Roxana MOROSANU In Piatra-Neamt n-avem McDonalds

Stii grimasa aia pe care o fac unii oameni cand vad un copil simpatic si istet, si cu care isi insotesc de obicei admirativul „manca-l-ar mama!”? E un fel de incordare a maxilarului, o strangere din dinti suprapusa peste un zambet, de parca chiar le-ar veni sa-l manance. Aproape un scrasnet de dinti. Am observat-o, in general, la oamenii simpli si inimosi, sa le zicem.
Ei bine, exact grimasa despre care vorbeam a avut-o controlorul, deschizand usa si strigand: „Hei, Giani! Ce faci, Giani?” La care, pichinezul vecinului meu de compartiment a sarit de pe bancheta dand din coada si s-a repezit sa se gudure la picioarele tipului in uniforma.
Am intors capul, ca sa nu le stanjenesc momentul de tandrete si mi-am repetat in gand textul, sub privirea complice a lui Misu Croitoru, nimeni altul decat stapanul lui Giani. De la Giani Morando, febletea neveste-mii.
Dup-aia, totul a mers conform planului. Controlorul s-a asezat, Giani hop la el in poala. A dat noroc cu Misu, au mai povestit de neveste, de catei, de munca, eh, e grea viata, ia de-aici, am 2 litri de Burger, nu pot ca-s in timpul serviciului, stai macar sa trecem de Adjud, mai vin io, Giani tot gudurandu-se in liniste.
Si inevitabilul: „Domnisoara, beletul dvs?”
„Stai asa, ca au prins-o inundatiile, saraca!... Iti povesteste ea...”, imi face Misu intrarea.
Da, vin de la Constanta, glasuiesc si eu. S-a anulat rapidul de Bacau si a trebuit sa vin pana-n Bucuresti, era singurul tren care mai mergea. Si aici n-am mai avut timp sa iau bilet ca pleca asta de Botosani, am alergat sa-l prind.
Nasu zambeste, Giani il linge pe mana. „Eh, dati aici 50 de mii si gata”. Ii intind bancnota pregatita in buzunar. In ochii injectati ai lui Misu se citeste un ti-am zis ca se rezolva.
Controlorul se ridica si in usa se intoarce sugubat: Giani, sa stii ca ma intorc!
Ei, se pare c-am avut dreptate cu grimasa asta, ca se gaseste numai la oamenii simtitori.
E baiat bun, intareste si Misu, e de la mine din Botosani.
Misu Croitoru din Botosani e celebru. Asa mi s-a prezentat cand a intrat in compartiment, putin aptiguit si cu javra dupa el. Daca Misu merge in parcul din centrul orasului si il traverseaza alene, toti jmecherii care isi fac veacul pe-acolo il opresc sa dea noroc. E prieten cu toti bastanii orasului. Serios. Si Giani la fel.
Cainele are niste suvite din dreptul urechilor putin incretite, cum isi fac fetele parul cu presa, dupa modelul evantai de hartie sau acordeon. Remarc chestia asta si Misu se bucura: da, l-am dus la coafor, l-am facut frumos pe baiat! Si il pupa in bot. Dup-aia iese la o tigara.

