Dumitru CRUDU

INAINTE SI DUPA FUGA

Personaje

Profesorul

Sotia profesorului
Ana Borisovna

Fetita Anei Borisovna

Sotul Anei Borisovna
Ali
Mustafa
Fetita
Baiatu llui Mustafa

SCENA 1

Actorii care vor interpreta aceste roluri ar trebui sa fie asezati printre spectatori si sa vorbeasca din sala. Ei vor trebui sa se afle la o distanta mare unul pe altul. Pe scena va fi montat un ecran video pe care vor fi proiectate secvente din timpul evenimentelor despre care se vorbeste: secvente din razboiul de pe Nistru, din Carabah, sau din razboiul din golf.

Profesorul: Eu sunt rus iar sotia mea e moldoveanca si toata viata am locuit in Bender si pentru noi nu era o problema ca suntem de nationalitati diferite. In casa vorbeam in rusa si in romana, iar fetita noastra stia ambele limbi. Eram profesori la aceeasi scoala-internat din oras. Eram prieteni cu toti vecinii din bloc, indiferent de nationalitate si de profesiile pe care le aveau. Aveam foarte multi prieteni la Chisinau la care mergeam foarte des si care, la rindul lor, veneau des la noi. Aveam un frate la Chisinau.

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca pe Nistru ar putea incepe un razboi. Nici macar in visele cele mai urite nu as fi putut prevedea asta. Dar razboiul a izbucnit. S-a declansat primavara. Eram intr-un troleibuz cu care mergeam la bazar sa fac cumparaturi cind a inceput razboiul de pe Nistru. Soferul a oprit troleibuzul in mijlocul drumului si ne-a spus ca pe Nistru a inceput razboiul. Am iesit descumpanit afara nestiind sa mai merg la bazar sau nu si nestiind ce sa fac mai departe.

Ana Borisovna: Cind a iesit bunica-mea din casa i-a spus bunicului meu sa bage cheia sub covor pentru ca, degraba, vor veni inapoi. Bunica-mea era sigura ca se vor intoarce, dar n-au mai revenit niciodata in casa lor din Turcia pe care o construisera cu mare greutate. Ei se gindeau sa ajunga la Tbilisi, sa stea acolo o vreme pina toata nebunia aia va trece, dupa care sa se intoarca inapoi, dar bunicul meu nici macar nu a ajuns la Tbilisi: a murit pe drum, inainte de a intra in Tbilisi, a baut apa murdara si a murit. Atunci foarte multi armeni care au fugit de junii turci au murit bind apa murdara pe drum. Cind in 89 s-a pornit razboiul din Carabah mi-am amintit ceea ce li s-o intimplat bunicilor mei la inceputul secolului XX. Cind a inceput razboiul eu eram in Bacu si aproape ca uitasem ca sunt armeanca, pentru ca vorbeam mai mult in rusa si toti imi spuneau Ana Borisovna. Dar vecinii mei n-au uitat. Mi-au amintit cine sunt indata ce s-au auzit primele impuscaturi in Carabah. I-au amintit sotului meu cu cine s-a casatorit.
Intr-o buna zi, el s-a intors acasa cu capul insingerat. I-au dat cu o ranga in cap. L-au lovit pentru ca se casatorise cu o armeanca. L-am dus la spital, dar medicii azeri nu au vrut sa-l interneze pentru ca eu nu stiam azera.

PROFESORUL: Razboiul asta a scindat blocul nostru cu noua etaje in citeva tabere: in cei care nu intelegeau ce se intimpla, in cei care ziceau ca merg sa apere Uniunea Sovietica pentru ca aceasta sa nu dispara de pe harta si in cei care se impotriveau ca Benderul sa treaca la grafia latina.

Se faceau inrolari in armata. Vecinul meu de vizavi deja lupta pe Nistru. El dimineata pleca pe front iar seara venea sa doarma acasa: mergea pe front aproape ca la serviciu, dupa cum a observat, ma tirziu, un jurnalist rus.

Pe strada l-am intilnit si pe un fost elev de-al meu, de altfel moldovean de nationalitate, care marsaluia intr-un detasament care se indrepta spre marginea Benderului. Mi-a strigat ca ma asteapta si pe mine pe linia frontului. Dar eu nu intelegeam de ce ar trebui sa iau si eu o arma in miini. Nu pricepeam pentru ce, de ce si impotriva cui trebuie sa trag cu arma. Nu puteam sa-mi dau seama cui ii poate folosi razboiul asta si cine l-a pornit si, mai ales, nu puteam pricepe de ce ar trebui sa lupt si eu.
 
ALI:  Eram taximetrist in Bagadad si atunci cind a inceput razboiul din golf am refuzat sa-l duc pe un individ fara bani, fara sa stiu ca era nu stiu ce bos. Atunci am intrat in vizorul militienilor irakieni care ma chemau de citeva ori pe saptamina la interogatoriu. Ma bagau intr-o camera pustie, pe peretii careia erau inscriptionate numai injuraturi la adresa lui Sadam. Ma lasau singur acolo citeva ceasuri, vrind sa vada cum voi reactiona.

MUSTAFA: Nu am avut studii superioare. Terminasem doar scoala si atit. Intr-o zi liftul nu lucra si am luat o foaie de hirtie pe care am lipit-o deasupra ascensorului pe care am scris ca liftul nu lucreaza. Dar textul ala l-am scris in limba curda. Nu-mi pot explica nici pina astazi cum a ajuns foaia aia in miinile politistilor turci. Acele citeva cuvinte in limba curda i-au infuriat foarte tare pe politistii turci care m-au tinut inchis citeva ore la sectia de politie unde m-au batut fara mila.

FETITA: Cind a inceput razboiul din Cecenia, eu aveam doar zece ani si tatal meu, dimineata, a plecat nu stiu unde, spunind ca se va intoarce un pic mai tirziu, dar nu s-a mai intors niciodata. Nu stiu nici astazi unde a plecat.

ALI: Cind a fost omorit un sef de uzina, unde lumea muncea de dimineata pina seara tirziu pentru niste salarii de mizerie, oamenii s-au adunat in fata cimitirului cerind sa nu fie inmormintat acolo. Au stat asa toata ziua, interzicindu-le groparilor sa-l inmorminteze de parca eram in filmul ala gruzin Cainta. Spre seara, a venit armata si a izgonit multimea. Foarte multi au fost impuscati sau inchisi. Si eu am fost inchis.

FETITA: Cind aviatia a inceput sa bombardeze Groznii,  mama mea s-a speriat atit de tare incit si ea a fugit din apartament, uitind complet de mine.

Nici ea nu s-a mai intors niciodata.

SCENA 2

Intr-un apartament din Bacu.

Sotul Anei Borisovna:  Ca sa ma lase astia in pace, trebuie sa pleci pe o vreme din Bacu.

Ana Borisovna: Dar unde m-as putea duce?

Sotul Anei Borisovna: La parintii tai, in Erevan.

