Mihail VAKULOVSKI MORTIDO (O. Nimigean)

            "Mortido" este prima carte de proza a poetului O. Nimigean, autorul cartilor de poezie "Scrieri alese", "week-end printre mutanti", "adio adio dragi poezii" si "planeta 0", unul din cei mai activi si mai importanti scriitori ieseni de la vestitul Club 8, traducator, autor al mai multor antologii. Actiunea romanului "Mortido" are loc intr-o noapte de dupa revolutia din 1990, de la 10 fara 2 minute pina la 4, 25, intr-un oras romanesc, poate in Iasi, unde locuieste scriitorul, poate in Brasov, unde am citit eu "Mortido". Personajele centrale ale acestui roman sint (fosti) securisti sau militieni - Abaza, Fra si personajul-narator. Acestia omoara pe tot parcursul romanului pe toata lumea si in toate felurile, cu sau fara motive, romanul fiind imbuibat de scene de o cruzime incredibila nemaiintilnite in literatura romana. Gasca fostilor militieni si securisti mai intii decapiteaza un fost dizident anticomunist ("Cu MK-ul sau argintiu Abaza il decapiteaza, taind cu precizie gitul trunchios exact pe incheietura sirei. S-a latit peste foi o balta de singe. De pe muchea mesei se deschid si picura citiva stropi"), "preventiv" sau de frica sa nu divulge informatiile pe care le pastreaza intr-un manuscris, si el distrus, evident, de fata cu batrinul, inainte de a fi ucis, ca sa fie si mai dureros, si mai sadic. Apoi personajele lui O. Nimigean o omoara pe fata cu care abia terminasera o partida de sex in grup, pur si simplu, si aici avind parte de citeva scene barbare (" - Auzi?... incepe Cordula, cu incetinitorul, oftind din adincul ovarelor. Tu m-ai iubit putin-putin-putin?! // Fra si cu mine i-am raspunde intr-un glas, poate impotriva dorintei noastre. "Da!". Atunci o iubiseram. Abaza ne ia pe toti, ca pe prosti, prin surprindere. O imbratiseaza strins pe Cordula, din ce in ce mai strins, cu miinile inclestate pe gitul ei, din ce in ce mai inclestate. Fata nu mai apuca sa spuna nimic, se zbate de citeva ori si cade, invinetita, pe covor. (...) Fra parca innebunise. Scoase un cutit - nici nu stiusem, pina atunci, ca poarta cutit - si-i amputa Cordulei degetul mic de la mina stinga. Il ridica in lumina si-i incerca articulatiile. Il rupse in doua si aseza bucatile pe masa. Amputa si inelarul. Repeta jocul. Sectiona abdomenul si ne viriram miinile in maruntaiele calde, in care se topea saminta tuturor. Adastaram asa, pina cind, ca treziti din toropeala, le simtiram reci, de gheata, straine"). Iar pruncuciderea de la sfirsitul romanului e o alta/noua dimensiune (imi place sa cred ca simbolica, totusi...), foarte sugestiva dupa uciderea moralitatii si a trecutului care conteaza (dizidentul) si a iubirii (Cordula): "Abaza strecoara o hirtie in buzunarul portarului, care nu-l mai intreaba nimic, ci il saluta reflex cu mina la chipiu. Urca sprinten in hol. Lumina neoanelor accentueaza albul spectral. Ajunge, cu liftul, la sase. Totul e nemiscat. Tacut. Prin crapatura usii zareste, in camera de garda, pulpele unei femei. Probabil doctorita. Pline, elastice, goale pina sus. Departate, dezgolind matricea visinie, fara sfirsit. Abaza intra, pe virfuri, in salonul zece. In semiintuneric licaresc paturile albe ale noilor nascuti. Miroase a urina si lapte. La trei fusese ora de alaptare. Acum dorm satui, infasurati in scutecele alburii. Ca niste gogosi. Abaza desface pelinca primului. Un baietel, cu putica rosie si fese oparite. Chel. Cu doar citeva smoace la timple si ceafa. Isi vira aratatorul in palma lui deschisa, iar gigilicea il apuca de deget. Abaza ii cuprinde teasta cruda in palma, acopera cu cealalta mina fata si stringe incet. Botul se zbate neputincios. Trupul lui curge ca un aluat din miinile lui Abaza, care-l framinta bucata cu bucata. Carnea inconsistenta si oscioarele subtiri se transforma intr-un terci caldut. Abaza intinge cu degetul, duce la gura si gusta. Trece la patul urmator. Apoi la urmatorul. Apoi la urmatorul. Migalos, atent la fiecare detaliu. Carnea improasca printre degete. Clefaie. Aluatul rosiatic e viu, inca pulseaza, inca tresare, chinuindu-se, parca, sa-si recapete forma. Abaza aduna coca intr-una din cazile pentru imbaiere, isi clateste miinile, ca sa nu se lipeasca, isi sufleca mansetele si framinta, afundat pina la coate, cu miscari iuti. La rastimpuri isi trage degetele, incarcate de materie, pe marginea cazii si executa miscari de gimnastica digitala. Dupa ce termina se spala bine, cu sapun, si-si sterge miinile cu un halat alb, atirnat in cuierul de linga chiuveta".
            Interesant in romanul lui O. Nimigean e si faptul ca personajul-narator in "Mortido" e unul dintre acesti criminali, totul avind loc aici din punctul lui de vedere. Astfel naratiunea si actiunea curg cu totul altfel decit daca narator ar fi fost scriitorul.
            "Mortido" lui O. Nimigean concureaza cu "Tuna Mirum" a mai tinarului Mitos Micleusanu in ceea ce priveste morbiditatea actiunilor, descrierile amanuntite ale crimelor si omorurilor de tot felul. O posibila explicatie ar fi legatura directa si cunoasterea oarecum din interior a literaturii ruse, unde gasesti foarte multe astfel de scene naturaliste si hiperrealiste, Vladimir Sorokin fiind cel mai crud scriitor pe care l-am citit, iar romanul sau - "Inimile celor patru" - cea mai singeroasa carte posibila (si nu e despre razboi, ci despre razboiul de acum, din timp de pace)...
            "Mortido" e o carte despre haosul de dupa evenimentele din 1990, cind totul era posibil. Cu toate acesta "Mortido" nu e neaparat un roman social-politic si asta se intimpla datorita calitatilor evidente de prozator ale poetului O. Nimigean, care - chiar si in acest context - reuseste sa impinga in fata personajele, actiunea, de situatia sociala amintindu-ne abia pe la sfirsitul cartii. "Mortido" e o carte foarte ciudata si sint curios daca O. Nimigean va scrie un alt roman si cum va fi acel viitor text.

O. Nimigean - "Mortido", Ed. Versus, Iasi, 2003