Simona POPESCU Lucrari in verde sau Pledoaria mea pentru poezie (fragment)

Una este luna (Despre realitate)

Rewind: “Prefera ceva mai realist. Proza.” – zice fata.

In acelasi timp, ei nu vor
poezie “din realitate”, desi
           prefera
                       ceva mai realist!
Ei vor…
sa nu inteleaga.
Ei nu vor sa inteleaga.
Ei nu prea stiu ce vor.
Chiar asta e puterea lor!

Acum douazeci de ani au inceput unii sa vorbeasca despre
experienta… realului
acum zece ani altii descoperisera America “experientei realului”
apoi au venit altii
acum toti vor sa aiba de-a face cu
                   experienta realului (in epoca Virtualului!).

Se poate vorbi despre “poezia realului”?
Dupa 10 ani nici o poezie a realului nu mai e “poezia realului” pentru ca
e poezia unui real care nu mai exista in realitate!
Poetul June (1) zice si el: “Poezia realului”.
June asta nu-i de la noi. El vorbeste despre un alt fel de reality, deci
face un altfel de “poezie a realului”. Nici nu stiu citi ani are June.
– fiecare virsta cu “poezia realului” sau? – Nu, zau…
Realul tau contra realul meu contra realul lui contra realul
re(de)presiv al tuturor?

Realitatea inseamna experiente exterioare?
Realitatea inseamna realitatea imediata?
Si ce faci cu toate aceste reale distilari
pe care eu le numesc experienta interioara?
Este experienta interioara
realitate?
Realitatea este in tubul catodic este in padure
este in mare este in mintea copilului meu este
in tot ce pilpiie sau in tot ce e Dinadins
este in marea filozofie sau in
All The Small Things (2)?          
           
            “Din coridor se aud baietii cintind: La Familia, Metadon, Mafia. Asculta, astea-s versuri adevarate – zice unu’, poezia care exprima realitatea”. Asa citesc. Pe acelasi coridor cinta mereu altii, realitatea se schimba, se divide, se subdivide…Si ritmurile. Si baietii. (si fetele!). Si poezia care exprima realitatea. Si realitatea. Mai ales realitatea. (Pina si trenurile!). Da’ eu ma gindesc si ce zicea  Celan (Paul Celan): “Trebuie sa redau citeva cuvinte auzite de mine in adincul marilor, acolo unde se tace atit de mult si atit de multe se intimpla. Am deschis o bresa in zidurile si reziduurile realitatii si m-am gasit in fata oglinzii marii. A trebuit sa astept putin, inainte ca aceasta sa se crape, si sa-mi fie ingaduit sa patrund in marele cristal al lumii interioare” (3) .

Poezia care exprima realitatea din
punctul meu de vedere e altceva decit
poezia care exprima realitatea din
punctul tau/lui/ei/lor/voua
de vedere.
Realitatea e ca mai e un baiat care intr-un tren are castile la urechi
si-asculta cu totul si cu totul altceva decit Metadon si La Familia.
El are realitatea lui. Alta decit cea a aproapelui!
Punctele de vedere-auzire sint, se vede treaba, multe. Si “realitatea”. Ceea ce ne apropie (pe mine si pe ala cu “versurile adevarate”) este doar faptul ca nu ne intereseaza sa ne exprimam d.p.d.v. al pasarilor, cailor, frunzelor, cum scria un poet (“Traiesc in numele pasarilor”…). E si asta o forma de solidaritate… exterioara. Nu ca n-ar avea toate un punct de vedere! M-ar interesa, pe bune, lumea vazuta de un calut de mare gravid cu puii sai trans-parenti – care-i vor aduce sfirsitul. Calutul meu de mare, cumparat pe mai putin de doi euro dintr-un oras mediteraneean, calutul de mare, invelit in hirtie fina si creponata, e un tinar mascul mort inainte sa cunoasca maternitatea. Mort “fecioara”. El e acum in mina copilului meu care sufla deasupra lui. Poate ca vrea sa-i dea viata, ma gindesc. Sau ce i-o trece prin minte? Doar un copil mic mic o stie.