Ana Borisovna: Crezi ca alta solutie nu mai este?

Sotul Anei Borisovna:  Nu este. Numai daca vei pleca din Bacu astia vor uita de mine. Tu trebuie sa pleci chiar in seara asta ca sa scap de indivizii astia si de mizeria pe care mi-o fac in fiecare zi.

Ana Borisovna: Dar nu vii si tu cu mine?

Sotul Anei Borisovna:  Nu. Ce sa caut eu un azer, in Erevan? Vrei sa ma termine armenii?

Ana Borisovna:  Bineinteles ca nu vreau.

Sotul Anei Borisovna:  Ne vom desparti doar pe o perioada scurta de timp pina se va termina razboiul asta din Carabah si dupa aia vei reveni inapoi.

Ana Borisovna: Si cu fetita noastra ce facem?

Sotul Anei Borisovna: Ea va ramine la mine. Tu te vei intoarce dupa ce razboiul din Carabah se va termina.

Ana Borisovna: Si daca razboiul asta din Carabah nu se va sfirsi niciodata? Inseamna ca nu am sa ma intorc niciodata? Inseamna ca niciodata nu vom mai fi impreuna? Niciodata?

SCENA 3

Actorii care vor interpreta aceste roluri ar trebui sa fie asezati printre spectatori si sa vorbeasca din sala. Ei vor trebui sa se afle la o distanta mare unul pe altul. Pe scena va fi montat un ecran video pe care vor fi proiectate secvente din timpul evenimentelor despre care se vorbeste: secvente din razboiul din Carabah, din cel transnistrean, sau din razboiul din golf.

Profesorul: Eu, de felul meu, sunt impotriva oricarui razboi pentru ca sunt sigur ca toate problemele din lumea asta pot fi rezolvate pe cale pasnica. Dar mi-a venit si mie o citatie de la comisariatul militar ca sa merg a doua zi pe linia frontului, dar nu m-am dus nicaieri. Apoi mi-a venit si a doua citatie si tot nu am plecat nicaieri. Cea de-a treia citatie mi-a inminat-o chiar directorul scolii, care, de altfel, este moldovean, dar tot nu m-am dus la comisariatul militar. Pur si simplu nu-mi imaginez cum as putea trage cu arma in alti oameni care sunt la fel ca si mine. Dar, daca printre ei ar putea fi chiar prietenii mei din Chisinau cu care am tras atitea chefuri impreuna sau fratele meu? Cind ma gindesc ca as putea trage chiar in fratele meu mi se ridica parul maciuca in cap.

Ana Borisovna: Ca sa nu stie fetita mea ca plec, mi-am facut bagajele cind ea era la scoala. Sotul meu nici macar nu a iesit din apartament, fiindu-i frica sa nu-l vada vecinii. Ne-am imbratisat in antreu si i-am promis ca am sa revin dupa ce se va termina toata nebunia asta. Erau mii de armeni care plecau din Bacu. Aproape nimeni nu-i conducea la gara. Unii trecatori de pe strada ne injurau cind treceam pe linga ei, iar altii ne faceau semne amenintatoare cu pumnii. Pina la gara, ma uitam cu teama in toate partile, fiindu-mi frica sa nu iau vreun pumn in gura.

PROFESORUL: Intr-o zi m-am intors mai repede acasa si am vazut ca, in prag, in fata apartamentului meu, statea un militian cu o alta citatie in mina. Ma astepta pe mine. M-am strecurat pe linga el si am urcat mai sus, de parca apartamentul meu ar fi fost la un alt etaj. De frica sa nu ma gaseasca si acolo sau sa nu ma vada vreun vecin, am urcat pe acoperis si m-am ascuns acolo. De sus vedeam Nistrul in flacari. De sus vedeam nori negri de fum care acoperisera Benderul. Militianul a plecat abia seara tirziu.

ALI: Dupa ce ne-am opus ca sa fie inmormintat bosul ala, aveam impresia ca sunt urmarit pe strada. Mi se parea ca mi-au instalat microfoane in masina si ca-mi asculta toate conversatiile mele cu clientii. Ma temeam ca mi-au instalat microfoane pina si in apartamentul meu: in baie, bucatarie, la toaleta, pe patul pe care dormeam cu nevasta-mea, sub perna. Ma temeam ca ei ma controleaza si imi stiu orice cuvint care-l spun. Imi era frica sa vorbesc pina si cu nevasta-mea. Chiar si atunci cind stateam goi in pat. Aveam impresia ca mi-au insurubat un microfon pina si in cap si stiu orice gind care imi trece prin minte.
Deja imi era teama pina si sa gindesc.

MUSTAFA: Eram un simplu muncitor la uzina, dar ei ma interogau in fiecare zi si imi cereau sa le spun de ce am scris ca liftul nu lucreaza in limba curda. Pentru ca limba curda este limba mea, le spuneam. Dar aproape jumatate din bloc sunt turci, imi spuneau. Ei vedeau in acele citeva cuvinte scrise in limba curda un complot impotriva Turciei.

FETITA: Bombele cadeau in jurul blocului nostru de parca ar fi fost un cutremur care nu se mai termina. Dupa ultima explozie s-au facut tandari toate geamurile din apartament si s-a prabusit dulapul cu haine in mijlocul camerei.
Eu am zece ani si stau ghemuita in pat, cu plapuma trasa deasupra capului si nu stiu ce sa fac.
 
ALI: Si intr-o buna zi nu m-am mai putut controla... cind a murit mama mea careia nu i-am putut face rost de medicamente ca s-o tratez de o gripa banala. Am iesit in piata din centrul Bagdadului si am inceput sa urlu de durere strigind ca a murit mama mea.  Urlam de neputinta. Sute de oameni s-au adunat in jurul meu. Si toti au inceput sa urle impreuna cu mine.
 
Ana Borisovna: Vinzatoarea de la ghiseu nu a vrut sa-mi dea bilet pentru ca nu vorbeam in azera. Am urcat in tren fara bilet.

Scena 4

In acelasi apartament din Bacu.

Fetita Anei Borisovna: Tata, cind am plecat dimineata la scoala mama mi-a facut tartine si mi-a spus sa ma intorc mai repede acasa ca sa maninc un bors fierbinte, dar mama nu-i nicaieri.

Sotul Anei Borisovna: Te servesc eu cu bors. Vrei o farfurie plina?

Fetita Anei Borisovna: Eu nu mai vreau bors, tata. Dimineata mama mi-a spus ca o sa ma duca la circ.

Sotul Anei Borisovna: Te duc eu la circ.

Fetita Anei Borisovna: Dar eu vreau sa merg cu mama.

Sotul Anei Borisovna: Mama nu-i acasa.

Fetita Anei Borisovna: Dar unde-i mama.

Sotul Anei Borisovna: A plecat undeva.

Fetita Anei Borisovna: Dar ea nu mi-a spus ca pleaca undeva.

Sotul Anei Borisovna: A uitat sa-ti spuna.

Fetita Anei Borisovna: Si cind va veni mama, tata ?

