|
In 1999 il intrebam pe directorul de la acea vreme al Cinematecii Franceze ce filme moldovenesti exista in arhivele institutiei pe care o conduce? Directorul mi-a zambit si mi-a raspuns: “Nici unul”. Nu l-am crezut. Pe urma, am inteles, insa, ca avea dreptate.
Cinematografia moldoveneasca de dupa 1990 era ca si inexistenta, iar cea de pana la 1990 era... sovietica.
Puterea sovietica aduce in Basarabia industrializare (preponderent in Transnistria), crime odioase la o scara nemaivazuta si o serie de elemente de modernizare socio-culturala formala (apropo, acest din urma aspect explica partial o realitate – modernizarea proletariatului basarabean se face predominant prin filiera ruseasca si pana in ziua de azi).
Cele patru decenii de cinematograf sovietic moldovenesc, pe langa crearea catorva rare exceptii de autenticitate umana si coerenta de gen, plaseaza in constiinta publica o mare-mare iluzie: cea a “cinematografiei moldovenesti”.
Iluzie, pentru ca a fost o constructie artificiala, impusa cumva de la Moscova pentru a ajusta infrastructura culturala la statutul pe care trebuia sa il aiba o republica unionala. Era un fenomen “subsidiat”.
Timpul trecut dupa obtinerea de catre Moldova a independentei a demonstrat cu o cruzime nemiloasa (celor care au avut ochi sa vada) ca imparatul era imbatranit, alintat ca un copil si gol.
Cincisprezece ani de politicianism cultural au indepartat consecvent si deseori constient sansele instaurarii in domeniu a unui sistem bazat pe meritocratie. Foarte Gogol. Din pacate, tot putinul realizat in ultimii ani in Basarabia in materie de film nu depaseste calitatea unor produse de “uz intern”. In cel mai bun caz acestea sunt filmulete independente, facute din entuziasm si carora le lipseste intelegerea vasta a situatiilor (de tot soiul) locale si internationale. Iar in cel mai rau caz - filme facute din bani publici, total ratate estetic si realizate intre “oameni de-ai sai” pentru a completa conturile bancare personale si care sa mimeze o activitate cinematografica oficiala.
In Basarabia nu a existat niciodata normalitate. Nici macar o perspectiva clara a acesteia. Vorbind despre arta, aceasta situatie pe de o parte a calit personalitatile celor care vor sa faca ceva, iar pe de alta parte i-a facut pe atatia altii sa renunte sau sa plece. Daca vor sa existe, cineastii basarabeni (spre deosebire de colegii lor francezi, de exemplu) sunt pusi in situatia de a alege: sau fac filme bune sau nu fac deloc. Death or Glory.
Pana una-alta, intarzie sa apara acel film care sa “rupa” perceptia actuala a situatiei. Un film care sa arate clar ca se poate si altfel decat a fost pana acum. Lipseste un “success story” nou – lipseste echivalentul cinematografic al unui “O-Zone”. Se pare ca in film, lucrurile nu s-au copt inca. Ramanem a fi influentati de stafia “cinematografiei moldovenesti” de altadata. E aproape freudian totul.
Daca va dori sa existe, arta basarabeana va fi una a personalitatilor. Educati-va copiii, dati-le sa manance jaratic.
Astazi, tinerii care vor
sa se realizeze ca
cineasti in Republica
Moldova au o singura
sansa sigura – lupta de
gherila in dificilele si
neobisnuitele conditii
ale productiei video
fara buget.
|
