Buratino, Habarnam, Ariciul in ceata..., sau bunele, blindele vremuri
In limba tarii, asa numeam noi amintirile, bunele, blindele vremuri, vremurile in care ne simteam noi bine, fericiti si despre care ne facea o mare placere sa ne reamintim. Prin oricite greutati ai fi trecut, vremurile de alta data ti se par minunate. Printre aceste vremuri blinde si bune, este si copilaria. Si nimic nu ne-a facut mai fericita copilaria decit eroii din carti si desene animate. O sa va povestesc despre citiva dintre ei, micii mei prieteni si eroi sovietici, care au stat alaturi de mine la bine si la rau.
Buratino! Poate voi nu stiti cine este Buratino, insa orice copil si cetatean sovietic stie cine este acest erou. El a citit de nenumarate ori cartea, a vazut la nesfirsit filmele cu acest erou si stie pe dinafara fraze inaripate si cintece din film. Buratino este echivalentul sovietic al eroului italian Pinocchio, adaptat si repovestit intr-o maniera sovietica de catre unul dintre cei mai importanti scriitori din prima perioada a URSS-ului, Alexei Tolstoi. Cartea (1936) ca si prima varianta a filmului(1939)s-a numit Cheita de aur, iar varianta cea mai faimoasa a filmului, Aventurile lui Buratino (1975). Alexei Tolstoi, care e mai degraba un autor „serios”, cu radacini in ceea ce se cheama Epoca de argint a Rusiei, decit in noul val postrevolutionar, a reusit sa creeze un personaj care va deveni unul dintre cei mai faimosi eroi. Buratino a devenit si a ramas un personaj cult al Uniunii Sovietice.
Inainte de toate, ar trebui remarcat un lucru interesant. In URSS s-a intimplat un fenomen straniu, datorita unei puternice presiuni din partea cenzurii. Multi scriitori importanti, specializati in ceea ce am putea numi „proza pentru publicul matur”, s-au refugiat in literatura pentru copii. Rezultatul a fost aparitia unei literaturi excelente. Asa au aparut Buratino, Ceburasca, Habarnam, Ariciul in ceata si multi altii, eroi iubiti in aceeasi masura de copii si de maturi.
Ca si in povestea lui Collodi, Buratino este o creatie din lemn, o papusa care prinde viata in miinile lui papa Karlo. Prinde viata si pleaca in lume, intr-o adevarata aventura. Ajunge la un teatru de papusi si acolo i se spune cine este, i se deschid ochii. Acolo intelege ca este doar o papusa. Dar asta nu-l supara, el e mereu vesel si entuziast. Buratino, aceasta prima copie fara original care accepta acest lucru, devine un Stalker tarkovskian al lumii copilariei noastre. Sarac cu duhul, nu exceleaza in inteligenta, dar e modest, plin de curaj, creativ si foarte vioi. Apare din nimic sau mai degraba dintr-o buturuga de lemn, fara o educatie prestabilita, fara reguli ale binelui si raului invatate. El devine un mic strengar care pune toate regulile existente la incercare. El ne da o lectie de viata incintatoare. Nu omoara monstri, nu e super erou, nu salveaza omenirea de la moarte. Devine eroul preferat prin gesturi simple, banale, modeste. Iar fraze precum „sarmanul Buratino”, „bogatul Buratino”, „am niste ginduri mici, mici, mici”au devenit cunoscute si rostite de toti cetatenii sovietici, de la copii si pina la bunici.
Tortil, unul dintre eroii povestii, discuta cu Buratino:
- Vai de tine prostutule! Ai parasit scoala si nici macar nu stii sa numeri.
- Ba stiu! Numai ca acum nu am ce numara. Insa cind aveam bani stiam sa numar pina la cinci!
- Inseamna ca vrei sa fii bogat!
- Ba nu, nu vreau deloc!
- Atunci, scuza-mi curiozitatea, dar de ce ai nevoie de bani?
- Ca sa cumpar un teatru!
- Si tu crezi ca se poate cumpara un teatru?
- Dar oare tu nu stii ca se poate cumpara orice cu bani?!
Cind a aparut filmul Cheita de aur a fost o adevarata euforie. Unde mai pui ca muzica si versurile au fost scrise de insusi Bulat Okudjava. Buratino, Malvina, Barabas Karabas, toti au devenit eroi care au prins glas, iar vioiul Buratino a devenit eroul inconfundabil al culturii sovietice. Buratino, in varianta filmului, prin naivitatea amestecata cu putina obraznicie, reuseste poate cel mai bine sa lupte impotriva stereotipurilor si prostiei cotidiene.
