|
Satul Mana este greu de gasit pe harta, pentru ca este un catun mic. L-am vizitat la sfarsitul lunii august, imaginea fiind dezolanta, desi vegetatia luxurianta a verii atenueaza acest efect. La intrarea in sat ne-a intampinat poarta de fier (simbolica si grotesca, totodata) instalata in fata scolii, deoarece gardul nu mai exista. A fost distrus. Situatia casei de cultura, intr-un hal fara de hal, nu mai lasa loc comentariilor. Totusi, Mana este un sat cu o istorie frumoasa, cu locuri si legende deosebite, care nu trebuie lasat uitarii.
Aici, in satul Mana, la 2 octombrie 1935, s-a nascut scriitorul Paul Goma, parintii sai, Eufimie si Maria, fiind invatatori la scoala din sat. Paul Goma a frecventat scoala primara in anii 1942-1943, anii celui de-al doilea razboi mondial, iar la sfarsitul lunii martie 1944 se refugiaza, impreuna cu parintii, in Romania. Mai tarziu, la 20 noiembrie 1977, impreuna cu sotia si copilul sau, pleaca in exil. Ajunsi la Paris, cer azil politic. Reputatul scriitor locuieste si in prezent la Paris. Contactat telefonic, Paul Goma ne-a vorbit despre Mana din cartile si amintirile sale, care contrasteaza enorm cu imaginile actuale.
Au trecut, totusi, 60 si ceva de ani...
„Din imaginile si pozele pe care le-am vazut despre satul meu, din filmul facut de Mariana Sipos, care a trecut pe acolo si a filmat Mana si Curchi, dar si din pozele pe care mi le-au trimis prieteni ai mei mai tineri de la Chisinau, cum sa spun, impresia este teribila, in sens de groaznic. Pun o pedala si spun ca totusi au trecut 60 si ceva de ani, multe lucruri se strica sau se imbunatatesc pe lumea asta... Eu am insa o consolare, ca am scris Mana mea, satul meu, in carti. Acolo ramane pentru mine si, eventual, pentru cititorii care nu au facut imprudenta sa se duca sa verifice daca eu am respectat adevarul sau nu”, a spus Paul Goma.
Aproape nimic din ceea ce a vazut in imagini... Ba da, ceva i-a rasunat cunoscut - ciresele amare din curtea lui Selici. In rest, nu a recunoscut casa. „Ma rog, a fost distrusa aripa aceea care era locuinta pentru invatatori, dar nu am recunoscut nici imprejurimile. Acolo era o fantana, nu am vazut-o, fantana juca un rol important in amintirile mele. Inca ceva mi-a mai ramas in minte - mijlocul satului si aerul acela, cele cateva gaste care pasteau acolo – astea mi-au fost apropiate. Mi-am dat seama ca am pierdut nu numai tara, nu numai satul, ci si reprezentarea apropiata a lor, ca nu am ramas decat cu ceea ce am scris eu. Asta este durerea. Dar, in sfarsit, oamenii traiesc mai departe, isi vad de treburile lor”, a mai spus Paul Goma.
Potrivit scriitorului, din filmul despre Mana a inteles ca nu mai exista nici gospodariile de altadata de vis-a-vis de scoala, in locul lor fiind campuri, niste livezi, niste copacei, dealuri si atata tot. „In cartea mea, altfel era peisajul. In 65 de ani, multe s-au distrus si multe s-au schimbat, dar am impresia ca nu in bine. In cartile mele, ce Mana frumoasa era!” isi aminteste cu nostalgie Paul Goma.
Loc sfintit de jertfa a 21 de tineri ostasi romani
In satul Mana, am vizitat biserica si cimitirul satului, unde se afla cavoul boierului Scordelea, fostul proprietar al acestor mosii, dar si mormantul (nemarcat nici macar cu o cruce, ramas sub iarba, dupa cum spun localnicii) al fratelui lui Paul Goma. Aici, cateva cruci vechi de piatra marcheaza locul sfintit de jertfa a 21 de tineri ostasi romani care au murit in luptele care s-au dat in aceste locuri in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Am vizitat scoala si casa lui Paul Goma sau ceea ce a mai ramas din aceasta (sub poverile timpului) si am discutat cu membrii familiei care locuiesc in prezent in aceasta casa.
In satul lui Paul Goma nu exista o placa comemorativa, la scoala sau la casa in care s-a nascut, nici o remarca sau un indiciu al fiintarii familiei Goma in satul Mana, nemaivorbind de un muzeu. Directoarea gimnaziului din localitate, Valentina Savitchi, din salariul sau de subzistenta, ii telefoneaza lui Paul Goma la 2 octombrie, pentru a-i spune „La multi ani” si a-l intreba ce mai face. Tot la initiativa doamnei Valentina, conducerea gimnaziului va solicita Directiei de invatamant a raionului Orhei dreptul de a purta numele scriitorului Paul Goma. Pana la 2 octombrie, se preconizeaza amenajarea, in scoala, a unei sali care sa poarte numele reputatului scriitor.