Eu scot sacul de dormit si mi-l pun sub cap. Bancheta e rece si lipicioasa. Afara e bezna. Inchid ochii si incerc sa-mi amintesc noaptea trecuta. Cate s-au intamplat de atunci!
Dimineata pe la 11 am plecat cu Bogdan cu masina. Se oprise putin ploaia, ca altfel nu puteam strange corturile. A luat si 2 tipe care vroiau sa vada herghelia din Mangalia. Ne-am plimbat toti pe-acolo, nu era nici un om, nici un paznic, caii toti inchisi. Dup-aia tipele au ramas sa ia un microbuz inapoi si noi am continuat drumul spre Constanta. Bogdan se apucase iar sa povesteasca de China, de expozitia lui cu fotografii din Tibet de acu 10 ani. Conducea cu viteza, depasea tot ce prindea pe soseaua uda. Se dadea sofer periculos langa mine, dar de fapt era batranicios, tipicar. Ii observasem ritualurile cand ne urcasem in masina. Cum si-a sters ochelarii, a pus carpa in torpedo, a potrivit oglinda (de fapt, nici n-a miscat-o, doar a pus mana pe ea; gestul conta), a asezat telefonul la locul lui, si-a pus centura. In ordinea asta. (Iar eu, in acest moment, repetandu-i ritualul punct cu punct – fie si doar in scris – i-l justific cumva, il legitimez, ma las contaminata de ticurile lui.)
Imi amintea de bunicul meu la volanul Mosvitch-ului. Fara sa faca toate chestiile alea inainte cred ca n-ar fi putut sa porneasca masina. Iar acum conducea ca la Formula 1, povestind cum a fentat el odata radarul.
Era un barbat singur si uscat, de 44 de ani. Iarna arata chiar mai batran. Avea o caciula mare de blana, cum au oamenii seriosi. O caciula de rus. Si niste ochelari care ii acopereau jumate de fata, ochelari cu rame de bunic.
Nu gasise la mare nici o pustoaica pasionata de China. Iar afara ploua. N-avea de ce sa mai ramana o noapte.
Si la un moment dat, pe la mijlocul drumului, dam de coloana. Opreste motorul, asteptam in rand cam juma de ora, nu stiam ce se intampla, nu se misca nimic. Atunci Bogdan se enerveaza, desi reactia imi pare falsa in calmul sau tibetan, e mai degraba un puseu de teribilism, parca vrea sa-mi mai demonstreze ceva. Nu stiu de ce, cred ca, daca atunci ar fi fost singur in masina, n-ar fi iesit din coloana, luand-o pe drumul ala laturalnic si ignorand semnele politistilor in cizme de cauciuc si pelerine fosforescente.
S-a oprit cand, de la presiunea apei prin care inaintam, i-a cazut placa de inmatriculare din fata. Pana la urma au reusit sa ne scoata de-acolo, i-au dat amenda si ne-am tarat pana in Constanta. Trebuia sa ma lase la gara. El o lua spre Bucuresti. Acolo statea, intr-un apartament din Titan.

Tot in Bucuresti, mai precis in Gara de Nord, se afla bufetul in care Misu Croitoru asteptase venirea acceleratului de Botosani. Asa se explica reintoarcerea lui intempestiva in compartiment, cu tigara aprinsa intr-o mana, fredonand Bonasera, seniorina, bonasera, asta-i cantec de pe vremea mea, cre’ ca-l canta chiar Giani Morando. Nu-i asa, Giani? Ia du-te tu la seniorina, colo pe canapea si arata-i cum iubim noi fetele!
Dar Giani nu se executa. Ma priveste de jos, cu ochii lui de catel care da din coada si nu latra. Nu scoate nici un sunet nici macar cand trenul se opreste, cu o zdruncinatura.
Ie-te-te, ce repede am ajuns la Ploiesti! Pana la Bacau mai sunt cam 4 ore. Da’ de-acolo cum ajungi tu in Piatra-Neamt? E vreun personal?, continua Misu sa se ingrijeasca de soarta mea.
Nu, ma culege tata, m-asteapta cu masina!
Cum, vine-asa, in mijlocu noptii?
Vine!, zic eu si gandul ma destinde. E un gand cald, ma-ntind in el ca-ntr-un sezlong. E primul lucru cald de pe ziua asta.
Am avut si io o iubita in Piatra-Neamt!.., spune Misu mangaindu-si parul de arici. Misto, inalta, zvelta, asa ca tine. Statea in.., cum ii spune? Precista! Ehe, ce vremuri! Pana cand s-a prins nevasta-mea, raposata. Frumoasa mai era! Asta din Piatra-Neamt. Da si nevasta-mea... Roxana, sa stii ca moldovencele-s cele mai frumoase, asculta la mine c-am lucrat si-n Italia, si-n Spania, am avut iubite si pe-acolo. In Spania am lucrat la un hotel de 5 stele, eram la croitorie, faceam ce trebuia pe-acolo si intr-o zi ma roaga sefa sa fac niste pantaloni pentru fi-su. Si-i fac. Ei, a zis ala ca n-a mai avut asa pantaloni jmecherosi in viata lui. Uite, pantaloni cum ai pe tine, io pot sa ti-i fac imediat. Si mie tot eu imi fac, sa-ti arat ca am la mine!
Si se apuca sa cotrobaie prin geanta. Uite, numai ca acuma-s murdari!, apare cu niste pantaloni gri, largi si botiti. E destul de mare Misu, intra pe lateral pe usa compartimentului.
Roxana, eu pot sa zic ca m-am descurcat in viata. Am stiut sa fac bani. Si cu femeile m-am descurcat, ai vazut Nelu, controloru, cum radea cand a iesit, ca ne lasa singuri. Stie ca-s sugubat. Si ma pricep asa, sa vorbesc, am texte-n mine. Sunt vrajitor. De asta am si nevasta tanara, model ’74. Ca prima sotie a murit, ti-am zis.
Fac un calcul: 30 de ani trebuie sa aiba nevasta noua a lui Misu. Iar el arata de vreo 40.
Cati ani imi dai tu mie, Roxana?
Hm, cam 37, zic.
Eee, pufneste el incantat. Asa-i ca ma tin bine? Am 42! Da acuma zi tu, ai vreun iubit, ca tot vii de la mare, ei?
Aici m-a incurcat. Noroc c-apare prietenul lui controlorul si-i face un semn sa vina pe culoar.

