un puroi verde. Cum ai intoarce-o, batrinetea are ceva respingator. Mi se prezinta, la alegere, fenomene ale decadentei frantuzesti, nemtesti, canadiene, din Hong Kong. Parada intercontinentala a paraliziei si a marasmului in continua crestere. Picioarele unora s-au uscat, ale altora s-au umflat. Unii schiopateaza, unii sforaie, unii sint sasii, unii au ticuri, unii tusesc, altii se scuipa, iar unora le-a pierit piuitul. Deodata ideea ruseasca se rupe din lanturi. Europa este o casatorie reusita facuta la intelegere. Noroc in noroc. Matrimonial unicat. Sarbatoreasca este lumina oraselor sale. Piata e inima ei imbelsugata (in comparatie cu centrul religios-ideologic ofticat din Rusia). Obligatie si relaxare, urlet si selectie, liturghie si sacrilegiu – toate s-au unit in acelasi curs, care in Polinezia este numit, se pare, cu un cuvint sacru, “mana”.

- Mana-nemana, asa, ceva de care habar n-am, a precizat capitanul.

- Europa e o scrisneala din dinti, s-a strimbat ajutorul capitanului.

- Ei, scuza-ma, Spengler, s-a intunecat capitanul. Eu nu-s vinovat ca piata a patruns sub piele si s-a instalat acolo ca si ceva normal.

- Slava Domnului! si-a netezit sprinceana ajutorul capitanului. In ziua de ieri nici un pasager nu si-a dat duhul.

De ce strimb din nas? Calatoria se transforma intr-un chin. Buna ziua, miine!Astazi asta se intimpla cu parintii. Seara ei stau in bar si asculta muzica tineretii lor postbelice, bughi-vughi, cintata pentru ei de un cvartet ceh.

- Tovarasi! am rostit eu, adresindu-ma catre batrine si batrini.

Mi se pare ca ei m-au inteles. In orice caz au inceput sa susoteasca, aratind spre mine cu degetele tremurinde.

- Moartea nu exista, am adaugat. Revolutia inlocuieste moartea! Cine este impotriva revolutiei slujeste cauza mortii.

Pe malul Rinului – banci ca-n parcuri. Harta Rinului, facuta de firma Baedeker, pare mai autentica decit Rinul. Existenta cu toate maruntaiele ei se tiriie pe harta. Fiecare kilometru e insemnat cu un stilp vargat. Oraselele confortabile amintesc de bunii cunoscuti care s-au pregatit pentru a pleca la iarba verde cu copiii si cu ciinii lor, dar pe drum nu stiu de ce au impietrit. Eu, ca-n vis, fac tot posibilul ca viata mea sa nu semene cu Rinul.

- Legati-ma si impuscati-ma, a rugat capitanul.

- Unde va e ghilotina? a intrebat nemtoaica, indesindu-i cu rautate umbrela in gura.

In acelasi timp Rinul nu e prea recomandat pentru inot. El e cam sarat din cauza deseurilor naturale si industriale. Gustul apei din Rin le aminteste femeilor, homosexualilor si, in general, oamenilor curiosi, de penisul nu indeajuns de bine spalat al prietenului.
Am numit-o pe animatoare comisar. In viata anterioara ea era Lora Pavlovna, care nu stia limbi straine, iar aici le vorbeste pe toate la rind, de la olandeza la malaieza.

- Lora, i-am zis. Lasa-l pe capitan. Vino la mine.

- O, fain! a raspuns Lora. Eu sint cu cel care scrie romane roze violente si n-o iubeste pe regina Angliei.

- Intrati, am strigat eu.

La mine au aparut reprezentantii batrinilor din cele mai saracacioase cabine ale vaporului. Mai degraba i-ai putea numi ajunsatori decit sositi, dar cind le-am spus ca imparatia lui Dumnezeu se apropie si ca Cuirasatul Potemkin sintem noi, s-au schimbat la fata. Am cunoscut Europa tinara a cavalerilor si a primilor nazisti. Am vazut Europa fufelor, a pestilor, a sarlatanilor si a escrocilor.

- Jefuiti babele din cabinele pentru aristocrati! am ordonat eu.