Sotul Anei Borisovna: Va veni degraba.

Fetita Anei Borisovna: Adica, in seara asta?

Sotul Anei Borisovna: Desigur ca in seara asta.

Fetita Anei Borisovna: Eu nu am sa adorm pina nu va veni mama.Tata, mie imi este dor de mama. Eu am s-o astept, tata, si nu am sa inchid un ochi pina nu va veni. Eu vreau ca mama sa se intoarca cit mai repede acasa.

Sotul Anei Borisovna: Si eu vreau asta.

Fetita Anei Borisovna: Cind o sa vina mama, sa ma trezesti neaparat, oricit de tirziu va fi. Neaparat.

Sotul Anei Borisovna: Am sa te trezesc, fata mea, dar acum, te rog, culca-te.

SCENA 5

Actorii care vor interpreta aceste roluri ar trebui sa fie asezati printre spectatori si sa vorbeasca din sala. Ei vor trebui sa se afle la o distanta mare unul pe altul. Pe scena va fi montat un ecran video pe care vor fi proiectate secvente din timpul evenimentelor despre care se vorbeste: secvente din razboiul din Carabah, din cel transnistrean sau din razboiul din golf.

PROFESORUL:  Militianul a venit si a doua zi. Dar, a doua zi, a stat pina noaptea tirziu. Din cauza aceasta, nu am dormit in noaptea aceea acasa. Pe urma nu am dormit nici a treia si nici a patra noapte acasa. Pe urma nu am trecut patru zile pe la scoala fiindca militia ma cauta pina si acolo. Ei ziceau ca sunt dezertor si voiau chiar sa ma judece pentru ca nu ma prezentam la convocari.

Cind se lasa noaptea, eu nu stiam unde sa ma duc ca sa nu dau peste militianul care ma cauta. Prin oras ma intalneam cu barbatii care se intorceau de pe linia frontului cu armele pe umeri. Multi se opreau la circiuma din fata blocului. Isi sprijineau pustile de scaune, dadeau peste cap citeva pahare de vodca, unul dupa altul, izbucneau in hohote de ris si trageau focuri de arma in ciorile care zburau deasupra Benderului.

Atunci am inteles ca trebuie sa plec.

Fetita: Podeaua era plina de cioburi, iar maica-mea si taica-meu nu se mai intorceau acasa. Nici nu mai tineam minte cite zile trecusera de cind am ramas singura. De frica, nu am coborit din pat aproape o saptamina. Cam tot de atita timp nu am mai mincat nimic.

Si atunci m-am hotarit sa fug.

Ana Borisovna: Cind am ajuns in Erevan, m-am oprit in casa parintilor mei care inca mai traiau. La inceput, totul era bine. Dar mai tirziu lumea a prins sa ma priveasca cu suspiciune, chiar si atunci cind mergeam pe strada. Mai ales vecinii care ma considerau azera. In Bacu toti ma urau ca eram armeanca, iar in Erevan pentru ca as fi fost azera. Nimeni nu voia sa stea de vorba cu mine. Toti, nu stiu de ce, se fereau de mine. Militia a inceput sa se intereseze de mine. Ba chiar au inceput sa ma caute si acasa. Nici pina acum nu stiu exact ce au vrut de la mine.

Si atunci m-am decis sa fug.
 
ALI: Pur si simplu am fugit. Am fugit impreuna cu sotia mea. Insa doar o bucata de drum am mers impreuna, dupa care eu am luat-o intr-o parte, iar ea, in alta parte. Ne-am despartit ca sa nu batem la ochi. Pe mine ma insotea o calauza, iar pe ea, o alta calauza. Am convenit sa ne intilnim la Londra, in fata cladiri parlamentului, de ziua ei de nastere.

MUSTAFA: Si atunci am fugit.

Pentru inceput, am fugit in sudul Turciei. Am fugit insa fara sotia mea ca sa nu le dau de banuit. Ma gindeam ca pe ea si pe baiatul meu o sa-i chem mai tirziu la mine. Am fugit, cu toate ca nu stiam exact unde voiam sa ajung.

 IRAKIAN:  Am mers 13 zile pe jos pina cind am iesit din Irak. Pe drum ma imbolnavisem. Aveam temperatura, slabiciuni, ameteam, ma durea gitul. Am mers de la Babilon pina la Rafa pe jos. Drumul era uscat. Uneori ma infundam in nisip. In jur, era desertul nesfirsit. Oriunde te uitai, era desert. Politia se tinea pe urmele mele. Vocile lor rasunau in spatele meu. Auzeam latratul ciinilor care se cufundau in nisip. Dar nu m-au ajuns si am traversat frontiera noaptea, tirindu-ma in coate. Dupa ce am trecut granita am inceput sa ma sufoc si sa am palpitatii. Pur si simplu nu-mi mai ajungea aer. Simteam ca nu ma pot desparti de Irak.

Fetita: Nu, habar nu aveam unde ar trebui sa fug. Pur si simplu am iesit in strada si am luat-o drept inainte, de parca as fi fost un personaj din spectacolul A saptea Kafana. Luptele se duceau undeva in partea de est a orasului, cam in zona unde se afla scoala mea. Acum probabil ca era toata numai ruini. Avioanele zburau deaspura. Se auzeau exploziile bombelor. Nu as putea spune ca nu-mi era frica. Imi era chiar foarte tare frica. Asa cum iti este la cutremure. Inima imi batea cu putere, dar eu nu ma gindeam la nimic si mergeam tot inainte. Nici macar nu stiam unde merg. In jurul meu erau numai ruini. Batea un vint taios si ningea. Nici macar nu vedeam unde merg.

ALI: Mai intii, am ajuns in Iordania.

 Dar chiar si in Iordania, imi era frica sa nu ma gaseasca. In primul autobuz in care am intrat am avut impresia ca ma priveste sfredelitor cineva. Cind m-am intors si m-am uitat era un politist irakian care ma urmarise prin desert. Am iesit din autobuz si am luat-o la fuga, dar, cind am cotit-o pe o straduta din apropiere, in fata mi-a iesit un barbat imbracat in haine negre. Era un alt politist irakian care ma urmarise in desert. Am intrat intr-un magazin, vinzatorul insa si-a scos halatul si i-am vazut uniforma de politist irakian. M-am uitat mai atent in magazin si toti cumparatorii imi pareau a fi politisti irakieni cdeghizati in civil. Am iesit in fuga pe strada si toata lumea, dar absolut toti trecatorii pe care-i intilneam, imi pareau a fi politisti irakieni. Desi eram intr-o alta tara, aveam impresia ca tot orasul ala colcaia de politisti irakieni care ma cautau pe mine.

 Nici nu mai stiam unde sa fug.
 
