Vlad BOLOCAN

Se poate striga si incet, spirit sa fie

(despre cum au cintat trei trupe de la Chisinau la Deko)

 

 

In seara zilei de 24 septembrie, zi de duminica, venisem la Deko cu unica intentie de a-i transmite lui Vasile Ernu doua reviste si niste muzici. Altfel, ma intilneam, la km 0, cu Luca – un italian, trimis al Uniunii Europene, ca sa mergem la concertul din Piata Revolutiei. Mai mult sau mai putin din intimplare, m-am intilnit la Deko cu citiva amici, unii dintre care tocmai veneau din Revolutiei. Am renuntat la ideea de a merge in Revolutiei destul de greu, mai ales ca la Deko intrarea era 150.000. In cele din urma m-am gindit ca poate nu-i o idee chiar proasta sa ramin. Am mers de l-am luat pe Luca, i-am explicat in citeva cuvinte ca o fabrica de vinuri de la Chisinau desfasoara o actiune de promovare la Deko, sub forma unui concert cu trupe basarabene. Trupele sint alese bine. Va fi si jazz, si pop-rock, si rock.

Usor, usor atmosfera de concert incepea de pe hol: un trompetist punea la cale detalii de interpretare impreuna cu un coleg, unii intrau si ieseau din Deko veseli si in cautarea toaletei, altii stationau la usa cafenelei si analizau afisul.

Intirzierea de rigoare a tinut cam 1 ora si 20 de minute, timp in care lumea intrata s-a minunat de verificarile sunetului efectuate, rind pe rind, de trupe. Partea placuta a fost ca biletul de intrare includea si un tichet special, cu care puteai lua un pahar de vin moldovenesc. Daca iti terminai vinul mai repede, puteai lua vin moldovenesc in continuare, la un pret acceptabil. Sala s-a umplut, chiar daca nu pina la refuz, in scurt timp. Cei mai multi erau studentii si absolventii basarabeni.

Am realizat ca seara va fi deosebita cind eram pe la jumatatea primului pahar de vin, concertul inca nu incepuse si am privit cu atentie oamenii din jur. Cind vorbesc de oameni, nu vreau sa zic basarabeni, ci oameni cu spirit. Se simtea ca toti asteaptau ceva deosebit si ca stiau exact unde au venit. Unde mai pui ca cei mai multi fie se cunosteau intre ei, fie cunosteau trupele din scena.

Moderatorul Paul Nanca a explicat in citeva cuvinte despre ce este vorba, a introdus trupele si a dat startul.

Seara a inceput cu Geta Burlacu. Cu alte cuvinte: jazz de calitate pe motive folclorice. Cele mai multe piese au reprezentat adaptari in maniera jazzistica a unor bine-cunoscute cintece de dor, jale si bucurie din folclorul romanesc: Lume, lume; Bordeias; Trandafir de la Moldova; Dati-mi paharul. Spre final, s-au strecurat, insa, si un I Love You for Sentimental Reasons si o piesa de bossa nova. Amintim ca programul Getei a venit ca o prezentare a albumului de debut, lansat exact un an in urma, la Chisinau, si purtind titlul Ce n-as da. Tinem sa-i mentionam pe instrumentistii deosebiti ai Getei, care au aratat ce inseamna scoala de jazz de la Chisinau. De remarcat si gestul lui Sergiu Iarovoi (GM), care i-a intins un pahar de vin Getei, in timpul piesei Dati-mi paharul. Nicu Tarna urma sa si-l primeasca pe-al sau mai tirziu.

A doua trupa a descins cu un set de piese energizante si cu o solista plina de prezenta si carisma. Este vorba de Edict. De la fondarea sa, trupa a trecut printr-o serie de schimbari. Faptul ca exista si ca devine tot mai prezenta e rezultatul muncii perseverente a membrilor sai. De apreciat tehnica vocala si instrumentala, prezenta scenica si dezinvoltura. Am anumite rezerve, insa, la capitolul originalitate a pieselor. Cu una-doua exceptii, piesele exploateaza, prea mult, aceleasi motive. Ar fi foarte binevenita o injectie de nou, de culoare, de text care sa provoace.

Gindul Mitei au rupt. Au pornit-o cu piesele vechi, dar cintate domol. Apoi, Nicu Tarna a declarat insistent ca multe lucruri nu trebuie neaparat strigate. Poti fi rebel si pe un ton calm, chiar soptit, a afirmat el, asigurind publicul ca in seara respectiva nu se vor auzi strigate. O vreme chiar s-a tinut de cuvint, lasind trompeta sa strige. A venit insa un refren, o stare de spirit in sala, un pahar de vin, totul a escaladat si Nicu a eliberat decibelii. Piesele, cu toate acestea, n-au sunat exact ca pe albume. Si-au facut loc chiar si partituri cu specific traditional italian si german. Ba la un moment dat s-au auzit si ritmuri de bossa nova. Bisurile au fost doua la numar. Ca sa convinga trupa pentru un al doilea bis, publicul a batut din palme si din picoare, a lovit cu sticle si pahare in mese, a scandat, toate acestea timp de vreo 5 minute.

In aceeasi seara scena ar fi trebuit s-o gazduiasca si pe Alexandrina Hristov – cea mai recenta aparitie basarabeana la Bucuresti (daca n-o punem la socoteala pe Cleopatra). Din motive necunoscute si neanuntate Alexandrina nu a urcat in scena. Sper sa se iveasca, cit de curind, o noua ocazie, cind am putea-o vedea evoluind.

Ceea ce am de criticat referitor la concert sint intervalurile dintre piese, cind artistii comunica verbal cu publicul. Desi nu pot spune asta despre toti cei care s-au perindat pe scena, m-a intristat, totusi, sa constat, o data in plus, ca artistii basarabeni au grave probleme de exprimare. Sint cei mai buni maestri, atita timp cit interpreteaza, dar leaga foarte greu cuvintele, cind ajung sa vorbeasca cu publicul. Ori, un artist e bine sa fie un om cult din mai multe puncte de vedere, care are ce spune intr-un interviu sau un comentariu si o spune articulat.

Revenind la concertul propriu zis nu putem afirma altceva decit ca acesta a reusit sa creeze si sa amplifice o stare de spirit impregnata de cultura basarabeana remarcabila. De asemenea, mi-a facut o deosebita placere sa-i confirm amicului italian Luca banuiala sa precum ca sala era plina ochi de tinara generatie de intelectuali basarabeni din Bucuresti. Pentru trupe starea de spirit incepuse de mai devreme, in aceeasi zi, cind au participat la o emisiune televizata. Pentru public concertul a fost o ocazie excelenta de socializare si interactiune cu artistii. Pina la urma n-a mai contat ca era duminica seara. N-a contat nici ca se facuse tirziu si nu mai mergeau decit taxiurile. Si daca s-ar mai fi dat cite o sticla de vin pe fiecare masa si cite trei fiecarei trupe, sint convins ca se punea si de-o sesiune, care sa tina pina la primul tren de metrou.

E-mail: revista_tiuk@yahoo.com, revista.tiuk@gmail.com Redactia: M. & A. Vakulovski, Carmina Trambitas, D. Crudu,
© Copyright pentru grafica Dan Perjovschi; Webdesign & Webmaster Viorel Ciama
Site gazduit de http://reea.net