Asa. Acum am un motiv in plus sa-mi amintesc noaptea trecuta. Pe la 11 dimineata am plecat cu Bogdan... Dar inainte? Inainte m-am trezit. De la ploaie. Ploua de rupea, incepuse sa curga apa prin panza cortului. Si era frig. Ma durea burta, m-am dus la magazin sa-mi iau iaurt si biscuiti. Satul era pustiu, am bantuit pe-acolo o vreme, in pelerina galbena impermeabila. Sile dormea in bar, sub o masa, cu barba plina de nisip. Dup-aia m-am intors in cort si Alina se trezise. A desfacut o punga de seminte. Am inceput sa molfaim seminte si sa povestim, in timp ce ploua peste noi in cort. De fapt, altceva nici n-aveam ce sa facem, decat sa povestim de azi-noapte. Asa, si ce naiba-i povesteam? De Trip, sigur ca de el.

Roxana, ai tu grija de Giani pana ma intorc? Berea asta... Imi intinde lesa pichinezului si iese iar.

Unde ramasesem? Asadar, pe la 11 am plecat cu Bogdan. Asta e sigur. Da, si l-am vazut pe Trip din masina, in fata la Liana. Era imbracat in tricoul lui portocaliu. Ne-am facut din mana. Asa... Si tot in tricoul portocaliu era azi-noapte, cand i-am vazut ceafa. Eu il priveam de sus, eram cocotata pe un gard. Si ceafa lui parfumata iesea din tricoul portocaliu. Cu un lant subtire atarnat de ea. Bronzata, puternica, cu pielea intinsa. O ceafa de barbat. Ce-mi mai venea sa-l musc!
Si atunci, inloc sa-l musc, i-am zis: Bai Trip, nu te-am prins singur deloc!... Si maine plec.
El a zambit smechereste hehe si a zis: Ce sa fac, daca mi-am luat nevasta profesoara si e libera toata vara! Si mi s-a parut un raspuns pregatit dinainte, pe care-l folosea la multe intrebari.
De fapt ne jucam amandoi, ne urmaream pe plaja iar in Bucuresti prin baruri. Ma dezbracam langa cearsaful lui si intram in apa odata cu el, dar stateam la distanta; ochiul nevestei veghea.
 Ii facea placere sa stie ca o tipa cu aproape 20 de ani mai tanara alearga dupa el. Eu pur si simplu ma distram din lipsa de ocupatie. Seara dansam si beam in acelasi loc. El cu sotia, eu cu diversi baieti din peisaj. Si ne mai intalneam la buda.
Asta era un truc ieftin si vechi de-al nostru, din Bucuresti. Ne urmaream cand plecam la WC, fiindca acolo puteam vorbi fara supraveghere.
Asa si acum, cu mine cocotata pe gardulet si cu ceafa lui care-mi facea pofta.
Era o chestie frivola, de vara. Dar ma ambitionasem sa-l prind. Il stiam dinainte de a se casatori si nu era deloc usa de biserica.
  
In schimb, Misu Croitoru cu siguranta era usa de compartiment in acest moment. Giani se smulge din mana mea sa-si intampine stapanul. Dar Misu ramane blocat in usa, nehotarat daca sa intre sau nu. Pana la urma paseste inauntru nesigur si ma-ntreaba: vin de la baie, nu?
Cre’ ca da..., apuc sa-i spun si ma uit repede in alta parte, sa nu vada cum ma pufneste rasul. Cum se face ca dau peste toti ciudatii?

