Doina IOANID Poeme de trecere

Fragment din Poeme de trecere, Editura Vinea, Colectia „Soliloc”, Prefata de Carmen Musat, 2005

Din rachiu si fiere se naste puterea de-a trece din zi in zi, de-a merge pe strada sau de-a vorbi. Dar ca sa nu ma napustesc la cei care-mi ies in cale, strigin-
du-mi ca suferinta e inaltatoare, ca boala e numai o incercare menita sa ne mintuiasca, ca sa nu-i imbrincesc, sa nu-i scutur ca pe niste poame ce sint, imi trebuie toata rabdarea din lume sau poate doar spaima ca ma vor inchide undeva, unde benghiurile mele nu ma vor mai putea apara.

                             
***
           
Nu vreau sa fiu un constructor obez. Nu vreau sa ma adaptez la ritmul marilor orase, sa ma catar pe zgirie-nori si, cu siguranta, nu vreau sa fiu femeia zilei cu poze la minut. Poate ca nu stiu inca prea bine ce vreau. Doar uneori, cind imi tin respiratia, ca s-o pot auzi pe a ta, mi se pare ca totul se limpezeste si capata prospetimea rufelor uscate pe culme, afara, in ger.
           

***

Ma uit hipnotizata la femeia grasa, invelita in propria ei multumire si-n fumul tigarii. O baltoaca fericita, netulburata de nici o tresarire, o vietate de casa. Tare as vrea sa-i seman, macar din cind in cind.

***

Mi-am frecat pielea cu ace de brad, cu scoarta de copac si rumegus, apoi cu tarina si nisip. Mi-am frecat pielea pina la singe, ca sa scap de tot ce-am invatat pina acum. Asa voi putea afla ce-mi doresc cu adevarat, pentru ca botul asta de carne insingerata nu poate minti. Nici urletul de sub ploaia acida.

***

Imi doresc din ce in ce mai mult sa fiu o bila de bowling, cafenie si lucioasa. O bila de bowling n-are nevoie de paradisuri artificiale, nu are nici crize de stomac, nici dureri de cap. Aluneca, se duce si se tot duce.
                 

***

Mi se spune intruna sa nu ma mai ostenesc, sa nu ma mai framint, sa nu ma zvircolesc si-n orice caz sa nu ma isterizez, ca tot nu pot schimba mersul lumii. Doar pielea mea o sa se umfle si-o sa arat ca un rac fiert si dement. Numai ca eu sint o femeie tare incapatinata.
                 
***

Am un colier din pietricele. Le-am adunat de prin gari, de pe drumuri asfaltate cu balast, din carierele parasite, din pantofii mei, din havuzurile noilor terase, din plasele amicilor. Noaptea tirziu, imi pun colierul la git si ma furisez pe strazi. Incovoiata de atita greutate, aproape frinta in doua, zornai intruna, ademenind vulpile din vitrinele magazinelor.

***

Hotel alb, cu glastre plutind deasupra fetelor de masa. Oameni pe care nici sarea lacului Techirghiol nu-i tine. Unghia patrunde adinc in ceafa, in timp ce o baba cretata si rujata imi murmura turnindu-mi vin rosu: c’est la vie, ma fille. Iar eu ma intreb cum ar fi sa fiu fiica ei. Probabil as culege toti trandafirii din oras, ca sa-i presar  peste ea. Probabil ca nici sfintii zugraviti pe nenumarate biserici nu m-ar putea salva, nici inimile sanatoase ale celor care alearga in parcuri baroce la patru dimineata, nici pantalonii mei negri, asezati militareste, pe dunga, sub ecranul televizorului. Si chelnerita seamana din ce in ce mai mult cu mama mea.
                 

***

Ma doare intruna umarul, umarul sting. Si chiar, pe zi ce trece, e mai lasat, asa, fara vreun motiv anume. O simpla promisiune facuta unei femei mature, inainte de a se scufunda intr-un corp cu totul strain. Si o sa-ti dau Viena acasa, samovar cu ceata, miercure creteasca, sa nu-ti fie greata. Si inca-ti voi aduce zile cu soare, nopti cu fervoare si marea in cintare.     

***

Carnea mea tinjeste. Atinge-ma ca si cind nu m-ai cunoaste, ca si cind degetele tale n-ar sti inca sa deseneze conturul coapselor! Atinge-ma ca si cind n-ai fi invatat sa ma desfaci in vis, atinge-ma ca si cind soarele n-ar mai trebui sa rasara ! Atinge-ma cu rasuflarea ta si risipeste-mi somnul!
                 

***

In ultima vreme, toata lumea ma intreaba ce-am mai facut, ce voi face, iar eu nu stiu ce sa raspund. Inventez ceva la repezeala, ma prefac a avea planuri si mai marunte si mai marete, desi stiu bine ca toate sfortarile mele n-au nici un rost. Caci numai tristetea mi-a supravietuit. Si ea imi poarta trupul incoace si incolo, imi toarna din cind in cind un pahar de gin, ma imbraca si-mi da brinci in lume. Tristetea mea destrabalata, care ma vinde si ma rascumpara cu o singura atingere. Tristetea mea, strudel ratat. Tristetea din care mi se nasc zilele.