Legenda satului Mana
Din batrani se povesteste ca pe teritoriul satului Mana, mai jos de Iazul lui Dumnezeu, se afla o manastire de femei. Pe starita acestei manastiri o chema Manahia, numele de Mana al localitatii se presupune ca ar veni de la numele acestei calugarite.
Se spune ca clopotnita acestei manastiri zace in pamant si acum, nimeni nu a putut-o urni de acolo. Manastirea a fost desfiintata si transferata la Hirova, unde s-a pastrat si pana in prezent o manastire de femei. Cu timpul, acest teritoriu a fost ocupat de alti oameni. Astfel, s-a format satul Mana. Aceste pamanturi faceau parte din mosia boierului Scordelea, care locuia la Kiev. Tot lui ii apartine ideea de a construi si biserica satului, pe care a inaltat-o si care exista pana in ziua de azi.
La inceput, satul era alcatuit din 7 familii, pe atunci hramul satului se sarbatorea de Sfantul Nicolae. Mai tarziu, hramul satului a inceput sa se sarbatoreasca de Ispas, de Inaltarea Domnului. Cu timpul, satul a crescut.
Mai tarziu a fost construita scoala din sat, de catre Eufimie si Maria Goma, parintii scriitorului Paul Goma. Satul Mana dateaza documentar din 1715.
Casa lui Paul Goma
Acum, aici locuieste Svetlana Adomnita, de 45 de ani, cu familia sa, care a invatat in scoala care acum a devenit gimnaziu. Calidorul, intre timp, s-a daramat. Dupa plecarea familiei Goma, in 1944, aici au locuit mai multe familii – Onuta, Savitchi, Corcebas, Alexandru, Semeniuc etc. Timp de mai multi ani aici a fost scoala primara si punct medical.
Biserica si intemeietorul acesteia, boierul Scordelea
Biserica se afla la intrarea in cimitir. Preotul vine din satul vecin, Neculaieuca. In imediata apropiere a bisericii se afla cavoul familiei Scordelea, proprietari ai mosiei Mana. Pe crucea de piatra se poate citi: „Aici odihnesc robii lui Dumnezeu boierul Constantin Scordelea si sotia sa Maria, copiii lor Anastasia, Ecaterina, Stepana, Maria, Ioan,
Parintii si stramosii lor Pantelimon, Elena, Spiridon si Despina”.
Boierul Pantelimon sau Panaghiot, Panait Scordelea, s-a nascut in 1752 la Bucuresti si a decedat dupa anul 1828. El a fost inmormantat in cavoul familial din ograda bisericii „Sfantul Nicolae”, la fel si sotia sa, Elena. Panaghiot Scordeli a venit in Basarabia din Bucuresti in anul 1803. In 1828, se adreseaza catre Adunarea Deputatilor Nobililor Basarabeni cu cererea de a fi inscris in „cadrele cartii Nobilimii Basarabene”, in cererea sa mentionand ca este proprietar al mosiei Mana, „primita ca zestre din partea sotiei, de pe care anual obtin venit de 600 lei”.
Unul din fiii sai, boierul Constantin Scordelea, intemeietorul bisericii, s-a nascut in 1804 si a participat la marsul din a doua campanie turceasca din anul 1829, fiind in regimentul de infanterie Ecaterinburg. In 1833, pe motiv de boala, se retrage din armata. Impreuna cu sotia sa, Maria, au ridicat in sat o casa mare si frumoasa, dar care mai tarziu a fost distrusa in urma unui cutremur puternic. A decedat la varsta de 70 de ani (1874), fiind inmormantat, impreuna cu sotia sa, Maria Chirica, in cavoul familiei.
Gimnaziul din Mana
In prezent, in gimnaziu isi fac studiile 55 de elevi, iar corpul didactic este format din 9 profesori. Clasele de a IV-a si a VII-a lipsesc, iar elevii din clasele a II-a si a III-a fac impreuna lectii, pentru ca in fiecare clasa sunt doar cate 4 copii. In scoala sunt doar 7 sali de clasa.
In anii 1999-2000, a existat o tentativa a autoritatilor de a inchide scoala din satul Mana. Timp de 6 luni, profesorii, impreuna cu parintii si copiii, au protestat impotriva acestei decizii a Directiei de invatamant din Orhei, cerand cu insistenta redeschiderea scolii. De fiecare data, la 2 octombrie, in scoala se organizeaza matinee, dedicate scriitorului Paul Goma.
