blogk de bucunau

motto: oamenii care mi se intimpla, evenimentele pe care le cunosc

Vlad BOLOCAN

Octavian a fost sovietic doar cu nasterea

 

Ajung la Ion cu o mica intirziere. E amiaza. Il gasesc cu barba si pleata. Ultima oara cind ne-am vazut s-a vorbit despre Lhasa, iar eu mi-am permis sa-i spun despre Carla Bruni si Keren Ann.

- Daca-ti place Lhasa, ar trebui sa gusti Carla Bruni si Keren Ann. Sint frantuzoaice ambele. In fine, vorbitoare de franceza... Carla Bruni e italianca la origine, iar Keren Ann e jawanezo-evreica din Franta. Asa ceva...

Nu-mi mai amintesc exact care e scopul intilnirii de azi. De regula vin la Ion pentru vizionari de filme sovietice. Filme ca Baronul Munhausen. O data ne-am uitat, ce-i drept, la Once Upon a Time in America. Se intimpla imediat dupa sarabatorile de iarna. Lumea revenea la Bucuresti si isi revenea din mahmureala. Peste citeva zile urma sa-i mai fac o vizita, ca sa ne uitam la ceva de Tarkovski parca, dar a trebuit sa plec intr-o deplasare si n-am mai apucat. Am revenit la programul de vizionari primavara.

Azi, insa, ne-am adunat fara nici un motiv. Cred ca nici video-casetofonul de imprumut nu-l avea acasa. Din vorba in vorba am ajuns la bucatarie. Am fost atrasi de casetofonul cu CD-player incorporat, de-acolo, care reda niste muzici linistite, ca inceputul de vara de dincolo de geam. Mi-am amintit ca am doua discuri cu bossa nova. Ii eram dator Sorinei cu cele doua discuri inca din iarna si speram sa i le dau in aceeasi zi, cind urma s-o vad la un spectacol la Teatrul Foarte Mic.

Din cind in cind da telefon Octavian si zice ca el si Cristi vor intirzia nitel. Abia acum s-au trezit. Sa-si mai vina un pic in fire si ajung si ei.

Ion tocmai a revenit de la Chisinau. A plecat acum citeva zile, in satul lui din judetul Edinet, sa-si aduca tatal la Chisinau. Au trecut deja mai multe saptamini de la Paste, cind s-a stins mama lui Ion, iar tatal nu se mai descurca singur. Fiind sofer la o fabrica de carton, Ion are o masina la dispozitie mai tot timpul. Pleaca foarte des in deplasari la Suceava, chiar si in week-end, iar uneori da raite la Chisinau. Si acum, tocmai revenise dintr-o deplasare. Era surmenat, dar n-a reusit sa doarma. Se intimpla cind esti surmenat peste masura. Ii sugerez sa mearga la munte pentru citeva zile, iar el ride. Zice ca muntele lui e apartamentul. Acasa se simte cel mai bine.

S-ar simti mult mai bine daca le-ar avea alaturi pe Nicoleta si pe Oana. Pentru ca n-a reusit sa gaseasca nimic interesant si legat de profesia ei la Bucuresti, Nicoleta a plecat la Chisinau. Acolo a gasit. A luat-o si pe Oana, iar Ion le duce dorul si le cheama tot timpul inapoi. Oricum, zice Ion, are el niste ginduri. Tot le-aduce inapoi pina la urma. Nu se lasa.

Cea mai mare parte a dupa-amiezii am vorbit despre parintii lui: gospodari de la nord, care au crezut cu sinceritate in munca pe care au prestat-o statului. Mama a muncit pe rupte si a crescut copii. Se scula cu noaptea-n cap, minca ceva in graba, punea la cale treburile din gospodarie si pleca la deal. N-a mincat niciodata cu adevarat, poate doar cu exceptia sarbatorilor. A muncit, in schimb, pina au inceput s-o doara miinile rau de tot. Se scula noaptea de durere, umbla prin casa, isi scutura miinile si se vaieta.

Pentru ca n-am apucat sa merg acasa de Paste, ascultam povestirile celor care au fost. Le ascultam pe Cristi si Doinita, nepoatele de sora ale lui Ion, povestind despre moartea bunicai lor, exact de Paste si mi se parea pe cit de tragic, pe atit de simbolic. Era tot de sarbatori, de Craciun mai exact, cind a murit bunica unei alte fete din gasca de la Chisinau. Chiar in ajun fusesem pe la ei cu colindatul. Bunica asculta probabil din camera de alaturi.

Cit de multa lume a murit in ultimii ani... Traim un schimb de generatii, care devine tot mai pregnant. Peste putin timp noi vom fi cei maturi, dupa care nu va trece mult si vom fi noi cei fara parinti, dupa care vom fi batrini. Ce fel de batrini vom fi, oare, noi?

