Bogdan GAGU

imi acuz nasterea de subiectivism


cat de curand voi celebra viata intr-un glaciar ca un lemn
lemn ars in lacrimile miresei venita la altar cu descantec de somn
somn de pustiu fara vis daruit ca mita unui embrion alungat
alungat sa imi unesc parintii parazitand meduza unui coral
coral disecat in arome de labirint cu petale uscate
uscate in zborul vocalei tragand umbre dintre fiare
fiare pentru potcovarii valurilor disperate ce ofteaza in larg
larg vandut ciobanilor cu stana inchisa la fluturi ucigasi ce nasc
nasc soare masurat in picaturi de roua
roua ca o umbra intarziata la propria nastere
nastere careia i-am facut dosar de acuzare

cateodata umbrele plang

cateodata umbrele plang
se retrag intr-un cazinou de ganduri
si-si incearca norocul la loteria sufletelor
stau izolate in lumea asta
zbuciumata si plina de invidie
alteori se retrag intr-o gaura neagra
si-nvata cum sa traieasca

viata trage de ele
ca de-o bucata de cauciuc
care se-ncapataneaza sa se rupa
pe o parte sta lumea
pe o parte sta omul

dincolo de aceasta lume de umbra
se odihneste fiinta umana…

obosite de lumea care creeaza monumente false
din oasele si cenusa pasiunii
mor tinere nascute batrane
dincolo de sperante
unde nu e fiinta umana
unde e doar omenie





spun adio aici cobor
nopti de cenusa
printre cruci intr-un cimitir fara locuri
pamant batatorit
tamaie fara miros
timp
spun adio aici cobor
oasele-mi ard in ritual demonic
tresar la vant mi-e trupul vant
iluzii furate: a fost un crez si-atat
ezit a minti
altar imi creste in spate si-n mijloc si-n jur
inchis in altar
desenez cruci lovind icoanele vechi
beau o gura de vin spun adio aici cobor
sunt ceara unei vieti batatorita-n clipe
ma topesc intr-un ritual demonic
mutilat cu arsura de crez
nopti de cenusa soapte
blestem si-o cruce de oase
 
tamaia cheama
ma cheama
sub stele plimb ramasita