MUSTAFA: Credeam ca mi-au pierdut urma, dar, intr-o buna zi, i-am vazut in barul unde mincam un kebab, nici macar nu mi-am terminat kebabul, l-am lasat nemincat pe masa si m-am furisat in strada. Am facut doar citiva pasi pe strada si am mai vazut un politist turc care ma privea foarte ciudat. Apoi inca unul. Si apoi inca unul. Oriunde ma uitam erau doar politisti turci care ma cautau pe mine. Si atunci am luat-o la fuga, dar aveam impresia ca nu avansam nici macar cu un centimetru, aveam impresia ca fugeam pe loc.

Scena 6

In cancelaria unei scoli.

Sotia profesorului: Haide sa mergem in baie si sa vorbim acolo.

Profesorul: De ce in baie?

Sotia profesorului: Nu vorbi asa tare?

Profesorul: Dar de ce nu as vorbi tare in scoala in care lucrez de ani de zile?

Sotia profesorului: Fiindca militia e in cancelarie si te asteapta cind vei veni sa-ti faci orele. Militienii abia asteapta sa te prinda si sa te defere tribunalului sau sa te trimita pe front. Hai mai repede in baie ca iese cineva din cancelarie.

Profesorul: Cine-i?

Sotia profesorului: E militianul care te cauta.

Profesorul: Dumnezeule, ce sa facem?

Sotia profesorului: Intra in baie si nu scoate o vorba.

Profesorul si sota sa se ascund in baie.

Profesorul: A trecut?

Sotia profesorului: Se pare ca da.

Profesorul: Acum putem vorbi.

Sotia profesorului: Se pare ca da.

Profesorul: Eu cred ca ar trebui sa plecam, urgent, la Chisinau.

Sotia profesorului: Sunt de acord ca ar trebui sa plecam, eu insa nu pot parasi internatul.

Profesorul: De ce nu-l poti parasi?

Sotia profesorului: Fiindca, in afara de mine, nu a mai ramas nici un profesor in tot internatul asta.

Profesorul: Nu a mai ramas nimeni? Dar unde-i directorul?

Sotia profesorului: Directorul a fost si el inrolat si a fost trimis pe linia frontului.

Profesorul: Dar ceilalti profesori unde sunt?

Sotia profesorului: Si ceilalti profesori au fost chemati sa ingroase regimentele care lupta pe Nistru sau, pur si simplu, au fugit. In internatul asta am ramas eu singura. Daca voi pleca si eu, acesti copii vor ramine singuri si unde se vor duce ei care nu au nici mama, nici tata si nici rude mai apropiate? Unde se vor duce? Si ce vor face acesti copii? Cine va avea grija de acesti copii orfani? Cum i-as putea abandona in plin razboi?

Profesorul: Dar eu ce sa fac?

Sotia profesorului: Tu trebuie sa pleci, altfel, astia te vor prinde.

Profesorul: Si cind sa plec?

Sotia profesorului: Chiar in seara asta. Dupa ce se va lasa intunericul, pleaca! Mergi pe strazi laturalnice ca sa nu te vada nimeni. Eu sunt sigura ca toata nebunia asta se va sfirsi peste vreo saptamina daca nu si mai repede si tu te vei putea intoarce inapoi. Sunt sigura de asta. Eu am sa te astept.

SCENA 7

Actorii care vor interpreta aceste roluri ar trebui sa fie asezati printre spectatori si sa vorbeasca din sala. Ei vor trebui sa se afle la o distanta mare unul pe altul. Pe scena va fi montat un ecran video pe care vor fi proiectate secvente din timpul evenimentelor despre care se vorbeste: secvente din razboiul din Carabah, din cel transnistrean sau din razboiul din golf.

PROFESORUL: Am fugit noaptea. M-am strecurat pre linga felinarele sparte ca o fantoma, oclind strazile luminate unde se auzeau impuscaturi sau rasunau cintece sovietice. Toti soldatii pe care-i vedeam prin oras erau beti tufa. Coteam imeidat pe o alta strada, atunci cind imi iesea vreun soldat inainte. Pina sa ies din oras am mers vreo patru ore. Cind am depasit linia frontului am cazut la pamint frint de oboseala.

ANA BORISOVNA: M-am asezat in primul autobuz care pleca din Erevan. Nici macar nu stiam exact unde mergea. Aveam atita tristete in mine incit am urcat in autobuz cu ochii inchisi. Am ajuns in Kiev si l-am sunat pe sotul meu, intrebindu-l ce mai face, dar el mi-a spus sa nu-l mai sun fiindca deja are o alta sotie: o azera, cu care se simte foarte fericit si cu care poate iesi linistit in lume. Din Kiev am luat un alt autobuz care mergea intr-o directie necunoscuta. Habar nu aveam  unde o sa ajung. Dar mi se rupea de asta. Priveam cu indiferenta la casele pe linga care treceam. Ma uitam cu apatie la cimpiile nesfirsite care ramineau in urma.  Nici macar nu am intrebat pe nimeni unde merge autobuzul.

ALI: Aveam impresia ca toata Iordania e plina de politisti irakieni care abia asteapta sa ma prinda pe mine. Ma temeam sa nu innebunesc. Pentru ca aveam senzatia ca toata lumea ma urmareste. Am simtit o durere arzatoare in ochiul sting. Ma temeam sa nu orbesc de teama ca voi fi prins. Si atunci m-am hotarit sa fug din Iordania.

FETITA: La iesirea din Groznii am intilnit-o pe bibliotecara ducind un vraf de carti intr-o pestera de la marginea orasului ca sa le salveze  pentru ca biblioteca noastra unde mergeam si eu deseori sa citesc era numai ruine.

MUSTAFA: Am traversat pe jos granita. Am asteptat pina s-a facut noapte si am trecut frontiera tiris. Cind am ajuns in cealalta tara era dimineata si eu eram plin de noroi.
 
FETITA: Dupa ce m-am despartit de bibliotecara, mi-am pierdut cunostinta. Nu stiu unde anume. Nu stiu la ce ora. Nu stiu din ce pricina. Cind m-am trezit, eram intr-un spital, iar deasupra mea erau niste oameni care imi zimbeau si imi vorbeau intr-o limba straina. Mi-au spus ca eram in Mhacicala. Dupa ce am auzit denumirea acestui oras, mi-am pierdut din nou cunostinta.

Scena  8

Actorii pot fi despartiti de un perete de sticla. S-ar putea adresa unul altuia, fiind insa despartiti de un perete de sticla.

Sotul Anei Borisovna: Nu mai suna incoace pentru ca ea nu mai vrea sa vorbeasca cu tine. Si nici eu nu mai vreau sa vorbesti cu fetita mea. Eu nu vreau ca ea sa stie ca are si singe armenesc si sa aiba problemele pe care le-am avut eu.

Ana Borisovna: Dar eu nu pentru asta o sun. O sun pur si simplu ca sa vorbesc cu ea, cu fetita mea. Nu-mi poti interzice macar atita lucru?

Sotul Anei Borisovna: E mai bine pentru ea sa te uite. Si pentru tine tot. Acum ea are o alta mama. Si eu am o alta sotie. Acum noi avem o alta viata. Acum nu mai exista absolut nici o legatura intre noi.