Ei au fugit sa indeplineasca ordinul. Pe partea superioara a puntii s-au adunat imediat babute speriate rau de tot, jertfele goale ale revolutiei. Am comandat sa scurga apa din bazin si sa-l umple cu singele acestor femei nefericite.
Bucatarii au pus viermi in carnea de vaca. Calaii, ospatarii de ieri, scoteau ochii. Au inceput chinurile egiptene. Cu incetul bazinul s-a umplut pina sus cu lichid intravenos.

- Iar acum, le-am spus eu luptatorilor din batalionul Alitgeimer, sa incepem botezul. Scufundati-va!

Cindva dusmani de moarte, ei au uitat demult ca au luptat unii impotriva altora. Pe ei ii unesc temele copilariei, carierele si mortile. Imbatindu-se, imbujorindu-se la fata si inflacarindu-se, ei incep sa se simta subit “baietasi” si “fetite”. Le place sa dea bacsis. Vor ca pe ei sa-i pomeneasca de bine.

- Sinteti geniul locului, i-am zis capitanului. Inarmati-i pe toti pina-n dinti!

Inainte pe Rin ii carau pe nebuni de colo-colo. Corabiile prostilor erau insule plutitoare in sens absurd. Nici un oras nu vroia sa-i primeasca pe prosti. Oare nu din cauza asta Europa a innebunit de normalitate?

- Mie-mi place nebunia, i-am zis Lorei. Lora, va rog, nu fiti o femeie normala.

Iesiti din minti si intrati la mine.
Mosnegilor li s-au distribuit automate.

- Ascultati-ma, le-am zis batrinilor soldati. Incercati sa omoriti cit mai multa populatie. Unde e ajutorul dumitale? l-am intrebat pe capitan. Oare nu el e principalul nostru dusman?

- S-a ascuns in sectia de masini, a zis capitanul.

Acum pe Rin abia fumega azilurile plutitoare pentru batrini. Aceasta e o formula draguta a crematoriului social. Batrinii infuleca lacom: zilele lor sint numarate. Mi-e mila de ei, se intelege, dar mai tare mi-e mila de mine. Eridanul meu, Eridan!

- Lora, eu voi transforma Rinul in Eridan si noi vom pluti pe el ca argonautii, inhalind putoarea groaznica de la incendiul revolutionar al vietii.

- Deja plutim, a zis Lora Pavlovna.

CAPITANUL-RELIGIE

- Daca nu-i capitanul totul este permis, am facut o gluma proasta. Capitanul a ris.

-  Daca nu-i capitanul, atunci ce fel de Dumnezeu mai sint? a spus el hitru, demonstrind cunoasterea clasicii rusesti.

Vorbeam cu el despre fratele mai mare al lui Lenin, despre intelesul “fericirii” in literatura sovietica, despre gospodariile comunale, despre ideea de “succes literar”, despre cum toate femeile se barbiereau la pasarica pina in 1920, iar dupa aceea, ca la comanda, au incetat sa faca asta; vorbim despre incendium amonis, despre paradoxurile deconstructivismului si despre legaturile lor cu budismul, despre practica tibetana tumo.

- De ce sa cautam exemple indepartate, zice capitanul, ajutorul meu in fiecare iarna sta cu curu’ gol pe zapada cu orele si temperatura in borta curului ramine aceeasi.

- Da, am clatinat ginditor din cap. Posibilitatile trupului sint nelimitate!

Vorbim despre notiunea de “incendiu” in viata vilelor din jurul Moscovei, despre fiica mea americanca, nascuta parca intr-un film ocazional, care parca si-a facut scenariul dupa viata ei; vorbim si nu ne saturam sa vorbim despre partizanii bielorusi si despre felurile de tigari preferate de lesbienele berlineze, despre fin, despre Gorbaciov, despre drepturile omului la munca si la masturbare, despre indulgenta.

- De ce, capitane, sinteti atit de indulgent cu oamenii?

- Din obisnuinta. Dar stiti cu ce se ocupa Lora Pavlovna in timpul noptii? Singura, in cabina goala, la lumina lampii…

- Ea se apuca cu miinile de genunchi si, imitind-o pe Sfinta Tereza, se desprinde de podea.

- Ati urmarit-o?

- Mi-am dat seama.

- Dupa parerea mea, ati calcat pe cararea intelepciunii, se mira capitanul. Dumneavoastra insiva va ridicati de la podea.

