Vlad BOLOCAN Vadul-lui-Woodstock, un festival la prima editie

M-am pornit la Chisinau cu treburi serioase. Mai exact – o nunta de gospodari. Nu o nunta de gospodari oarecare, ci a unui prieten si coleg de copilarie. Am avut si functie – de vornicel, alaturi de alti doi colegi. Dupa nunta, mai vechiul coleg de liceu, Florin, m-a indemnat sa mergem la festivalul de rockuri de la Vadul-lui-Voda, de a doua zi. Zis si facut. De fapt informatia a venit, initial, intr-o alta forma. De festival am aflat abia pe parcurs, cind am cerut detalii. Ceea ce mi s-a spus din start e ca ”miine” cinta Dor, la Vadul-lui-Voda. Foarte bine! Sa mergem sa-i ascultam. Pina acum i-am vazut doar in Club A, Big Mamou, Casa Eliat (”pe caseta”) si la repetitii.

Pe la jumatatea caii spre statiune, ne-a telefonat fratele meu si ne-a informat ca el a ajuns deja. Mai mult decit atit, se delecteaza in compania Cazacilor, in zona VIP. Misto.

Am ajuns in scurt timp si am mers cu pas grabit spre plaja unde n-am gasit nimic... Ne-am ciulit urechile, ne-am luat dupa sunete si am gasit scena. Nu fusese plasata pe plaja, asa cum ne asteptam noi, ci in apropierea unui han. Se cinta deja de citeva ore. Din spoturile difuzate intre trupe ne-am prins ca e vorba de un festival de rock, numit Vadul-lui-Woodstock (chiar!), organizat cu suportul OSCE si purtind sloganul ”Reconstruirea podurilor”. Festivalul, pus la cale de un grup de oameni in frunte cu Oleg Negru si Inesa Stratulat, a adunat trupe de pe ambele maluri ale Nistrului, ba si de pe ale Prutului, fiind primul festival rock din V-l-V. Am aflat, mai tirziu, ca ideea festivalului s-a nascut in urma unor concerte rock de dimensiuni mai mici, deseori improvizate, organizate, in ultimii ani, pe ambele maluri ale Nistrului.

Pina una-alta, incercam, impreuna cu Florin, sa dam de Cazaci. Dupa 5 minute si un ocol dat scenei, am gasit zona VIP, care se afla la 5 pasi de locul din care porniseram, plasata in curtea hanului La Cazacu (coincidenta de nume). Am gasit-o si pe Ruxanda la o masa, la terasa hanului. Marin (ex-Electric Love, The Snails) lipsea, dom’ Alexandru (ex-Noroc) plecase c-o treaba pina la Chisinau. Ruxanda (ex-Gheorghe Asachi) era gata de concert in schimb. Avea si palarie a la ’70. Am intrebat-o dac-o are de la Jethro Tull. In scurt timp a aparut Marin cu ochelari de la Jimi Hendrix, iar peste inca vreo citeva minute – Arcadie (altfel dansator), cu doua verisoare. Din vorba-n vorba ii zic Ruxandei: am auzit ca vor fi si trupe din Romania, si-o intreb cum se numesc. Imi zice Dor si izbucnim in ris. Dor inca nu si-a gasit basist. S-au perindat in ultimii ani mai multi, dar nici unul nu s-a lipit. Azi seara Alexandru Cazacu va fi pe post de basist. Tare.

Publicul n-a fost foarte numeros. Asa cum a fost, insa, s-a distrat din plin. De remarcat ca pogo-ul, de citeva ori, s-a dansat in cerc.

Discutind cu mai multa lume prezenta la festival si ulterior cu prieteni de la Chisinau, care habar n-au avut de eveniment, am inteles ca la capitolul promovare nu s-a facut o treaba excelenta. Nu stiu daca acesta a fost unicul motiv al prezentei slabe. Putem crede ca nici spiritul nu e acelasi cu cel din perioada rock-vagoanelor si festivalurilor de 24 de ore sau poate generatiile rebelilor de azi s-au deplasat in alte stiluri de muzica sau, si mai banal, poate ca toti rockerii erau in vacanta. Cu toate acestea, insa, nici nu trebuie sa se mizeze pe o raspindire prin definitie a zvonului, atunci cind se organizeaza un festival. Ar fi binevenit sa se faca o promovare nu doar cantitativa ci si isteata. O alta carenta a fost transportul. Trebuie sa recunoastem ca pentru un adolescent e un efort financiar important sa revina acasa de la Vadul lui Voda cu un taxi, la 2 noaptea. Cind am plecat, am observat un singur autobuz de ruta, care, din cite am banuit era rezervat festivalistilor. Acest amanunt, aparent ne-grav, alaturi de altele, conteaza foarte mult si eticheteaza nivelul de organizare al unui festival. La acest capitol, ne-am putea inspira de la occidentali. Rock-ul e rock, pogo-ul e pogo, dar organizarea trebuie sa fie brici. Incepind de la promovare, trupele din scena si sunetul din boxe si terminind cu locurile de campare, mincarea, apa, toaletele si transportul. Cei care vin la un festival (chiar gratuit) nu trebuie sa fie stresati ca vor fi abordati de un politist ivit pe neasteptate, in timp ce scapa de-o ex-bere, in boscheti. Cu cit mai bine-organizate si potrivit-amplasate vor fi festivalurile, cu atit mai mult vom avea de cistigat cu totii: trupe, public si organizatori (pentru ca banii, la un festival, nu vin doar din tichetele de intrare).