Inchide telefonul.

Fetita Anei Borisovna: Cine a fost?

Sotul Anei Borisovna:  O femeie pe care tu nu o cunosti.

Fetita Anei Borisovna: Nu a fost mama mea?

Sotul Anei Borisovna: Nu, nu a fost mama ta.

Fetita Anei Borisovna: Dar de ce i-ai spus ca tu ai o alta sotie si eu o alta mama?

Sotul Anei Borisovna: Am zis si eu asa.

Fetita Anei Borisovna: De ce ai mintit-o caci tu nu ai pe nimeni?

Sotul Anei Borisovna: Nu e bine sa tragi cu urechea.

Fetita Anei Borisovna: Dar de ce ai mintit-o?

Sotul Anei Borisovna: Ca sa ma lase in pace.

Fetita Anei Borisovna: Dar nu a fost mama mea?

Sotul Anei Borisovna: Nu, nu a fost mama ta.

Fetita Anei Borisovna: Dar daca va suna mama mea ai sa ma chemi sa vorbesc cu ea?

Sotul Anei Borisovna: Bineinteles ca am sa te chem.

Fetita Anei Borisovna: Nu ai sa uiti?

Sotul Anei Borisovna: Cum as putea sa uit?

Fetita Anei Borisovna: Iti multumesc. Cred ca si tie iti este dor de mama?

Sotul Anei Borisovna: Da, si mie imi este dor.

Fetita Anei Borisovna: Dar de ce oare ne-a parasit?

Sotul Anei Borisovna: Fiindca a fost razboi.

Fetita Anei Borisovna: Dar de ce nu se intoarce, caci razboiul s-a terminat?

Sotul Anei Borisovna: Eu cred ca se va intoarce.

Fetita Anei Borisovna: Vreau atit de tare sa se intoarca! Da tu vrei sa vina mama?

Sotul Anei Borisovna: Si eu vreau. Bineinteles ca si eu vreau.

SCENA 9

Actorii care vor interpreta aceste roluri ar trebui sa fie asezati printre spectatori si sa vorbeasca din sala. Ei vor trebui sa se afle la o distanta mare unul pe altul. Pe scena va fi montat un ecran video pe care vor fi proiectate secvente din timpul evenimentelor despre care se vorbeste: secvente din razboiul din Carabah, din cel transnistrean sau din razboiul din golf.

PROFESORUL:  La Chisinau, cind am ajuns, am vazut ruguri care ardeau in piata. Am vazut foarte multe autobuze in care urcau oameni fara arme, autobuze care erau trimise pe linia frontului, dupa cum mi-au spus Constantin Cheianu si Mihai Fusu. Absolut nimanui nu-i pasa de mine. Lumea ma privea chiar acuzator, cu repros, ca nu urcam si eu in acele autobuze, dar eu nu voiam sa urc nicaieri. L-am cautat pe fratele meu si am aflat ca murise pe front. I-am cautat pe prietenii mei si am aflat ca si ei au murit pe front. Nu stiam la cine sa mai merg. Nu stiam unde am sa dorm la noapte. Nu stiam ce am sa maninc in seara aceea.

Pe linga mine treceau autobuze pline cu oameni fara arme care se indreptau spre linia frontului.

ANA BORISOVNA: Cind am coborit din autobuz, nu stiam unde sunt. Era o inghesuiala de masini de neimaginat. Erau autobuze peste autobuze. Am mers inainte. Fara sa stiu, am intrat intr-un bazar care nu mai avea capat. In jurul meu lumea vorbea intr-o limba necunoscuta. Nu intelegeam in ce limba vorbesc. Insa imi era jena sa-i intreb in ce oras am ajuns. Imi era incomod sa-i intreb in ce tara am ajuns. Ma simteam ca un personaj din piesa A Saptea cafana.

ALI: Despre Chisinaul unde ajunsesem nu mai auzisem nimic pina atunci. Primul om pe care l-am intilnit a fost un politist care mi-a cerut permisul de sedere. Eu nu-l aveam. M-a pus sa-i platesc o amenda usturatoare. Acesta a fost primul lucru pe care l-am facut la Chisinau.

MUSTAFA: Dupa ce ajunsesem la Chisinau, voiam sa-mi anunt si familia mea unde sunt, caci ai mei nici macar nu stiu ca nu mai sunt in Turcia. Dar ma temeam sa-i sun ca sa nu le provoc alte neplaceri.

ALI: Despre sotia mea nu am nici o veste. Nici macar nu stiu unde este. Nici macar nu stiu daca a reusit sa treaca si ea granita sau nu.

FETITA: Am iesit sa cumpar o sticla de lapte si am observat ca militia ma urmarea pe strada. Erau urmariti cei care ma adaposteau sau stateau de vorba cu mine. A doua zi erau chemati la sectia de militie si interogati. De aceea, oamenii se fereau de mine. De aceea, si eu am ajuns sa dorm mai mult pe la gara. La un moment dat, o batrina mi-a spus ca numele tatalui meu i se pare cunoscut. Mi-a spus ca a intilnit, la Chisinau, un cecen, cu un asemenea nume. Am ajuns la Chisinau pentru a-mi gasi tatal. Dar cind am ajuns la Chisinau, batrina aia s-a facut nevazuta.

ALI: Astazi am aflat ca nevasta-mea e in Norvegia. Am incercat sa conving autoritatile sa-mi permita sa merg la ea, dar acestea nu mi-au dat voie. De altfel, nici pe sotia mea nu o lasa sa vina la mine.

Scena 10

Actorii pot fi despartiti de un perete de sticla. S-ar putea adresa unul altuia, fiind insa despartiti de un perete de sticla.

Profesorul: Eu am ajuns cu bine la Chisinau. Dar, deocamdata, nu am unde sa dorm si ramin peste noapte la gara. Nu vii si tu?

Sotia profesorului: Nu pot veni.

Profesorul: Dar de ce nu poti veni?

Sotia profesorului: Nu pot veni pentru ca nu-i pot abandona pe copii. Sunt aproape o mie de copii iar eu sunt singura lor profesoara. Cum i-as putea parasi in plin razboi?

Profesorul: Dar directorul nu s-a intors de pe linia frontului?

Sotia profesorului: Directorul a fost ucis in timp ce sapa o transee.

Profesorul: Dar, poate, totusi vii?

Sotia profesorului: Nu pot veni mai ales acum cind luptele se duc chiar in preajma internatului nostru.

Profesorul: Atunci poate vin eu.

Sotia profesorului: Nici nu te gindi la asta. Caci militia si acum mai vine pe la internat ca sa te prinda.

Profesorul: Si atunci cum ne putem vedea? Si atunci ce sa facem?

Sotia profesorului: Trebuie sa mai asteptam un pic pina se va termina toata nebunia asta.

Profesorul: Dar cit oare va trebui sa mai asteptam?

Sotia profesorului: Nu stiu cit.

