|
38
Dincolo erau padurile si apa, cele care nu se vedeau, erau pasarile negre si zapada. Cadeau frunzele si inverzea iarba, cresteau ciupercile rosii, ca jumatatile de cireasa, cresteau muschii si petele de mucegai. Pe copaci se prindea promoroaca si seceta. Erau animale care se imprieteneau, garduri si nori care pleaca. El o ridicase de jos si o aruncase pe umeri. Oboseala se ascunse picatura cu picatura, ca sangele cand se prelinge din botul unui miel, rosu, pe o iarba. Se stranse pe, un brusture uscat, jos, la picioare, langa un scaiete.
Picioarele se golira de tot ce era rau. S-au scurs, odata cu oboseala, durerile scurte si nemultumirea, se subtiara, se facura mai mici. In jurul gleznei, curelele slabira, cataramele nu o mai strangeau. Ridica o mana si rupse o petala mare, portocalie, o duse la gura si o lipi. Sufla si ii dadu drumul sa zboare, rotunda peste camp.
In aglomeratie pasii li se amestecau, randurile intrau unele in altele, totul se imprastia si se aduna intr-un organism calator. El se scurgea ca o lava pe strazi, ca o zapada care se rostogoleste. Asa cum firele se incalcesc si cresc impreuna. Parea ca a intins cineva o lana mare de oaie. Deasupra pluteau baloane si pancarte, cuvinte care se amestecau, cuvinte susotite, cuvinte vorbite, cuvinte strigate. Totul la un loc si totul de odata. Octombrei, octombrei mici, octombrei mari. Pionieri mici, pionieri mari, comsomolisti, pancarte, voci de nicaieri, megafoane. Isi duse iar mana si-l impinse. Parea un balon frumos, portocaliu, un balon adevarat.
Incepu sa umble iarasi prin padure. Urca dealul, trecu padurea cea mica, intra in aratura. Nu gasi nici o carare, asa ca trebui sa si-o faca singur. Incepu sa batatoreasca graul, ca sa faca o carare. In fiecare an el mai facea cate o carare, pentru ca toamna se pastra cararea, iar iarna, dupa ce cadea zapada si totul se facea alb, nu se vedea nici o carare, iar primavara, dupa ce iesea graul, totul se facea verde si iarasi nu era nici o carare. Dar Sasa trebuia sa treaca pe acolo, sa duca brebenei la porc sau sa culeaga viorele, sa se uite la copaci si sa caute caprioare. Trebuia sa-si faca o carare, ca sa nu i se incalceasca picioarele prin grau si-atunci cand este roua sa nu i se scuture pe pantaloni si in sandale. Batatori vreo douazeci de metri cu picioarele, pe urma se opri si se gandi ca-i mai usor sa traga sacul dupa el atunci cand se intoarce si sa faca asa cararea. Pamantul era uscat si sacul nu s-ar fi murdarit decat de verde, asa cum i se murdaresc si lui pantalonii atunci cand se bate cu cineva pe iarba sau se tranteste.
In livada de nuci se opri si puse sacul jos. Se uita mai intai la un nuc, pe urma se apropie si-l prinse cu mainile. Trecuse un an si el mai crescuse, se simtea cu mult mai mare si mult mai puternic, ar fi putut sa smulga un nuc atat de mic. La radacina nucului crestea un smoc de iarba, il smulse mai intai si-si facu loc. Se gandi mai intai sa se odihneasca, sa se uite bine la nucul acela. Se aseza pe sac si cazu pe ganduri. Nici n-ar fi avut ce face cu un nuc ca acela mic si subtire, l-ar fi putut smulge cu o mana, sa-l apuce si sa-l scoata afara! A si vazut cum se desface pamantul in jurul nucului cand trage el si-i smulge radacinile. Soarele il batea in cap si simtea cum ii da putere. Coaja verzuie a copacului era crapata in cateva locuri si asta il facea sa para si mai usor de smuls. Sasa stia ca nu este bine sa rupi copacii si ca un pionier adevarat nu rupe niciodata copacii, dar prea isi dorea el sa smulga un copac, acuma, cand e atat de puternic. Vroia sa vada cat e de puternic, sa stie daca ceea ce se spune despre pionieri este adevarat. Daca au putut ei sa bata armata germana inseamna ca pot sa smulga o suta de copaci! Pe urma l-ar fi pus inapoi in pamant, l-ar fi astupat cu pamant si ar fi batatorit cu picioarele, numai sa-l smulga si-l pune inapoi. Copacul se va prinde, pentru ca-i primavara si-avea sa-i toarne si niste apa, daca trebuie, numai sa-l smulga. Simtea o putere atat de mare, incat ar fi putut sa smulga o padure. Puterea i se zbatea in maini si in cap, si-si duse mana sub brat, si se pipai. Vantul sufla usor si crengile nucului se miscara, si asta il facu sa para si mai usor de smuls. Lui Sasa i se paru prea mic nucul acela, nici n-avea rost sa strice un nuc, mai bine se duce in padure si smulge un copac mai gros. Isi lua sacul si se opri in marginea padurii, langa un carpen mai inalt. Il lovi de doua ori cu mana si feri din jur frunzele moarte cu piciorul. Daca smulge un copac ca acesta este mare de tot. Poate sa se duca la razboi. Isi inchipui copacul rasturnat cu radacinile in sus la marginea padurii. Un stol de pasari se sperie si zboara, pe urma vin si se asaza pe copacul rasturnat. Se gandi ca poate ar fi mai bine sa cheme pe cineva, ca sa-l vada, sa creada ca Sasa smulge copaci. Daca-l smulgea si nu chema pe nimeni, poate ca ar fi zis: “du-te, mai, de-aici! n-ai smuls tu nici un copac, copacul era smuls, l-a smuls cineva cu tractorul”. Nimeni nu l-ar fi crezut. Ar fi zis: “du-te, mai, de-aici!” Si, poate, daca ar fi incercat sa mai smulga un copac, poate ca nu ar fi putut, taman atunci, numai ca sa-i faca in ciuda, sa nu mai smulga inca un copac. Era mai bine sa cheme pe cineva, pe urma sa smulga copacul. Acum era atat de puternic, putea sa-l smulga. Vedea copacul cu radacinile in sus si pasarile care zboara, pe urma se intorc si se asaza inapoi pe copac. Oare de ce n-ar fi putut sa-l creada? Poate ca era mai bine sa-i cheme. Prinse cu mainile copacul si trase. Nu se misca deloc. Poate ca numai undeva sus de tot, pe unde bate vantul. Se sprijini cu picioarele in pamant si trase si mai tare. Trase din toate puterile lui. Copacul nu se misca deloc. Ramase teapan in mainile lui Sasa. Unde ii este puterea? Era atat de neputincios! Nu avea nici o putere. N-ar fi putut sa smulga nimic. Se scurse si ramase pe sac. Nu este un pionier adevarat.
– Lasa ca ai tu putere.
– N-am nici o putere, am vazut.
– Numai tractoarele smulg copacii, oamenii nu smulg.
– Lasa-ma-n pace cu tractoarele tale.
– Tractorul smulge copacii, iti zic eu.
Se auzi un fosnet, pe urma se vazu o pasare mica zburand din tufis. Se ridica de pe sac si se duse si feri frunzele. Lovi de cateva ori creanga cu piciorul, dar nu mai iesi nimic. Puse sacul sub brat si se adanci in padure.
(va urma)
|