Tatal lui Ion a fost tractorist. A lucrat cit zece. Cind era perioada de arat, nu dormea noptile. Lucra continuu, zi si noapte. Mergea la biserica in alta localitate, sa nu-l vada raportorii liber-profesionisti. Era convins ca va fi bine si va veni si rasplata si, de aceea, lucra constiincios. Faurea fara rezerve. Rasplata n-a mai venit. Si-a deteriorat sistemul nervos in schimb. Acum, cind doarme noaptea, are nevoie de cineva ca sa-l intoarca de pe o parte pe alta. L-am vazut intr-o poza. Nu avea fata de batrin. Avea fata de om in virsta, dar nu de batrin. Zimbea. Se tinea in cirja si zimbea.

Despre toate acestea Ion povesteste cu calm. Poate ca e extenuat de durere, poate ca nu mai are lacrimi, poate ca se obisnuise din timp cu inevitabilul.

Primul film pe care l-am vizionat la Ion, Once Upon a Time in America, ii trezise un val de amintiri. Il vazuse prima oara la cinematograful din satul lui, in anii 1980. Era prin clasa a opta. Il marcase. Efectul a fost ca de stampila pe creier. In timp ce vizionam, povestea continuu despre film, coloana sonora, actori. Din cind in cind oprea filmul, ca sa comenteze jocul actorilor si evenimentele. Daca ratam vreun moment, mergea si rebobina.

Ceea ce-l leaga pe Ion de actori sint o facultate de actorie, o sama de ani jucati la nationalul de la Chisinau, turnee prin Romania, Rusia si Franta, un Hamlet jucat pe scena de la Taganka si o sotie actrita, care incearca din rasputeri sa ramina in teatru. Daca ma gindesc mai bine, ar fi si fiica lui - Oana - eleva in clasele primare la Asachi, care declara de pe-acum ca va fi actrita. Oana chiar a jucat rolul unui baietel intr-un spectacol, la Chisinau.

Stiam de mai de mult, de la Cristi, ca are un unchi actor, dar care nu mai joaca. Cristi povestea ca fusese actor la Eminescu si ca umblind in turnee prin Romania trupa, cu regizor cu tot, a ramas la Bucuresti. Abia acum aflu amanunte, de la Ion. In primul an de facultate, Ion l-a avut profesor pe Emil Loteanu, care vroia sa faca din ei niste zmei ai lumii actoricesti basarabene. A renuntat. Stafeta a fost preluata de Sandu Vasilache, care a facut ulterior, la Eminescu, o trupa-brici, din fostii sai studenti. I-a dus pe la festivaluri, i-a scos in lume. Era mijlocul anilor 1990. Timp de citiva ani trupa a trait o euforie perpetua. Simteau cu totii ca au venit vremurile noi, cu o deschidere noua. Revolutionau scena de la Chisinau. Calatoreau. Creau. Apoi n-a mai fost la fel. Cind regizori de la Bucuresti le-au propus colaborari, Sandu Vasilache si-a luat trupa si s-a deplasat. Probabil n-avea de unde sti ce inseamna promisiunea dimboviteana, cu tea de la teapa. Unul cite unul, actorii s-au scurs printre degete, si-au gasit alte rosturi si praful s-a ales de trupa.

Nu ma las. Il intreb de ce nu mai incearca, iar Ion imi zice ca are de intretinut o familie si, decit o viata ratata, mai bine o cariera ratata. Da, cred ca atunci cind ai copii, gindesti altfel. Nu-ti mai esti prioritar.

Discurile cu bossa nova i-au placut. Se pare ca mai stia cite ceva despre Cesaria Evora, dar nu foarte multe. Ma bucura enorm ca am reusit sa-l impresionez cu ceva nou si vechi. Se intimpla destul de rar sa-i dau cuiva sa asculte bossa nova si sa-i placa. Din cite-am observat bossa nova ori o adori ori n-o poti suporta.

Dupa vreo 3 ore, in care am dat gata o sticla mare de bere, citeva partide de sandvisuri si niste capuccino, apare si Octavian, dar fara Cristi. Ne hlizim un pic de intreaga situatie si revenim la discutiile despre muzica. Coloana sonora trecuse intre timp pe Dire Straits. Mai exact niste inregistrari live cu un chitarist de la Dire Straits in dialog cu un alt chitarist. Detaliile precise ni le livreaza Octavian, dupa care ne povesteste despre web-design. Printre muzici si web-design-uri povestim bancuri sovietice. La citeva bancuri Octavian nu ride. El a fost sovietic doar cu nasterea. Eu rid si savurez, c-am fost uresesist pe ultima suta si octombrel veritabil. De Ion nu mai zic.

E-mail: revista_tiuk@yahoo.com, revista.tiuk@gmail.com Redactia: M. & A. Vakulovski, Carmina Trambitas, D. Crudu,
© Copyright pentru grafica Dan Perjovschi; Webdesign & Webmaster Viorel Ciama
Site gazduit de http://reea.net