Mai este un lucru interesant in legatura cu Buratino. El a devenit, cum era si de asteptat, un erou de prim rang al bancurilor sovietice. Marea parte a bancurilor care il au ca protagonist sint pe tematica sexuala. Buratino, naiva papusa de lemn, cu un nas nare si lung, devine sex-simbolul Uniunii Sovietice. Intelectualilor sovietici le placea sa remarce: „Cassanova este un Buratino rasturnat”. Foarte curios.
Mai exista un scriitor din gama celor „seriosi”, ce se apuca sa construiasca un erou „neserios” si care in scurt timp va bate toate recordurile de editare. In 1957, apare cartea autorului Nicolai Nosov Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai, iar eroul Habarnam/Niznaika devine un adevarat Ostap Bender al copiilor. Nosov se refugiaza in literatura pentru copii si inventeaza o poveste, o lume utopica, povestita destul de didactic, dar in care plaseaza un erou neobisnuit, mai degraba un antierou, care va fi adorat de copii. Maturii il vor citi intr-o alta cheie.
Cine-i Habarnam? Stiu ca e cunoscut si peste hotare, iar pentru cei care nu-l stiu le voi spune citeva cuvinte. Imaginati-va un erou de poveste al anilor ’60, care nu e decit echivalentul „elementelor informale”, al celor numiti stiliaga. El e imbracat dupa ultimul racnet al modei, condamnata de oficialitati: poarta o sapca mare si albastra, pantaloni in stilul kanareika si o camasa portocalie, peste care atirna o cravata verde. El nu corespunde prototipului de erou cuminte si educat, care lupta pentru nu stiu ce idealuri. Ba din contra. Habarnam nu face eforturi pentru a invata sau a munci si nu prea intra in rindul „lumii bune”. El invata din mers, se adapteaza repede, e autodidact si se descurca de minune tot timpul. Este autentic, incearca, greseste si uneori reuseste. Nu este un erou perfect si poate de aceea l-am iubit atit de mult. Vesnicile certuri dintre Habarnam si Stietot seamana mai degraba cu ceea ce exista si era specific culturii sovietice: lupta dintre oficial si neoficial. Muzica lui suna straniu, pictura lui e caricaturala si neinteleasa, caci nu are trasaturile artei „adevarate”. Cuvintele pe care le alege pentru rima nu au nimic de a face cu „realismul” ceea ce il supara pe Stietot. Cind Stietot aude ca in versul lui Habarnam el sare peste oita dupa ce a sarit peste riulet, este revoltat: „De ce spui neadevaruri despre mine?”, Habarnam ii raspunde: „Nu striga, e doar un cuvint ales pentru rima!”.
Ceea ce mie mi se parea extraordinar in aceasta poveste era ca m-a facut sa cred ca acea lume exista cu adevarat. De fapt, era o lume pe care, cind eram copil, o asteptam, trebuia numai ca cineva sa vina sa mi-o daruiasca, sa mi-o arate. Cind am citit-o prima data, totul mi s-a parut cunoscut, intim, iar personajele aveam impresia ca le stiam demult. Era o lume in care ma regaseam perfect; pe care o uitasem, si pe care Nosov mi-o reamintise. Habarnam e copilul perfect care chiar daca nu reuseste de prima data, nu renunta si incearca din nou. Iar dupa ce reuseste, incearca noi lucruri. El depaseste stereotipurile si e mereu in cautare de noi experiente. Nu invata formule de succes pentru a reusi in viata, nu stie decit o cale, aceea de a fi creativ. Eroul nu este un tip calculat si echilibrat. (Vorba unui prieten: un magar mort este perfect echilibrat). Habarnam e eroul de care nu te plictisesti niciodata, pentru ca este imprevizibil precum viata.
Si mai exista o observatie interesanta legata de opera lui Nosov. Dupa primul volum, el a continuat cu o serie de scrieri, aventurile lui Habarnam. Am auzit recent o interpretare intr-o grila politica (V.Gubailovski) a unui fragment din cartile lui Nosov. Va amintiti de Orasul Soarelui si de bagheta fermecata a lui Habarnam? Acolo el o transforma din greseala pe Frunzulita in magarus. Incearca sa repare situatia, insa nu reuseste decit sa transforme trei magarusi in trei Frunzulita-personaje identice cu originalul, insa oricum diferite. Clonele, noile personaje, reusesc sa destabilizeze ordinea din Orasul Soarelui. Aici locuiau doar cetateni corecti, care stiau regulile si obligatiile cetatii. Dar noile personaje nu cunosc aceste reguli si se comporta liber, fara a tine cont de regulile prestabilite: pun piedici oamenilor, isi toarna apa in cap. Ca rezultat, orasul se transforma intr-un adevarat haos. Cum nu are un sistem pregatit pentru astfel de stari exceptionale, nu sint prevazute nici mecanisme pentru depasirea neregulilor. Pentru a readuce ordinea in Orasul Soarelui, orasul utopic, se apeleaza la o forta exterioara, la puterea unui vrajitor din afara orasului. Povestea ne arata ca Orasul Soarelui este mult mai fragil decit am crede noi si ca, in definitiv, el este imposibil. Sfirsitul Orasului Soare este previzibil pina si pentru copii. Specialistii observa acest lucru mult mai greu.