Profesoara de istorie, Maria Tarus, care preda si ore de matematica, ne-a spus ca elevii nu dispun de suficiente manuale de istorie. Invatatoarea de la clasele II si III, Maria Colesnic, ne-a spus ca nu este usor sa lucrezi in astfel de conditii, cu copii de diferite varste, pentru ca au diferite interese, dar si programele scolare sunt diferite. Pentru ca numarul de copii este prea mic, si sporurile la salariu pentru dirigintie, controlul caietelor etc. sunt injumatatite.
Am intrebat-o pe Galina Covalschi, mama a doi copii, cat a cheltuit pentru a-si putea duce cei doi copii la scoala. Ea ne-a raspuns ca a avut nevoie de 3 mii de lei, si, pentru ca salariul ei de femeie de serviciu este de 460 de lei, a fost nevoita sa munceasca si cu ziua, pentru a aduna banii necesari.
Pentru a-si lua salariile, profesorii trebuie sa mearga in comuna Seliste, la 9 kilometri, unde se afla primaria si contabilitatea – si asa luna de luna. Pentru a usura situatia profesorilor, la Seliste merge dupa salarii doar directoarea scolii, Valentina Savitchi.
In sat nu exista o sala sportiva. Pe frontispiciul singurului magazin alimentar este scris „Prodtovari” (produse alimentare), desi in sat nu-i nici o familie de rusi.
Biblioteca
Fondul de carte este aproape inexistent, majoritatea cartilor fiind in grafie ruseasca. Din totalul de 4.349 de carti, 447 sunt in limba romana cu grafie latina, 347 in limba rusa, majoritatea fiind insa, pe langa manualele scolare, carti din anii 60, scrise in grafie chirilica sau carti in limba rusa. Exista, datorita unor donatii, si cartile lui Paul Goma. Bibliotecara Agafia Tihon, care este si profesoara de muzica, si de educatie tehnologica, ne-a spus ca cele mai solicitate sunt cartile in limba romana cu grafie latina si cele ale lui Paul Goma. In scoala functioneaza cercul vocal „Vocile primaverii” si un cerc dramatic.
Tinerii din localitate
In preajma casei de cultura, unde te temi sa intri ca sa nu-ti cada ceva in cap, am vorbit cu trei tineri din sat, care invata la liceele din Orhei, despre posibilitatile lor de a-si petrece timpul liber. Doar unul din ei ne-a spus ca ar dori sa revina in sat, dupa ce ar „merge in strainatate sa faca bani pentru casa si tot ce trebuie”. „Tata lucreaza in Italia, nu vrea sa vina, dar eu as vrea sa traiesc aici, in satul Mana, sa fac ceva bani, sa construiesc o casa. Pentru satul meu, as vrea sa fie frumos, o scoala ca lumea, o casa de cultura...” ne-a spus Iulian. Casa de cultura din satul Mana, care este lipsita de energie electrica, in timpul zilei este loc de joaca pentru copii.
In prezent, in satul Mana au ramas peste 400 de locuitori, majoritatea tinerilor fiind plecati la munca peste hotare, destinatiile fiind Italia, Portugalia, Spania, Federatia Rusa etc.
Potrivit Valentinei Savitchi, in anul scolar 2007-2008 vor fi doar 2-3 copii de 7 ani, care vor merge in clasa I. In anul de studii 2006-2007, in clasa I au mers 6 copii. In prezent, gradinita este frecventata de 37 de copii de toate varstele, incepand de la 2 ani.
Referindu-se la perioada de inchidere a scolii, in anul 2000, Valentina Savitchi ne-a spus ca unul din motivele principale pentru care parintii si profesorii au insistat ca scoala sa continue sa ramana in satul Mana a fost situatia materiala a familiilor cu copii. „In sate, stiti cum e situatia, nu ai cu ce sa-i imbraci pe copii, sa-i incalti, este o lipsa acuta de finante, o situatie materiala dificila. Ar vrea si parintii ca scoala sa ramana in sat, sa nu fie nevoiti sa-i duca la scolile din satele vecine”, a spus directoarea scolii. In sat, multi copii au fost lasati in grija buneilor, care nu-i pot insoti pe copii la alta scoala. Unii nici nu-si permit sa-si ia imbracaminte, incaltaminte, vin la scoala in saboti, in calosi. Anul trecut, 6-7 copii nu au putut veni la scoala, pentru o anumita perioada, din cauza ca nu au avut cu ce se incalta.
Ne intrebam de ce satul Mana, aceasta localitate pitoreasca, desi lovita crunt de saracie (se afla pe soseaua ce duce spre Manastirea Curchi), nu a fost inclusa in mult-discutatul proiect „Satul moldovenesc”? De ce Casa de cultura, construita la inceputul anilor ‘80, care poate fi renovata, nu a fost inclusa in lista celor ce vor fi reparate cu bani de la Bugetul de Stat, prin intermediul Ministerului Culturii?
In cazul satului Mana e nevoie de ajutor, nu de vorbe. |