Profesorul: La inceput, tu mi-ai spus ca toata porcaria asta nu va tine mai mult de o saptamina si noi vom putea fi din nou impreuna, dar au trecut deja trei saptamini si razboiul asta continua. Cit oare va mai dura? Si cind oare vom putea fi din nou impreuna?

Sotia profesorului: Sa mai asteptam un pic. Nu cred ca razboiul asta va dura vesnic. Eu cred ca nu va tine mai mult de citeva zile si atunci tu vei putea reveni in Bender si vom trai din nou impreuna asa cum imi doresc foarte mult. Trebuie sa mai asteptam doar citeva zile pina o sa se termine toata nebunia asta si atunci vei putea reveni la Bender si vom fi din nou impreuna. Eu sper ca toata nebunia asta se va termina peste citeva zile si vom fi iarasi impreuna.

SCENA 11

Actorii care vor interpreta aceste roluri ar trebui sa fie asezati printre spectatori si sa vorbeasca din sala. Ei vor trebui sa se afle la o distanta mare unul pe altul. Pe scena va fi montat un ecran video pe care vor fi proiectate secvente din timpul evenimentelor despre care se vorbeste: secvente din razboiul din Carabah, din cel transnistrean sau din razboiul din golf.

PROFESORUL: Dupa ce am ajuns la Chisinau, primele nopti le dormisem la gara de trenuri. De lucru imi gasisem, dar nu si un acoperis deasupra capului. Dimineata mergeam la universitate unde imi tineam cursul, iar seara, veneam la gara si dormeam. Am fost foarte uimit cind am descoperit ca, in aceeasi gara, doarme si un student de-al meu. Desi ne-am facut ca nu ne vedem unul pe altul, a doua zi ne-am zimbit cu subintelesuri.

Din piata continuau sa plece autobuze cu oameni fara arme, autobuze care erau trimise spre linia frontului.

ANA BORISOVNA:  Dupa ce am ajuns la Chisinau, l-am sunat din nou pe sotul meu dar el nu a vrut sa vorbeasca cu mine. L-am rugat sa-mi dea voie sa vorbesc cu fiica-mea, el insa mi-a spus ca ea nu vrea sa vorbeasca cu mine. Cind am auzit asta, am simtit ca parca cineva ar fi infipt un cutit in mine.

MUSTAFA: La Chisinau, l-am vazut si pe politistul turc care ma interogase in Turcia. Cind l-am zarit prima data pe strada am crezut, pentru un moment, ca mi-am pierdut mintile. Am crezut ca am un cosmar. Am crezut ca am halucinatii. Mi s-a intetit pulsul si inima imi batea nebuneste si eu ma temeam ca nu fac infarct. Oare astia ma urmaresc pina si aici? Oare au aflat ca sunt la Chisinau si au venit sa ma prinda aici? M-am intors acasa si nu am putut dormi toata noaptea.

Inseamna ca astia l-au trimis sa ma urmareasca pina si la Chisinau.

ALI: Stateam intr-o cafenea din centrul Chisinaului si, brusc, am avut impresia ca sub podeaua cafenelei se aud strigate in limba araba: tipetele unor oameni care sufera, niste tipete pur si simplu sfisietoare. Mi se parea ca auzeam strigatele sotiei mele, care razbateau de sub podeaua cafenelei.  Aveam impresia ca sint din nou in Irak, in Alidomir. Si ca dedesubtul cafenelei e inchisoarea aceea cu doua etaje unde stateau spinzurati oameni de miini. Am vazut un om cu barba pina la pamint, care, de fapt, era o femeie careia de spaima a inceput sa-i creasca barba.  Inchisoarea aceea era sub cafeneaua centrala din Bagdad. Am vazut-o din nou in fata ochilor. Oamenii stateau in cafenea si mincau inghetata, iar dedesubt era inchisoarea aceea unde erau torturati oameni nevinovati.  Cred ca niciodata nu am sa mai scap de aceasta imagine, desi am fugit demult de acolo.

Prietenul meu irakian imi povestea cum l-au pus sa spele toaletele in Franta, iar eu auzeam cum razbat de sub podeaua cafenelei din centrul Chisinaului tipetele  a mii de irakieni.

MUSTAFA: Pe politistul turc l-am mai intilnit si a doua zi pe strada. Iar intr-un tirziu m-a vazut si el si a inlemnit. Probabil ca se speriase mai tare decit mine pentru ca a luat-o din loc la fuga.
 
FETITA: Pe tatal meu l-am cautat in tot orasul. Dar nu l-am gasit nicaieri. Nicaieri. Cred ca batrina aceea m-a mintit sau poate l-a confundat cu altcineva. Dar de aici nu am cum sa ma intorc acasa. Groznii e foarte departe si nici macar bani nu am. Cred ca am sa merg pe jos pina acasa.

MUSTAFA: La un moment dat, am intrat in vorba cu politistul turc. Am aflat ca si el cazuse in dizgratia autoritatilor si a fost nevoit sa fuga din Turcia. Fara sa vrem, ajunsesem sa avem aceeasi soarta. Am inceput sa ne vedem tot mai des si, nu stiu cum s-a intimplat, ca ne-am imprietenit.

ALI: Dupa ce am iesit din cafeneaua aia, am incercat din nou sa merg la nevasta-mea, in Norvegia, dar autoritatile nu mi-au permis. De altfel, nici pe sotia mea nu o la lasa sa vina la mine.

MUSTAFA: Intr-o zi,  a sunat telefonul. Suna cineva din strainatate. Am ridicat receptorul cu tama si am auzit vocea baiatului meu.

SCENA 12

Actorii pot fi despartiti de un perete de sticla. S-ar putea adresa unul altuia, fiind insa despartiti de un perete de sticla.

Mustafa: Tu de unde telefonezi?

Copilul lui Mustafa: Sun de la rudele noastre de la tara.

Mustafa: Tu esti la tara?

Copilul lui Mustafa: Da, am plecat la tara. Pentru ca mama s-a casatorit cu altcineva, s-a casatorit cu un turc, si...

Mustafa: Si tu ce-ai facut?

Copilul lui Mustafa: Eu am plecat de acasa.

Mustafa: Dar de ce ai plecat?

Copilul lui Mustafa: Am plecat fiindca ea striga tot timpul la mine, fiindca ei vorbeau doar in turca si eu nu intelegeam nimic. Ma puneau sa spal vesela murdara si sa fac curat, iar daca ma prindeau ca nu faceam nimic ma bateau. Si eu am fugit de acasa, tata.

Mustafa: Si ai plecat imediat la tara?

Copilul lui Mustafa: Nu, la inceput, am dormit pe la prietenii si cunoscutii tai din oras. In fiecare noapte ma mutam la altcineva. Apoi am dormit la gara. Pe urma am plecat la tara. Eu vreau sa vin la tine, tata!

Mustafa: Dar nimeni nu o sa-ti dea voie sa treci frontiera fara acte. Nimeni.

Copilul lui Mustafa: O voi trece eu cumva.