In gara din Constanta ma asezasem pe-un pervaz, aveam 2 ore de asteptat. Si langa mine vine un tip cu un diplomat si o sacosa de plastic veche, stearsa, cu Backstreet Boys. Se aseaza si numai il vad ca incepe sa bodogane de unul singur. Vorbea incontinuu, isi povestea cine stie ce, ca se intelegeau doar franturi de cuvinte. Chestii fara noima. Noroc de sacosa aia, mi-am agatat privirea de ea. Nici nu stiam ca mai exista pungi din alea, cu formatii. Era roasa, cum am zis, se luasera culorile de pe ea in unele locuri. Tipul blond, Nick parca, de care fusesera indragostite pe vremuri toate colegele mele de clasa, avea inloc de gura si nas o pata alba, ca un bot de urs polar. Era foarte amuzant. Mi-l inchipuiam cantand cu botul ala, cantand asa tandru, la sentiment, cum se strambau ei prin videoclipuri. Si ma umflase rasul. Cand, tipul de langa mine incepe sa tipe. Nu stiu ce-i spusesera vocile, oricum e clar ca nu-i convenea. Era o cearta nasoala.
Striga chestii de neinteles, intr-o limba stranie. Si se agita, gesticula, avea fata contorsionata. Ar fi trebuit sa mi se faca frica. Numai ca eu ma gandeam ca, daca tipul ar fi fost actor, ar fi fost genial. Nici pe Jack Nicholson sau pe Malcolm McDowell nu-i vazusem asa in stari similare.
Poate pare insensibil ce spun, dar trebuia sa ma apar intr-un fel. Plus ca eram foarte obosita, trecusem de pragul ala dupa care privesti lucrurile din jurul tau ca pe un film, cu o relaxare si o luciditate stranii, care parca nu te contin. Mai atent parca esti in starea asta, dar altfel atent, observi lucruri pe care nu le vezi odihnit.

Si cu aceeasi atentie ciudata m-am apucat s-o analizez pe fata pe care prietenul nostru controlorul tocmai o adusese la noi in compartiment. Era palida si speriata, cu parul negru prins in coada si trupul slab imbracat intr-un tricou si niste pantaloni albi, foarte largi. Nu pareau hainele ei. Dar cel mai tare m-a mirat ca nu avea nici o valiza, nici un rucsac, nici o geanta, nimic. M-am gandit ca le-o fi lasat in alt compartiment.
Misu, prudent, incercand o voce blanda, o intreaba cati ani are. 19.
Eu, curioasa, o intreb de bagaje. La care fata se fastaceste, lasa ochii-n jos. Ce-ai patit?, insist eu. Ea se pierde si mai tare iar Misu ii sare in ajutor: ei, las-o! Si catre ea, cu subinteles: nasol, nu? Fata da din cap. Nu inteleg nimic si nu stiu ce si de unde a priceput Misu.
De fapt intuiesc si eu ceva, da’ alung gandul repede. Cred ca sunt eu paranoica de vad povesti ciudate peste tot.
Ei, si pana la urma, cu intelegerea de bunic a lui Misu, coada miscator-linistitoare a lui Giani si varsta mea apropiata de a ei, reusim sa construim o atmosfera propice destainuirilor.
Am plecat cu o prietena din Botosani... Dupa care pufneste: adica ce prietena, credeam eu ca-i prietena! Trebuia sa mergem intr-un sat langa Pitesti, la niste rude de-ale ei. Da’ am ramas in Pitesti, intr-un apartament, era un var de-al ei... Si m-au tinut acolo 2 saptamani inchisa. Dup-aia am reusit sa plec, i-am zis daca tu vrei, treaba ta, stai, da’ io nu sunt asa. Si-am fugit si m-am dus la politie. Fara nici un ban, fara bagaje, telefonul mi-l luase varu-su...
Ei, lasa, in viata sunt multe necazuri, da’ trecem peste ele, ai sa vezi!, spune sfatos Misu.
Fata inghite in sec si se uita in alta parte.
Eu ma gandesc la sclipirea din ochii ei in timp ce povestea si la zambetul ciudat, pe care-l stiu.
Cand eram intr-a IV-a, un coleg de-al nostru de scoala a murit intr-un accident si toti copiii, primind vestea si vorbind despre asta, aveau un zambet straniu, care le insotea starea de soc. Si eu, povestind acasa, am avut acelasi zambet, tin minte. Nu mi l-am putut ascunde, desi imi era intr-un fel rusine cu el. Nu il puteam opri, era ceva involuntar. Exprima un fel de mirare in fata lumii, in fata unui fapt neobisnuit, extraordinar, despre care stiam foarte putine, dar care, iata, se petrecuse chiar langa noi. Moartea si martienii erau la fel de departe pe vremea aia.
Eram niste copii normali, nu mai cruzi decat altii (desi niste colegi de-ai nostri de clasa aruncasera odata un pisoi de la etajul 10 ca sa vada ce se intampla, daca reuseste sa cada in picioare). Iar baiatul ala, Florin, ne era simpatic. Ne parea rau ca nu mai putem sa ne jucam cu el. Si totusi nu puteam opri zambetul.
La fel si cu fata asta din tren. Nu ma aventurez sa-mi inchipui mai departe ce e acum in mintea ei.
Si fiindca in compartiment se lasase o tacere grea, fiecare cu gandurile lui, nici Giani nemaidand din coada, Misu salveaza situatia: Ia zi, Roxana, era apa multa in Constanta?
Era, ma apuc eu sa povestesc fara nici un chef. Eram cu un prieten cu masina si trebuia sa ma duca la gara, numai ca drumul spre gara era inundat, era intr-o panta. Nu putea trece decat autobuzul pe portiunea aia. Si ma urc eu intr-un autobuz, cu toate bagajele in spate, se inchid usile, era destul de aglomerat. Iar cand autobuzul ajunge jos, in portiunea inundata, incepe sa intre apa in el. Multa! Si toti oamenii se agita, incearca sa se prinda de ceva, sa se urce pe margini, ca ne ajunsese apa la glezne, mai sus chiar. Eu, cu toate bagajele alea dupa mine, am reusit pana la urma sa ma cocot undeva, m-au ajutat oamenii care stateau pe scaune. Si asa am ajuns la gara.

