Nascut in URSS, traiesc in Romania 

Ovidiu Tichindeleanu
˜

Nascut in URSS e una dintre rarele lucrari postdecembriste care incurajeaza rezistenta critica impotriva caricaturizarii propriului trecut, impotriva autocolonizarii spatiului cultural romanesc cu ideologeme preluate din repertoriul „taberei victorioase“ a Razboiului Rece. Raritatea unor asemenea aparitii vreme de cincisprezece ani de „libertate“ postcomunista, si felul in care majoritatea reactiilor de pina in prezent urmeaza acelasi format, tinind intii sa se dezica de „comunism“ inainte de pronuntarea oricarei interpretari referitoare la textul insusi al lui Vasile Ernu, sint dealtfel indicii directe ale greutatii ideologice care apasa si limiteaza cimpul cultural romanesc actual.
Semnificativ, revista Idea arta+societate, scena initiala a autorului, abunda insa de contributii critice in directii similare, si invit cititorii care nu se multumesc cu practica obisnuita a consumului intrebarilor prin ridicarea lor sa examineze colectia revistei.
Un act real de anamneza
Citeva remarci preliminare: in pofida formei ambigue, intre literatura si eseu, cartea lui Vasile Ernu nu e un gest pur estetic, gratuit. Cartea e plina de momente savuroase, à la Ilf si Petrov, insa nu sint clovnerii: umorul lui Vasile Ernu e autoreflexiv, prilejuind un examen critic al propriei constiinte. Nu e un umor defensiv, de genul aratarii cu degetul, ca cel in care se complace marea majoritate a industriei culturale romanesti. De asemenea, cartea lui Vasile Ernu nu e doar o incercare de a reda o „fata umana comunismului“, si nici o simpla recuperare comerciala a nostalgiei. Avem de a face cu un act real de anamneza, multumita caruia autorul refuza sa reduca la un principiu-monolit ceea ce a fost o experienta multipla, complexa.
Textul isi datoreaza prospetimea evidenta pe piata romaneasca unor adevaruri crunt de banale, care au fost insa reprimate de industria culturala postcomunista. Tineti-va bine: si in comunism a existat viata, si in comunism au trait oameni care-au ris si au dansat! Iar a asuma acest lucru nu e deloc totuna cu a uita ororile totalitarismului! Dimpotriva: textul aduce o contributie semnificativa la potentarea rezistentelor critice impotriva dominatiei altei ideologii hegemonice: proiectia comunismului (si a Estului) ca un fel de nou „Ev Mediu“, o lume a intunericului, a Raului si barbariei, un fel de primitivism al umanitatii. Dincolo de asemenea prejudecati, la adapostul carora se cladesc in continuare cariere, textul lui Vasile Ernu e o contributie la dezvoltarea unei gindiri diferentiale, in stare sa conceapa lucruri mai complexe decit Alb si Negru, un exercitiu de conservare si fructificare a propriei istorii fara a trece cu vederea ororile sale. Simpatia lui Vasile Ernu pentru „comunism“, in fond un simplu dialog cu cotidianul propriului trecut, o invitatie la comparatii dezinhibate, e periculoasa doar pentru anti-comunismul dogmatic, cit se poate de provincial si previzibil, specific unei culturi aflate la periferia capitalismului, preocupata de internalizarea ideologiilor dominante, eurocentriste si capitalocentriste.
Textul lui Vasile Ernu are asadar valente anti-ideologice, nu avem de a face cu un capriciu pur estetic, o simpla manevra oportunista ori o chestiune provinciala – pentru ca Nascut in URSS nu este o curiozitate exotica „moldoveneasca“, ci este scris in primul rind pentru spatiul cultural romanesc. Da, cetatenii Uniunii Sovietice, y compris cei ai actualei Republici Moldova, au beneficiat de un acces mult mai larg decit romanii la cultura si consum, iar asta ar trebui sa dea de gindit incercarilor de compensare a sentimentelor locale de inferioritate fata de Occident prin ironii superioare adresate actualei „rude sarace“ de mai la Est. Valoarea textului nu provine insa din exotismul sau, caci tezele vehiculate ii privesc direct pe participantii la dialog in spatiul cultural romanesc.
Cultura oficiala si cultura independenta
Anume, in primul rind, textul prilejuieste un exercitiu comparativ inedit pentru scena culturala centrala romaneasca: intre comunism si capitalism din perspectiva primului. Inca si mai neauzit, Nascut in URSSindrazneste sa vorbeasca chiar de o inrudire a celor doua sisteme. Departe de a sugera ca ar fi totuna, textul face insa foarte palpabile diferentele si mijloceste cititorului de azi o experienta radical diferita a cotidianului: o intreaga alta lume e posibila! Similaritatea in cauza tine pur si simplu de caracteristici ale puterii: Ernu scrie despre sistemul dominant al trecutului si se raporteaza la sistemul dominant al prezentului. „Daca lumea in care am trait era axata pe represiune politica, lumea in care am intrat e bazata pe represiune economica. Sint doua fete ale aceleiasi monezi. Ambele sint forme de represiune si de control.“
Comun celor doua sisteme este asadar coagularea dincolo de control a puterii, de o parte, si exercitiul de rezistenta al individului, de cealalta. Ernu nu e atit de nostalgic pe cit pare: se grabeste, de fapt, sa ia nici partea comunismului, nici a capitalismului. „Taberele“ antagonistice nu se constituie intre cele doua puteri suprastructurale, ci intre formele puterii si practicile de rezistenta ale oamenilor comuni. Autorul nu se grabeste in nici un moment sa vorbeasca din perspectiva puterii, ci ramine la firul ierbii, pastrind discursul sau in adecvare cu propria conditie. Iar propria conditie nu e cea a unei individualitati abstracte, ci a comunitatii si experientelor comune a „cetatenilor URSS“.
Puterile par sa fi avut atitudini similare fata de oamenii comuni, ba chiar si un limbaj comun: "Jocul era simplu. Ce eliberam noi se chema ocupatie pentru tarile occidentale, iar ce elibera SUA, era ocupatie pentru noi. Ma rog, vorbeam limbi diferite, sau mai degraba aceeasi limba, dar intelegeam fiecare ce doream, in functie de interes." De-a lungul cartii intilnim referinte constante la diferentele ireconciliabile dintre limbajul puterii si un vocabular cu totul paralel celui oficial: „fraze inaripate“, limbajul cozilor, bancuri, coduri vestimentare, dar si carti, filme, muzica etc. De o parte, avem cultura oficiala a puterii, de cealalta, practici ale solidaritatii si rezistentei, crearea unor culturi independente – o adevarata diviziune de clasa, comuna dealtfel celor doua puteri mondiale.
Ernu strecoara aici o teza scandaloasa: "Dizidentul este primul produs al colaborarii dintre cele doua sisteme, comunist si capitalist. (...) Dizidenta e o creatie, un soi de limbaj comun al celor doua sisteme si care a fost intretinut de ambele parti." Cu siguranta da de gindit, daca e sa observam citi dizidenti anticomunisti sint astazi apologeti ai ideologemelor actualei puteri mondiale. In timp ce dizidentii se raportau la limbajul puterii, fiind astfel parte a culturii oficiale, culturile independente produceau direct diferente si valori contestatare: "[Rockerii] nu aveau  probleme in mod direct cu limbajul oficial, cu puterea comunista, asa cum o faceau dizidentii, ci cu puterea si prostia sistemului dincolo de ideologia concreta. Ei au reusit sa arate mult mai eficient probleme majore ale tarii (...) decit o trimitere directa la limba de lemn a ideologiei comuniste sau anticomuniste." Astfel de idei se alatura unor teze formulate si popularizate de Noam Chomsky: Razboiul Rece a functionat mai degraba ca o colaborare intre cele doua mari puteri globale pentru a stoarce buzunarele popoarelor lor si pentru a construi uriasele masini militare necesare extorcarii lumii a treia, impartita in felii de influenta.
Bogatia culturii independente era evidenta sub comunismul sovietic – un mod de raportare rezistenta ce pare sa se fi pierdut astazi, intr-o alta provincie a altui sistem dominant mondial.
Fiori de groaza sensibilitatilor neconditionat-anticomuniste
 
