|
In decursul anilor a evoluat ca artist din directia artei grafice spre pictura. Daca interesele sale au fost dintotdeauna diverse, de la comics la desene si literatura, ele par sa se concentreze acum catre o interpretare la un alt nivel.
Noua sa serie exploateaza intr-un stil pictural mult mai ascetic si matur decat inainte realitatea paralela creata prin intermediul simbologiei. Este o zona pe care o vizitase adeseori, de aceasta data insa la un nivel mai incifrat .
Daca inainte compozitiile sale erau mai explicite, si legatura dintre profesiunea sa de grafician si restul artei pe care o practica mai vizibila, noua sa serie, Zilele nationale, se doreste o redare picturala a imaginilor tipice caracteristice unei natiuni.
Ziua Rusiei e reprezentata simbolic de un dig deschis spre larg, pe care intrezarim 15 personaje. Ziua Olandei e un patinoar pe care evolueaza personaje redate intr-un stil grafic, si, ciudat, fara umbre, care par sa pluteasca intr-un spatiu de un alb imaculat, ca o pagina alba care urmeaza sa fie scrisa.
Ziua Romaniei este o piata publica la ora de noapte, pustie, dezolanta, intr-o seara de iarna, iar Ziua Moldovei e reprezentata de un pod in constructie, abandonat, structura reflectata intr-o suprafata stagnanta de apa.
In picturile si desenele lui Roman Tolici au existat dintotdeauna doua componente principale. Prima este realitatea imediat referentializabila, cu imagini aparent familiare, un dig, un patinoar, o piata nepopulata, cu semne de deviere a circulatiei, ceea ce ne-ar putea indemna sa il clasificam imediat drept un pictor realist. Dincolo de referentializare insa, a incerca sa intelegem pinzele lui Tolici trebuie sa reprezinte un demers atent de exegeza critica, dar in acelasi timp, mai ales, o permanenta raportare la aspectele simbolice incifrate, la citatele si aluziile subtile la alte zone culturale, si care se lasa mai degraba intuite decit citite cu claritate.
Cele 15 persoanje sint Rusia, sora mai mare, si cele 14 republici subalterne; lipsa umbrelor e un comentariu la viata lipsita de adincime si de trecut sau la codul cultural al transparentei fata de cei din jur; semnele de circulatie sunt o aluzie la confuzia existenta la toate nivelurile. Adeseori, exista si referinte intens personale, iar stilul realist este doar un mijloc de comunicare.
Spatiile publice si gesturile pe care credem ca le recunoastem sint mai degraba posibilul loc de intersectare al unor indivizi solitari decat de loc al comunicarii si amintesc de misterioasele piete ale lui Giorgio de Chirico, cu echilibrul lor clasic, care sunt spatii ale individului, nu spatii ale comunitatii, in ciuda functiei lor arhitecturale clare. Fiecare dintre imagini are simultan valoare duala, de reper referential si indicatie a unei geografii simbolice si intens personale. A patrunde dincolo de spatiul fizic al pinzei pentru a intelege universul acestui artist care refuza sa apeleze la metatexte pentru a-si explica viziunea reprezinta insa un efort in directia intelegerii unuia dintre cei mai interesanti si profunzi artisti ai generatiei.
|