Inchid ochii si imi inchipui un autobuz plin cu apa. Cu apa curata, turcoaz-transparenta. Si cu pestisori multi, portocalii. Sa se plimbe autobuzul asta prin Pantelimon, imprastiind in jur o muzica frumoasa, calma.
Iar e liniste in compartiment. Cum ne-am nimerit toti trei aici (si cu Giani patru)! Eu, o supravietuitoare a inundatiilor, o fiinta imorala, care vaneaza barbati insurati si poseda o imaginatie cam dubioasa. Misu Croitoru din Botosani, cel care a umblat si cusut mari si tari, a avut sute de femei, e celebru in lumea interlopa din orasul de bastina si detine un pichinez dichisit, tocmai iesit de le coafor, pe care nu ezita sa-l pupe in bot ori de cate ori ii vine. Si apoi o domnisoara palida, scapata din ghearele traficantilor de carne vie, pe care, din respect, o vom prezenta drept anonima si cu o banda neagra acoperindu-i ochii.
Impreuna formam un veritabil buletin de stiri de la ora cinci. Mai trebuie sa precizam ca prima sotie a lui Misu a decedat in conditii ramase neelucidate si ca, in ultimele 2 saptamani, domnisoara palida a trait intre agonie si extaz. E musai sa zicem de agonie si extaz. Fara formula asta, nu putem scrie stirea de la ora 5.

Iar ma umfla rasul si privesc spre Misu care tresare tulburat. Se uita spre picioarele fetei si zice: cred c-am numarat eu gresit... ce naiba? Ea se prinde si il linisteste: nu, asa e! Asa m-am nascut...
Misu ii priveste mirat degetele de la picioare, ce-i ies din sandala si care sunt ori 4 ori 6, n-am curiozitatea sa ma uit. Da’ mi-e drag de Misu, adica de impulsul jucaus care l-a facut ca, privind in jos, spre fata din fata lui, sa se apuce sa-i numere degetele de la picioare, pentru ca dup-aia sa tresara, sa blesteme berile baute, sa numere iar degetele, in final cu aceeasi spaima: nu mai e stapan pe realitate. Pana la urma luandu-si inima in dinti si intreband, iar raspunsul linistindu-l:  nu e nimic in neregula cu el, ci cu fata. Curiozitatea si spaima asta a lui de moment mi-l fac simpatic.
Cat despre mine, eu prefer sa nu privesc spre locul ce a provocat tulburarea lui Misu. Ma conserv, sunt pe modul economic, si-asa am vazut destule in ultimele 24 de ore.
Misu simte nevoia sa-i multumeasca intr-un fel fetei ca i-a confirmat ca el e OK, asa ca o intreaba bland: si tu cu ce te ocupi in Botosani? Lucrez, spune ea. Aaa, esti fata serioasa! Da, am si copil mic acasa, are 1 an jumate. Un moment de tacere. Si ce lucrezi? La o croitorie... Nu se poate, pai si eu tot croitor, Misu ma cheama, n-ai auzit de mine? Tot orasul ma stie...
Nici ca se putea rezolvare mai buna pentru ei. Mai sunt 2 ore de mers. Tre’ sa gasesc si eu rezolvarea mea pana ajung, altfel mi-e frica c-o sa uit de tot.