O alta concluzie ce se desprinde din parcurgerea experientelor fericite ale cetateanului URSS este ca viata sub comunismul sovietic a avut „partile sale bune“. Nu totul a fost un esec, asa cum se intelege din formula-sablon „falimentul comunismului“ in care pare sa se fi intepenit cultura estica postcomunista. Ba chiar, anamneza ii da autorului sperante de viitor ce provoaca probabil fiori de groaza sensibilitatilor neconditionat-anticomuniste: Ernu insista ca, departe de a se fi terminat, comunismul pur si simplu „s-a oprit“! Incredere in marsul istoric al dialecticii? Incotro, azi? La latitudinea fiecarui cititor sa abordeze problema.
As tine sa exprim aici si citeva critici, asezate mai degraba in continuarea capatului de pod deschis de Nascut in URSS. In primul rind, referitor la documentare. Textul se complace pe alocuri intr-un discurs implicit, de forma „ stim noi despre ce e vorba“ – care e mult prea comun tocmai anti-comunismului dogmatic de pe piata culturala romaneasca. Sa fie, de aceea, poate destinat tocmai anticomunistilor?
Situl web (www.nascutinurss.ro) balanseaza lucrurile, si constituie intr-adevar o premiera pe piata romaneasca: o completare substantiala, o arhiva de inteligenta, nu doar o imagine a cartii. In spiritul transparentei, pentru cititorii curiosi, as vrea sa mentionez insa doua influente majore ale cartii, pe linga omniprezentii Ilf si Petrov si Bulgakov: Viktor Pelevin si Benedikt Erofeev – ambii, autori ai unor opere pe cit de influente, pe atit de ignorate de industria culturala romaneasca, mult prea preocupata sa internalizeze fantasmele sale eurocentrice ca sa mai sesizeze scena culturala din – horribile dictu - Rusia. Pe linga reproblematizarea cultului eroilor sovietici (Gagarin in Omon-Ra, 1991, ori Ciapaev in 1996), Pelevin a fost primul sa sesizeze, in influenta sa Generatia P(1999), recuperarea politrucilor, a intelectualilor si artistilor in industria de marketing si mass-media comerciala, capturarea lor de catre sistemul capitalist si chiar resaparea lor in noi modele de succes. Dixit Vasile Ernu: „atunci cind eram noi mici si mai ales in adolescenta, nu numai ca nu vroiam sa fim ca ei, ci ii dispretuiam trufas, pe cind astazi «stilul PR», „«stilul advertising»,  politrucii prin excelenta, au devenit visul si modelul oricarui tinar. Nu am crezut niciodata ca modelul politrucului va deveni un model de viata si societate. Am vazut-o si pe asta.“
„In comunism motorul miscarii a fost bautura“