Vorbim despre foametea din Etiopia, de ce barbatii americani sint mai romantici in dragoste decit femeile americance, despre notiunea “America”, despre libertate, despre Las Vegas, despre California, despre neliniste, despre masinile preferate.

- “Pontiac” decapotabil modelul 1968, zic eu.

- Cool, observa capitanul.

Vorbim despre acele locuri de pe Pamint care sint mai puternice decit mine, despre datoria sociala a lui Gaby, despre zimbetele senzuale ale prietenelor lui, despre betie ca si curatenie a genului, despre rolul femeilor in detasamentele de gherila, despre Don Juan ca un om in plus, despre maruntisurile vietii.

- Am sa va povestesc istoria zidului berlinez, spun eu, uitindu-ma absent la Rin.

- Zidul Berlinului n-a existat, zice capitanul. Toate astea-s cacat.

- Ce-i aia cacat? Dar ce e cu minele, bombele, ciinii lup, turnurile de paza, automatele?

- Halucinatii ale unei intregi generatii.

- Dar eu l-am vazut! Desi…, am cazut eu la indoiala.

- Zidul Berlinului e o fantoma la fel de mare ca si Homer. S-o chemam in ajutor pe Gaby.

- Gaby, iti amintesti de zidul berlinez?

- Inca cum! s-a bucurat ea. I-am tras si eu cu piconul. Apoi am baut cu fetele lichior pe ruinele lui.

- Ei, du-te! Ce sa intelegi de la tine? a alungat-o capitanul.

- Iesim cu capitanul in noaptea instelata, cautam Calea Lactee, ca niste copii dorim sa ne lipim de ea, dar nimerim doar niste maruntisuri: o constelatie foarte asemanatoare cu o paleta de tenis, Crucea Sudului. Printre culorile labartate eucaliptice se vede Marte, scurgindu-se ca o lampa in ocean.

- Nu acolo am plutit, zice capitanul. Sa mergem la culcare. Dimineata e mai inteleapta decit seara.

Dimineata am vorbit despre salatele nemtesti din cartofi, despre supa poloneza din ciuperci, despre florile numite pasarile raiului, despre iubirea latenta fata de politie a pictorilor francezi de avangarda, despre intelesul de cacat in cultura nemteasca.

- Si ce mai face salata culturilor voastre? ride capitanul.

Deodata am vazut amindoi o enorma broasca verde-deschis pe-o picaturica neagra. Ea sta in baltoaca infasurata intr-un caltunas si nu oracaie.

- Odata ce, impreuna cu o delegatie de niste mici scriitori sovietici, eu am ajuns in Berlinul de Vest, imi incep eu odiseea.

- Scriitorii sovietici! exclama capitanul. Oameni mari! Interesant fenomen!

E nebun dupa tot ce e neobisnuit. Vorbim despre erectia de dimineata.

- Poezie, spune capitanul. Nu-i asa ca erectia de dimineata e acea mica minune de care e in stare orice barbat adevarat?

- Principala caracteristica a Europei e seriozitatea, vorbesc eu. Multimi de oameni tacuti la plimbarile lor prin Paris, Londra, Milan, Barcelona sint dominati de parametri geometrici exacti de autorespect.

- Mi-am inchipuit vizual aceste orase, spune emotionat capitanul. Cum e construita si lumea asta!

- Rusul se bate toata viata ca sa inceapa sa se respecte pe sine. Da’ de unde, daca n-are geometrie!

- Da-da, ride capitanul, popor neserios. Dar aici, in Europa, chiar si risul trimite la seriozitatea locala.

- Dar dumneavoastra pentru cine sinteti? il intreb eu insinuant.

- Eu? se intimideaza capitanul. Stiti, da’ eu sint pentru navigabilitate.

Discutia se intrerupe brusc, se aud impuscaturi, batrinii ii impusca pe spioni.

- Batrinii sint copiii preferati din gradina mea, zice capitanul. M-a interesat in special intelesul “batrinetii”. Ei, ce vrei? ii zice el ajutorului sau care gifiie.

- E timpul mesei, zice ajutorul.

- Mereu apari, baiete, la momentul nepotrivit, mormaie binevoitor capitanul.