Asadar, eram la ceafa lui Trip. Si ea era neteda. Eu pe gardulet, el cu tricou porotcaliu. Si parfumat. Garduletul era langa WC-urile de pe plaja. Deci romantic. Mai departe terasa cu nevasta. Si noaptea. Bun. Dup-aia el s-a dus inapoi la terasa. Si eu la fel.
M-am intors la masa, stateam cu Alex parca. Imi spunea de John Malkovich, c-o sa vina sa filmeze in Romania pentru un lung-metraj la care o sa lucreze si el. Adica o sa lucreze impreuna cu John M. Poate-l aduce intr-o seara in vreun bar sa mi-l prezinte si mie.
Ma faceam ca-l cred. Avea la el wisky intr-o sticla de jumate de Frutti Fresh, parca era ceai. Si mai avea un pahar veritabil Johnny Walker din sticla, in care isi turna, cate putin, bautura. Era misto gestul asta burghez, contrasta cu toata lancezeala hippiota din jurul nostru.
Se adaptase la mediu preluand sticla de plastic de homless care sa-i camufleze bautura, dar la gest nu putea renunta. Era ca un aristocrat cu averea confiscata dar cu eleganta in ADN.
De fapt nu stiu cat era reflex, radacina si cat dorinta de a epata in paharul lui, in care imi bagasem si eu botul. Ardee!
Trip ne privea cu coada ochiului, asa c-am mangaiat barba roscata a lui Alex si l-am luat la o plimbare nocturna pe plaja. Nu mai stiu cat am stat si ce-am vorbit. El avea o dilema: il asteptau in seara aia trei corturi cu trei domnisoare diferite. I-am spus sa aleaga cortul portocaliu, ca-i o culoare frumoasa.
Cand m-am intors in bar, Trip facea tumbe pe mese. Nevasta plecase la culcare. L-am lasat sa se mai trezeasca si dup-aia am dansat. Son of a Preacherman. Mai dansasem noi pe cantecul asta.
Dup-aia am luat-o catinel pe plaja, incepuse sa se lumineze. Ne-am urcat intr-o casuta din aia pentru salvamari, ne-am pupat, am stat in niste sezlonguri de rafie ude, care se balanganeau, m-a intrebat pe unde am cortul, a inceput ploaia.

Si fata palida a iesit din compartiment.
E panarama mare asta!, concluzioneaza Misu. Pai la anii ei are copil... si-l cunoaste pe Butu! Asta e cel mai mare jmecher din Botosani, e periculos. Si io il stiu.
Se uita la ceas.
Roxana, hai ca nu mai e mult pana in Bacau si eu s-ar putea sa adorm. Vreau sa-ti dau ceva. Sa stii ca-i din Spania, am vazut ca esti fata fina. Da’ te rog sa-l iei, ca eu mai am unu acasa!
In timpul asta cotrobaie prin geanta si apare cu o sticla albastra.
E pentru baie, e cu economie. Eu pun numai putin pe burta si face clabuci si se-ntinde, ma spal pe tot corpul. Si are un parfum, ia miroase! Ti-am zis, e din Spania...
Imi intinde sticla, eu nu prea stiu ce sa spun. Misu tot insista, pana la urma o pun in rucsac. Eu ii dau doua scoici. E foarte incantat: o sa-i placa lu nevasta-mea, le pun in sufragerie, pe televizor.
Dup-aia facem schimb de numere de telefon, Giani mai da de doua ori din coada si se duc sa doarma in celalalt compartiment.

In sfarsit, raman singura. Ma lungesc pe bancheta si imi pregatesc un zambet larg, care sa intampine rememorarea povestii.
Ceafa lui Trip, paharul lui Alex, masina lui Bogdan, nebunul din gara, sezlongul din rafie. Si cortul meu. A, asta era...
Pentru ca povestea sa fie rotunda, ar trebui sa se incheie tot cu o grimasa, nu? Cu o altfel de grimasa. Cu o grimasa a lui Trip.
Da’ parca nu merita sa mint de dragul unei proze scurte.

Asa ca o sa se termine, firesc, cu mine si tata in masina, in fata la McDonalds, in Bacau, la 5 dimineata, cumparand un McFish si o placinta cu fructe de padure pentru frate-miu.
Nu stiu daca v-am zis, dar in Piatra-Neamt n-avem McDonalds.