Mustafa: Te vor prinde. Mai bine voi veni eu la tine. Chiar astazi am sa ma pornesc.

Copilul lui Mustafa: Ba nu, mai bine nu veni, tata. Politia abia asteapta sa vii. Nu veni acasa, caci o sa te aresteze, tata.

Mustafa: Dar trebuie sa am grija de tine.

Copilul lui Mustafa: Am sa ma descurc eu cumva. Iar cind voi creste mare, voi veni eu la tine, tata. Nu mai avem de asteptat chiar asa de mult pina atunci, tata.

Scena 13

Actorii care vor interpreta aceste roluri ar trebui sa fie asezati printre spectatori si sa vorbeasca din sala. Ei vor trebui sa se afle la o distanta mare unul pe altul. Pe scena va fi montat un ecran video pe care vor fi proiectate secvente din timpul evenimentelor despre care se vorbeste: secvente din razboiul din Carabah, din cel transnistrean sau din razboiul din golf.

PROFESORUL: Toata gara din Chisinau e plina de oameni care au fugit din Tiraspol sau din Bender. Ei nu au unde dormi si dorm la gara de trenuri. Toate cele doua etaje ale garii sunt pline cu familii care au fugit din Tiraspol sau din Bender. Mame, tati, copiii. Dorm pe banci, pe geamantane sau chiar pe podeaua de beton.

Dar astazi nu ne-a mers. A venit un capitan de politie care ne-a scos din gara si ne-a aruncat in strada. Ne-a spus ca gara de trenuri nu e hotel si ca nu avem ce cauta acolo.

Dimineata, l-am vazut pe acel capitan de politie cum ii urca in autobuze pe taranii veniti din sate, fara sa le dea nici un fel de arme, dupa cum mi-au spus Mihai Fusu si Constantin Cheianu, trimitindu-i pe linia frontului, la Bender. Era acelasi capitan de politie care noaptea trecuta ne-a aruncat in strada.

ANA BORISOVNA:  Astazi m-a sunat mama din Erevan si mi-a spus ca a murit tatal meu. Taica-meu a murit, iar eu nici macar nu pot sa merg la inmormintarea lui pentru ca nu am bani si nu am nici acte, dar voi face eu rost de bani si imi voi cumpara eu un pasaport fals. Maica-mea insa mi-a spus ca mai bine sa nu vin deoarece politistii mai trec si acum pe la noi si tot inca mai intreaba de mine, iar aceasta inseamna ca niciodata nu ma voi putea intoarce acasa.

ALI: Imediat dupa ce a inceput razboiul din Irak, proprietarul m-a dat afara din casa, desi ii platisem chiria pe o luna inainte. Nu a vrut sa auda de nimic. Mi-a scos toate lucrurile in scara blocului si mi-a zis sa ma car de acolo. Mi-a zis ca toti arabii sint teroristi si ca el nu vrea sa tina in gazda un terorist. Am chemat politia, dar acestia  m-au amendat tot pe mine.

MUSTAFA: Vin foarte des in locurile care imi amintesc de fiul meu. Acestea sunt mai ales magazinele cu cinci etaje unde se vind toate maruntisurile.  Cind intru in aceste magazine, parca m-as intoarce acasa.

FETITA: Astazi am intrat in clasa si ma indreptam spre banca goala de la fereastra ca sa ma asez. Demontsrativ, toti elevii au iesit afara. Au amenintat-o pe profesoara ca daca voi mai fi eleva in clasa lor vor pleca la o alta scoala. Ma simteam de parca as fi fost ciumata. In acea zi, profesoara si-a tinut lectia doar cu mine, intr-o sala complet goala. Despre aceasta a scris deja toata presa si a aparut chiar si o carte, dar a doua zi elevii iarasi au parasit clasa pentru ca nu vreau sa invete impreuna cu mine.
 
MUSTAFA: Ma intilnesc tot mai des cu politistul turc care a fugit din Turcia, uneori mi se pare ca a fost trimis sa ma urmareasca pina si aici, alteori mi se pare ca si el este o biata victima la fel ca si mine care fusese impus sa joace un anumit rol care nu-i convenea: rolul unui politist turc foarte crud. Mi-a povestit ca lucra in politia turca doar pentru ca salariile erau mai mari decit in alte parti.
Acum cel mai bun prieten al meu e acest politist care, pe timpuri, chiar ma batuse de citeva ori. Aici insa amindoi suntem niste bieti fugari.

El mi-a spus ca cea care m-a denuntat politiei turce ca am scris acele cuvinte in limba curda a fost chiar sotia mea. Nici pina acum nu inteleg de ce a facut-o.

ALI: Astazi am incercat din nou sa ajung la nevasta-mea  in Norvegia. Am incercat sa conving autoritatile sa-mi dea voie sa merg la ea, dar acestea nu mi-au dat voie. De altfel, nici sotiei mele nu-i permit sa vina la mine.
Chiar nu stiu de ce.
 Chiar nu pot intelege de ce.

SCENA 14

Actorii pot fi despartiti de un perete de sticla. S-ar putea adresa unul altuia, fiind insa despartiti de un perete de sticla.

Profesorul: In sfirsit, razboiul asta care credeam ca nu se va mai incheia niciodata s-a terminat  si acum cred ca vom putea fi din nou impreuna. Am sa revin chiar astazi in Bender. Am sa revin pentru totdeauna.

Sotia profesorului: Nici nu te gindi sa faci asta. Nici nu te gindi sa vii.

Profesorul: Dar eu mi-am cumparat deja bilet la autobuz.

Sotia profesorului: Du-te si da-l inapoi.

Profesorul: Dar de de ca-l dau inapoi cind eu am asteptat atit de mult aceasta clipa cind vom putea fi din nou impreuna? Sau, poate, tu nu vrei sa ma mai vezi?

Sotia profesorului: Eu vreau sa te vad foarte mult si abia astept sa fim din nou impreuna.

Profesorul: Si atunci? Si atunci de ce nu vrei sa vin la Bender?

Sotia profesorului: Pentru ca militienii mai trec si acum pe la scoala si ma intreaba daca nu te-ai intors cumva. Ei vor sa stie unde te afli acum. Ei vor sa dea de tine. Daca ar sti ca esti la Chisinau, ar merge sa te ridice de acolo. Iar daca ar auzi ca ai revenit la Bender, te-ar aresta imediat ce-ai cobori din autobuz.

Profesorul: Dar ce-am facut eu ca sa ma aresteze?

Sotia profesorului: Ei te invinuiesc ca ai dezertat din armata.

Profesorul: Vino tu la Chisinau.

Sotia profesorului: Nici eu nu pot veni pentru ca sunt si in continuare singura profesoara din scoala. Ceilalti profesori fie ca au fost ucisi pe front, fie ca au fugit. Altor profesori insa le e frica sa se angajeze in scoala noastra pentru ca am trecut la grafia latina.

Profesorul: Nu s-a reintors nici macar proful de sport?