“Ma gindesc sa citim niste poezii despre poezie si
despre poeti”, le zic.
Realitatea e ca n-am mai apucat sa vorbim despre ei.
Realitatea e ca nici nu era cazul. Oricum data viitoare
vorbim de Susan Sontag si al sau
AGAINST… Si despre tandrul CAMP… pohetic.
Realitatea e ca fiecare are realitatea lui
– cica e un construct cultural
(totul depinde de ce reflexe ai – de ce reflexe culturale ai!)
asa ca degeaba vine un nou mic lider de trib care spune
(inca o data si el ca Valéry L. (4)): “Poezia TREBUIE sa fie spontana” si
“Poezia trebuie sa fie din realitate”.
Poezia nu TREBUIE nimic!
Cu atit mai putin merg impreuna
TREBUIE si spontaneitatea. Capiscere, pitic (5)?
Ma-ntreb ascultind pe unul ca tine de nu cumva
ciorba “realitatii” reincalzita de fiecare generatie nu face parte, uneori,
din ritualul Fight
(lupta pentru afirmare, putere si functii)…
Pai nu mai bine sa urmezi pe Kindlichkeit (6)?
Prietene, da-mi voie sa-ti dau, la subsol, un citat
din autorul lui Sebastian Knight (7)

Realitatea e ca  nu incetam sa vorbim despre realitatea
in care traim (in “traim” ar intra, poate, si “citim”!)
realitatea e ca unii nu leaga deloc “citesc” cu “traiesc”
realitatea e ca sint fead up de aia care doar “traiesc”
la fel de mult ca si de aia care doar “citesc”.
Realitatea e ca au invatat cu totii sa scrie “din realitate”
realitatea e ca scrisul unora “din realitate” seamana
prea mult cu
scrisul tuturor “din realitate”
realitatea e ca uneori n-avem de-a face decit cu
un alt tip de artizanat
lingvistic (supercalifragilistic!)
realitatea e ca ei nu mai au cum sa fie subversivi ii pupa pe crestet
nenea criticul si minipublicul
unul de frica ceilalti de prosti
realitatea e ca nu-i prea vesel sa te gasesti intre vechile valuri de gratie
si noile valuri de dizgratie…
realitatea e ca mai bine ignor si-l ascult pe Bowie (8) …
Realitatea e ca fiecare are ideea lui despre realitate
realitatea e ca mai e, zice Rimbaud din realitatea lui (indepartata),
si-o pasare in padure al carei cintec te face sa rosesti
                                                (Nu cumva ai uitat de pasarea aia?
                                                Nu cumva ai uitat sa rosesti?
                                                Sau n-ai mai fost in padure?)
realitatea e ca mai este si-o fata muta si surda care scrie poezii
despre care numai eu stiu
realitatea e ca in anul 1825 a plouat cu fire de matase albastra
realitatea e ca multi altii vorbira despre realitate
Wordsworth si Theophile Gautier
 “Je suis un homme pour qui le monde visible existe”
e trist
cind vezi ca unii nici nu stiu
realitatea e ca pe undeva in Praga gasesti o casa cu o emblema
care arata o sirena cu doua cozi
si mai e si Mama MAMAKI si
mai e, undeva intr-un colt, un puf, o saminta de copac
si mai e si oul de ciocolata nedeschis cu-o jucarie in el
si mai e si o fetita care a desenat un bob de mazare care ride
si mai e si Emse poeta care intrebata pentru cine scrie a zis:
”pentru oameni, oamenii vizibili si invizibili”
si mai sint radiatiile luminoase ale celor Cinci intelepciuni
si un cintec care se numeste Bittersweet pe care tocmai il ascult
si-nainte de ei Limp Bizkit urlind despre generatia lor (9)
si mai sint si cele cincizeci si opt de Zeitati Bautoare de singe care ies din creierul tau
(las’ c-o sa vezi tu!)
si mai e Regatul celor cu Parul Lung
si mai e intr-o gradina un copac cu coaja invelita in pinza de sac
si mai e o floare
cu doar doua petale in poezia unui baiat
si-o fotografie uitata intr-o carte
si sint cele 3000 de lucrusoare ale fiecarei zile
si mai sint si noctilucii
care coloreaza marea-n oranj iar noaptea fac apa stralucitoare
si mai sint si cei morti care au fost vii
de pilda poeta Lu Io Ce (de pe la o mie si ceva) (10)
si mai sint cei vii ca niste morti
(unul cinta in spatele meu, intr-un radio)
si mai sint cei vii (pur si simplu vii)
si atitea altele sint chiar in jurul meu aici si acum
si mai e o vrabie care a intrat printr-o fanta in casa cind
a murit un prieten
si mai e si-un amic
care-a ris despre asta (n-are nimc!)
a zis ca el “nu serveste” (te priveste!)
si
mai e si acest soare colorind aerul rece
de la cinci dimineata.