Rind pe rind, scena a fost ocupata de tot felul de trupe. Mai interesante si mai putin interesante. Mi s-au intiparit citeva. Din start, trupele s-au impartit in doua grupuri: trupe care, pentru a fi pe scena, au trecut de o preselectie (50 de bani, Before Christ, Carillon, Corbus Albus, Ingeri fara cer, Integro, MANICOMIO, Spark, Stereodoping, Syndrome Otmeny, Labirint, Ne Predel, Uje utro, Chertov rai) si trupe invitate (Piatyi ugol, Improvise Quintet-ul lui Yakimuk, Tihii Omut, Cezara, ExNN, Dor).

Cea mai dezinvolta prezenta scenica, dupa mine, a fost a lui Vitalie Mazur, solist al trupei Integro. Din primele acorduri, s-a vazut ca Vitalie este un fan inrait Freddie Mercury (comportament scenic, aspect, muzica). Momentul este de remarcat doar in masura in care vorbim de niste incercari de inceput ale trupei. Cu timpul, m-as bucura mult sa aud lucruri originale de la Integro. Ceea ce mi-a mai atras atentia la Vitalie a fost atitudinea lui si in afara scenei. Cred ca ceea ce incerca el sa faca era o schimbare de atmosfera. Magistru la medicina si originar din Cosnita (de unde vine si trupa Integro), Vitalie era la festival ca un ultim mohican (sau poate primul?). Alerga de colo-colo, ca o cometa, intra in vorba cu diversi oameni, striga si atragea atentia. Tot comportamentul lui parea sa spuna: haideti bre sa facem si noi cum a fost la Woodstock!

Din Tiraspol au venit citeva proiecte interesante. Cea mai interesanta a fost trupa invitata Piatyi ugol. Dincolo de sinergia in evolutie, trupa aduce si texte care merita ascultate. Prin text, stil si voce, Piatyi ugol aduce aminte de rock-ul alternativ rusesc de la sfirsitul anilor 1990, dar vine si cu o puternica nota de originalitate, data de contextul social din care iese.

Un stindard al serii l-au reprezentat trupele de rock, cu fete la voce. Pe linga Cezara, au evoluat si alte trupe de la Chisinau si Tiraspol, cu fete pe post de soliste. Fenomenul trebuie sa ne bucure, in masura in care produce un echilibru al sexelor in rockul basarabean, diminuindu-se, in acelasi timp, stereotipul prezentei fetelor doar in trupe profund comerciale.

Seara a fost incheiata, dupa miezul noptii, de musafirii de la Bucuresti, adica Dor. Aranjamentul sunetului a durat mai mult decit la celelalte trupe, dar a meritat. Din primele acorduri a devenit clar ca in scena au urcat profesionisti. M-am bucurat sa observ un progres fata de concertele precedente. Nu stiu cit de mult a contribuit prezenta lui Cazacu senior, dar, de aceasta data, trupa a sunat mult mai legatto si mai rock. Programul Dorului s-a compus din piese-cover din perioada anilor 1960-70 si o piesa proprie. Cover-urile n-au fost neaparat hit-uri, ci bucati reprezentative din perioada in cauza si tocmai asta a fost de apreciat, fiind vorba de un festival (si nu un show) rock.

Mi-ar fi placut sa-i vad la festival si pe Nociv (Seattle’s grunge, trash, funk) – tinara trupa bucuresteana care intruneste membri din Cimpina, Botosani, Chisinau si Piatra Neamt. Cred ca importanta lor experienta de festival (Motorock, Ploiesti; Fin Fest, Rosia Montana; Stufstock, Vama Veche s.a.) ar fi fost un bun adaos pentru Vadul-lui-Woodstock.

Mai sper ca festivalul sa nu devina un serial cu un singur episod, si acela – pilot. Sper ca, anul viitor, organizatorii se vor aduna din nou si vor pune la cale o strategie mai inchegata si mai agresiva. Ideea festivalului (aceea de a aduna si lansa trupe de rock) este o dovada de maturitate a unei noi generatii de artisti. Evenimente similare au lansat in ultimii 16 ani cel putin citeva trupe bune in Republica Moldova. Toate acele evenimente au fost insa ca un strigat apoteotic, lipsit de continuitate. Poate ca nu avem suficiente trupe pentru a face o traditie din aceste festivaluri? Sau poate nu sint oameni care sa-i caute, sa-i gaseasca si sa-i scoata la iveala? As inclina spre ultima varianta. Cu atit mai mult, cu cit, organizatorii Woodstock-ului nistrean au demonstrat ca se poate.