"Ceea ce scriu e o autobiografie trucata", dialog cu Olga STEFAN realizat de Mihail Vakulovski

Mihail Vakulovski: Am fost saptamina trecuta la un festival din Sighisoara, unde era un tinar care avea deja citeva carti publicate, patru parca, dar era varza, ca de obicei, din ala care scrie despre Patrie, versuri din patru rindurele, dar din cind in cind intilnesti si cite un tinar care scrie misto. Uite, peste citeva zile dupa Sighisoara am fost la Timisoara si acolo te-am intilnit pe tine, care esti cu totul altfel, nici n-as fi crezut ca esti abia intr-a XI-a. Ce reactii iti provoaca scriitorii batrini? Criticii?

Olga Stefan: A existat dintotdeauna aceasta „manie” a promovarii unei imagini pe care unii o considera exotica, si anume aceea a unor asa-zisi „scriitori copii”. Am trecut si eu prin etapa asta, participand de la o varsta destul de frageda la tot soiul de manifestari culturale, lansari de carte, chiar festivaluri de o mai mica sau mai mare importanta. Aici, daca nu eram privita cu scepticism sau ironizata, eram, in cel mai bun caz, tratata ca un exponat exotic, cu o oarecare condescendenta, dar stiam ca nimeni nu-mi prevede un viitoar nu-stiu-cat de stralucit sau reale sanse de supravietuire in lumea „scriitorilor adevarati”. Mie personal continua sa-mi provoace repulsie ambele atitudini pe care le adoptau si inca le adopta scriitorii si criticii „batrani” vizavi de mine. Varsta nu e o scuza pentru a-ti permite sa scrii prost. Varsta nu te impiedica sa scrii foarte bine. Nu-mi place sa mi se spuna ca scriu „bine”sau „prost” pentru varsta mea. Poeziile mele sunt de cele mai multe ori judecate prin prisma faptului ca sunt inca foarte tanara. Nu cred ca e bine sa-ti fie raportate productiile la contexte relevante doar din punct de vedere biografic. Chestia asta le confera cititorilor o viziune deformata asupra valorii sau non-valorii a ceea ce scrii. Pe scurt, scriitorii si criticii batrani mi se par putin cam superficiali atunci cand vine vorba de a judeca tentativele literare ale unui tanar.

- Ce inseamna pentru tine/pentru poezia ta biografia, biografia ta?

- Pentru mine e important sa fac in asa fel incat poeziile mele sa para foarte reale, pentru asta incerc sa-mi reinventez biografia, in sensul ca multe dintre textele pe care le scriu au la origine lucruri pe care le-am vazut, lucruri despre care am vorbit, lucruri care mi-au fost povestite, fara sa poata fi numite „autobiografice”. Ca sa-l parafrazez pe Llosa, eu incerc sa scriu despre viata care n-a fost si care a trebuit inventata. In orice caz, aproximativ 90% din personajele carora „le dau cuvantul”, ca sa zic asa, sunt reale. Doar ca in cateva cazuri am simtit nevoia sa schimb numele. De asemenea, Hunedoara, orasul in care locuiesc, este pentru mine un fel de supra-personaj de a carui prezenta abuzez J) cateodata.Orcum, as putea zice ca e un soi de relatie de interdependenta intre ceea ce scriu si ceea ce traiesc.

- Se simte in ce spui ca fugi, te feresti de cuvintul "autobiografie" si ceea ce (poate) contine. Ce te mai opreste in ceea ce scrii? La tine functioneaza autocenzura? Ce n-ai spune in poezie (si de ce)? Ai avut neplaceri din cauza poeziei pe care o scrii? A stilului, a tematicii atinse...?

- Nu vreau sa par ca santajez emotional sau ceva de genul asta scriind. Ca sa fie poezie, autobiografia trebuie mult transformata, mult ajustata, de-asta nu-mi place sa folosesc cuvantul autobiografie atunci cand vine vorba despre ceea ce scriu. Pentru ca ceea ce scriu e o autobiografie trucata.
In rest, nu cred ca e vorba de autocenzura in cazul meu. Pur si simplu nu vreau sa par doar de dragul „trendului” altfel decat ceea ce sunt. Eu nu folosesc cuvinte triviale nici in viata de zi cu zi, expresiile pe care le folosesc in mod curent se regasesc si in poezii. Totusi, daca vine vorba despre ce n-as scrie, cred ca n-as scrie nimic care sa atace direct un grup de persoane cu anumite orientari, o comunitate religioasa, chestii de genul asta. Nu vreau sa intru in conflict cu nimeni, hippiesii spuneau ca poti face orice atata timp cat nu deranjezi pe nimeni. Cam asta incerc si eu sa fac. Singurele neplaceri au fost provocate de reactiile oamenilor prea incorsetati in principii expirate. De exemplu, n-as prea vrea sa stiu ca profesorii mei de la scoala mi-au citit poeziile. Nu de alta, dar lor orice iese din tiparele clasice li se pare vulgar, obscen etc.

- Si tie ce ti se pare vulgar sau obscen in poezie/literatura?