Sotia profesorului: El a fost ucis pe o strada din Bender. Sunt singura profesoara la scoala. Astia abia asteapta sa plec si eu ca sa inchida scoala si atunci ce se va intimpla cu acesti copii orfani care nu au absolut pe nimeni? Si atunci ce vor face si unde se vor duce acesti copii?

Profesorul: Dar noi ce sa facem?

Sotia profesorului: Eu cred ca am putea sa ne vedem simbata si duminica.

Profesorul: Dar unde si cum?

Sotia profesorului: Ne putem vedea pe un teritoriu neutru.

Profesorul: Unde?

Sotia profesorului: De exemplu, la Causani.

Profesorul: Simbata asta?

Sotia profesorului: Da, simbata asta.

Profesorul: S-o iei si pe fetita noastra.

Sotia profesorului: Sigur ca am s-o iau. Abia astept sa ne vedem.

Profesorul: Sa fii atenta insa sa nu se ia militia dupa tine.

Sotia profesorului: Voi fi foarte atenta. Abia astept sa ne vedem! Eu insa am incaruntit de-a binelea de cind nu ne-am vazut. Ma tem ca nu ai sa ma mai recunosti.

Profesorul: Nici eu nu arat prea grozav. Dumnezeule, nu ne-am mai vazut de aproape jumatate de an. Astept cu nerabdare sa ne vedem din nou! Voi numara fiecare minuta pina ne vom vedea. E prima data in viata cind vreau sa treaca mai repede timpul.

Scena 15

Actorii care vor interpreta aceste roluri ar trebui sa fie asezati printre spectatori si sa vorbeasca din sala. Ei vor trebui sa se afle la o distanta mare unul pe altul. Pe scena va fi montat un ecran video pe care vor fi proiectate secvente din timpul evenimentelor despre care se vorbeste: secvente din razboiul din Carabah, din cel transnistrean sau din razboiul din golf.

Profesorul: Au trecut deja zece ani de cind traim separat, sotia mea e la Bender, iar eu la Chisinau. De zece ani ne intilnim doar o singura data pe saptamina: simbata. Ne intilnim intr-un orasel neutru, la Causeni, unde putem si noi sa fim impreuna, macar pentru citeva ore. Dar sotia mea simbata asta nu va veni fiindca aia vor sa le inchida internatul si nu le permit nici sa intre si nici sa iasa din scoala. Nici macar mincare nu le dau voie sa le aduca copiilor. Nici macar apa. 

ANA BORISOVNA : Cu toate ca tot neamul meu a fost pe drumuri, vreau foarte tare sa ma intorc acasa. Dar nu mai stiu care ar fi casa mea. Peste tot sunt o straina: in Bacu sunt armeanca, iar in Erevan, azera.  Dar visez sa ma reintorc acasa si lumea sa-mi zimbeasca cind o sa ma vada, indiferent ca as fi in Bacu sau in Erevan. Visez sa bat in usa aprtamentului nostru din Bacu si usa sa mi-o deschida fetita mea si eu o sa o iau in brate. Dar oare va mai veni vreodata o asemenea zi?

PROFESORUL :  Acum am casa. Ne-am facut singuri dreptate: am intrat intr-un bloc care se construia in spatele parlamentului si ne-am instalat acolo. Din pacate insa, mi se pare ca nu am sa ma mai pot reintoarce niciodata in  cealalta casa a mea, din Bender, acolo unde numele meu este sters pentru totdeauna de peste tot, dar, uneori, as vrea sa pot intra din nou in apartamentul meu din Bender, sa ies la balcon, impreuna cu nevasta-mea si fetita mea, si sa admiram impreuna zarzarii infloriti din curte. Dar mi se pare ca o asemenea zi nu va mai veni niciodata.

FETITA : De cind sunt aici, au trecut foarte multi ani, iar eu mai sper ca, intr-o buna zi, voi auzi o bataie in usa, o voi deschide larg, iar in prag ii voi vedea pe maica-mea si tatal meu care imi vor zice, haide fetita noastra sa ne intoarcem acasa.

ALI : Nici astazi nu mi-au dat voie sa merg la sotia mea si nici ea sa vina la mine. Si atunci am inteles ca numai in Irak, voi putea trai din nou impreuna cu sotia mea. Dar vazind ceea ce se intimpla acum in tara mea imi dau seama ca acest lucru este imposibil.

Profesorul : Deschid usa si peste tot dau numai peste refugiati. In apartementul de vizavi e Ana Borisovna, care a fugit din Bacu si apoi din Erevan. Alaturi de mine e Ali, in dreapta e fetita din Groznii si dedesubtul nostru e Mustafa. Uneori am impresia ca tot blocul asta e plin doar de refugiati. Uneori am impresia ca tot Chisinaul asta e plin de refugiati. Uneori am impresia ca toata lumea asta e plina cu refugiati. Uneori ne vedem pe scara, in lift sau in fata blocului, dar atunic cind ochii nostri se intilnesc, in privirile noastre se citeste o mare tristete. De aceea, aproape ca nici nu vorbim si ne prefacem ca nici macar nu ne vedem. Dar, pe de alta parte, atunci cind unul dintre noi intirzie prea mult in oras, ceilalti incep sa se nelinisteasca. Dar cel mai tare imi este teama ca ar putea sa apara in orice clipa politia si sa ne arunce pe toti in strada din acest bloc in care am patruns ilegal. Ar putea sa apara poate chiar acel capitan de politie care ii trimitea pe oameni fara arme pe linia frontului. Ar putea veni pe neasteptate si sa ne arunce pe toti in strada. Oare ce o sa ne facem atunci? Oare unde o sa ne mai ducem atunci?

MUSTAFA :  Astazi i-am sunat iarasi pe vecinii mei. Am vrut sa aflu ce mai face baiatul meu. Dar ei mi-au spus  ca ultima oara l-au vazut cersind in zona bazarului. Imi dau seama ca niciodata nu am sa ma mai pot intoarce acasa si niciodata nu am sa-l mai pot ajuta pe baiatul meu.

PROFESORUL :  Cind in 92 am plecat la Chisinau, iar sotia mea a ramas la Bender, credeam ca ne-am despartit pentru un timp foarte scurt pina se va termina razboiul. Dar razbouil ala s-a incheiat demult, iar despartirea noastra ne se mai termina. Nici nu stiu citi ani au trecut: 10 sau 15. Credeam ca dupa ce razboiul ala se va termina am sa ma pot intoarce la Bender si vom putea fi din nou impreuna. Dar cu fiecare zi care trece lucrul asta imi pare a fi tot mai imposibil. Eu locuiesc si mai departe la Chisinau, iar sotia mea, la Bender.

Singura noastra sansa este sa ne intilnim si  in continuare pe un teritoriu neutru, la Causeni, la sfirsitul saptaminii.

Asta e singura noastra sansa, caci, altfel, nu cred ca se va mai rezolva conflictul asta vreodata si nu cred ca voi mai putea fi din nou impreuna cu sotia mea asa cum eram cindva.

 Cortina