Realitatea e ca nu am nici un chef
sa mai vorbesc la Fabrica despre poezie sau despre realitate sau despre
orice altceva.
Realitatea e ca te cam dezechilibrezi
cind te prinzi pentru cine vorbesti
in realitate.
Realitatea e ca abia astept sa va intilnesc data viitoare
realitatea e, mai, ca n-am chef sa va conving de nimic
realitatea e ca nici nu trebuie
realitatea e ca
o scoatem noi cumva la capat

Realitatea e ca in timp ce scriu – din nou – cu gindul la voi
o ascult pe Laurie Anderson
(si Ernest asculta acelasi lucru in camera in care are agatat pe perete un palton
pe care el vrea sa-l inrameze – fara gluma!
E paltonul unui prieten poet. Mort dar Viu).

Eu scriu acum ceva cu gindul la ei
pentru ei
ascultind-o pe Laurie Anderson care spune aproape soptit:
Good morning…
Good night…
Realitatea e ca nu mai stiu (Good night)
asa bine ca la 20, 25, 30 ce e aia (Good morning!)
realitate (asta e oare bine?)
realitatea e ca realitatea s-a schimbat (Good morning!)
se tot schimba (Good night!).
Realitatea e ca realitatea este
            co-extensiva.
Realitatea e ca totul depinde de
the spirit of wonderness cum zicea unul la radio
(referindu-se, ce-i drept, el, la un club de streaptease sau asa ceva…)
Realitatea e ca nu mai stiu (Good morning!)
asa bine ca la 20, 25, 30 ce e aia
poezie (Good Night!)
Realitatea e ca nu trebuie sa-ti bati capul cu ce e aia realitatea (Good Night!)
nici cu ce e aia poezie ci doar
      “sa vezi mai mult, sa simti mai mult”, cum zice Susan Sontag.
Realitatea e ca poezia, realitatea le simti
pe pielea ta,
realitatea e ca poate poezia inseamna inainte de toate
”sa ti se intimple niste lucruri” cum credea Gellu Naum.
Oricum, realitatea e ca poezia e ceva foarte concret.
Realitatea e ca
se uita unul urit la mine. “Care-i treaba, mosule? (Multumesc, Bugs Bunny!) Ce
te uiti asa? Realitatea ta e si realitatea mea.
Altfel, “Sigur ca n-ai vorbit niciodata cu Timpul” (11)
Ce te uiti asa?
Sint sigura ca
                        realitatea mea nu e si-a ta.

Realitatea e ca m-am saturat sa visez noaptea cu/din realitate
realitatea e ca mi-e frica atunci cind nu visez din realitate
realitatea e ca unii amici s-ar putea sa aiba dreptate:
adica eu stau si scriu niste poetry
scriu asa de ani de zile – un fel de practica (za)zen
in loc sa scriu un roman (contemporan!)
in loc sa-mi fiu practic-utila
in loc sa m-arunc triumfind in cariera inutila de Piatra
am aproape 38 si inca am nevoie de incurajare
ca broscoiul din balta care face OAC OAC OAC
Cine-s prietenii mei? Niste pusti abia trecuti de 20.
Si altii lasati in urma acum 20 de ani
si-acoperiti cu solzi
de iguana
indiferenta.
Vechii tai prietenii tai? Ii vei vedea pe unii in 2005!
Cit de eficient se orienteaza ei, ajunsi la maturitate,
in ceea ce numim… realitate (12) (Good Night!)
lepadindu-se de
tine, de sine. (Good Morning!)
cica imparteati cindva aceleasi
valori, aceeasi (i)realitate… (Good Night !)

Realitatea e ca realitatea nu e una
una este…
hai sa spunem una
una este luna
hai sa spunem una sa se faca doua
doua miini copilul are
una este luna
hai sa spunem doi
sa se faca trei (13).