Petre FLUERASU O zi din viata unui drogat

            E ora opt... Soarele straluceste deja de mult pe cer, imprastiindu-si razele bolnavicioase prin camera prafuita. E ora sapte si eu inca nu mi-am luat doza. Simt cum sangele imi pulseaza prin venele intinse la maximum sub pielea alba, umeda de la sucurile transpiratiei ce mi se prelinge in jos pe gat. M-am trezit cu o durere infernala de cap. Parca nici macar nu as fi dormit, atat de obosit ma simt. Parca noaptea ar fi trecut in zbor peste mine, batand prelung aerul cu aripile ei de tafta...
            Sunt trist si nu pot sa exprim prea bine acest lucru in cuvinte. Nu stiu de ce, insa simt ca aceasta tristete nu vine decat din corp. Ma simt invaluit de o oboseala crunta, o oboseala care ma doboara... Nu-mi vine sa ma apuc de nimic. Astept cu nerabdare momentul in care o voi putea atinge, astept cu nerabdare momentul in care ma voi delecta cu ea.
             Numar clipele, privind ceasul care ticaie intr-un ritm infernal, aidoma unor tobe de prin filmele cu indieni. N-am inteles niciodata cum de reusesc sa emita acele lovituri sacadate, perfect sincronizate, acele lovituri care se intrepatrund cu fiinta ta si te fac sa pulsezi in ritmul lor... Da, se pare ca in dimineata asta tobele indienilor sunt in tamplele mele, zguduindu-le cu ritmul ametitor al samanilor ce dantuiesc in apropierea stalpilor pe care vor cobori in infern. Un infern care duduie din ce in ce mai aproape de mine. Sau, cel putin asa mi se pare la ora asta, fix 7 si 33 de minute, 23, de fapt 24 de secunde, cand stau intins pe pat, doar in boxeri, asteptand nerabdator clinchetul cunoscut al cheilor si deschiderea usii... Atunci, valul de aer rece ma va invalui, provocandu-mi tremuratul. Dar eu stiu ca acest tremurat dulceag nu este rezultatul curentului, ci dorinta nestavilita de a o atinge, de a o pipai, de a ma afunda in ea, contopindu-ma cu beatitudinea absoluta...
            Astept momentul bataindu-mi mana intr-un ritm necunoscut. Poate ca, daca as vrea, as putea sa inventez un nou stil de muzica, ceva ce nu s-a mai vazut si nici nu se mai vedea vreodata. E ceva unic. L-as putea numi stilul posedat. Sau, si mai bine, stilul disperat...
            Ah, de ce se taraie atat de greu timpul asta! Parca ar fi mort, frant la mijloc de un condei stricat, care scuipa cerneala rosie pe o foaie alba la mijloc dar murdara, acoperita pe margini de un jeg galbui.
            La naiba, trebuie sa mananc ceva, altfel simt ca am sa innebunesc. Asteptarea asta ma omoara. Si uite cum ajung sa-mi doresc sa treaca timpul mai repede, desi stiu ca, inaintea mortii, imi voi dori cu disperare sa mai am parte de cateva momente, fie si de asteptare plictisitoare. Atunci voi bate disperat aerul cu mainile (stilul acela l-as putea numi stilul muribundului - si uite asa as fi un artist pana la moarte) cautand aer, inca o rasuflare, inca o bucatica de clipa impanzita cu panze de paianjeni, inca o bucatica din timpul pe care acuma il zoresc ca un satrap sado-masochist...
            Dar simt ca innebunesc! Nu mai pot astepta... Vreau sa-mi trec degetele transpirate peste silueta ei perfecta, vreau sa simt in mana fiecare asperitate. Vreau sa o miros, sa o privesc, sa memorez fiecare semn, fiecare particularitate... O vreau, o doresc cu toata fiinta mea!
            Timpul parca nu mai vrea sa treaca, s-a oprit, hotarandu-se sa-mi puna inima pe gratar, la foc mic, fara nici un pic de ulei. Asa, ca sa ma ard, ca sa ma rumenesc bine pe toate partile. Da, parca timpul s-a hotarat sa ma transforme intr-o friptura din aceea fara gust, pe care de obicei oamenii o arunca repede in farfuria cainelui, zicandu-si ca sanatatea acestuia oricum nu conteaza...
            Aud parca ceva... Da, da, se aude butucul cum se invarte... Hai, hai, fir-ar sa fie de miscare circulara.
            Alerg... Ce ciudat suna pasii mei pe podeaua de lemn. Alerg in intampinarea siluetei care intra in casa. O sarut pe gura pe iubita mea, ii iau plasa din maini si incep sa scotocesc... In cele din urma o gasesc... O strang in brate. Ea nu imi refuza atingerea. Ma arunc pe pat strangand-o in maini. Deschid cartea si incep sa citesc. Cuvintele zboara prin sange. Ma simt bine... In sfarsit ma simt bine...
            Iubita mea s-a dus sa manance. Asteapta sa termin de citit... Stie ca nu are de ce sa ma tulbure. Cand voi termina, voi redeveni eu, cel relaxat si calm... Pana a doua zi, cand va trebui sa imi iau din nou doza...