- Pot sa accept orice atata timp cat nu este legat de lucruri care trebuie respectate, oricum ar fi ele. Nu-mi place nimic din ceea ce are pretentia de a pune in discutie autenticitatea unei credinte, nu-mi plac blasfemiile. Nimeni nu are dreptul sa pangareasca lucrurile pe care un altul le considera sacre.
Mi se par de prost-gust scenele sexuale super-fanteziste, dar daca au o sustinere in planul ideatic al textului, le pot toleraJ. Oricum, chestia asta se intampla destul de rar, majoritatea excentricitatilor ocupa de obicei un rol pur „strategic” sau pur decorativ.

- Cum si unde ai debutat? Ce-ai simtit atunci?

- Prin primavara lui 1997 am mers de mana cu tatal meu la cenaclul scriitorilor hunedoreni. Fusesem sfatuita sa-i arat poeziile mele lui Eugen Evu, cel care conducea cenaclul respectiv si revista „aferenta”, „Provincia Corvina”. Taica-mio s-a prezentat, m-a prezentat si pe mine, i-a spus despre ce era vorba. Evu a reactionat cam virulent, a zis ceva de genul: „Duceti-o la Clubul Copiilor, ce sa fac eu cu un copil de 8 ani?”. Apoi, cu un aer usor arogant, a rasfoit in scarba caietelul pe care-mi transcrisesem extrem de caligrafic poeziile. Dupa vreo 5 minute a baiguit niste scuze, a scos cateva fraze de uimire, le-a aratat si celorlalti caietul. Taica-mio parea tare mandru. Mi-am zis ca asta nu poate fi decat de bine. Si asa am ajuns eu sa debutez revuistic la 8 ani. Acum imi dau seama ca a fost un moment important. Atunci insa am simtit doar o foarte mare fericire.

- Cum ai inceput sa scrii? Cum erau primele tale poezii? Prima ta poezie? Cum ai ajuns la poezie?

- Am inceput sa scriu in joaca, candva pe la inceptul clasei a doua. Eram singura acasa si ma plictiseam. Mi-am zis ca a scrie o poezie e echivalentul unei autodictari, problema mea era sa reusesc cumva sa acopar ora de „invatat pentru scoala” fara sa depun prea mult efort. Asa ca solutia asta mi s-a parut cea mai potrivita. Acesta prima poezie se numea „A venit toamna” , tin minte ca incepea cu versul „A venit toamna ca o pata de cafea pe o fata de masa alba”. Apoi am scris o serie de poezii in aproximativ acelasi registru. N-am respectat niciodata normele prozodice, insa mai aveam tentative de a compune rime stangace si destul de ridicole. In orice caz, am scris foarte mult, iar lucrul asta m-a ajutat sa-mi depasesc obsesiile tematice si toate tendintele de pastisare a unor autori care-mi placeau.
Nu stiu cum s-a intamplat ca tocmai poezia sa fie modalitatea mea de expresie. Nu mi se pare ceva spectaculos. Cei mai multi incep cu poezia. Oricum,  nu cred ca m-as descurca in alte genuri.

- Ce scriitori iti plac? Ce-ti place sa citesti? Ai modele printre scriitori?

- Am avut foarte multi scriitori preferati de-a lungul timpului. In acest moment, Andrei Makine este scriitorul care imi place cel mai mult. Dar continuu sa fiu o mare admiratoare a lui Vladimir Nabokov, a lui Julio Cortazar, in special pentru romanul „Sotron”, a lui Ernesto Sabato pentru tot ce a scris, a lui T.S. Eliot pentru „The Waste Land”, a lui Chuck Palahniuck pentru romanul „Sufocare”, a lui Richard Brautigan pentru proza si a lui Charles Bukowski pentru poezie. Chiar daca sunt considerate deja putin cam comerciale, imi plac foarte mult cele daua carti ale Aglajei Veternayi, in special „Raftul cu ultimele suflari”. Dintre romani imi plac Ilarie Voronca si Emil Brumaru. Uneori citesc si critica sau teorie literara, imi plac mult studiile de critica tematica ale lui Gaston Bachelard. Totusi, lecturilor de genul asta trebuie sa le acord mai mult timp ca sa pot sa si fisez ceea ce mi se pare important.
N-as putea spune ca am vreun model printre scriitori. Dupa cum am mai zis, imi place foarte mult Andrei Makine. Limbajul romanelor lui este supraincarcat de poeticitate, si, totusi, citind, nu te lovesti de nimic discordant sau strident.

- Cine dintre tinerii scriitori iti par interesanti, originali? Cine dintre ei crezi ca va deveni un mare scriitor, sa zic asa?

- Am citit de curand volumul de debut al lui T.S.Khasis si mi-a placut foarte mult. N-am prea intalnit carti de poezie care sa-mi placa integral. Citirea volumului „Arta scalparii” a fost, din acest punct de vedere, o experienta deosebita. Volumul Andrei Rotaru mi s-a parut de asemenea foarte interesant, mi-a placut faptul ca ea este foarte delicata in exprimare, neostentativa. Mi-au placut de asemenea cateva dintre poeziile care fac parte din noul volum al lui Cosmin Perta, judecand dupa acestea cred ca este un volum reusit. N-am facut inca rost de el, deci nu pot avea o parere clara. In rest, o apreciez foarte mult pe Elena Vladareanu si cred ca este deja o scriitoare importanta.

(Brasov-Hunedoara, mai 2006)