Au mai existat multi eroi pe care i-am iubit in copilarie si pe care-i urmaream mereu. A existat cunoscutul Nu pogodi! (Lupul si Iepurele), echivalentul capitalistilor Tom si Jerry. Lupul era smecher, imbracat dupa ultima moda neoficiala, tot timpul cu o tigara in coltul gurii si cu o voce ragusita ca a lui Visotki. Iepurele era baiatul cuminte si educat, dar care reusea mereu sa-l pacaleasca pe Lup. Iar slagarele vremii faceau un fond muzical care ne stringe si azi inimile. A mai existat Winnie Pooh, un erou adus de pe alte meleaguri, dar adaptat si incetatenit la noi, ca unul „de-al nostru”. Noi am avut un Winnie Pooh sovietic care ne-a devenit drag si scump. A ajuns un erou atit de iubit incit si-a depasit contextul si a intrat si el in bancurile de zi cu zi. Exista un numar impresionat de bancuri care-l au ca protagonist: anume toate bancurile care-i poarta numele. De la el am invatat sa fac deductii si sa construiesc rationamente de o factura foarte interesanta. Winnie Pooh merge cu prietenul sau Petaciok (varianta sovietica). Winnie vede o gaura si-l intreaba retoric pe Petaciok: „Petaciok, daca eu ma pricep la ceva, atunci spun ca aceasta este o gaura”. „Aha”, raspunde celalalt. „Iar daca e o gaura, inseamna ca e o vizuina, iar daca e o vizuina inseamna ca exista un iepure, iar iepurele e o companie perfecta..., iar o companie perfecta este acea companie despre care se presupune ca ne va invita si ne va servi cu ceva!” Cioc, cioc, cioc... „E cineva acasa?”. Da, si cu exceptia lui Nu pogodi! - daca mi-aduc bine aminte, restul cuplurilor din povestile noastre au o relatie de prietenie perfecta. Conflictul e construit mai degraba pe neintelegeri, defecte, scapari, care sint depasite de ceea ce noi numeam prietenie. Cind doi se ciondaneau, la intrebarea „Cine a invins?” raspunsul clasic era „Prietenia”. Aici am vazut cele mai frumoase prietenii din copilarie: Winnie Pooh si Petaciok, Ciburaska si Crocodilul Ghena, Ariciul in ceata si Ursuletul.
Ariciul in ceata este un desen animat straniu. Un desen animat de cincisprezece minute care face parte din categoria „cel mai bun desen animat al tuturor timpurilor”, pe cit de simplu, pe atit de elitist si sofisticat. Un text cu pretentii si cu o imagine mereu in ceata, care trimite mai degraba la un desen animat pentru cei mari. Dar un text foarte sensibil.
Este aici o poveste de prietenie care mie imi place mult. In aceasta serie de desene animate sint multe povesti, multe prietenii, dar cea dintre Iepuras si Ursulet e excelenta. Si povestea spune asa:
Intr-una din dimineti, Ursuletul se hotaraste sa-i dea un nume prietenului sau, Iepurasul.
- Sint multi iepuri in padure dar prietenul meu este doar unul.
- Cum sa-i zic?
- Sa-i zic Codita? Dar n-ar fi corect, caci si eu am coada si altii au coada.
- Sa-i zic Mustacioara? Dar si altii au mustacioare.
Se gindeste Ursuletul cit se gindeste si decide:
- O sa-l numesc IEPURASULPRIETENULURSULETULUI!
Merge prin padure si cinta:
- IEPURASULPRIETENULURSULETULUI, IEPURASULPRIETENULURSULETULUI, tra la la – si i se pare atit de frumos.
Deodata, apare Iepurasul. Trece drumul il mingiie cu labuta si-l intreaba:
- Cum ai dormit URSULETULCAREPRIETENESTECUIEPURASUL!?
- Cum? - a intrebat Ursuletul.
- Acesta e numele tau nou - a spus Iepurasul. M-am gindit toata noaptea si am inventat acest nume: URSULETULCAREPRIETENESTECUIEPURASUL.
Si cind te gindesti ca in acele bune si blinde vremuri, in timp ce noi citeam carti frumoase si ne uitam la desene animate incintatoare, unii construiau comunismul, iar altii capitalismul.
|
